Belgradul
Pana la povesti despre maraton, hai sa va zic doua vorbe despre Belgrad. Am plecat suspicios si m-am intors incantat. Ok, de la Barcelona stiam ca o sa ma intorc incantat, insa de la Belgrad nu stiam ce sa ma astept.
![]() |
Pe lung: in linii mari imi aduce destul de mult aminte de Bucuresti. Zona centrala nu e prea moderna, insa este excelent conservata. Cladirile sunt pe stilul arhitectural vechi (cum ar fi cladirea CEC-ului din Bucuresti), unele de marime impresionanta. Toate sunt bine intretinute, cu fatadele curatate si dau orasului un aer boem, asa cum ar putea sa aiba si Bucurestiul… Centul orasului este extrem de viu – o multime de magazine mai mari sau mai mici, lume frematand in toate partile, trafic (totusi nu atat de dement ca la noi). Au o pietonala (Knez Mihailova) ce se intinde pe cativa kilometri, lucru pentru care ii invidiez. Asa ceva ar trebui sa aiba si Bucurestiul. Ca o paranteza: chiar daca Lipscani-ul va fi transformat intr-o pietonala civilizata, oricum este mult prea scurt – il parcurgi in 5 minute. Pietonala din Belgrad era ceva de genul Calea Victoriei… lucru pe care probabil ca nu o sa il avem niciodata. Vineri, la ora 12 noaptea, ma indreptam spre hostel si abia aveam loc sa trec printre oamenii iesiti la plimbare. Din loc in loc erau terase unde puteai sta la o bere sau sa mananci ceva (lucru pe care l-am facut si noi, dar dupa maraton). Curatenia este o constanta, cel putin in centrul orasului. Peste tot, ronduri de flori si parcuri ingrijite – cam cum arata si Bucurestiul in perioada summit-ului NATO (si numai in anumite zone). Belgradenii sunt amabili si vorbesc engleza, chiar si vanzatorii de ziare sau cei de la supermarket – ca turist nu ai de ce sa iti faci probleme. Preturile sunt comparabile cu cele de la noi (eventual putin mai mari). Novi Beograd este zona noua a orasului, unde se gasesc mall-uri si alte constructii moderne. Nu are farmecul centrului istoric. Orasul mai are o parte destul de mare cu case, ceva de genul periferiei Bucurestiului (nu ma refer la zonele noi, cu complexe de locuinte).
![]() |
Unul dintre cele mai importante obiective din Belgrad este Parcul Kalemegdan, aflat la confluenta dintre raul Sava si Dunare; aici se gaseste si Fortareata Belgrad. Impreuna formeaza un important complex istoric si cultural si mai mult decat atat un loc foarte placut pentru plimbare (din nou, de remarcat curatenia si buna intretinere a acestui loc care se intinde pe o suprafata mare).
![]() |
Bulevardele Belgradului sunt largi, circulatia destul de intensa, iar strazile fara gropi. Nu m-am uitat daca bordurile au fost schimbate de curand :) Pe strazile lor nu vezi masinile noi si luxoase de la noi, in schimb lumea are un aer mai occidental, adica mai discret si mai civilizat.
![]() |
Una peste alta, impresia cu care am venit din Belgrad este una pozitiva, putin umbrita de gandul ca Bucurestiul nu se poate ridica la nivelul acestui oras aflat la doar 800 km de noi.
![]() |
Siteul celor pasionati de alergare si in special de curse pe distanta lunga - maraton, semimaraton, ultramaraton, crosuri. Tot ce ai dorit sa stii despre antrenamente de alergare, nutritie sportiva, refacere dupa efort, povesti de la maratoane, profile de maratonisti romani, calendare competitionale, concursuri, forum de discutii.
