Care crezi ca ar trebui sa fie calitatile unei persoane care alearga la maraton?

Pentru a putea alerga maraton, profilul unui sportiv trebuie sa se reflecte intr-o combinatie de calitati. In primul rand, trebuie sa aiba calitati motrice (nu poti pune pe cineva sa alerge maraton daca este total paralel cu alergarea, dar il poti invata - insa sansele sa ajunga sa scoata un timp bun la maraton sunt mici). Celelalte calitati, dupa cea motrica (si a talentului), vin pe parcurs, si anume: Motivatie, Obiective, Dedicatia pentru acest sport, Seriozitate, Disciplina, Rabdare, etc. Atunici cand aceste calitati se imbina cu antrenamentele, va fi imposibil ca o persoana sa nu alerge un maraton bun.

adrianapirtea9

 

La ce te gandesti in timpul curselor? Cum te motivezi sa continui (in concurs si la antrenament)?

Exista momente foarte dificile atat in timpul antrenamentelor cat si in timpul concursului. Motivatia vine de la sine si imi spun singura in sinea mea “dar eu de ce nu as putea sa fac x si y?” Asa ca fiecare antrenament are un obiectiv al sau: sa ajung unde mi-am propus. Stiind acest lucru, reflect in programul de zi cu zi si obiectivele pe care mi le-am propus. Sunt constienta ca daca nu merg pe linia de antrenamente propuse sa imi intru in forma la un anumit concurs, probabil si mai mult ca sigur nu voi reusi ce mi-am propus. Fiecare antrenament este o batalie si ma pregateste atat fizic cat si psihic pentru a putea raspunde concurentei din concurs. De foarte multe ori ma imaginez in timpul antrenamentelor ca si cum as fi in timpul concursurilor. Poate veti crede ca sunt “dusa cu pluta” insa de multe ori antrenorul meu Rono Barbu impreuna cu Jeremy (sotul meu) vin pe bicicleta si imi impun un ritm anume (pe biciclete au un cronometru care iti arata viteza si km), iar in momentul acela nu ma vad decat intre doua concurente si stiu ca trebuie sa stau acolo; in acelasi timp concentrarea este ridicata la maxim. Fiind antrenata in felul acesta, imi este destul de usor sa nu ma gandesc cine este in cursa, ci ma gandesc la felul cum sunt antrenata si ce sunt in stare sa fac in acel moment. In cursa de maraton nu am numarat fiecare km, ci fiecare statie de apa/bauturi revitalizante, care erau din 5km in 5km, si tot timpul imi spuneam “haide, ca mai sunt 5 km” sau “haide, urmatorii 5 km”… si uite asa a trecut si maratonul

 

Te admiram cu toti pentru exceptionala ta realizare de la Maratonul Chicago si in acelasi timp am regretat ca intamplarea a facut sa pierzi locul 1. Cum se simte cineva care urca pe podium la primul maraton mare din cariera?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In primul rand ma bucur ca exista cineva acolo care stie sa sesizeze si sa respecte rezultatul unui sportiv. Pot sa va spun ca am avut multe accidentari pe parcursul antrenamentelor inainte de maratonul de la Chicago si am fost foarte dezamagita… nici nu am vrut sa mai ma duc. Insa noroc ca biletul a fost cumparat cu mult timp in urma, iar planurile erau facute din timp… asa ca a trebuit sa ma duc… si bine am facut. Am plecat de la Bucuresti direct in Chicago si am stat acolo aproximativ 2 saptamani. Eram in dubii. Nu stiam ce sa fac. Accidentarile m-au urmarit pana in ziua concursului, asa ca am intrat in concurs demoralizata, dar in acelasi timp mi-am spus “am sa alerg asa cum pot, iar daca termin atunci va fi o minune”. La fel i-am spus si antrenorului intr-un email. Pe Jeremy l-am pregatit psihic inainte de cursa - i-am zis ca orice s-ar intampla - ca ma opresc, ca ma ia ambulanta, l-am rugat sa nu fie dezamagit. Imi propusesem sa vin in primele sase, dar pe parcursul concursului am ramas cat mai putine concurente. Ma rugam la Bunul Dumnezeu pentru fiecare kilometru in parte sa-mi fie bine picioarele accidentate. Nici nu m-am gandit ca voi putea ajunge asa departe cu cineva care alearga 2h 20min pe distanta maratonului. Poate reuseam sa castig daca eram mai atenta si daca nu uitam sa strig la cer pana la sfarsit, dar in acelasi timp ma gandesc ca nu a fost sa fie - locul doi a fost indeajuns. A fost o bucurie imensa, dar in acelasi timp o mare dezamagire pentru greseala facuta. Sper ca in viitor sa mai ajung asa in fata si sa nu mai repet aceeasi greseala.

adrianapirtea11

 

Vei continua sa alergi la maraton?

Bineinteles ca voi continua sa alerg maraton, macar atat cat ma tin picioarele. Mi-as dori sa pot sa alerg un maraton unde sa iau startul de undeva, de pe la mijlocul plutonului de maratonisti si sa nu imi pasa de timpul pe care il alerg - sa rad, sa glumesc, sa fac cu mana celor de pe strada (asa cum fac majoritatea maratonistilor amatori)… pur si simplu sa ma simt bine, insa fiind constienta cat de dificil este un maraton, in orice conditii l-ai termina… atunci ma gandesc ca mai bine alerg un maraton mai rapid (in primul rand il termin mai repede) si poate mai fac si un rezultat bun si care ma poate ajuta sa fiu in primele clasate.

 

PAGINA 1  2  3  4  5  6  7

next

Siteul celor pasionati de alergare si in special de curse pe distanta lunga - maraton, semimaraton, ultramaraton, crosuri. Tot ce ai dorit sa stii despre antrenamente de alergare, nutritie sportiva, refacere dupa efort, povesti de la maratoane, profile de maratonisti romani, calendare competitionale, concursuri, forum de discutii.

Marathon Romania
Marathon Romania Bucharest
Marathon
Marathon
@ 2007, RO CLUB MARATON
Club de alergare
Ro Club Maraton
Halfmarathon Romania
DOCTOR.INFO.RO
FARMAVIT.RO
MEDICINASPORTIVA.RO
Siteul maratonistilor romani


Initiator dr. Serban Damian
Ro Club Maraton - alearga cu noi!
Men's Health
Sponser.ro