Marti, 9 August 2011 08:46
Eu alerg si pe asfalt si offroad. Pe asfalt de la serviciu acasa, de doua ori pe saptamana, asadar aproximativ 10 km x 2. Pot sa confirm ca alergarea in sandale pe asfalt nu prezinta probleme. Ideea care sta in spatele sandalelor si senzatiei de liberate asociate cu acestea este ca ofera singura protectie de care este nevoie, si anume protejeaza talpa impotriva taieturilor, intepaturilor. Restul protectiei (de ex pentru articulatii) este asigurata de tendoane si muschi, care isi preiau din nou functiile naturale.
Asfaltul este asociat de regula cu o suprafata dura. In natura insa gasesti suprafete mult mai dure. Pe traseele mele offroad intalnesc suprafete stancoase, care sunt chiar mai solicitante, pentru ca sunt si denivelate.
Pentru a nu te accidenta (indiferent de suprafata pe care alergi) este nevoie de timp pentru acomodare. Daca incerci sa inlocuiesti brusc adidasii cu sandale et Co, fara a modifica programul de antrenament, risti sa te accidentezi.
Cel mai bun sfat este sa incepi sa construiesti de la zero, pornind de la 1-2-3 km si tot asa, pentru ca in paralel iti vei schimba si stilul de alergat. Asa ar fi cel mai bine, pentru a nu risca accidentari. Probabil pare destul de greu sa faci acest pas, atunci cand ai obiective de viteza si distanta bine definite, dar este mai sigur.
Daca nu doresti sau nu poti sa revizuiesti actualele obiective, ar fi mai bine sa nu renunti la adidasi.
...............
http://runnerwolf.blogspot.com/