Maratonul Belgrad 2008
text: Serban Damian
Trebuie sa recunosc ca am ales Belgradul cu oarecare strangere de inima. Prima mea optiune fusese Viena, insa ziua maratonului coincidea cu sarbatoarea Pastelui si nu se facea sa plec intr-o astfel de zi care se petrece impreuna cu familia. Dupa ce in martie fusesem la Barcelona, simteam ca mai trebuie sa merg la un concurs pana in vara, pentru ca apoi incepe caldura, iar antrenamentele devin din ce in ce mai dificile. Asa ca dupa indelungi cautari pe net, calcule si planuri, am ales Belgradul, care pica intr-o zi in care nu coincidea cu filmari, seminarii, sarbatori sau mai stiu eu ce.
Cu antrenamentul stateam bine. Dupa Barcelona mi-am revenit repede si am continuat sa ma antrenez in acelasi ritm, marcand in jur de 150 km pe luna (destul de putin, daca stam sa ne gandim, dar ritmul vietii mele nu permite mai mult deocamdata). Nu mai aveam chiar aceeasi motivatie. La Barcelona trasesem tare. Aici aveam de gand sa ma protejez intr-o oarecare masura. Cu alte cuvinte, sa il “bifez”. Si sa vad Belgradul.
Spuneam ca am plecat cu putina strangele de inima; adevarul e ca nu stiam prea bine care este situatia in Serbia. Au avut razboi, probleme interne, Kosovo… Ma asteptam la orice. Am primit incurajarile unui prieten maratonist, care cunostea bine Belgradul si care mi-a spus ca este un oras in care poti calatori fara probleme, asa ca am decis sa merg. Cu cateva zile inainte de plecare am aflat ca va mai veni un roman, Cosmin Bustan, cu care am stabilit sa ne intalnim acolo. Am mai calatorit eu singur, insa in 2 este mai sigur si mai “fun”, asa ca m-am bucurat cand am primit telefonul lui Cosmin.
Trenul care circula in fiecare noapte pe ruta Bucuresti-Belgrad se numeste R360 si este romanesc. Ceea ce spune multe. Cum ar fi faptul ca geamul din compartimentul unde trebuia sa dorm nu era bine fixat, asa ca un curent de nedescris il strabatea – fix peste capul meu. Eu eram deja putin racit, pentru ca facusem ultimele doua antrenamente pe o ploaie marunta, in Bucuresti. M-am chinuit jumatate de noapte sa adorm, luptandu-ma cu curentul, zgomotul de tren si zdruncinaturile. Spre dimineata au aparut vamesii, asa ca odihna mea din acea noapte fusese oarecum compromisa.
 |
Odata ajuns in Belgrad am mers rapid la hostelul unde imi aranjasem cazarea si apoi la centrul de inregistrare pentru maraton, ca sa fiu sigur ca nu am batut degeaba tot acel drum. Prima dezamagire: in afara de numarul de concurs, un tricou banal (e adevarat, branduit cu insemnele maratonului…) si o punga de plastic, nimic altceva nu ni s-a oferit in taxa de 30 de euro (ok, cursa in sine si medalia, dar totusi…), cu toate ca maratonul avea vreo 10 sponsori, dintre care cel mai important era o banca. O alta dezamagire: desi insemnele AIMS si IAAF apareau peste tot – nici urma de cip de concurs…
Am zis, “ok, asta e” si am plecat prin oras. Ceva mai tarziu m-am intalnit si cu Cosmin, care se afla la primul sau maraton oficial.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
