Maratonul

Ca orice eveniment, si acesta a avut parti bune si parti proaste. Nu ma asteptam sa se ridice la nivelul celui de la Barcelona, care a fost impecabil, asa ca nu am plecat cu asteptari foarte mari. La maraton au fost doar 170 de concurenti, in timp ce la semimaraton peste 700 de participanti. A mai existat si un cros popular, la care s-a inscris multa lume, in special copii. In concluzie, la linia de start era destula lume. Dimineata zilei de 19 aprilie a fost una rece, cu ploaie marunta. Eu eram deja racit bine si ma “dopasem” cu de toate in ziua anterioara. Nu pot sa zic ca nu ma simteam bine, dar nici nu eram in apele mele. Am amanat pana in ultimul moment scoaterea treningului, pentru ca era destul de frig. Nu eram foarte emotionat, probabil pentru ca nu dadusem o foarte mare insemnatate acestui maraton. Din punct de vedere al timpului final, stiam ca nu am cum sa imi bat recordul.

Cea mai “tare” chestie a acestui maraton a fost APA. Mai exact, singurul lucru pe care l-au oferit pe traseu a fost apa chioara si nimic mai mult. De-a dreptul incredibil! Noroc ca am stiut despre acest lucru si am avut la mine 3 geluri cu carbohidrati, altfel probabil ca nu as fi terminat cursa. Imi este greu sa inteleg ce a fost in mintea lor. In anul 2008, nu este posibil ca un maraton international sa se limiteze doar la apa. Cat ar fi putut sa coste niste sticle cu bautura izotonica sau niste fructe, mai ales ca nu erau multi concurenti? O mare bila neagra!!

Traseul maratonului nu a fost unul dificil, cu exceptia ultimilor 2 km care au fost in panta, ceea ce nu e o fericire dupa ce ai alergat 40. Primii 7 km au fost prin centrul orasului, dupa care am trecut podul peste Sava catre cealalta parte a orasului unde am facut 2 circuite largi si am terminat din nou in partea centrala a orasului. La inceput vremea parea a fi ideala pentru alergare: racoare, nor, dar fara precipitatii. Ma simteam ok. M-am intalnit cu Cosmin la start si am alergat un timp la distanta mica unul de celalalt. Dupa cativa kilometri drumul a inceput sa coboare – eram odihnit si m-a tentat sa accelerez. Stiam ca nu o sa pot alerga asa nici macar prima jumatate.

Ce mi-a placut in mod particular la acest maraton a fost PUBLICUL. Nu pot sa am decat cuvinte de lauda pentru locuitorii din Belgrad care au iesit in numar mare pe traseu ca sa ne incurajeze. Circulatia fusese oprita pe tot circuitul (alo, administratia Bucurestiului – se poate dom’ne, trebuie doar putina bunavointa) si curand dupa start a iesit si soarele, asa ca lumea iesise ca la spectacol, si nu au gresit deloc, pentru ca maratonul este un extraordinar spectacol sportiv. Am fost in mod sincer impresionat sa vad atatia oameni binevoitori care aplaudau si ne incurajau; erau foarte incantati cand le raspundeam, facandu-le cu mana si salutandu-i. Zeci de copii se aliniau pe marginea drumului cu mana intinsa catre noi, ca sa dam mana cu ei din goana cursei. Eu unul nu i-am dezamagit si le-am atins mainile celor mai multi dintre ei, pentru ca li se citea incantarea pe chip atunci cand faceam asta. Pentru belgradeni, maratonul chiar a fost privit ca un eveniment important pentru oras, in ciuda problemelor de organizare. Spre finalul primei jumatati soarele ardea chiar tare, asa ca incepusem sa ma bronzez. Viteza mea incepuse sa sufere in mod serios si eram cam suparat. La un moment dat a trecut pe langa mine kenyanul de pe primul loc, care alerga cam de doua ori mai repede decat mine. M-a depasit ca o sageata. Ma uitam la el ce pasi uriasi face si ce fata inexpresiva are, ca si cand oboseala nu l-ar fi atins niciun pic. Eu mi-am continuat chinul meu.

Pot sa spun ca prima jumatate a fost frumos. M-as fi oprit atunci. Fusese soare, lume multa, ma simtisem bine. Daca mi-as fi propus doar un semi, probabil ca imi bateam recordul personal. Insa in acel punct mai aveam inca 21 de kilometri. Ma enerva sa vad mesele organizatorilor pe care se gaseau doar pahare cu apa. Imi plangea gatul dupa un pahar de bautura de rehidratare. Am luat primul gel pe la km 13 si al doilea pe la 30. Le-am simtit perfect efectul; fara ele eram pierdut. Al treilea gel l-am lat la km 38 si mi-a dat energie pentru final.

Enervant faptul ca atunci cand am trecut de borna 21, ceasul meu Suunto imi arata 22,5 km, asa ca am stat sa il recalibrez.

Cand am intrat in a doua jumatate a traseului deja incepusera sa se adune nori pe cer, care nu prevedeau nimic bun. De altfel, soarele arsese cam prea tare pentru aprilie. Asa ca la un moment dat a inceput sa ploua cu galeata. Lucurile s-au intors cu 180 de grade: nici picior de public, ploaie cat cuprinde, un vant rece care racea apa pe noi si peste toate, oboseala. Pe anumite bucati de traseu am alergat absolut singur. Pana si politia se retrasese. Alergam ca un caine de pripas, pe o sosea pustie, prin balti si ud pana la piele… Amuzant. Cu toate acestea nu puteam sa ma opresc. Ma astepta o medalie :) Din aceasta a doua jumatate nu am prea multe amintiri. Dupa kilometrul 30, maratonul nu mai este o placere, ci o lupta continua cu oboseala si tentatia de a te opri. Suunto se decalibrase ca naiba incat la un moment dat imi arata ca sunt pe ultimul kilometru – am sprintat ca nebunul, cu gandul ca o sa scot un timp bun. Din pacate, eram departe de adevar. In fata mea se vedea podul peste Sava si stiam de pe harta ca de acolo mai sunt vreo 2,5 km. De panta. Asa ca am inceput sa alerg la o viteza jenanta… dar mai mult de atat nu puteam. Intre timp se terminase ploaia si iesise un soare timid. Aveam apa in adidasi si in chiloti. Cum era de asteptat, ultimii kilometri au fost foarte dificili. Panta si oboseala. Imi venea sa parcurg finalul la pas. Eram destul de dezamagit ca nu o sa termin sub 4 ore, dar acum nu mai conta. Am vazut linia de sosire si m-am bucurat.

4:05:51 timp final. Locul 89. Rezonabil, dar nu spectaculos.

La finis, Cosmin ma astepta sa imi faca poze. El terminase in 3:37:44, un timp foarte bun, mai ales pentru primul maraton.

Am plecat impreuna o bucata de drum, spre hostel, destul de loviti de soarta, dar bucurosi ca s-a terminat cu bine. Medaliile erau chiar frumoase.

Post race

Am ajuns cu chiu cu vai la hostel, dupa ce initial m-am ratacit putin prin Belgrad, probabil din cauza oboselii. M-am trantit in pat si as fi zacut acolo mult si bine, insa trebuia sa ma mobilizez sa fac un dus. Imi cumparasem un gel special pentru perioada de efort, care continea un antiinflamator si camfor. L-am folosit cu generozitate si in urmatoarele minute faceam frison, asa ca a trebuit sa intru din nou sub dus ca sa ma incalzesc si sa scap de acel gel. M-am odihnit pana spre seara si apoi am iesit in oras impreuna cu Cosmin si cu prietenii lui sloveni si sarbi. Am mers undeva pe malul raul Sava, intr-o zona plina de localuri pe apa si apoi ne-am “hidratat” in centrul Belgradului la o terasa. A doua zi am plecat spre Bucuresti. Din nou, experienta calatoriei cu trenul a fost una neplacuta, incepand cu faptul ca era sa pierd trenul pentru ca era tras la o alta linie decat cea afisata, continuand cu curentul din compartiment si terminand cu un controlor sarb spagar, care incerca sa ma convinga sa ii dau bani ca sa stau singur (lucru care s-a intamplat oricum).

Concluzii finale

Belgradul este un oras care merita vizitat: e interesant, aproape si ieftin.

Maratonul Belgrad nu e o alegere grozava, dar in combinatie cu excursia, ar putea sa merite, in lipsa de altceva.

Pagina 1  2  3

Siteul celor pasionati de alergare si in special de curse pe distanta lunga - maraton, semimaraton, ultramaraton, crosuri. Tot ce ai dorit sa stii despre antrenamente de alergare, nutritie sportiva, refacere dupa efort, povesti de la maratoane, profile de maratonisti romani, calendare competitionale, concursuri, forum de discutii.