Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Ecomarathon 2012

Ecomarathon 2012

Prima mea participare la Ecomarathon, pe un traseu pe care nu-l mai vazusem. Pana la urma a fost o cursa buna. Am facut multe greseli, dar totusi mi-am depasit obiectivul secret. Declarasem ca vreau 2:30, dar Calina nu m-a crezut in stare. Privind dealurile din jur incepusem chiar si eu sa ma indoiesc. Speram ca daca trag tare voi fi in stare sa fac 2:20. Pana la urma am reusit 2:09:28. Un timp foarte prost in valoare absoluta, dar bun pentru mine in momentul asta.

(1)IWMk8x_12648.JPG

In sfarsit s-a dat startul. Am inceput sa alerg si ca de obicei am constatat ca la alergat la deal sunt obosita chiar de la inceput. Merge totusi mult mai usor decat anul trecut. Chiar mi-am permis sa-i spun lui Mihai ca alerg acum cat pot de repede, ca dupa ce incepe urcarea o sa fiu nevoita sa incetinesc. Iar cineva din apropiere mi-a replicat ca urcarea a inceput deja. Stiam, dar ma bucuram ca pot sa pretind ca nu vad. Am alergat un pic alaturi de Mihai Pantis, care participa la maraton, dar dupa un timp l-am lasat sa o ia inainte. Nu stiam ca va fi aglomeratie la pod, deci suficient timp de odihna si din cauza asta am alergat ceva mai conservator decat ar fi fost nevoie. Cand am ajuns la pod aveam 9 minute avans fata de media de 10min/km pe care mi-o propusesem. Dar urma o urcare abrupta si randul la trecut podul nu-mi mai venea... Am pierdut vreo 3-4 minute asteptand. In sfarsit am trecut si a inceput urcarea. Am depasit cativa oameni, altii m-au depasit pe mine. Incercam sa ma pozitionez astfel incat sa pot merge cu viteza optima pentru urcare. N-am reusit. Am ajuns in spatele cuiva care mergea suficient de repede sa nu-l pot depasi decat cu costuri pe care nu mi le puteam permite la momentul respectiv. Cursa era inca la inceput. Eram un pic morocanoasa pentru ca inaintam o idee mai incet decat ar fi trebuit, ma simteam lenesa. Am schimbat cateva vorbe cu Mugurel, am cazut intr-o balta (niciodata nu cad in locuri periculoase, doar pe loc drept pentru ca nu mai sunt atenta si ma gandesc la prostii). Mi-a trecut prin cap ca sansele sunt de partea mea. Eu voi fi din ce in ce mai antrenata, iar panta din ce in ce mai erodata. O sa ajung sa te alerg intr-o zi! Si mi-a venit sa rad singura.

(2)BCJTb54_27528.jpg

La un moment dat am simtit ca incep sa ma relaxez. Am pretins ca m-am impacat cu ritmul pe care il tineam. M-am gandit ca e o zi frumoasa, am simtit tot verdele din jur ca-mi invadeaza sufletul si mi-am zis ca multi alearga doar de relaxare. N-o pica cerul daca fac si eu o cursa de admirat peisajul. Dar minteam. Eram cu cateva minute in fata planului desi eram pe urcare, dar nu asta conta. Simteam discomfort psihic din cauza ca discomfortul fizic nu era atat cat mi-as fi putut permite pe 14 km. Unii oameni nu pot sa mearga, iar eu imi iroseam darul...

Pe la kilometrul 7 am trecut printr-un parau. Limpede si rece. I-am fost recunoscatoare ca m-a stropit. Imi venea sa ma culc toata in el, sa stau intinsa in apa si sa privesc cerul albastru. Mi-am zis ca dupa cursa o sa ma intorc acolo. Stiam ca n-am s-o fac, dar pe moment gandul m-a ajutat sa alerg mai departe.

(4)ZoAH2sid_63506.JPG

N-am mai oprit la ultimul punct de alimentare. Era multa lume si mi-am zis ca mai e putin. Observasem ca incepusera sa-mi tremure picioarele, pe o carare care taia panta orizontal chiar era sa cad la vale, dar nu m-am gandit ca o bucata de banana m-ar ajuta. Era obositor sa articulez cuvinte in gand, asa ca nu prea gandeam. Eram atenta la carare, la senzatiile din muschi, imi impuneam sa nu ma aplec prea tare. La un moment dat e greu sa stai drept, dar stiu ca usurarea pe care ti-o aduce aplecarea e iluzorie. Oboseala ar creste in ritm accelerat.

Cand mai aveam patru kilometri m-am uitat la ceas. Aveam sanse sa termin in 2:10 daca ma tinea vointa. Era greu. Imi tremurau picioarele din ce in ce mai tare, dar cand alergam nu prea conta. Timpul cat trebuia sa ma sprijin pe unul din ele era mic. Am remarcat ca faceam pasii ciudat, parca un pic spre interior. Mi-am zis ca dupa cursa trebuie sa vad ce-i cu treaba asta, daca trebuie corectata. As fi vrut sa incetinesc. Dar stiam ca daca as mai fi avut putere sa gandesc mi-as fi spus in gand: "Ce-ai sa faci? Ai sa lupti pentru visul tau sau ai s-o lasi mai incet? Imbunatatirea comfortului ar fi nesemnificativa. Ti-ai sacrifica visele pentru o imbunatatire mica? N-ai face-o. Alearga!". Am calcat stramb de doua ori. Pe lateralul adidasului. Nu-mi mai pasa. Era o distanta intre mine si cei din spate. Stiam ca daca ii las sa se apropie, mai ales daca ma vad obosita vor fi tentati sa ma prinda. Asta e psihologia umana. Am si incetinit pe unele portiuni, dar ma uitam la ceas si imediat grabeam pasul. Doi kilometri... Inca unul si nu va mai depinde de vointa mea, nu va mai trebui sa decid. Stiu ca azi n-am sa las pe nimeni sa ma intreaca pe ultimul kilometru, de-ar fi sa mor. Daca se intampla, bine, dar n-am sa-i las eu intentionat. Nu vreau sa ajung in urma cuiva la fel de antrenat ca mine doar pentru ca persoana respectiva a avut mai multa vointa. Nu pot strica totul pe ultimul kilometru.

(5)ytiD05_32920.JPG

La un moment dat am prins grupul din fata. Stiam ca daca ma tin de ei am sa intrec cativa pe ultima bucata de asfalt inainte de finish. Dar n-am mai avut vointa. I-am lasat sa se indeparteze pe ultima coborare. Picioarele mele tremurau prea tare pentru schimbarile bruste de directie pe serpentine. Mi-era teama sa nu cad. M-a amuzat gandul ca daca ma impiedic o sa cad drept la vale si o sa fiu descalificata ca am taiat serpentinele. Am continuat sa alerg, dar nu mai aveam putere sa vreau sa ajung grupul din fata. Acum la rece ma gandesc ca deja nu mai conta. As fi putut sa fac un efort si sa ma tin de grup.

Aproape de final erau niste trepte de piatra. a trebuit sa scad viteza si echilibrul s-a inrautatit semnificativ. Dar sunt aproape... La ultima, cea mai mare, n-am avut ce face, am riscat si am sarit-o. Din fericire m-au tinut picioarele la aterizare. A venit si asfaltul. Mai era putin. Viteza a inceput sa-mi creasca singura si am lasat-o. De fapt m-am straduit sa accelerez chiar mai tare decat imi venea in mod natural. Mi-era teama, dar stiam ca n-am sa cedez acum orice-ar fi. Cei mai lungi 800 de metri, cei mai lungi 400 de metri. Cumva o sa ajung la finish. Am ajuns... Silvia sau Cornelia, nu imi dadeam seama, vorbea cu mine, dar nu intelegeam. Am intrebat ce spune, dar trecusem. Apoi mi-am dat seama ca-mi aratase cu mana poarta de finish. Era sa trec mai departe pe traseul de maraton. Am cotit repede si am trecut prin poarta, accelerand pana la ultimul pas. Sunt convinsa ca in realitate alergam foarte incet, dar nu conteaza. Data viitoare va fi mai bine.

A durat ceva pana sa incep sa inteleg ce mi se spunea. Domnul Grapinoiu m-a ajutat cu chipul si nu stia ce sa-mi mai aduca sa-mi revin. Multumesc mult. N-am avut niciodata atatia prieteni ca de cand m-am inscris in club... Mi-am mai revenit si am inceput sa simt iar ca n-am facut tot ce se putea. Daca mancam mai bine ieri, daca mancam macar o bucata de banana in timpul cursei, daca beam mai putina apa pe prima urcare, daca ma grabeam un pic mai tare inainte de pod, daca ma tineam de cei din fata. Daca, daca... Acum nu mai poti schimba nimic, tine minte pentru data viitoare!

(3)I4vvbBX3_9614.JPG

Stiu ca-i absurd sa te bati pentru locul 233. Ar rade si curcile din curtea pensiunii Veronica daca ar putea. Pe de alta parte daca nu te bati pentru locul 233, atunci cand va veni momentul nu vei stii sa lupti pentru locul 100, sau 50, sau... Asa ca o sa o fac in continuare. Sunt si curse proaste, in care mi-e frica, in care n-am incredere in mine si tin un ritm prea lent. Si sunt mult prea multe cursele in care ajung la start cu mici probleme. Dar daca voi munci suficient si voi avea grija sa nu ma mai accidentez stiu ca vor fi din ce in ce mai multe curse bune in care ma voi apropia de limita din ziua respectiva. Si atunci voi fi din nou eu insami. Am nevoie sa-mi fugaresc limitele ca sa ma simt vie.

Am umblat cateva ore cu un zambet de castigator la loterie, de parca lumea era a mea. Verdele era mai verde, soarele mai stralucitor. La un moment dat mi-am dat seama ca se aude muzica. Nu sesizasem asta cand am terminat eu. Am fost in vizita la vecini, i-am aplaudat pe cei care treceau linia de sosire la maraton. Imi parea rau ca se terminase, imi parea bine ca se terminase cu bine. Apoi m-am dus in camera si deodata s-a taiat filmul. Mi-a venit sa plang de parca nici n-as fi terminat cursa. Noroc ca urmeaza semimaratonul de laBrasov. Ma gandesc la el si incerc sa-mi recapat entuziasmul. Daca o tin tot asa, in curand voi scapa de sub teroarea timpului limita.

Azi tare as vrea sa alerg... dar ma dor muschii si stiu ca n-ar iesi un antrenament de calitate. Asa ca ma multumesc cu o plimbare intr-o dupa-amiaza fierbinte de duminica, visand munti inalti si branduse scotand capul pe langa peticele de zapada. Mai e si maine o zi...

Text: Daniela Bartha


Adauga comentariu4 comentarii.

Vineri, 15 Iunie 2012 16:56Mihai Pantis a spus :
Bravo Daniela!
Sambata, 19 Mai 2012 06:53Marin a spus :
Orice cursa ,mai ales cum este cea de la Moieciu, este un supliciu, dar in momentul in care termini in barem esti cel mai fericit om din lume.Sint momente unice ,fantastice,cind toata lumea te incurajeaza,te aplauda, te felicita. Pentru mine nu conteaza timpul ,ci faptul ca am putut sa finalizez un maraton greu,dar frumos.Avind in vedere ca am 58 de ani si ca nu fac asta de multa vreme (sint la al treilea maraton) satisfactia este imensa. Eu te felicit pentru vointa ta de a duce cursa la bun sfirsit .Fiecare cursa este o provocare cu un singur final:sa fim invingatori !
Duminica, 13 Mai 2012 19:47Daniela a spus :
Multumesc, Adi. Incerc si eu, ca toata lumea, sa fiu mai buna azi decat am fost ieri. Pana la urma ziua de maine e o tinta in miscare si atat timp cat ai rabdare si nu renunti cand te dai cu capul de pragul de sus, nu exista lucruri imposibile.
Duminica, 13 Mai 2012 16:21adrian a spus :
Daniela, felicitari pentru cursa! O cursa in care ai dat tot ce ai putut este o cursa reusita. Iar tu esti o luptatoare, care o sa continue lupta cu provocarile.



Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007