Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact
Cautare

Cont utilizator

Ultimele noutati Reduceri la concursurile organizate de ABRC in 2017
Reduceri la concursurile organizate de ABRC in 2017
In atentia membrilor Ro Club Maraton: va comunicam preturile speciale la concursurile organizate de ABRC in acest an. Ceea ce trebuie sa platiti... Reduceri la concursurile organizate de ABRC in 2017

Concursuri Furtuna (tristetea unui alergator singuratic)
Odata mai demult cam pe vremea asta, cand iarna a inceput sa castige teren cu zile mai reci si nopti geroase, am iesit seara... Furtuna (tristetea unui alergator singuratic)

Antrenament Cum sa ne facem timp sa alergamCum sa ne facem timp sa alergam
“Nu am suficient timp.” Acesta este principalul motiv pentru care oamenii spun ca nu alearga. Sau pentru care... Cum sa ne facem timp sa alergam

Nutritie Suplimente nutritive impotriva colesterolului si a stratului adiposSuplimente nutritive impotriva colesterolului si a stratului adipos
Traim intr-un secol in care cele mai populare boli au la baza dezechilibre metabolice, asa cum sunt dislipidemiile si obezitatea.... Suplimente nutritive impotriva colesterolului si a stratului adipos

Sanatate Shiatsu, atingerea care vindecaShiatsu, atingerea care vindeca
Shiatsu este un stil de masaj fondat in Japonia prin combinarea de tehnici de masaj oriental cu notiuni moderne de anatomie... Shiatsu, atingerea care vindeca
Sunteti aici :: FORUM » Jurnale de antrenament personale » Jurnal Conumila

Jurnal Conumila



Open thread Jurnal Conumila

-



Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Luni, 11 Aprilie 2011 13:47
Am plecat pe drumul de Cluj fredonand "am sa ma-ntorc barbat".

Dupa cateva luni se alergare si primele 2 semimaratoane am inceput sa ma foiesc. Era ceva in neregula. Semi? De ce semi? De ce nu "cursa de 21.097m"? Ce o fi in partea aia goala de pahar? Ce se intampla cu oamenii mari care se joaca inca odata pe atat si ma trimit la culcare?

La sfarsit de noiembrie 2010 am inceput un program de alergare avand ca obiectiv "maraton 10 aprilie", ca timp imi propusesem 4 ore. Eram imbatat cu apa rece a lui McMillan(http://www.mcmillanrunning.com/mcmillanrunningcalculator.htm), care imi prognoza un posibil timp de 3h45', daca zice el, asa o fi. Probabil asta e valabil pentru o masina noua de alergat, nu pentru o Dacie cam veche, ruginita pe la tample, cu amortizoare si bucse facute zob. Si care la o turatie mai mare incepe sa sufle fum, sa patineze ambreiajul si sa consume ulei.
M-a omorat. Venea iarna. De la 150 km/luna am urcat rapid spre 200 si apoi spre 240. Cate indoieli si cate intrebari am avut in 4 luni doar colegii de alergare din Tineretului pot sa stie.Am mai testat masinaria la inca 2 semimaratoane, parea in regula.

Dupa aproape 1100 km a venit sorocul.

In ultima saptamana inainte de concurs ma asteptatam sa ma simt in plina forma. Nici gand. Emotiile si teama unui eventual esec mi-au cam stricat noptile. Alergarile de seara au fost un pic in viteza, facandu-ma sa ma intreb cum naiba o sa alerg eu 42 km si ceva maruntis.

Cred ca o parte dintr-un eventual succes este pregatirea temeinica. Fizica, psihica, suplimentata de o portie buna de 4 ore de muzica motivanta. Constatasem deja ce efect pozitiv poate sa aiba muzica, mai lipsea sa fac proba pe o distanta mare, cu casti si MP3 player.
De asemenea, cred ca sunt necesare diferite suplimente nutritive, menite sa te ajute sa parcurgi linistit drumul intre iad si rai (ca sa tii niste cursuri, Sorescu dixit).

Am fost cam speriat de vantul din Cluj, la Limassol experimentasem deja un vant frontal, si a fost dificil.

Duminica ma aliniam la start cu tot echipamentul pe mine. Inghetat de frig luasem pe mine cam tot ce aveam de imbracat, fiind convins ca o sa renunt la ele pe traseu. Luasem si o sapca, plangand dupa caciula de acasa. Sapca era tematica, daca a facut si dl.Haile reclama la Johnnie Walker, puteam sa port si eu o sapca pe care scrie keep walking, sperand sa fie un "keep running" de bun augur.

Alergarea a fost normala, din cele 4 ture 3 au mers fara probleme, pe primii 5 km cu mici temeri, aveam o auto-diagnosticata periostita (nu stiu exact ce este, dar suna bine) si imi era frica sa nu se agraveze vreo durere . Cum ma asteptam, am pornit cam repede, m-am linistit dupa prima tura, luptand cu vantul si cu pantele.

In tura a treia am dat atacul la geluri. Mai incercasem, am luat si acum preventiv. Daca s-ar administra cutanat, as fi fericit. Am desfacut primul tub cu dintii, reusind sa ma mazgalesc pe fata si pe maini cu gel si am reusit cu greu sa consum restul. Consistenta gelurilor nu ma face un mare fan al lor, poate o fi o problema de obisnuinta, deocamdata sunt doar un chin pentru mine. Am oprit la doua puncte de alimentare, incercand sa adaug peste gel si apa necesara, care era evident receeeeee, si am apelat si la glucoza.
Pe la km 25 am desfacut si fiola de Activator, bauta integral in vreo 3 km. Ma asteptam sa isi faca efectul in 30 de minute, dar dupa cateva minute ma simteam ca Asterix dupa ce a dat iama in potiunea magica.

In tura a 4 a am intors sapca invers, a "liberare", gata, se termina, mai era un pic, toata lumea era a mea.
Am incercat sa evit opririle repetate la punctele de realimentare, nu reusesc sa beau apa din pahar in timp ce alerg - acum am aflat ca era o simpla problema de tehnica - si constatasem ca dupa oprire imi este greu sa ma pun iar in miscare. Deshidratarea a aparut mai tarziu decat credeam, nu am consumat suficiente lichide, si asta m-a costat.
Pe la km 37 am inceput sa ma simt ca un Asterix in fata romanilor si fara potiune. Zborul meu (e cu ghilimele) de Mig upgradat dadea semne evidente ca risca sa intre in vrie si sa repeada in tarana, asa ca am fixat ca reper si tinta punctul de realimentare de pe bucla. Am tras cu disperare, simtind ca sunt complet uscat, ca iau foc, ca sa constat ca acolo nu era nici un punct de alimentare, poate doar in imaginatia mea. Am ajuns in cea mai grea alergare din viata mea pana la urmatorul si ultimul punct de alimentare, am aruncat doua pahare cu Isostar pe gatul care sfaraia si am dat bice spre finish. Faptul ca acolo era o usoara coborare si lume care aplauda m-a facut sa gasesc resursele unui sprint care nu credeam ca mai e posibil, si sa devin super-extra-fericitul absolvent al unei curse de maraton.

Toata lumea, cand din cioburi a inceput sa se lege ceva, era a mea, Mini Me-ul meu era in al noulea cer, ca probabil asa se calca in cer, ca pe norisori de vata. Mersul meu aducea cu cel al unui ratoi, egoul cu al unui cocos, imi lipsea o coada de curcan sa ma infoi cat pot de mult. Acum dl. Haile este simplu, Haile, ca suntem colegi. Ma rog, ma dau si eu mare, nu stiu cum sa fac sa adaug pe cartile de vizita, undeva mic intr-un colt, cuvantul "maratonist".

Cred ca este evidenta ca MP3 playerul era la Bucuresti, uitat pe comoda, si ca am fredonat 3 melodii pe tot parcursul cursei, cu sperante clare de participare la urmatoarea editie printre cei care falseaza la "Romanii au talent".

Cred ca acum ar trebui sa le multumesc organizatorilor, care au reusit sa faca un concurs remarcabil, si colegilor de alergare din Tineretului, care mi-au suportat cateva luni indoielile, angoasele si glumele nesarate.

A, timpul a fost - pana la proba contrarie- in jur de 3h 50 min, pe aproape de estimarea lui McMillan, si sub asteptarile mele. Si am ajuns la concluzia lui Elu, nu este important timpul la aceasta proba, ci finalizarea. Haile poate nu e de acord, dar eu sunt.




<< < 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 > >>
Pagina 7 din 31




Offline avh
Membru Forum
Din Septembrie 2010
Luni, 16 Ianuarie 2012 12:37
E probabil doar o chestiune mentala. Am renuntat la a manca carne la inceputul pregatirii pentru cel de-al doilea maraton si nu am observat astfel de caderi de forma. Timpul a fost cu 20 de minute mai bun, dar n-as pune asta pe seama dietei, ci a faptului ca eram mai antrenat si traseul a fost mai usor.




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Luni, 16 Ianuarie 2012 12:41
Dieta mea se impaca bine cu alergatul, pentru ca nu prea tin dieta. Acum inca mai merg din rezervorul umplut de sarbatori... Mai ales in perioada de iarna cam poftesc la grasimi si la dulce. Am incercat sa inlocuiesc dulcele cu fructe, ceea ce imi face si placere si poate fi si sanatos. Necesarul caloric este insa destul de mare si am o foame permanenta. Am mai luat niste vitamine (mai iau Vitamax si Supradyn din cand in cand), care au ca prim efect energizarea si ca efect secundar cresterea poftei de mancare. Spre regretul meu nu am gasit si un ardei iute care sa imi mareasca viteza la cat as dori.
...............
rookie




Offline bogdangrigore
Membru Forum
Din Aprilie 2011
Miercuri, 18 Ianuarie 2012 19:33
buna, Conu Mila! am o intrebare te rog...cand ai comandat pe sportshoes.com in cat timp ti-a venit comanda si te-a sunat curierul sau ceva de genul asta? eu am comandat la serviciu si o comanda mi-a venit rapid dar a doua cred ca s-a ratacit ca a trecut aproape o luna de la comanda. sunt curios si prin ce curier a venit (DHL, Posta Romana, etc) ca nu am apucat sa vad, la prima comanda ea mi-a fost lasata la receptie. mersi si toate bune, Bogdan
...............
bgrigore@yahoo.com




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Miercuri, 18 Ianuarie 2012 20:59
Am comandat inainte de Craciun, si aveau un termen de livrare estimat de cca 2 saptamani, dar au venit doar 5 zile (calendaristice), prin Posta Romana - aviz lasat la cutia postala. Ai incercat sa verifici pe site stadiul comenzii?
...............
rookie




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Duminica, 22 Ianuarie 2012 12:23
Desi nu vroiam sa recunosc, se pare ca sunt o persoana (usor) influentabila.

Au fost suficiente doua alergari de grup ca sa mi se para din ce in ce mai ademenitoare o noua incercare la Bucegi 7500 si sa incerc iar niste alergari mai rapide, gen intervale sau bucati.

Ambele idei vin in usoara contradictie cu lenea mea caracteristica si cu lipsa de chef cand trebuie sa ma chinui. Prefer sa alerg usurel, desi este din ce in ce mai evident, pana si pentru mine, ca fara anumite eforturi nu voi inregistra noi si mari progrese. Ei, si ce daca?

Luni? Pauza, incerc sa imi refac un pic din energiile consumate in week-end.

Marti ar fi trebui sa stau (myAsics), ceea ce nu fac, tot ca de obicei. Ademenit de povestile auzite duminica la alergarea de grup, plec de acasa in alergare usoara (pe la ora 19.00) fac vreo 2 km de incalzire, si zic sa incerc niste bucati in panta. Este o panta de vreo 300 m, antipatica foc, ma reped si nu prea, ajung in deal si cobor usor pe panta de pamant si repet figura. Fac doar 3 bucati, timpul scade, la fel si cheful, sunt multumit de timpul la a treia, dar simt cum sare o bucsa din rotula stanga si cum inteapa un muschiuletz de care mai auzisem pe forum ca nu duce la lucruri bune. Acum un an ma cautam la doctor cu acelasi genunchi stang si imi zicea ca 90% am plesnit un menisc, acum nu as vrea sa ii fac nici o intrebare domnului doctor.

Usor speriat de cele doua junghiuri, ma injur molcom, imi zic iarasi ca fiecare este liber sa isi bata joc cum vrea de el insusi si plec mai departe.

Eu nu am multa imaginatie, si nici cu mintea nu ma pot lauda, asa ca daca este bal, bal sa fie, mai adaug 15 scari sus-jos, sa ma conving ca ma dor cu adevarat genunchiul si femuralu', le fac molcom, dar sustinut, ca este pacat sa nu perseverezi in inocenta.

Se aduna cu greu in final 10.27 km facuti in 1.05.32, ritm slab, dar cu intensitate neplacuta a efortului.
http://connect.garmin.com/activity/142515872

Miercuri incerc sa ma menajez, urma o zi grea joi, asa ca fac 3 ture prin parc si ceva maruntis, sa iasa 10,09 km in 55'25", este un pic mai frig, vreo -2grade.

Joi am de facut o alergare de 13.,5 km in ritm un pic peste limita de confort, asa cum nu imi place mie, adica ceva pe la 5.11-5.01. Ar trebui sa respir mai adanc si mai rapid decat de obicei, zice dl. Tanaka (din Kobe, Japonia). Este un pic mai cald, +2 grade, sunt cam obosit, cam fara chef, ma tine iar genunchiul, muschiu' lu peste si lipsa de entuziasm pentru efort.

Imi iau iar centura cardiaca, sunt curios cum o sa fie pulsul, incep sa alerg fara convingere, parcul este pustiu, muzica de la radio este intrerupta de promo si comentarii, incerc sa ma incalzesc, pare dificil, dupa 3 km mi se pare imposibil sa fac macar 6 km, bag barbia in piept, nu am nici o legatura cu Chi running si cu relaxarea, sunt nervos, incrancenat, crispat, ma enerveaza denivelarile, becurile arse, cainii fara stapan care au o ceremonie nuptiala la care participa tot alaiul, dupa ce ca sunt amarat mai sare si o bestie de caine cu stapan, care vrea sa isi faca ata dentara din colantii mei, se opreste milimetric, imi promit ca il bat pe stapan in cap cu cainele daca ma musca, potaia, nu stapanul, fac 6 km si mi se pare imposibil sa dublez distanta, bodoganesc, vorbesc taaare urat, mai bine ma apucam de sah decat de alergat, ma uit rar la ceas sa vad ritmul, e o seara cand transpiratia si lacrimile de la vant (de, viteza mare) se intalnesc in ochii mei, alerg ca un liliac, nu vad mai nimic, injur si alerg, alerg, injur, nu stiu cum, dar se fac 9 km, urasc tura de lac, nu mai suport, nu mai vreau, schimb traseul si bag o panta lina, orice, numai sa scap de monotonie, trag ca un condamnat la galere, ma biciui singur, hopa, se termina, gata, gata, gata.

Ajung acasa, ma indoi din sale la usa blocului, reusesc sa ma uit la ceas si imi creste ego-ul.
13.85 km in 1.08.39, ritm 4.57, ceea ce nu credeam, uraaa, ura, ura-uraaa, hai dush, hai ciorbaaaa, mama ce merge ciorba calda acum, hai papica, si repede la plapumioara, ca este deja tarziu.

http://connect.garmin.com/activity/142975049

Si bag de seama ca am avut totusi o viteza rezonabil (adica neasteptat) de constanta. Variatiile sunt inevitabile, sunt zone cu usoara panta sau fara lumina, ca altfel ar putea sa potriveasca ceasul dupa mine. Uite, trece Mila, inseamna ca e ora 20.06.

Vineri pauza, si este tare bine ca e pauza.

Sambata am treaba si plec din Bucuresti, asa ca pun un ceas ne-necesar ca sa alerg dimineata, mai devreme. Pe la 6.30 ies la alergare. E superb. Liniste, aer curat, nici o adiere de vant, nici o graba, este inca intuneric, muzica la radio, marfa de muzica, de trezire, nu mai este muzica aia pentru sinucigasi de joi, alerg fara nici o treaba, fara durere, fara intristare si fara suspine. Mai apar doar doi posesori de caini, cainii sunt indragostiti de asfalt, pe care il ingrasa cu spor, spre admiratia stapanilor si a alergatorilor care vor castiga probabil la loto; tot parcul este al meu.

La tura 2 incepe sa picure, la a treia tura incep sa alerg mai iute, deja toarna cu spor, ploua parca ar fi vara, dar raman fericit, ca sunt sarac (cu duhul). 9.97 km in 54.41, alergare cu un ritm dat de muzica de la radio, adica nu foarte constant.

Duminica iese de o alergare de grup, pe jos este o gheata valurita care aluneca si trosneste, ne miscam ca un miriapod, incercand sa gasim niste zone cu asfalt curatat si unde sa nu ne rupem picioarele. Misunam prin Tineretului, trecem in Carol, ba intr-un sens, ba in celalalt, grupul se umfla si se dezumfla dupa programul alergatorilor, eu ma retrag dupa 23,29 km si 2h30min50sec, cu oarecari dureri de talpi, glezne, genunchi si muschi (probabil de cat m-am crispat de frica sa nu trag o tranta. Nu am tras). Nu am respectat viteza recomandata, dar efortul a fost mare.

Se termina inca o saptamana, care aduna 67,46 km, probabil ca o sa fac mult mai putin saptamana viitoare, ca vine prima competitie. Gerar. Brrrrrr.
...............
rookie




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Miercuri, 25 Ianuarie 2012 21:10
Entuziasmat de ninsoare, am lasat geaca groasa de oras si am zis sa fac o mica alergare, prima in ninsoare din sezonul asta.

Am ales ceea ce am inteles eu din imbracarea in 3 straturi. Sunt cam -2 grade, iau 3 straturi. Un tricou maneca scurta, un tricou maneca lunga, una bucata geaca antivant.

Injiner, fac rapid un calcul, viscol=vant, geaca antivant = geaca antiviscol. Fratilor, nu este asa.

Primele doua minute de joaca intre Garmin si sateliti imi demonstreaza ca greseam, geaca mea antivant de vara tarzie nu are nici o legatura cu viscolul siberian de afara. In plus, daca astia zic -2 grade cu vant de 40 km/ora, real-feel -7 grade, atunci sunt -7.

Dupa inca un pic de baba-oarba intre Garmin si sateliti, uite satelitu', nu e satelitu', smulg 2 turturi de subrat si o iau la goana prin balti si troiene spre Tineretului, ca prea se uitau vecinii intrigati la mine, ranjind pe geam.

Printre blocuri mai mergea, cand m-au luat pe sus cateva rafale din spate mai mergea, cand am ajuns cu vantul in fata s-a terminat orice distractie. Presopunctura, masaj facial cu ace de gheata, exfoliere ten cu fulgi abrazivi, alergam ca Stevie Wonder, nu mai vedeam nimic si aveam senzatie ca imping un zid, in timp ce vantul imi facea un control corporal complet indecent.

A fost una din putinele alergari la care am ajuns acasa netranspirat, dupa ce am scos si ultimii turturi din zonele care nu vad lumina soarelui am bagat un izotonic de pruna, peste +50 grade, sa mai atenuez din viscolul de afara.

Spre surpriza mea dom' primar, om gospodar, a curatat majoritatea aleilor parcului, viscolul fiind singurul inamic in aceasta seara.

In parc mai erau doi alergatori, ne-am salutat cam orbeste cred, ca ma zgariau turturii pe retina, am dat juma' de ora gheata jos de pe sprancene cand am ajuns acasa.

Va si ne dorim un Gerar fericit.

connect.garmin.com/activity/144544088




...............
rookie




Offline mgh
Membru Ro Club Maratonmgh
Din Decembrie 2011
Miercuri, 25 Ianuarie 2012 23:36
Interesanta alergare :) Azi a fost intr-adevar vant puternic pentru ca la un moment dat tin minte ca a trebuit sa ma opresc din mers si sa ma las in fata ca sa nu ma dea pe spate in conditiile in care aproape patinam pe trotuar.

In alta ordine de idei vroiam sa va intreb cu ce pantofi ati iesit si cum s-au comportat in fata baltilor si zapezii?
...............
-




Offline Mihai Petrov
Membru Ro Club Maraton
Din Octombrie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Joi, 26 Ianuarie 2012 09:16
Adi, iarta-ma ca iti poluez jurnalul dar vreau sa stii ca nu esti singurul "nebun".
Azi dimineata pe viscolul ala am bagat 12km dar la 4 straturi plus un buff pe fata. Doua antivant este inventia mea inginereasca.

http://www.runningahead.com/logs/f4fbc62b8b304607a88ab581075a82db/workouts/033e6e94ba8a46d1aed47d7ad22f64c8/map

Parcul a fost virgin! pe alocuri a fost zapada de peste 1m, de exemplu pe urcarea de la punctul rosu. Una peste alta a fost o alergare senzationala.
...............
mihai_punct_petrov@gmail.com




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Joi, 26 Ianuarie 2012 09:41
Eu sunt adeptul textilelor si incaltarilor care "respira". Prefer sa dau o sansa apei sa si iasa.

Am alergat aseara cu incaltarile mele de sosea, Asics Landreth, care mai au inca un profil rezonabil.

Tractiunea si aderenta au fost satisfacatoare, ca nu era gheata, toata apa disponibila afara a ajuns inauntru. In ei. Nu a apucat sa inghete, ca dadeam rapid din labutze, ca altfel inghetam de tot.

Au Adidas Riot cu Goretex la Outlex, la vreo 360 ron, impermeabili si cu aderenta buna, dar daca este mai cald eu nu ma impac cu incaltamintea impermeabila. Pentru cateva zile pe an in care alerg pe ploaie si frig nu m-am indurat sa iau inca o pereche de incaltari sportive.

Pe vremea asta as prefera Yaktrax, dar asaaa, sa ii primesc gratis ca sa fac un product review.

Am de gand sa alerg si diseara, se pare ca nu vor mai fi balti...
Accuweather zice acum ca la Bucuresti sunt -6, real feel -21. Cred ca ma pacaleste.

Vedem diseara. Iau jumatate din garderoba pe mine si ies iar la un tratament cosmetic, sa vin cu toata fata rosie de la vant si zapada.

Mihai, bravehearth, aseara mai erau inca doi alergatori, azi nu cred ca te-ai mai intalnit cu vreunul... Si erau si aleile relativ curate. Asa ca ai 1-0. De fapt vreo 3-0, pentru incurajare si pentru diferenta de temperatura.
...............
rookie




Offline Cristi Bostina
Membru Ro Club Maraton
Din Septembrie 2011
Joi, 26 Ianuarie 2012 11:09
Salutare,

Cel cu cagula pe fata eram eu. In parcul Tineretului aproape de ADP.
Si eu am tras la fel ca tine. Daca in parc a mai fost cum a fost, sa vezi ce era pe urcarea spre Piata Sudului. Chiar daca vroiam sa inaintez cat de putin, vantul nu si nu.
Eu am alergat cu adidasii normali Asics Cumulus, dar cred ca mai bine alergam in slapi. Si cand am ajuns acasa am verificat sa vad daca totul este la locul sau.
Pe la jumatatea corpului m-am speriat. Aveam ceva care parea ca este degerat. Micut si rosu. S-a trezit pana la urma dupa o baie fierbinte...

Poate ne vedem si asta seara, asa din fuga sa nu inghetam.
...............
www.cristianbostina.blogspot.com




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Joi, 26 Ianuarie 2012 11:19
http://www.youtube.com/watch?v=dN3GbF9Bx6E

Se asorteaza cu vremea de afara.

Cristi, cam banuiam ca esti tu, dar am vazut mai mult o silueta, cu vantul care devenea frontal imi venea sa plang. Dar plangeam si cu nasu' si cu ochii, apeland la obisnuita batistutza a alergatorul. Manusile. Asa ca ramasese doar salutul mut , sa nu raschetam si epiglota cu ceva zapada.


...............
rookie




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Duminica, 29 Ianuarie 2012 19:05 Gerar, frate
La fel ca si pe autoritati, saptamana asta m-a luat prin surprindere. Imi programasem niste alergari usoare, sa nu ma obosesc prea tare inainte de Gerar.

Luni a fost conform program, pauza.

Marti as fi alergat vreo 3 ture de lac, fara sa ma grabesc prea tare, sa fac vreo 10 km. Dar am ajuns tarziu acasa, fara chef, batea vantul, incepuse sa ploua, trebuia sa ma scol a doua zi la ora 5 si sa plec in provincie, am zis ca nu mai ies sa alerg. Nu am luat in serios notiunea de cod galben. cate din astea nu am mai auzit eu, si nu a fost nimic. Pauza.

Miercuri nu mai plec insa nicaieri, si bine fac. Seara se depusese zapada, viscolea turbat, gresesc hainele si ma imbrac cu colectia de primavara-vara, ies in viscol si alerg disperat incercand sa imi pastrez temperatura corporala.

Niste dulai comunitari ma confunda cu masa lor calda, dar asta doar la prima lor tura, la a doua eram trecut la preparate refrigerate, iar la a treia eram deja la congelate si nu mai prezentam interes. Reusesc sa fac 10,67 km si sa ma intorc vanat de frig in casa dupa 1h00min17sec.

Joi deja asteptam plin de interes seara, sa ies iar la alergare. Potaile erau si ele pline de elan, parcul plin de zapada, frig si batea un vant nenorocit. Ma pravalesc pana in parc, acolo vad ca era data zapada pe langa lac si prind curaj. Hohotesc si ma reped pe panta. Vreo 5 metri, cam cat urcase si tractorul si inteleg ce a vrut sa scrie Mihai dimineata. Pai pe panta nu era data zapadaaaaaaa, intru pana peste genunchi in zapada, incerc sa mai alerg, dar este imposibil. Se intampla ceea ce imi promisesem acum 2 ani ca nu o sa se mai intample, sunt fortat sa trec la mers. Am ajuns in varful pantei complet epuizat, nu imi imaginam, plin de zapada cam peste tot, imi venea sa ma intind si sa ma culc frumusel prin troiene. Pana dimineata nu s-ar mai fi vazut nimic din mine; din masina mea se mai vedea dimineata macar antenutza, dar la mine cred ca ar fi fost slabe sperante cu atata frig...

Incet-incet am reusit sa trec la alergare si sa ma lupt in continuare cu vantul si cu zapada, am evitat zonele necunoscute si am ramas pe aleile curatate.

http://connect.garmin.com/activity/144778494

11.13 km chinuiti in 1.05.00, de data asta am ajuns transpirat acasa.

Vineri stau, ceea imi propun si pentru sambata.

Sambata
La prima strigare a Florentinei ne gasim insa cativa amatori de alergare la vreo -12 grade, fac 8.5 km cu viteza crescatoare, pana pe la 5.23 min/km, era senin, soare si frumos cand am terminat cele 49min57sec. Gata, ca maine avem concurs.

Asa ca ma apuc sa pregatesc si trenul superior. Incerc sa scot masina din zapada. Imi ia ceva timp pana ajung la tabla, cand ma trezesc ca vine un cetatean. Rade stirb la mine. Cred ca este un admirator al premierului. Extraordinar ce inseamna puterea exemplului si educatia data prin televiziune. Cetateanul asta umbla si el cu lopata pe umar sa ajute sinistratii. Si incepe sa rada de scula mea, ca marimea conteaza, ce imi inchipui eu ca o sa fac cu lopatica aia? Eram pregatit sa atac muntele de zapada cu o lingurita din aia verde, lopata rabatabila de infanterie. Aroma pe care o degaja cetateanul nu era neaparat de cafea, decat daca ii bagase si mult distilat de vin, era prietenos foc si gata sa ma ajute la zapada pentru 15 lei. Daca m-a vazut ca sunt zgarciob a lasat la 10, evident el sa ii ia, desi eu nu prea vroiam sa ii dau. Simtind prada, a mai aparut un subantreprenor probabil, si ala mare amator de dezapezire, sau macar de un coniac, chiar si fara sa dea zapada. Negocierile unilaterale au fost intrerupte de fas-ul facut de bateria masinii, care a refuzat sa mai munceasca dupa ce am lasat-o singurica in frig cateva zile, asa ca brunetzeii au lasat tzapul batran in favoarea unor caprioare care vroiau si ele sa plece cu masinile personale.

M-am uitat la cealalta masina de la care putea sa trag sperante, la mormanul de zapada, si am plecat cu RATB-ul sa imi iau o baterie si sa ma desel complet carand-o pana acasa.
Montarea bateriei este ceva cu schepsis. Mai ales atunci cand nu incape in spatiul chinuit in care ar trebui sa intre. Celalalt element este montarea cablurilor. Nu reusesc sa tin minte niciodata care se pune primul, ala rosu sau ala negru. Acum multi ani luasem o baterie pentru Dacie, si eram tare fericit ca am gasit o baterie straina, mai puternica si mai buna. A naibii, o borna a mers usor, a doua nu vroia sa intre si pace. O fortam, si sareau scantei si se incingeau cablurile si nu vroia sa intre borna. Noroc ca inainte sa dau foc la masina a venit un vecin alarmat de focurile de artificii si ne-a recomandat (eram doua tinere sperante ale stiintei si tehnicii, eu si cu un prieten care se scarpina in ceafa de viitor injiner) sa ne uitam altadata si daca plusul e la plus si minusul la minus. Nu erau, de aia facea urat, de ziceai ca sudeaza cineva.

E, montarea de acum a mers un pic mai usor.

Pe urma am cumparat si o lopata, daca are cineva nevoie de ajutor sa ma sune, ca vin cu baietii sa il ajutam. Luam putin, macar de un coniac sa fie.

Duminica . Gerar. Semimaraton. Eu am crezut toata saptamana ca vremea asta este o gluma facuta de organizatori, ma tot asteptam sa fie +5 grade si sa apara cineva sa zica "hahaaaaa, ce v-am speriat, nu-i asa ca m-ati crezut?" Nu, eu nu ii crezusem, am crezut ca o sa alergam la +5 grade, ca asa a fost toata luna.

La ora 9 erau -14 grade, cica la ora startului erau -9. Nu stiu.

A fost bine. Era cald, am ras, am glumit, am facut cumparaturi-un pic, ne-am mai vorbit de echipament, era perfect.

Atunci de ce am intrerupt toate astea si am iesit afaraaaaaa???

In echipa alerg impreuna cu Calin Lungu, alergator atletic, puternic si rapid. Vocea e bazata pe basi, anul trecut baga subwoofer-ul in functiune si striga "hai, hai, hai". Hai Adrian, hai Stefan, nu prea glumea, asa ca am incercat sa ne tinem dupa el acum un an. Si am ramas cu acest indemn, hai-hai-hai.

Stefan Duhovnicu este al treilea membru al echipei, are in palmares ceva maratoane, 2 triatloane si se pregateste de un ironman, el s-a ocupat de inscrierea echipei si de o mica strategie de cursa. Amandoi sunt mai rapizi decat mine.

Stand la caldura am fost de acord cu ea, afara am incercat sa protestez. Traseul era cu zapada batatorita, zonele cu gheata erau date cu sare, in picioare aveam o pereche de Asics Trabuco noi-nouti cu care nu alergasem inca.

Pe cuvantul meu ca la prima tura nu am vazut ca este si un derdelus langa traseu. Pai nu reuseam sa vad de lacrimi si de atatia aburi, fumegam ca un vapor cu zbaturi si faceam tot atata zgomot. Si cam aceasi viteza.

Stefan era de neoprit si de neinduplecat. Am incercat sa protestez, sa ma alint, sa implor, sa ma revolt, degeaba. Liantul era Calin, eu am fost veriga cea mai slaba, lanterna rosie si transpirata, Stefan farul luminos care ne calauzea. La un moment dat am crezut ca ma duce catre o lume mai buna, aia cu verdeata si fara suspine. Nooo, ma mai alint si eu acum.

La crosul Campionii Sanatatii era o bunica mai robusta, ca sa nu zic grasa, asa trebuie sa fie bunicile, ca un cozonac bine crescut, trasa de catre un nepotel in plina forma, ea incerca sa reziste, nepotelul o tragea de sfoara cu toata puterea. Numai de ei imi aduceam aminte, iar astazi eu am fost bunicuta.

Probabil coechipierii ar fi scos un timp mult mai bun fara mine, dar asta fu soarta. Am incercat sa imi dau seama daca am o criza hipoglicemica, am incercat sa mananc niste glucoza, nu prea a ajutat.

A fost un antrenament excelent pentru mine, care m-a scos din starea de relaxare, indolenta si confort cu care ma obisnuisem. M-am simtit foarte bine, daca era niste pesmet disponibil, ieseau probabil din mine niste snitzele mama-mama, ca ma simteam de parca fusesem batut cu bata.

Acum bag si eu de seama de ce sufeream asa. Pai daca ma iau dupa Garminul meu, pe zapada si oarecare ger am realizat cea mai mare viteza personala pe un semimaraton, adica 4,59 min/km. Pana acum eram in conditii aproape ideale la 5 min/km.

Incep sa ma indoiesc din ce in ce mai mult de sanatatea mea mintala. Senzatia de fericire este cu atat mai puternica cu cat a fost efortul mai intens. Iar ca deteriorari nu au ramas decat o batatura, ca mi-a deochiat o fata dimineata sosetele verzi.

E, daca au citit pana aici, le multumesc inca odata ca m-au suportat. Daca ii mai pacalesc si la anul, sper sa fiu un pic mai in forma.

http://connect.garmin.com/activity/145568794
...............
rookie




Offline Mugur
Membru Ro Club MaratonMugur
Din Mai 2009
Oras / Locatie : Bucuresti
Duminica, 29 Ianuarie 2012 19:24
Un mare BRAVO echipei, un mare BRAVO lui Stefan Duhovnicu care este din ce in ce mai bun :). Tot asa inainte!
...............
I swear i will use Google before asking dumb questions !




Offline visan alexandru
Membru Ro Club Maratonvisan alexandru
Din Iulie 2011
Oras / Locatie : romania
Duminica, 29 Ianuarie 2012 23:33
Felicitari pentru timpul obtinut!
...............
http://www.facebook.com/visanalexxandru




Offline conumila
Membru Forum
Din Ianuarie 2010
Oras / Locatie : Bucuresti
Luni, 30 Ianuarie 2012 10:05
Multumesc, Alexandru!
Fata de anul trecut am facut cu vreo 9 minute mai putin, dar au tras colegii ceva de mine...
...............
rookie




<< < 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 > >>
Pagina 7 din 31






Total membri 3650 (lista membri), total subiecte 2557, numar total de postari 35974.
Ultimii membri inregistrati pe forum : bobo70, Cretescu, bomberman32, Willy24, CatalinG, ajay, Ana Maria L., online acum 0.

Astazi isi serbeaza ziua de nastere : Adriana Istrate, Alexandra Cîrstea, Costi21, Vlad G

= subiectul este public, = subiectul este inchis, = subiectul este arhivat, = Online, = Offline,


Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007