Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Doamna, e asa frumos pe aici ca e pacat sa te grabesti

Doamna, e asa frumos pe aici ca e pacat sa te grabesti

Primul meu maraton l-am facut la Moeciu. Ce o fi fost in mintea mea cand m-am inscris, sincer, nu mai stiu. Am fost uimit de povestile, care s-au confirmat pe deplin, despre frumusetea de basm a locurilor si caldura oamenilor, si despre frumusetea concursului in sine, spuse de prieteni care nu alearga in mod sustinut, doar merg pe munte sau cu bicicleta. Si de asemenea m-am lasat convins de Silvia si Cornelia, care venind o data la o alergare de grup in IOR mi-au spus sa ma grabesc sa ma inscriu, ca locurile sunt pe sfarsite.

Si iata-ne la 7 dimineata, dupa un drum destul de lung de noapte de la Bucuresti, facut impreuna cu sora mea si prietenul ei, cocotat pe marginea soselei admirand privelistea superba din inaltul muntilor din zona Fundata, intrebandu-ne privind in vale pe unde o fi oare Moeciu de Jos. Am intors, am coborat iar serpentinele alea minunate si am vazut un indicator. Am ajuns destul de devreme la start, din cauza emotiilor timpul a trecut destul de greu, pana si numaratoarea inversa de la 10 mi s-a parut foarte lunga. Si iata-ne porniti cu alai pe o strada lunga incurajati de privirile admirative ale oamenilor de pe margine. La start am facut cunostiinta cu o alta alergatoare de maraton, care mi-a dat cateva sfaturi utile, printre care cel mai important a fost sa nu renunt, de fapt discutia s-a purtat pe tema abandonului, mie fiindu-mi un pic frica ca nu o sa termin. Ea mi-a raspuns franc ca nu are nici un rost sa renunt, ca oricum tre sa ajung inapoi, nu? l-am recunoscut si pe unul din cei cu care fusesem la recunoasterea traseului de la concursul Prima Evadare si care urma sa participe si a doua zi in Baneasa, si l-am vazut mai in fata pe domnul Ilie Rosu, dupa steaguri, pe care il cunosteam deja de la o alergare din IOR, si care imi povestise ca nu e deloc greu sa alergi un maraton, el facand deja cateva prin IOR inainte sa se inscrie la primul oficial.

Aleea dreapta si frumoasa s-a terminat repede, si iata-ne pornind pieptis si abrupt pe cararea din padure a muntelui. Am depasit cativa alergatori, m-am despartit din pacate de noua mea cunostiinta maratonista, Mariana, l-am ajuns si l-am salutat pe domnul Rosu si am ajuns in varful muntelui odata cu domnul Marius Cracana, pe care de asemenea il cunoscusem la alergarile din IOR. Pe coborarea care a urma dansul m-a invat practic cum trebuie sa cobori ca sa nu iti ranesti genunchii, si mi-a spus ca     desi are planuri mari, vrea sa scoata sub 6 ore, ceea ce a si reusit la final, va incerca sa alerge usor la inceput, sa se pastreze pentru asaltul final, care va fi inuman, ceea ce m-a sfatuit si pe mine sa fac. Fara succes insa, ma simteam asa bine zburdand pe campiile de dupa padure, ca nu mai alergare moderata nu se numea.

La primul punct de alimentare, prima surpriza, l-am intalnit pe un fost coleg de la clubul de dans unde obisnuiam sa merg, care isi astepta prietena inscrisa la maraton, si ea colega cu noi la dansuri. M-a incurajat si m-a laudat ca am   scos un timp foarte bun pana acolo, ceea ce bineinteles ca mi s-a urcat imediat la cap si am inceput sa alerg mai departe si mai voiniceste. De asemenea, nu am putut sa ma abtin de la nimic de pe masa de alimentare, nici acolo, nici mai tarziu, aerul tare de munte facandu-mi si o mare pofta de mancare.

Am coborat in Moeciu si a fost incredibil sa fiu incurajat de atati necunoscuti dupa numele mic, pe care il aveam scris pe numar. Am plecat voiniceste pe tura a doua, urcand si coborand un munte mic, dupa care a urmat drumul forestier extrem de lung si plictisitor. Neavand bete am preferat sa merg mai incet, ramanand usor in urma, dar oricum am ajuns la cabana foarte obosit dupa atata urcus. Pe drum am fost depasit si de colega mea de la clubul de dans, desi nu am recunoscut-o decat mai tarziu in pozele care aveau numele ei. A fost singura care s-a oprit sa il ajute pe un concurent care sfarsit de oboseala se aplecase la marginea drumului. L-a intrebat daca ii este bine si i-a dat apa. Alta lectie de fair-play pe care am invatat-o atunci, noi ceilalti concurenti trecand pe langa respectivul zicandu-ne ca se va odihni si va pleca mai departe.

Nu stiu de ce, dar la Moeciu mi-au placut mult de tot drumurile care duceau inapoi in sat. Era o placere sa cobori, sa vezi casele jos in vale si sa auzi muzica de la start. Pe coborarea de pe tura a doua, o doamna de pe traseu mi-a spus sa grabesc pasul, si eu i-am raspuns: "Doamna, e asa frumos pe aici, ca e pacat sa te grabesti", iar doamna mi-a raspuns sec, "Da, dar vine ploaia". Nu am luat-o in seama si mi-am vazut de drumul meu.

La urcare de pe tura a treia nori negri au inceput sa se adune deasupra muntilor. Am urcat o panta extrem de abrupta care pornea direct din Moeciu. Am mers pe niste pajisti minunate delimitate de garduri pe sus prin munti, in timp ce vremea devenea din ce in ce mai inchisa si mai rece, noi plecand de la 20 de grade la start, si de asta eu fiind doar in tricou. Acolo sus la un punct de hidratare am cunoscut-o pe doamna batrana care mai tarziu am aflat ca este bunica lui George, desi inca nu stiu cine este George. Statea singura acolo pe ploaie si ne-a dat cea mai buna apa pe care cred ca am baut-o in viata mea. Am intrebat-o daca ii este frig, si ne-a povestit ca nu, ea fiind obisnuita cu meleagurile acelea, ne-a aratat pe unde vine ea iarna sa dea de mancare la animale, si in acelasi timp s-a aratat foarte mirata ca noi suntem dispusi sa parcurgem o distanta asa mare. Ne-a demoralizat un pic cand ne-a povestit cat de mult mai avem de mers, cum se numesc locurile pe unde vom trece, prin creierii muntilor, de parca ne-ar fi explicat cum sa ajungem la Unirii in Bucuresti, si aratandu-se totodata mirata ca suntem dispusi sa mergem pe acolo si sa urcam chiar si Gutanu. Formidabila doamna.

Dupa o coborare iar foarte frumoasa am ajuns intr-o vale de pe care am pornit pe traseu catre Gutanu. Tot nu stiam inca ce ma asteapta. Cararea din padure era din ce in ce mai abrupta, ploaia mai deasa si pornise si vantul. Unii ziceau mai in gluma mai in serios ca pe masura ce o sa urcam o sa dam de burnita si ninsoare. Altii "fugi domne de aici, ca se tin de glume". Urcusul a fost crancen, ma impingeam cu mainile in picioare, in lipsa betelor. Pe acolo am mai cunoscut o domnisoara care ne-a depasit foarte grabita, povestindu-ne de concursul Prima Evadare de a doua zi, unde participa ca voluntara. Pe semne se grabea sa se pregateasca pentru a doua zi. Pe masura ce am ajuns mai sus, vremea a fost din ce in ce mai urata, A inceput sa ninga, si ma minunam cum se topeau fulgii de zapada pe mana mea goala. Inca era suportabil. Mai sus s-a facut insa din ce in ce mai frig, si eu eram din ce in mai terminat. Am ajuns in sfarsit pe varf, unde aproape ca era viscol, nu alta, vantul cu fulgi de zapada imi schingiuiau pielea. Ceva mai in fata in padure voluntarii se adaposteau zgribuliti sub copaci. De frig, am pornit pe prima carare la vale, desi mai era una mai in fata, si am alergat cat am putut.

In urma mea a venit un voluntar sa ma intrebe ce numar sunt, eu m-am speriat ca o sa ma descalifice ca am scurtat traseul si am pornit inapoi, iar atunci omul a strigat inca odata la mine cerandu-mi numarul si zicandu-mi: "Du-te, ca ingheti de tot".
A urmat o coborare asa frumoasa prin padure, era minunat sa alergi pe acolo. Doar ca, eu nu mai puteam sa alerg. Eram sleit de puteri, cu crampe dupa atatea bunatati care mai de care mai aratoase si mai gustoase degustate pe la toate punctele de alimentare, si ma dureau si muschii picioarelor. Abia mai mergeam. Am vrut sa renunt atunci, dar mi-am amintit cuvintele Marianei, ca nu are nici un rost, mai ales ca nu avem de ales, de coborat oricum trebuia sa cobor in Moeciu, daca ma opream acolo as fi inghetat complet de frig, asa ca, dandu-ma la o parte la fiecare concurent care ma depasea, de am ajuns sa merg mai mult pe langa carare, am continuat.

M-au depasit atat de multi oameni ca le-am pierdut numaratoarea. M-a depasit o domnisoara care gemea de durere la fiecare pas pe care il facea. M-a depasit un dac, asa mi s-a parut domnul acela cu parul alb lung si barba lunga si tricou vargat. Mi-a parut rau atunci ca nu am ramas sa alerg impreuna cu domnul Ilie Rosu, sa imi conserv energia pentru ultima parte si m-am dus tare in fata. Nu am mai repetat aceasta greseala insa la Ciucas si am terminat impreuna cu dansul.   Nu mai puteam sa merg desi jos in vale se zarea deja finish-ul intre cladirile din Moeciu. Pe ultima coborare m-a ajuns si Mariana, noua mea amica, care s-a uitat la mine parca dojenitor si mi-a spus doar "Hai". Orgoliul meu nu a mai rezistat si am inceput sa alerg dupa ea, in ciuda durerilor. Cand am ajuns jos, caldura incurajarilor m-au facut chair sa reusesc un sprint, spre profunda mea uimire.

La finish m-a imbratisat Mariana, dupa ce ne-am luat amandoi medaliile, si m-a felicitat cu o strangere de mana Dan Lixandru, care chiar m-a facut sa realizez ca am reusit ceva maret. La Pasta Party, Ilie mi-a facut cinste cu inca o portie de paste vazandu-ma asa terminat.
A urmat drumul lung spre casa, care iar a fost ca in povesti. Ningea frumos, muntii se vedeau complet albi in jur si am cocotat din nou muntii pe serpentinele acelea minunate. Am ajuns acasa foarte fericit.

Gabriel Manea


Adauga comentariuUn comentariu.

Sambata, 12 Mai 2012 20:48anka a spus :
foarte frumos povestit! am fost si eu acum, in 2012. e un concurs pe cinste!!



Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007