INTERVIU CU MARIAN CHIRIAC

Fiecare alergator are o poveste a inceputului. Care au fost primii tai pasi catre maraton?

As incepe prin a accentua ca ma consider un simplu amator, indragostit de alergare. Nimic mai mult. Si ca am acceptat acest interviu doar pentru a arata ca si oamenii obisnuiti, neprofesionistii, pot sa ajunga sa faca lucruri aparent imposibile, precum sa alerge fara oprire 42 de km.

Acum sa incerc sa raspund la intrebare. De mic copil mi-a placut sa alerg. La asta, desigur, a contribuit si o inzestrare naturala, cit si faptul ca am copilarit in Curtea de Arges, loc cu multe dealuri si paduri (pe unde alergam sau ma jucam cit e ziua de lunga), cu muntii aproape. Asadar, am avut picioare puternice de cind ma stiu. A mai trebuit doar sa imi hranesc si imaginatia cu ceva, iar acest lucru s-a intimplat in urma lecturilor din carti despre Jocurile Olimpice, cele mai multe scrise de Ioan Chirila. Eroii copilariei mele au fost asadar, printre altii, Emil Zatopek, Bikila Abebe, Paavo Nurmi, Spiros Louis, anticul Philippides.

Nu am facut deloc atletism, iar singura mea legatura cu alergarea in copilarie a fost faptul ca pentru putin timp am practicat orientarea turistica.

Insa visul de a alerga un maraton m-a urmarit mereu. Asa ca in 1986, pe cind aveam 20 de ani, am decis sa alerg o cursa pe cont propriu, pentru ca pe vremea aceea nu existau concursuri publice. Prin mai acel an, daca nu ma inseala memoria, am alergat de unul singur, pe stadionul din complexul Lacul Tei din Bucuresti, 105 ture de pista. Desigur, si inca vreo 200 de metri, ca sa iasa distanta clasica. Aceea a fost prima mea cursa de maraton, alergata in vreo patru ore si jumatate. Fara niciun fel de antrenament, fara spectatori, fara alti competitori.

De ce te-ai orientat catre alergare si in particular, catre maraton?

Oarecum, am raspuns mai sus la aceasta intrebare. Rezumind, as spune ca e vorba de un soi de “instinct” (bucuria de a alerga, senzatia de zbor pe care o am in unele momente ale alergarii) cu dorinta de a imi cunoaste limitele fizice si psihice. Iar cursele de maraton imi ofera aceasta ocazie. 

Cum se imbina viata profesionala si cea de familie cu cea sportiva?

Hm. Nu e mereu usor… dar fiecare cursa trebuie terminata, nu?

Cum te antrenezi? Ai o strategie de antrenament?

Cele mai multe curse ale mele le-am alergat fara un antrenament propriu-zis. Mereu mi-a placut miscarea, incerc sa fiu cit mai putin sedentar cu putinta, asa ca am alergat doar din placere, fara presiunea timpului sau a unui obiectiv.

Situatia s-a schimbat pe la inceputul anului trecut, cind ajuns eu la criza barbatului la 40 de ani am decis brusc sa alerg cu metoda. M-am apucat sa imi caut asadar curse de maraton care sa ma provoace sportiv si uman si am inceput sa ma antrenez cu sirg. Dar tot fara o metoda. Desigur, am citit cit se putea citi (pe internet, desigur), m-am consultat cu un prieten din Canada, am mai intrebat in dreapta si stinga si asa am ajuns sa urmaresc niste principii in “antrenamentele” mele: cit mai multi kilometri alergati, identificarea propriului tempo, sa inteleg utilitatea hidratarii si a intaritoarelor de efort in timpul cursei, sa alternez alergarile de anduranta cu cele de crestere a vitezei etc, etc.

Dar asta nu inseamna ca mi-am facut un program de antrenament, ci ca doar – atunci cind m-am putut antrena – am facut-o cu ceva metoda.

Ce mananci? Ai un regim alimentar adaptat efortului pe care il depui?

Nu maninc nimic special. Doar mai multe paste si banane decit de obicei, pentru ca am inteles ca sunt recomandate la acest gen de efort.

Folosesti suplimente nutritive? Care?

Nimic.

Pagina 1  2

Siteul celor pasionati de alergare si in special de curse pe distanta lunga - maraton, semimaraton, ultramaraton, crosuri. Tot ce ai dorit sa stii despre antrenamente de alergare, nutritie sportiva, refacere dupa efort, povesti de la maratoane, profile de maratonisti romani, calendare competitionale, concursuri, forum de discutii.