Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Maratonul New York 2009

Maratonul New York 2009

O rezolutie pentru 2009 - Maratonul din New York

In decembrie 2008, una dintre rezolutiile pentru 2009 pe care mi le-am stabilit a fost sa alerg maratonul din New York sau sa alerg un timp destul de bun la maratonul din Berlin cu care sa ma pot califica direct pentru maratonul din New York in 2010. Aceasta este povestea intregului parcurs - de la stabilirea rezolutiei pentru 2009, pana la a trece linia de sosire la maratonul din New York pe 1 noiembrie 2009. Sper sa fie o sursa de inspiratie pentru rezolutiile pe 2010, sportive sau nu.

(1)IozLmG9j_30411.jpg28 septembrie 2008 a fost ziua in care am terminat primul maraton: maratonul international din Berlin. Era al doilea maraton pe care il incepeam, dupa cel din Viena, din aprilie 2008, unde urma sa ma prabusesc la kilometrul 36 din cauza dezhidratarii severe. Alergasem fara sa beau nici un pic de apa sau bautura isotonica, ma antrenasem numai in frig si in acea zi fusese foarte cald, nu stiam cum sa beau din pahare in timp ce alergam etc. Intors in Viena, o buna prietena m-a indemnat sa scriu despre ce am trait la Berlin - inainte, in timpul si dupa terminarea maratonului. Am amanat de pe o zi pe alta, cu tot felul de pretexte, pana cand trairile, experienta maratonului in sine, se diluasera intr-atat incat nu imi mai aduceam aminte decat mici parti... trecuse deja prea mult timp.

Dupa ce maratonul din New York s-a incheiat, n-am vrut sa repet aceeasi greseala si m-am apucat sa scriu, atunci cand aveam timp. De ce spun greseala? Pentru ca in viata, momentele in care am reusit, in care mi-am stabilit un obiectiv ambitios, un vis mai mare decat limitele aparente, sunt mai rare decat mi-as dori, ceea ce le face foarte valoroase. Si mai rare sunt datile cand dupa o astfel de experienta mi-am luat timp sa „inregistrez":
-  cum a fost?
-  cum m-am simtit?
-  care a fost drumul pana la rezultatul final?
-  care au fost lucrurile pe care le-am facut bine sau mai putin bine?
-  ce trebuie sa am in vedere pentru viitor?
Astfel incat, avand aceste raspunsuri, in momentele in care ma voi indoi de mine, in care obiectivele sau lucrurile pe care trebuie sa le fac ma sperie, sa ma pot intoarce la aceasta „poveste" ca punct de referinta si sa imi aduc aminte cum trebuie sa abordez „situatia" si, poate mai mult decat atat, de ce sunt in stare pentru a-mi atinge obiectivele.

Scriu aceasta „poveste" nu numai pentru mine ci si pentru:
 
Prietenii, parintii si sora mea, care m-au incurajat inainte, in timpul si dupa cursa de la New York. Alergatul e un sport solitar. Alerg de obicei singur - zi de zi, in fiecare zi. Mi-a fost de mare ajutor sa primesc din cand in cand un mesaj, un email, un telefon de incurajare sau cand eram intrebat cum merge antrenamentul, pentru ca uneori nu prea mergea.

Toti aceia care au inceput sa alerge mai des sau care se gandesc sa se apuce / re-apuce de sport, aceia care nu stiu cat de sus de tinteasca. Nu cred ca toata lumea ar trebui sa alerge distante ca cea a maratonului dar cred ca sportul ar trebui sa fie mult mai des parte din viata tuturor, indiferent ca este vorba de sporturi individuale sau de echipa.

Cei ce pur si simplu au o curiozitatea de ce inseamna sa te antrenezi si sa alergi competitiv un maraton - prin „competitiv" nu ma refer la „a castiga" un maraton in sine ci a-ti imbunatati timpul in care termini cursa de fiecare data si sa termini in primii 5-10% din totalul participantilor (de exemplu - la NY au fost 42000 de alergatori iar eu am terminat pe locul 640).(2)lNzscTI_10283.jpg

Am impartit „povestea" in urmatoarele capitole, iar in paranteza am adaugat, oriunde am considerat necesar, cateva idei ce urmeaza a fi detaliate in cuprinsul lor:

1.  De ce alerg? (asemanari cu alte lucruri pe care le fac, principiile din viata aplicate la sport: integritate, fara scurtaturi, vise mari, multa munca)

2.  Experienta mea cu alergatul pana la maratonul din New York (curse, Viena, Berlin, 5k,10k)

3.  Maratonul din New York (cel mai mare si faimos maraton din lume, unul din cele cinci World Marathon Majors)

4.  â€žDrumul" pana la maraton (antrenamentul in Dubai, accidentari, banda de alergare, dubii, neincredere, frica, decizii)

5.  Inainte de cursa (saptamana si dimineata dinainte de cursa)

6.  In timpul maratonului (publicul, orasul vazut de un alergator, ultimii kilometri)

7.  Dupa ce am trecut linia de sosire (ce am simtit, ce urmeaza)

8.  Concluzii

1.  De ce alerg?

Alerg de cand eram copil. Ca mai toti copii din generatia mea (generatia premergatoare actualei generatii „Counter-Strike", jocuri online etc.) ma jucam fotbal, leapsa, „bidonasul" in fata blocului - toate avand in componenta lor alergatul. As minti daca as spune ca am fost vreodata cel mai rapid. Erau tot timpul oameni care alergau mai repede decat mine asa ca niciodata nu m-am gandit sa fac doar asta ca si sport - sa alerg.

Mutandu-ma in Viena in 2007, aveam nevoie sa dau cateva kilograme jos, pe care le „adunasem" pe parcursul facultatii, dar nu mai aveam la indemana grupurile de prieteni care jucau saptamanal fotbal sau baschet asa ca a trebuit sa gasesc ceva ce puteam face singur, oricand, cu minim de investitie. Asa ca mi-am cumparat o pereche de pantofi de alergat Reebok de la Intersport din Viena, de 20 de Euro, fara pic de suport pentru picior, fara sa am habar de ce inseamna pantof de alergat... dar am inceput sa alerg... pana la urma ce nu stiam (diferentele si importanta unor pantofi speciali pentru alergat) nu avea cum sa ma afecteze.

(3)NyrlcDu_28499.jpg
De ce am continuat sa alerg dupa ce am trecut „bariera" kilogramelor? Pentru ca am descoperit in alergat disciplina de care aveam nevoie, sursa de energie pentru restul activitatilor de zi cu zi, si, poate cel mai important, am facut corelatii cu cateva dintre valorile sau principiile din viata de zi cu zi:

integritate - in viata de zi cu zi, in care apare minciuna fata de cei din jur, cand poti spune ceva dar actiunile pot fi in contradictie cu ceea ce faci, poti spera ca „hai ca poate iese", „hai ca poate reusesc de data asta, si gata, nu mai mint, chiar o sa fac ce promit", „poate cei din jur nu se vor prinde", cand vine vorba despre alergat, nu te „vede" nimeni in nici una dintre zilele in care te antrenezi.

Poti raspunde la intrebarea „cum merge antrenamentul pentru maraton?" cum vrei „Aaaa.. excelent!", „Super.. sunt la zi".. si chiar si dupa cursa, dupa ce parcurgi acei 42.195 km etc. si nu ti-ai atins obiectivul sau chiar ai fost departe de el (daca nu te-ai antrenat) poti invoca tot felul de motive, credibile de altfel, datorita carora ai terminat foarte departe de obiectiv. DAR problema e ca adevarul este stiut de cea mai importanta persoana - tu si increderea in tine nu e ceva ce poti trisa - fie e reala, fie nu.

Ca amator, in functie de nivel, m-am antrenat pentru un maraton undeva intre 45-50 si 140 de km pe saptamana. Asta inseamna intre 4-8 alergari pe saptamana pe care le-am facut, de obicei, singur. M-am antrenat timp de minim 3-4 luni pentru fiecare cursa, ceea ce inseamna un total de 96-128 de alergari inainte de un maraton. Cand m-am antrenat si am renuntat cand a fost greu, cand am sarit sarit peste o zi de antrenament pentru ca nu prea aveam chef, pentru ca era prea dimineata, stiam ca toate se vor aduna si vor conta in ziua cursei.

In timpul cursei am avut destul timp, pret de 42.195 km, sa ma gandesc si sa imi amintesc ca poate faptul ca alerg mai incet decat planuiam, ca ma doare mai mult decat ar trebui, ca doamna mai in varsta ce tocmai a trecut pe langa mine parea de 2 ori mai in forma desi are dublul varstei tale, are alte cauze decat vantul, sosetele, soarele etc. Scuze pe care mintea ti le va oferi pe tava. Apropo de persoane mai in varsta, partenerul meu de antrenament este Antonio di Somma, in varsta de 55 de ani si medaliat la 5 maratoane internationale in 2009.

Fara scurtaturi - un lucru cu care am fost invatat in Romania, si nu sunt inca 100% convins ca e bun sau rau, desi tind sa cred ca e daunator pe termen lung, e ca pot reusi prin „smecherie", ca exista tot timpul o cale mai scurta de a obtine ce altii obtin mai greu. Schimband mediul de lucru, de viata, societatea - din Bucuresti in Viena si mai apoi Dubai (desi in Dubai mai sunt situatii de „scurtaturi") am realizat ca poate nu e ceva general si ca nu exista scurtaturi, fara compromisuri de valori.(4)zFRz3XxH_72065.jpg

In maraton nu exista scurtaturi. Cursa maratonului e alergata de toti participantii, de la cel mai mic la cel mai mare, de la cel mai tanar la cel mai batran... toti cei 42.195 km. Diferenta se face intre cat de bine te-ai pregatit pentru cursa, nu in cat de „smecher" esti. „Smecheria" duce la discalificare, penalizare cu timp aditional, daca trisezi spectatorii nu te iarta.. pacat ca nu putem avea acelasi principiu mereu in viata.

Vise mari - citeam acum cateva saptamani intr-un interviu dar de o buna prietena, o replica pe care a dat-o in cadrul unei conferinte, ce cred ca se potriveste perfect cu ce cred despre „visele mari". Atunci cand cineva sugera ca toti oamenii ar trebui sa aiba ca obiectiv o schimbare mica, ceva ce poate fi comfortabil de facut de catre toti, ea a spus ca, dimpotriva, ar trebui sa avem obiective mari, sa facem schimbari mari si sa nu ne complacem in obiective mici care sa nu ne scoata din zona de comfort.

E acelasi lucru cu sportul si in cazul de fata cu alergatul. Normal ca e mult mai usor sa iti propui doar sa „termini" o cursa - care inseamna ca la primul semn de discomfort vei putea si merge, ca doar nu ai obiectiv de timp, vrei doar sa termini. Dar de ce sa nu iti propui un obiectiv.. sa iti propui sa termini o cursa de 10km sub 50 de minute, un maraton sub 4 ore, sa faci un triatlon, sa fi primul roman care se califica la Ironman-ul din Hawaii (un triatlon la care inoti 3.8 km, mergi pe bicicleta 180km si la sfarsit alergi un maraton 42.195 km)? Par imposibile? Probabil ca da.. dar putine cuvinte pot exprima sentimentul pe care il ai cand iti depasesti limitele, cand treci de pragul unde credeai ca se termina posibilitatile tale fizice si mentale. Ce imi spun eu de multe ori e: „Daca nu incerci, de unde ai sa stii cat de departe poti ajunge?"

In 2007 nu puteam alerga mai mult de 3km. In mai putin de 4 luni alergam 35 de km in mai putin de 3 ore.

Multa munca - „daca a alerga un maraton ar fi usor, atunci toata lumea ar alerga". Cred ca e valabil pentru orice - sport si viata de zi cu zi. E un truism ca lucrurile care sunt usor de facut sunt facute de mult mai multi oameni decat cele care necesita efort. E mai usor sa ajungi acasa si sa nu faci nimic, sa fi exemplul viu al „comuniunii omului cu canapeaua", decat sa iti iei rucsacul si sa te duci la sala, la bazin, in parc. Ce-i drept, slujbele pe care le avem nu ne ofera de multe ori luxul de a avea un program regulat, in care sa putem face sport in fiecare zi.. DAR asta nu trebuie sa fie o scuza. Ce ma motiveaza pe mine este sa citesc sau sa vad oameni care au slujbe de top, care si au urmat pasiunile si care continua sa fie activi. Un exemplu este Steven van Groeningen (Manager General Raiffeisen Romania) care a terminat pe locul 5, IronMan CEO in Austria in 2007. Un alt exemplu, mult mai recent: pentru ca Dubai nu are temperatura ideala pentru alergatori iar in perioada verii m-am antrenat aproape numai pe banda, ajunsesem sa cred ca sunt unul din singurii alergatori din tot Dubaiul. Apoi am fost la o cursa organizata in septembrie in Dubai si la start eram cam 250 de oameni... asta m-a motivat pentru ca am inteles ca nu sunt singurul care sufera din cauza caldurii si ca fiecare din cei de la start treceau prin aceleasi lucruri ca si mine asa ca nu am motive sa ma plang.

Un alt lucru pe care il poti intelege in totalitate doar dupa ce alergi un maraton este ca nu e greu sa alergi un maraton, cea mai grea parte se va fi terminat in clipa in care ajungi la linia de start - dupa ce treci linia de start cu siguranta esti motivat si gata sa alergi. Dar cel mai greu este sa faci antrenamentele, zi de zi, saptamana dupa saptamana.. sa te trezesti mai devreme decat toti ca sa iti poti face antrenamentul si sa ajungi la birou, sa ai grija ce si cat mananci si bei, sa te culci devreme seara ca sa ai energie sa o iei de la capat a doua zi.

Doar cei care trec linia de sosire stiu ce sacrificii au facut ca sa ajunga acolo.

(5)nx8I0N_49935.jpg2) Experienta mea cu alergatul pana la maratonul din New York (curse, Viena, Berlin, 5k,10k)

De cand am inceput sa alerg pentru maraton, februarie 2008, si pana in ziua maratonului din New York, 1 noiembrie 2009, am alergat aproape 3000 km (1200km inainte de maratonul din Berlin, 1400km pentru cel din New York, 400 intre septembrie 2008 - martie 2009).

Cateva curse si recordurile personale inainte de New York:
5 km - Dubai - 2009 - 18min 10 sec
8 km - Viena - 2008 - 27 min 50 sec
Semi-maraton - Viena - August 2008 - 1 ora 24min 00sec
Maraton - Berlin - Septembrie 2008 - 2 ore 57min 24sec

Fiecare cursa in sine are povestea ei, pentru fiecare as putea scrie o poveste in sine. Pentru moment insa, ramanem la maratonul din New York.

3) Maratonul din New York:

Exista in lume cateva curse maraton foarte faimoase, 5 dintre ele fiind reunite in ceea ce se numeste liga „World Marathon Majors" - Chicago, Boston, New York, Londra, Berlin. Aceste 5 curse aduna la start cei mai multi atleti de elita (femei si barbati). Pe baza unui sistem de puncte, castigatorul primeste un milion de dolari. Constantina Dita a castigat in 2008 maratonul din Chicago, recordul mondial la maraton (barbati) a fost realizat la cursa din Berlin de Haile Gebresilasie (2 ore 3min 59 sec), recordul mondial (femei) a fost stabilit la cursa din New York in 2007 de Paula Radcliffe (2 ore 17 min 18 sec). Pe langa un numar mare de alergatori, cursele atrag si un numar mare de spectatori. Dintre toate 5, New York e cursa cea mai populara si e si cea mai mare cursa din lume (cel mai mare numar de participanti la start 42.000+, participanti care termina cursa 40.000+, spectatori in numar de peste 2 milioane), anul acesta stabilind noi recorduri.

Un lucru interesant despre maratonul din New York e ca a fost aduc la nivelul la care este astazi de Frank Lebow, un american originar din Romania. Fiind evreu, a fugit din Romania pentru a scapa de Holocaust. Frank a luat o cursa ce se desfasura in Central Park - 4 ture de Central Park erau cat un maraton - si a reusit sa intinda traseul in tot orasul: de la Staten Island, Brooklyn, Queens, Long Island, Manhattan, Bronx, Harlem... punand bazele maratonului ce avea sa devina cel mai celebru din lume. In comparatie, a alerga maratonul din New York e ceea ce pentru un fan de fotbal ar insemna sa joace un meci de fotbal pe Nou Camp sau San Siro, pentru un fan de tenis sa joace un meci de tenis pe terenul de la Roland Garros, iar pentru un fan al baschetului sa joace un sfert la un All Star game...

Cele 42.000 de locuri sunt alocate astfel:
- aproximativ 500 sunt pentru sportivii de elita - reprezentand cluburi, tari etc.
- printr-o loterie (o mica parte a biletelor este alocata astfel - sunt cam 100.000 aplicanti pentru cateva mii de locuri).
- pentru membrii asociatiei de alergatori „New York Road Runners"
- agentiilor de turism (cea mai mare parte) care mai apoi vand locurile la pachet cu hotel, excursii etc. (maratonul din New York generaza venituri de 250 de milioane de dolari).
- calificarii cu un anumit timp pe categoria de varsta - pentru mine era sub 2 ore 55 min (cu 2 min si 24 de secunde mai rapid decat recordul meu de la Berlin)
- sa alergi pentru o organizatie si sa strangi fonduri de minim 1500 de dolari care vor fi donati acelei organizatii.

Planul meu pentru 2009 era sa merg in Berlin si sa alerg sub 2:55:00 astfel incat sa ma calific pentru New York in 2010. Sansa a facut sa primesc, in luna mai, un loc la loteria organizata!

4) „Drumul" pana la maraton:(6)Ih9OqlLZ_37831.jpg

Pentru a alerga un maraton trebuie sa te antrenezi in functie de obiectiv. Viteza cu care trebuie sa faci un antrenament zilnic depinde de viteza cu care vrei sa alergi maratonul in sine. Ca o regula generala: alergarile scurte cu 20 de secunde pe kilometru mai incet iar alergarile lungi (peste 10 km) cu 40 de secunde pe kilometru mai incet (daca obiectivul meu ar fi sa alerg un maraton cu 5 min pe kilometrul, atunci vitezele ar fi 5 min 20 de secunde, respectiv 5 min 40 de secunde pentru distantele mai mari). Programul meu din ultimele luni a constant in antrenamente de 6-7 ori pe saptamana, de diferite intensitati si durate. Antrenamentul a fost impartit in module: rezistenta (obiectivul a fost sa obisnuiesc corpul cu un volum mare de kilometri), rezistenta si viteza (am pastrat aspectul de volum si am adaugat portiuni rapide la sfarsitul antrenamentelor), viteza (in apropierea maratonului, am scazut volumul de antrenament si am crescut intensitatea - mai putini kilometri dar mai repede). O saptamana de antrenament in perioada de rezistenta + viteza arata astfel:
-  10 km (cu 1.5km incalzire si la sfarsit 1.5km pentru „cool-down") cu viteza de 4min 40 sec / km (~13 km/ora) - duminica, luni, miercuri, joi
-  alergare de 2x4km (cu 2km incalzire si 2 km „cool-down") cu viteza de 3 min 30sec / km (~ 19 km/ora), jogging 500m intre serii - marti
-  32 km (cu 2km incalzire si 2 km „cool-down") cu viteza de 4min 40 sec / km primii 16 km si 4 min 20 sec / km ultimii 16 km.

Atunci cand eram in Vienna aveam locurile „mele" unde ma antrenam: antrenamentele de viteza in Prater Hauptallee (o alee de 8km in parcul Prater), antrenamentele zilnice pe Donau Kanal (ce trecea chiar pe langa apartamentul unde stateam), antrenamentele lungi pe Donau Insel si Kahlenberg (o insula de 20 de km si un deal de langa Vienna).

Mutandu-ma in Dubai, variantele au devenit limitate la o singura optiune: banda de alergat. Pentru ca veneam dintr-o tara unde tocmai trecusem peste iarna, nu eram obisnuit cu temperatura ridicata din Dubai si am facut prima greseala: in loc sa ma fortez sa alerg afara si sa ma obisnuiesc gradual cu umididatea si caldura, am inceput sa alerg numai in sala cu aer conditionat. Kilometru dupa kilometru, alergam pe banda si in fiecare saptamana incercam sa gasesc solutii la plictiseala - sa alergi 2 ore in acelasi loc nu e distractiv deloc.

Am inceput prin a asculta carti in format audio - n-a functionat pentru ca trebuia sa fiu atent la respiratie, viteza, forma. Am continuat cu filme - si am tot vazut film dupa film, episod dupa episod. Mergeam la sala de forta de la noi din cladire vineri dimineata la ora 06:00. Terminam de alergat pe la 09:00 - vecinii veneau si plecau din sala, eu nu ma dadeam jos de pe banda, mai aveam 14km.

Problemele pe care le ridica alergatul pe banda sunt nenumarate (sunt si beneficii dar la o distanta mare, sunt prea mici):
-  mecanica alergarii e diferita pentru ca nu te „impingi" la fel de mult pe sol ci mai mult „sari" de la un pas la altul,
-  nu exista frecare cu aerul pentru ca nu exista vant, ceea ce inseamna ca alergi mai „usor" decat va fi in realitate (aveam sa simt asta pe podurile din New York unde vantul era poate problema principala)
-  lipsa vantului are si alte dezavantaje - nu te racoresti si inima trebuie sa pompeze mai mult sange decat ar trebui ca sa mentina temperatura corpului, ceea ce duce la un puls mai ridicat dar necauzat de efort ci de caldura
-  tranpiratie - transpiri, transpiri mult. Ajunsesem sa ma opresc la 15km si sa imi schimb pantofii de alergat, sosetele si tricoul, altfel simteam ca alergam intr-o balta(7)E4vOC8O_72483.jpg

Antrenamentul de pe banda mi-a provocat 2 accidentari. Mi-am revenit cu greu din prima, mai usor din a doua pentru ca eram deja experimentat. Atunci cand nu e nimic grav, formula RICE (Rest, Ice, Compress, Elevate) e de ajuns pentru recuperare. Problema apare atunci cand incepi sa alergi din nou dupa o pauza de o saptamana sau mai mult. Apar neincrederea si frica: poate ca m-am oprit prea mult, poate ca nu voi putea reveni la forma initiala, poate ca nu sunt recuperat complet, poate..

A fost un moment crucial in august, cand am zis ca nu mai pot alerga pe banda si trebuie sa ies afara, altfel nu voi reusi. Am iesit intr-o seara si mi-am propus sa alerg pe traseul maratonului din Dubai, un drum ce trece pe langa mare si pe langa Burj al Arab. Dupa 7 km a trebuit sa ma opresc. Simteam cum fierbe transpiratia pe mine. Vantul care ar fi trebuit sa ma racoreasca era un vant umed si fierbinte. A fost prima oara cand am mers inapoi, pentru ca nu mai puteam alerga. Atunci m-am gandit serios sa renunt, sa nu mai alerg cat timp sunt in Dubai. Pana acasa insa, mi-am propus sa iau o pauza 2-3 zile si sa incerc dupa aceea.(8)vuiCGn43_15351.jpg

In aceasi perioada, aflasem de un domn din Dubai, Antonio di Somma, ce alergase in 2009 maratoane in timpi grozavi, 2 ore 48 minute, 2 ore 50 minute. Ce era si mai grozav era faptul ca Antonio si castiga categoria lui de varsta - Barbati 55 - 60 de ani. Asadar, cel mai bun alergator din lume, la 55 de ani, era in Dubai... trebuia sa il cunosc. Am tot incercat sa dau de el dar nu reuseam. M-am gandit ca nu raspunde pentru ca probabil sta in Europa, altfel nu imi imaginam cum sau unde s-ar antrena el in Dubai.

Saptamana urmatoare intamplarii cu gandurile mele de a renunta a fost saptamana in care Antonio mi-a raspuns si mi-a propus sa trec pe la el pe la birou. Antonio este seful clinicii veterinare pentru soimi din Dubai. Soimul este „animalul de casa" favorit al localnicilor si in general al familiilor din Golf. In Golf, daca il cunosti pe seic sau chiar pe cineva din imediata lui apropiere, esti „asigurat" - ti se deschid toate usile, nu ai probleme cu politia, afacerile iti merg struna etc. De ce am mentionat asta? Pentru ca urma sa aflu in acea dimineata ca Antonio e unul dintre cei mai buni medici veterinari pentru soimi din lume iar clinica pe care o conduce este cea mai renumita din intregul Golf Persic. In sala de sedinte, pe masa, avea un catalog de recomandari, de la tot felul de seici, presedinti de tara - inclusiv de la fondatorul Dubaiului asa cum il stim astazi, Seicul Zayed.

Intalnirea a fost scurta - Antonio, un tip din Napoli, m-a intrebat ce curse am alergat, ce urmeaza sa alerg. Ne-am dat seama ca vom alerga amandoi la New York. Un alt lucru pe care aveam sa il aflu a fost ca Antonio nu alergase deloc inainte de 50 de ani. Cand a implinit 50 de ani (in 2004) i-a spus sotiei, uitandu-se intr-o brosura despre Dubai (el a venit in Dubai in 1998), ca poate o sa inceapa si el sa alerge, pentru ca a vazut ca sunt 2 cluburi de alergat in Dubai. Sotia a ras de el si i-a zis ca nu va putea sa alerge nici macar 5 km. Urmarea? In numai 5 ani e in primii 3 alergatori la categoria lui de varsta din lume si numai in 2009 are urmatoarele realizari:

Antonio di Somma - Marathon Record 2009

Date  Venue  Time  Position in age group
16th January 2009  Dubai  02:52:44  1st
26th April 2009  London  02:49:47  1st
24th May 2009  Copenhagen  02:48:39  1st
8th August 2009  Helsinki World Masters Championships  02:54:59  3rd
20th September 2009  Berlin  02:55:06  2nd
1st November 2009  New York  02:50:42  1st

Ce s-a intamplat cu sotia? A devenit fosta sotie.(9)g9ETRPc0_31590.jpg

Urmatoarea intalnire? Vinerea urmatoare dimineata, 05:15 am... si asa am revenit in circuit. Aveam sa aflu dupa maratonul din New York ca si el se gandea sa renunte, pentru ca nu mai era motivat sa alerge, dar ca a reinceput sa alerge cu mine. Am alergat impreuna in fiecare vineri dimineata timp de 2 luni, intre 30 si 35 de km. Impreuna primii 25 de km dupa care el alerga mai repede si eu ramaneam in spate, gafaind de parca eu aveam 55 de ani si el 26.

Si asa am inceput sa alerg afara. Ma trezeam dis-de-dimineata, intre 05:30 si 06:00 in zilele normale si la 04:30 cand trebuia sa alerg mai mult de 20 de kilometri. In plus fata de antrenamentul din Viena, in Dubai am folosit mai multa crema de soare si mult mai multe lichide. Deoarece terminam alergarile dupa ce rasarea soarele trebuia sa ma protejez cumva, asa ca foloseam crema de soare factor 60 de ajunsesem sa cred ca voi albi.

In lunile premergatoare cursei am strans informatii din tot felul de filme, carti, articole - toate legate de antrenament. Am citit si 3 carti din care nu am luat metode de antrenament dar am luat altceva - inspiratie. „It’s not about the bike" a lui Lance Armstrong, "No limits" a lui Michael Phelps si "My journey so far" a Paulei Radcliffe. Desi povestea Paulei Radcliffe e interesanta, plecand de la zilele in care alerga ca si junior si pana astazi, primele doua carti, ale lui Armstrong si Phelps m-au impresionat si au fost surse de inspiratie pe parcursul antrenamentului. Din cartea lui Armstrong - in care povesteste drumul lui prin perioada in care a avut cancer si pana la castigarea acelor Tururi ale Frantei, 7 consecutiv - am invatat sa ma gandesc „de ce alerg?", „care e scopul mai inalt decat de a termina o cursa?". Din cartea lui Phelps - in care povesteste drumul si cursele de la Olimpiada de la Beijing in care a castigat 8 medalii de aur si a doborat cateva recorduri mondiale - am invatat ca nu e nimic gresit in a avea vise mari, aparent imposibile, doar ca trebuie sa si muncesti din greu ca sa ti se indeplineasca.

5.  Inainte de cursa (saptamana si dimineata dinainte de cursa)

Un antrenament de maraton poate fi „ratat" daca in saptamana dinaintea cursei nu esti atent la detalii. Ultimele 2 saptamani reprezinta o perioada in care prioritatea e sa scazi volumul de antrenament (astfel incat corpul sa se odihneasca), sa mentii antrenamentele de viteza si sa te pregatesti mental - cum arata cursa, traseul, ce vei manca, unde vei sta, cum vei ajunge la start, cu ce te imbraci inainte de start, in timpul cursei, dupa cursa, unde mananci dupa terminarea cursei, ce faci daca se intampla vreun accident.

Mi-e greu sa pun intr-o poveste tot ce am facut inainte de inceperea cursei, totusi am enumerat mai jos, pe masura ce mi-am amintit, principalele lucruri:
-  diferenta de fus orar intre New York si Dubai - ca sa trec peste problema aceasta, am mers in New York cu o saptamana mai devreme, ajungand in America in duminica premergatoare cursei; o saptamana avea sa imi fie de ajuns pentru acomodare cu temperatura si fusul orar

-  traseul - pentru mine a fost important sa cunosc traseul si sa imi stabilesc cateva repere vizuale, astfel incat daca in timpul cursei am nevoie de ceva motivant, poti sa imi propun obiective intermediare (sa ajung pana la cladirea X, parcul Z, podul Z si de acolo stiu exact cati kilometri au mai ramas). Pentru asta m-am uitat la un film pe Youtube cu traseul maratonului, am alergat in saptamana premergatoare cursei ultimii 5-6 km din traseu, am mers cu o agentie de turism pe traseul primilor 21 de km ai cursei.

-  Un alt lucru important pentru mine a fost vizualizarea, sa ma vad terminand, sa imi imaginez cum voi alerga, cum voi intra pe ultima 100 de metri, cum ma voi lupta sa dau tot ce am ca sa nu simt ca puteam mai bine si sa ma intreb „oare cum ar fi fost daca..". Le spusesem unor prieteni ca la New York vreau sa dau tot pentru maraton, ori eu ori el, ori il termin in timpul pe care mi l-am propus, ori ma opresc.. si nu ma prea impacam cu gandul ca m-as putea opri.

-  Alimentatia - regula de aur a zilelor premergatoare cursei e sa nu te aventurezi in ceea ce priveste mancarea, mananca ce mananci de obicei, bogat in carbohidrati sa fie. Asa ca incepi cu paste, legume, fructe si continui asa. Cea mai importanta masa e pranzul dinaintea zilei in care e cursa, pentru ca organismul are nevoie de circa 15 ore pentru a asimila carbohidratii. In plus, am baut numai Gatorade Endurance formula Lime - bautura pe care aveam sa o gasim pe traseu, cu dublu continut de sodiu ca sa compenseze transpiratia pierduta in timpul cursei, pentru a ma obisnui cu gustul si sa imi dau seama daca stomacul meu tolereaza gustul. Cand e frig afara riscul de deshidratare e si mai mare pentru ca nu iti dai seama ca pierzi lichide si nu bei apa in compensatie. Am identificat rapid 2-3 restaurante unde se puteau manca paste bune si unde aveam incredere ca daca as merge in bucatarie, nu mi-ar schimba decizia de a manca acolo

(10)S8LEJvJ_32297.jpg-  unde dormi - am avut norocul de a o cunoaste pe Birte, o prietena din AIESEC Germania ce acum lucreaza in echipa nationala a AIESEC US; mi-a oferit gazduire pentru o saptamana. A fost important pentru ca mai stateam de vorba seara, mai ieseam in oras (nu foarte mult pentru ca ma culcam destul de devreme - scopul era sa fiu odihnit nu sa petrec). Locuinta lor era destul de aproape de metroul ce ma ducea direct spre feribotul ce ne lasa la linia de start, pe Staten Island.

-  Imbracaminte - pentru ca era frig dimineata, in plus fata de echipamentul de cursa mi-am cumparat ceva haine din NY pe care mai apoi, chiar inainte de start, le-am aruncat; organizatorii cursei aduna hainele si le doneaza saracilor. Echipamentul de cursa are o poveste in sine.

In primul rand tricoul - l-am obtinut de la federatia Romana de atletism, echipament original in care alearga atletii Romaniei. Cei mai multi alergatori isi scriu numele pe el pentru a fi incurajati „direct". Eu am vrut sa am Romania pe piept si daca cineva voia sa ma incurajeze, o puteau face spunand „Go Romania!".

Pantalonii de cursa sunt specifici maratonului (nu opun rezistenta in timpul alergarii si au un buzunar in spate unde mi-am pus gelurile Power Bar). Sosetele erau Falke pentru cursa (acelasi model ca cele pe care le-am folosit la Berlin). Pantofii de alergat erau Asics DS Trainer (cei mai usori pantofi pe care cineva de greutatea mea ii poate purta fara a se accidenta). Ceasul si GPS-ul de la Suunto imi indicau viteza si distanta in timp real. La pantofii de alergat aveam o mica bratara pe care am primit-o cadou de la un prieten din Germania in 2008 si caruia ii promisesem ca o voi purta cu mine la curse. Nu in ultimul rand, cu ajutorul unui prieten imi facusem o bratara cu timpii pe care trebuia sa ii am la fiecare mila si din 5 in 5 km, pentru a-mi putea urmari evolutia, ce avea sa fie extrem de importanta pe parcursul cursei.

Mi-am luat cu mine si imbracaminte pentru final - pantaloni de compresie, geaca, manusi, caciula (in timpul cursei sistemul imunitar scade si esti in pericol sa te imbolnavesti daca stai expus la frig prea mult).

-  Dupa cursa - de obicei stabilesti de la inceput cu persoanele care sunt acolo sa te sustina sau care vor veni la final sa te vada, unde si cand te intalnesti, unde mergi sa mananci dupa etc. Pericolul in a stabili un loc unde sa te vezi in timpul cursei e ca sunt sanse sa nu vezi acea persoana - sunt foarte multi spectatori, poate ajungi mai devreme decat preconizai, etc. Daca te astepti si contezi pe momentul in care iti vei vedea prietenii si dintr-o cauza sau alta nu se intampla, sunt sanse mari sa fi dezamagit iar atunci cand ai de alergat 42 de km, dezamagirea nu e unul din sentimentele pe care vrei sa le simti. Cel mai bine e sa stabilesti un loc dar sa agreezi si sa accepti ca s-ar putea sa nu te vezi cu ei. In cazul meu, Birte si Tiffany, urmau sa fie la km 36 iar Bianca (o prietena a unui prieten) urma sa fie la final, unde ma vedeam si cu Antonio.

-  Ce se intampla in caz de accident - o lectie invatata de la Viena a fost sa imi scriu detaliile pe spatele numarului de la maraton; iti poti scrie numele, daca ai ceva probleme de sanatate, cine e persoana de contact in caz de accident, ce limba vorbesti etc. La Viena am fost „cocos" si am zis ca asta e numai pentru „cei slabi" si eu nu am nevoie sa completez informatiile astea pe numar. In realitate, m-am prabusit, nu aveam nici un fel de informatie pe numar si nici nu stiam nici un numar de telefon pe de rost, asa ca nu puteam chema pe nimeni in ajutor. A trebuit sa astept 3 ore pana mi-am revenit ca sa pot fiu transportat la linia de sosire unde ma asteptau prietenii. La NY a fost unul din primele lucruri pe care le-am facut dupa ce am primit pachetul cuvenit alergatorilor.

-  Ritualul premergator maratonului. Maratonul in sine incepe cu o seara inainte. Atunci, mi-am aranjat totul pentru a doua zi si am trecut mental, prin tot procesul de la momentul in care urma sa deschid ochii pana cand urma sa ajung la linia de start. Mai tarziu urma al doilea proces de vizualizare, in care ma uitam la traseu si imi imaginam cum va fi, ce voi simti, la ce sa fiu atent.

Am aranjat hainele, echipamentul, pudra de talc, pantofii de alergat, ceasul. Mi-am pregatit de seara exact ce urma sa mananc si sa beau. Mi-am pus iPod-ul imediat langa pat ca imediat ce ies de la dus sa intru in ritualul de fiecare dimineata, in care ascultam muzica inainte sa alerg. Ritualul meu in ce priveste ce mananc si beau inainte de cursa e acelasi de 2 ani. Ma trezesc cu 3 ore inainte de inceperea cursei si beau imediat 2l de bautura isotonica - in cam 2 ore jumatate voi elimina acest lichid, dar voi ramane cu mineralele si sodiumul din continut si voi fi hidratat. Mananc o banana si un baton Power Bar. Apoi incep sa ma imbrac, folosesc pudra de talc in zonele unde stiu ca pot aparea bataturi, ma asigur ca nimic nu e prea strans pentru ca in timpul maratonului picioarele se vor umfla si nu voi avea timp sa ma opresc sa imi desfac si sa imi leg iar sireturile.

La linia de start de obicei ajung cu o ora jumatate inainte - elimin orice urma de stres si mai bine stau acolo decat sa fiu blocat in trafic. Inainte de start, ca si de multe ori in timpul antrenamentului m-am gandit la multe lucruri - la ai mei, la prietenii de acasa sau din colturile lumii, la cei care vor fi langa mine chiar daca de acasa din fata calculatorului, urmarindu-mi evolutia in timp real. M-am gandit pentru o fractiune de secunda si la varianta „si daca nu termin?".. dar am acceptat ca exista si o astfel de varianta doar ca eu venisem acolo sa termin nu sa imi gasesc scuze. Ori de cate ori ma indoiam de mine, chiar in timp ce faceam incalzirea in dimineata maratonului, imi spuneam: „voi alerga cat pot de bine si voi da totul.. ori termin, ori ma prabusesc, varianta de mijloc nu exista".

Am luat feribotul ce ne ducea din Manhattan pe Staten Island. Intentionat, in saptamana ce tocmai trecuse evitasem zona aceasta pentru ca voiam sa am un moment „al meu". Ce fel de moment? Momentul in care treceam pe langa Statuia Libertatii si „al meu" a fost. Singurul lucru la care m-am gandit sau mai bine zis mi-a venit in minte, a fost ca am ajuns departe. In 2004 ieseam pentru prima oara din Romania, mergand la o conferinta in Polonia (Katowice) cu un tren, timp de 24 de ore, clasa a II a... iar in 5 ani, eram pe un feribot, in New York, trecand pe langa Statuia Libertatii. Mi-am soptit „fara limite" si am intrat inapoi la caldura, trebuia sa conserv energia nu sa o irosesc.

Cu o ora inainte incep incalzirea si apoi, cu 30 de minute inainte de start ma indrept catre blocul de start unde sunt alocat. Pentru ca sunt 42000 de alergatori, acestia sunt impartiti in functie de timpul pe care estimeaza sa il alerge. In fiecare bloc: primii pleaca elitele (grupul A), apoi semi-profesionistii (grupul B) iar mai apoi noi sportivi amatori competitivi (grupul C). Sunt 4 grupe de start, 12 categorii in total. Timpul estimat de terminare a cursei il mentionezi cand te inscrii si se bazeaza pe recordurile personale anterioare. Cu cat timpul estimat de terminare a maratonului este mai mic, cu atat numarul de alergatori din acea categorie e mai mic. Eu am trecut linia de start la 1 minut distanta de primii alergatori, asa ca inaintea mea estimez ca erau poate 700-800 de alergatori (elitele plecau separat).

M-am indreptat catre linia de start cu 30 de minute inainte, lucru ce avea sa se arate un pic cam tarziu, pentru ca a trebuit sa incep un slalom prin cateva mii de alergatori ca sa ajung de la grupul celor care vor sa termine in 4 ore la grupul unde eram eu alocat. Multi oameni nu spun in cat timp vor sa termine maratonul (superstitie sau poate altceva)... dar nu imi pasa asta, trebuia sa ajung intr-un grup de alergatori de categoria mea asa ca, atunci cand am ajuns intr-un final in blocul meu de start, am inceput sa intreb in stanga si in dreapta: „In cat timp vrei sa termini?".. pe fetele unora se vedea crisparea ca daca spun cu voce tare ii aude prietenul de langa si daca nu face timpul respectiv, o sa ii spuna ca nu si-a atins obiectivul.. dar eu tot ii intrebam.. „3 ore 30", „3 ore 15" , „3 ore 22", „3 ore.." si tot asa pana cand am ajuns in zona „2 ore 55", „2 ore 57". Am continuat sa intreb pana cand mi s-a raspuns „2 ore 40 sau mai bine", m-am uitat putin la el, i-am zambit si i-am spus „Aha, in regula, succes.. eu o sa fiu aici in spate, nu te deranjez!". Cand mi-am ridicat privirea am vazut ca mai erau cam cateva sute de oameni pana la linia de start (a amatorilor competitivi).

Dupa imnul Statelor Unite ale Americii si un discurs la primarului orasului New York (Mike Bloomberg) urma startul. Chiar inainte de start, ultimul lucru pe care urma sa il fac era sa beau un gel Power Bar (ce avea sa imi dea un impuls de carbohidrati pentru primii 10-12 km) si sa beau 500ml de bautura isotonica...

10..9..8..7...6...5..4...

6.  In timpul maratonului (publicul, orasul vazut de un alergator, ultimii kilometri)

3...2...1....START!

Cursa porneste pe Verazano Bridge ce leaga Staten Island de Brooklyn, Long Island etc. Imediat dupa ce se da startul, pe fundal incepe melodia lui Frank Sinatra - „New York, New York".. iar in timp ce auzeam „Start spreading the news/I’m leaving today.." in orizont se vedea insula Manhattan unde avea sa se termine maratonul. Pentru prima oara intr-o cursa vedeam unde trebuia sa ajung chiar de la start... si tot pentru prima oara mi se facuse pielea gaina, dar nu de frig, ci de emotie.

Inceputul unei curse e foarte important - daca nu esti atent si nimeresti intr-un grup prea rapid, s-ar putea sa incepi prea repede si sa „cazi" dupa cativa kilometri; daca nimeresti intr-un grup prea incet, iti vei consuma energie facand slalom printre ei, ca sa poti alerga, te poti accidenta etc. Podul avea cate 4 benzi pe fiecare sens de mers - eu eram pe partea stanga cu grupul meu, alergatorii de elita pe benzile din dreapta.

Un alt lucru important la inceput este sa iti spui ca trebuie sa alergi cursa TA. Desi sunt sute si mii de alergatori, trebuie sa alergi asa cum ti-ai propus. Desigur ca sunt alergatori mai rapizi sau mai inceti, dar nu conteaza asta. Daca esti hiper competitiv, cum sunt eu, maratonul e un leac bun - pentru ca, vrei sau nu, chiar sunt multi oameni mai rapizi decat tine si nu ai ce-i face, trebuie sa fi atent la tine si la cum alergi tu, nu la ce fac ceilalti.

(11)uvpBj7n_73532.jpgLa ce ma gandeam in primul kilometru? La faptul ca e destul de frig afara, mai frig decat era in Dubai. In Dubai beam 0,5 litri bautura isotonica la 5 kilometri dar traseul e masurat in mile, fiecare mila are 1.6 kilometri, statiile cu bauturi sunt din mila in mila si din 5km in 5km, asa ca eram prins intr-un calcul matematic: care sunt statiile la care o sa beau si la care nu? Am zis ca voi bea dupa cum simt. Gandisem toate acestea pana pe la kilometrul 1 cand mi-am dat seama ca mana dreapta imi era mai grea decat stanga.. cand ma uit, vad ca nu imi urmasem in totalitate ritualul de inceput (bausem gelul Power Bar nu si toata 0.5l bautura isotonica). Alta problema..of.. puteam sa beau dar nu puteam sa arunc sticla pentru ca s-ar fi putut rostogoli si cineva ar fi putut calca pe ea. Asa ca am baut numai jumatate si am avut grija ca din fuga sa o asez dreapta pe spatiul ce ne separa de elite iar in minte mi-am spus „+1 pahar la urmatoarea statie cu bauturi" ca sa compensez.

Unul din lucrurile pe care le-am experimentat in New York a fost sa alerg anumite portiuni in cinstea unor oameni - in cazul de fata, am dedicat toate dealurile cuiva. In momentul in care ajungeam la baza pantei, urma sa ma gandesc la acea persoana si la ce reprezinta pentru mine, de ce le sunt recunoscator. Asadar, prima panta am alergat-o pentru mama, a doua pentru tata, a treia pentru Carmen, sora mea, a patra, la kilometrul 38-39 pentru bunici si ultima, chiar inainte de final pentru Razvan Zainescu.

Ma uitam la ceas destul de des, ca sa ma asigur ca alerg la viteza potrivita. Problema cu ceasul era ca nu il calibrasem, pentru ca in functie de teren (plat, panta) are cateva variatiuni. De exemplu ca sa alerg cu 4:11 min / kilometru, eu trebuia sa alerg cu 4:00 min / kilometru. Din mai multe motive trebuie sa alergi un pic mai repede decat planul initial: erau 5 pante in total pe parcursul maratonului, distanta e calculata pe cel mai scurt drum posibil dar in realitate nu poti mereu sa fi pe interior la o curba, uneori mai faci un pas doi in dreapta sa feresti pe cineva, alteori standurile cu bauturi sunt pe partea opusa a strazii sau vezi un copil care intinde mana sa bata palma cu un alergator si chiar daca trebuie sa traversezi, o faci, pentru ca a venit acolo sa te vada.. pe tine si pe ceilalti.

A durat cam 10 kilometri pana cand am auzit primul „Go Romania!", pentru ca in prima parte sunt mai putini spectatori, dar de la kilometrul 10 pana la final, am auzit foarte des „Way to go Romania!", „Go get’em Romania!", „Looking good there Romania!"..

Primii 15 kilometri trec imediat, de abia intri in cursa, ai timp sa te uiti in jur, sa admiri orasul, oamenii, cum s-ar spune te „asezi". Mii de oameni pe strada te incurajeaza, aplauda, vezi tu oameni care merita aplauzele tale, mai ales cei in carucior cu rotile ce se indreapta agale catre linia de sosire si vor trece si ei peste aceleasi dealuri ca si tine.

La kilometrul 15 eram „in grafic". Conform timpului estimat eram bine - incepusem un pic mai incet, dar recuperasem timpul pierdut. Obiectivul meu era sa alerg prima jumatate a maratonului mai incet (4 minute 13 secunde / kilometru) iar in a doua sa dau tot ce pot (4 minute / kilometru) - tehnica se numeste „negative split" si e destul de populara in randul alergatilor desi nu foarte multi au curajul de a alerga asa pentru ca nu stii daca poti sa o duci pana la capat. Daca in schimb te-ai antrenat bine si alergi „negative split", pe ultimii 10 kilometri, unul din lucrurile motivante va fi ca vei intrece multi oameni si asta te va ajuta moral.

(12)RhvrTO_52354.jpgPentru ca treci prin toate cartierele mari la New York-ului te bucuri de o diversitate culturala nemaipomenita: de la cartierul unde sunt multi polonezi si un „polska bialo czerwoni" (toate prieteniile cu Polonezi in AIESEC au ajutat) iti asigura imediat sute de polonezi care striga imediat „Go Romania!", la Harlem unde „suporterii" sunt organizati in coruri in fata bisericilor si te sprijina in cel mai firesc (pentru ei) mod posibil, cu cantece religioase, iar in zona Brooklyn, cartierul unde tineri artisti incearca sa se afirme, sunt zeci de trupe ce ies in strada sa cante pentru alergatori si poate cineva o sa ii remarce. Favoritii mei ca si la Berlin, spaniolii - ori de cate ori vedeam un grup mai mare strigam „eeeeee viiiiva espaaaagnaaaa".. atat le trebuia ca sa declanseze fiesta 

Un moment puternic pentru mine e legat de podul Queensborough care practic duce in Manhattan, undeva la kilometrul 25. E una dintre cele mai agresive pante, expuse la vant si fara spectatori. Chiar inainte de pod, in timp ce alergam, cineva a strigat „Go Romania!", am raspuns „Thank you!", la nici doi pasi un tip de pe partea dreapta mi-a strigat „Fuck you, Romania!".. intr-o fractiune de secunda am calculat optiunile  Mugur din perioada liceului probabil ca s-ar fi oprit sa stea putin de vorba cu acel domn... dar anii liceului sunt demult apusi asa ca din alergat i-am raspuns „Fuck you too man! People like you make me stronger.." si am privit inainte pentru ca intram pe podul Queensborough, pe care urma sa il dedic tatalui meu. Si am alergat, intrigat de ce mi se intamplase dar in acelasi timp si mai inversunat, mai in forta...   a urmat apoi unul din momentele pe care nu le voi uita prea curand. La coborarea de pe pod, era o curba stransa la stanga, unde trebuia sa incetinesti destul de mult pentru ca traseul se intorcea practic pe sub pod. Exact acel loc era specificat de organizatori ca un „cheering place", un loc unde era recomandat sa fie cat mai multi spectatori.. si erau cam 800 - 1000. Cand am ajuns sa iau curba eram singur, ii intrecusem pe toti cei dinaintea mea pe pod, inversunarea isi spusese cuvantul. Am vazut spectatorii, ei m-au vazut coborand si respirand din greu dupa sprintul de la deal... am ridicat mana in aer ca si cand tocmai invinsesem si reactia lor a fost pe masura... strigate, urale, zgomot, ca si cand eram prieten cu fiecare dintre ei... parca eram Marius Lacatus si tocmai inscrisesem un gol pe Ghencea impotriva lui dinamo.

Am intrat pe First Avenue si deja simteam orasul, New York. Zgarie norii, intersectiile, mii de oameni de ambele parti ale bulevardului.. ce sentiment. Intre kilometrul 26 si 33 n-a fost nimic, e doar linistea dinaintea furtunii - te dor picioarele dar nu foarte mult, stii doar ca urmeaza maratonul. Pentru mine momentul critic e kilometru 35. In Viena m-am prabusit intre kilometrul 35 si 36. In Berlin, la kilometrul 35 incepusem sa lacrimez pentru ca mintea mea isi daduse seama ca indiferent de cate mesaje imi va da ca ma dor picioarele, voi termina si aveam sa recuperez in ultimii 2 kilometri, 30 de secunde. In New York nu stiam la ce sa ma astept. Stiam doar ca kilometrii 33, 34 sunt in Bronx, kilometrul 35 e langa un parc in nordul Manhattanului si kilometrul 36 e la strada 110 unde fetele (Birte si Tiffany) imi spusesera ca vor incerca sa vina.

La Berlin, la kilometrul 36, simteam ca desi am forta in picioare si am capacitate pulmonara / cardiovasculara sa pot alerga, partea superioara a corpului era foarte instabila, ca si cand mai avea putin si se dezmembra. In antrenamentul pentru New York am fost in mod regulat la sala si am facut antrenamente pentru bazin (abdomen si spate). La kilometrul 36 simteam ca ma dor picioarele dar imi simteam partea superioara a corpului mult mai puternica si mai stabila.
(13)GTgLNbs_76918.jpg

Orice alergator care spune ca nu conteaza daca vine cineva sa il incurajeze sau nu, ori n-a alergat niciodata un maraton ori minte. Eu le-am spus ca ar fi grozav dar nu trebuie sa faca asta pentru mine... in schimb au venit. Mental, e un lucru bun sa privesti inainte catre ceva - mai devreme de linia de sosire, sa stii ca undeva pe parcurs e un fel de pas intermediar. Partea negativa e ca daca iti pui mult prea multe asteptari s-ar putea sa fi dezamagit pentru ca nu iti intalnesti prietenii, din mai multe motive: pentru ca sunt foarte multi spectatori si nu ii vezi, sunt blocati in trafic undeva, locul ales nu e cel mai potrivit, tu alergi pe partea stanga a strazii si ei sunt pe dreapta etc.

Din fericire, la kilometrul 36, chiar inainte sa inceapa penultima panta din traseu, le-am vazut pe fete. Punand cap la cap ultimele doua paragrafe, ma simteam foarte puternic, eram super entuziasmat pentru ca eram in grafic cu timpul, alergam cu 15.5 km / ora.. Tiffany ridica mana sa batem palma.. si am batut-o  dupa maraton imi spunea ca imediat dupa ce am trecut aproape ii dadeau lacrimile, toata palma ii era rosie.

De la kilometrul 36 pana pe la kilometrul 40 am inceput sa intru pe teritoriul „cunoscut" unde alergasem in saptamana dinaintea cursei. Aici sunt kilometri in care unii se lovesc de „the wall", altii au crampe musculare, dar cu siguranta toti sufeream de ceva.. pe toti ne dureau picioarele. Totusi, in acest grup de alergatori, se gasea tot timpul cineva care sa strige cuiva care tocmai se oprise sau incetinise vizibil „Haide omule, durerea e temporara.. gloria ca ai terminat e pentru totdeauna!" si vedeai cum oamenii strang din dinti si o pornesc din nou la drum. Eu eram pus pe alergat... alergam „negative split", intreceam multi alergatori si gafaiam ca o locomotiva - conform planului, trebuia sa las tot pe traseu.

Citatele sau insemnele pe care unii dintre spectatori le au pe pancarte, steaguri, tricouri functioneaza incredibil in timpul unui maraton pentru un alergator. La Berlin am vazut pentru prima oara „pain is temporary, glory is forever" (adaptata dupa fraza pe care i-o spunea doamna Armstrong lui Lance Armstrong „pain is temporary, quitting is forever"). La New York, fraza pe care nu o voi uita niciodata era pe pancarda unui tip - „Never surrender" / „Nu renunta niciodata" sau poate „Nu te preda niciodata" (in fata durerii, gandurilor ca nu mai poti etc.). I-am multumit in treacat si am alergat in continuare... mai aveam un pic peste 2 kilometri.(14)tkGe68_63046.jpg

"Durerea e temporara. Poate dura un minut, o ora, o zi, un an, dar intr-un final se va vindeca si poate alta ii va lua locul. In schimb, daca renunt, e pentru totdeauna." - Lance Armstrong

„I will do this!".. la asta ma gandeam in ultimii 2 kilometri. Eram invincibil. Sufeream, se vedea pe fata mea (am vazut mai tarziu pozele) dar stiam ca mai am resurse sa termin cursa si nu oricum, ci dand tot ce pot. Nu m-am mai uitat la ceas pentru ca oricum nu mai aveam de unde atata energie incat sa alerg si mai repede.. pe ultimii 2 kilometri scopul meu era sa alerg cat de repede ma (mai) tineau picioarele. Spectatorii vedeau ca lupt, ca nu e o alergare de duminica dimineata in parc cu cainele ci ca dau tot ce pot si un pic mai mult. Un citat pe care l-am descoperit in timpul antrenamentului si pe care acum il inteleg in totalitate:

„Copii au abilitatea de a ignora statisticile si procentajele. De ce nu invatam de la ei? Cand te gandesti la asta, ce solutie avem, alta decat speranta. Avem doua optiuni, medicale si emotionale: sa renuntam sau sa luptam pana la capat." - Lance Armstrong

Momentul culminant a venit insa inainte de a intra pe ultimele doua sute de metri. Pe tot parcursul cursei eram cu urechile ciulite, sa aud pe cineva strigand „Hai Romania!". Ma gandeam ca in cele doua milioane de spectatori trebuie sa fie vreun roman. Cu fiecare kilometru alergat, cu fiecare „Go Romania!" pe care il auzeam, desi imi crestea inima ca doar sunt Roman, ma intristam un pic pentru ca nu auzeam pe nimeni spunand asta in limba Romana. Au fost cateva persoane care aratau ca fiind Romani sau poate mi se pareau mie dar cert e ca imi spuneau „Go Romania!" si se uitau cu o expresie de parca mi-ar mai fi zis si „Hai Romania!" doar ca nu se asteptau ca un Roman sa alerge maratonul din NY... sau poate ca incepusem eu sa am halucinatii. Cert e ca, pe final deja ma obisnuisem cu gandul ca nu o sa intalnesc pe cineva din Romania, numai ca, exact cand traseul urma o curba si intra in Central Park, am vazut pe cineva iesind un pic din grupul de suporteri. Un domn, cam la 40 de ani, cu un sacou bej, se uita fix la mine, in timp ce ma apropiam gafaind ca o locomotiva. Mi-a zambit si a strigat „Hai Romania!"... pentru o fractiune de secunda pot sa jur ca timpul s-a oprit... si am pornit pe urmatorii 200 de m in forta.

Cand m-am uitat dupa maratonul din Berlin la pozele si filmul de la finish, m-a pufnit rasul. Eram terminat. Nici nu puteam ridica mainile si am trecut linia de sosire de parca.. alergasem un maraton  La New York stiam cum vor arata ultimii 200 de m. Ii alergasem in fiecare zi in timpul saptamanii ce tocmai trecuse. In fiecare zi alergam si cand parcurgeam cei 200 de metri, ma imaginam alergandu-i in timpul cursei: spectatori, aer, copacii din jur, pe mine alergand... si mai ales, trecand linia de sosire cu mainile sus.


Am intrat in ultima panta puternic. M-am gandit pentru o fractiune de secunda la Razvan si ce maraton duce el.. am ridicat mainile si gata, trecusem linia de sosire... imi invinsesem frica, din nou. Cel mai tare lucru legat de mine si linia de sosire l-am aflat dupa terminarea cursei cand am vorbit cu ai mei si mama ma vazuse pe calculatorul lui Carmen, sora mea, cand trecusem linia de sosire, pentru ca tocmai atunci luau interviul cuiva chiar acolo si eu am trecut prin cadru.

(15)4TNYWJ_44621.jpg

7.  Dupa ce am trecut linia de sosire (ce am simtit, ce urmeaza)
„Am terminat in 2:55:34!!" nu imi venea sa cred. Chiar terminasem. Inca o data imi doborasem limitele. Toate fricile pe care le aveam: ca voi esua, ca voi renunta si ca voi fi dezamagit, ca mi-am cumparat atat de multe lucruri cu logo-ul New York marathon si imi vor aduce aminte ca a fost maratonul in care am esuat... toate aceste frici, disparusera.

Dupa fiecare alergare e important sa nu te opresti brusc ci sa mai alergi (chiar daca usor) sau sa mergi inca 1-2 kilometri. La Berlin, cu un an inainte, dupa ce imi luasem medalia ma pusesem pe o pajiste si m-am odihnit. Tot restul zilei m-au durut picioarele foarte rau. La New York, organizatorii sunt foarte experimentati asa ca totul e facut in asa fel incat trebuie sa mai mergi pe jos cam 2 kilometri dupa ce treci linia de sosire. Pe tot parcursul celor 2 km sunt asistente medicale si doctori, gata sa te ajute in caz de urgenta... doar ca eu nu aveam nevoie de doctor ci de o scena si un microfon, pentru ca eram pus pe glume.

Pe tot parcursul celor 2 kilometri oameni din echipajului medical veneau la mine sa ma intrebe daca sunt in regula. A venit unul, doi, trei.. deja ma speriasem eu. La al patrulea, o domnisoara, m-am uitam la ea si i-am raspuns: „Nu te supara de ce veniti numai la mine? Chiar asa de rau arat? Uite-te la tipul asta (aratand pe un domn care mergea si el agale pe langa mine).. sunt sigur ca nu pot sa arat asa de rau sau mai rau ca el.. fara intentie domnule, nu am vrut sa sune asa de rau".. si domnul respectiv si toti cei din jur au izbucnit in ras. Am mai mers 200 de metri si am vazut o mica panta si multi oameni din echipajul medical pe margine aplaudand. Probabil ca nu au putut vedea nimic din cursa, asteptandu-ne pe noi.. asa ca mi-am adunat ultimele forte ramase si am incercat un sprint (mi-a iesit un mers chinuit, dar in pas rapid) batand palma cu fiecare. Mai spre final incepusem sa ma targuiesc cu doctorii: „Cat va dau pe picioare? Am nevoie de ele 2 zile si vi le inapoiez".. per total atmosfera buna.

M-am intalnit si cu tipul care imi raspunsese ca vrea sa termine in 2h 40 de minute si chiar reusise.. iar in plus fata de asta, chiar arata mai bine decat mine.. of.

Dupa maratonul din Berlin am scris un mesaj multor prieteni. De data aceasta am scris un singur mesaj, familiei mele.

M-am intalnit la final cu Birte si Tiffany si le-am multumit ca au venit sa ma vada. Apoi ne-am intalnit si cu Antonio si Bianca. Dupa fiecare maraton am pofta sa mananc un anumit tip de mancare -   la Berlin voiam sa mananc o friptura, la New York avea sa fie pizza. Dupa ce am mancat toate batoanele si bauturile proteice posibile (menite sa imi ajute muschii sa se recupereze) am mers sa mancam pizza. Oficial, cred ca a fost cea mai oribila pizza (Barbeque Chicken Pizza) pe care am mancat-o vreodata.. bleah.. nu poate sa fie totul perfect.

Aveam sa aflu rezultatele oficiale a doua zi: locul 640 din 42.000 de alergatori, locul 118 in categoria mea de varsta, cel mai rapid barbat Roman care sa fi alergat vreodata maratonul din New York - desi nu iau asta in considerare avand in vedere ca nu a alergat nici un profesionist Roman acest maraton - au alergat in schimb Romance in timpi foarte buni - sub 2 ore 30 minute.

Pentru mine a urmat o perioada de pauza. Dupa doua zile de mers ca o rata prin New York, am inceput usor usor sa alerg din nou astfel incat intr-o saptamana deja revenisem la alergari normale. Am dormit destul de mult, am mancat multe legume si carne alba, corpul avea nevoie de resurse ca sa se recupereze.

8.  Concluzii

Cred ca am spus ce aveam de spus in paginile de mai sus. In incheiere, doar doua idei si un citat.

„Calatoria e recompensa" - Nu medalia ca am terminat maratonul m-a facut fericit ci amintirea ultimelor luni, cu suisurile si coborasurile pe care le-am intampinat, momentele in care am vrut sa renunt si nu am facut-o... aceste lucruri m-au hranit si m-au facut sa zambesc.  

„Salut New York, la revedere vechiul Mugurel„ - Povestea maratonului din New York este o alta poveste ce contribuie la cine sunt, ce conteaza pentru mine, de ce sunt in stare atunci cand vreau sa-mi indeplinesc un vis.

In incheiere, un citat de la Michael Phelps, care sumarizeaza perfect ce cred eu despre obiective, fie ele rezolutii pentru noul an sau lucruri pe care le punem pe foaie si ni le propunem pentru ziua de maine, saptamana viitoare:

„Nu as zice ca nimic nu e imposibil. Cred in schimb ca orice e posibil daca iti pui mintea la contributie, iti dedici timp si muncesti din greu pentru a-ti atinge obiectivul"

Succes,
Mugur Florea

30 Decembrie 2009


Text si foto: Mugur Florea

Votati ca slab Votati ca nimic special Votati ca merita citit Votati ca foarte bun Votati ca excelent
Apasati pe stelute pentru a vota.
Acest articol este votat ca excelent. Ati votat acest articol ca excelent.


Adauga comentariu40 comentarii.

1 2 >
Page 1 of 2
Sambata, 12 Noiembrie 2011 15:22Cosmin Rogoveanu a spus :
Excelent!
Luni, 1 Noiembrie 2010 10:28Mugur a spus :
Elu, eu incep sa ma antrenez pentru maratonul de la Boston. Daca mai alergi si esti inca in Dubai, putem sa mai alergam impreuna in The Lakes (8-10km).
Marti, 1 Iunie 2010 17:31Elu a spus :
esti tare frate, da-mi un email sunt si eu in dubai, bagam de o alergare ca intre romani

ciuz
Duminica, 30 Mai 2010 19:20Ciprian Stan a spus :
Bravo Romania ! :)

Trebuie sa recunosc ca articolul este impresionant si sunt deja in cautarea cartilor despre care vorbeai ...

Am fost si eu la Zurich anul asta, si chiar ma uitam pe listele de inscrisi si discutam cu niste prieteni care alergau maratonul din Paris in aceeasi zi : "Ia uite cum il cheama pe tipul asta din Dubai, sper sa nu se oftice daca-l numar si pe el in contingentul de participanti Romani" :)

Felicitari pentru timpul excelent pe care l-ai scos la Zurich ... eu sunt inca victima barierei de 4h30min ... intrevad totusi o imbunatatire dupa cum resimt vaccinul motivational al fenomenului care ia amploare ...

Felicitari, inca o data si multumesc pentru articolul foarte reusit !

Ciprian
Luni, 22 Martie 2010 20:06Mugur a spus :
@Dan: succes la maratonul din Viena. Eu voi alerga la Zurich (11 aprilie) dupa care voi lua o pauza dar voi fi si in Viena pentru ca alearga ceva prieteni maratonul / semi-maratonul

@Sabina: pai o sa ne vedem la intalnirea de 10 ani :)

@Cristina: anul acesta poate ajung si eu in tara sa alerg la maratonul din Bucuresti, desi nu voi mai alerga pentru timp ci doar de placere

@Mihai: succes si spor la antrenat! Cei din Ro Club Maraton am vazut ca se antreneaza destul de des si cred ca maratonul din Bucuresti e in programul lor, asa ca daca nu li te-ai alaturat deja.. ar fi bine sa o faci pt ca incet incet ar trebui sa incepi antrenamentul.
Luni, 15 Februarie 2010 18:58mihai ion a spus :
Felicitari maestre ! ai reusit sa ma mobilizezi cu entuziasmul tau incredibil,cu starea ta de spirit si cu aceste performante deosebite! Esti un luptator adevarat si un om cu totul special ! Iti urez mult succes in viitoarele competitii ! Voi fi bucuros sa luam startul impreuna la maraton bucuresti 2010 !
Miercuri, 10 Februarie 2010 14:19Cristina Preda a spus :
Inspirational, bravo Mugur!
Sotul meu este alergator/ triatlonist/ iron man si stiu ce inseamna obsesia asta frumoasa. Din fericire, in Ro din ce in ce mai multi oameni se indreapta in aceeasi directie.
Suntem insa departe, acum 2 ani, la prima editie a maratonului Bucurestiului strazile erau goale (duminica, circulatia inchisa, vreo 200 de inscrisi) iti venea sa-ti iei campii alergand singur pe Calea Victoriei. Bine ca mai trecea cate un grup de turisti straini care aplaudau, strigau "Go Romania" (deci nici acasa nu ai parte de Hai Ro) si faceau poze.
Anul trecut a fost mai bine, in sensul ca a venit mai multa lume la start/ finish (in fata Casei Poporului) dar strazile erau la fel de goale.
Chiar am zis ca anul asta o sa incerc o mica campanie pe email/ Facebook/ Twitter sa vina lumea ...
Joi, 28 Ianuarie 2010 13:44Sabina Ionescu a spus :
Daca te-ar vedea Dilimoț, ce mandru ar fi :)
Bravo!
Marti, 26 Ianuarie 2010 17:05Apetrei Alex a spus :
Salutari din AIESEC Iasi!

Felicitari Mugur atat pentru calitatea articolului, cat si pentru povestea foarte motivanta din spatele ei!

Pot spune ca povestea ta ma ajuta in propria mea cursa in aceasta perioada, si cred ca ar fi foarte tare daca ai veni sa ti o sesiune intr o conferinta nationala AIESEC, indiferent de tara!

Iti doresc mult succes in continuare, si voi continua sa te urmaresc, cand mai gasesc ceva scris de tine!

O zi placuta,
Alex
Luni, 18 Ianuarie 2010 22:16Dan Popescu a spus :
Buna Mugur,
imi poti scrie pe dan.popescu@gmail.com...dupa ce primesc email de la tine, iti voi scrie pe emailul tau adresa mea personala de pe yahoo.com
Boston te omoara...iti distruge cvatricepsii, nu te poti apleca o saptamana:)...iar Chicago este bun pt record personal, este foarte flat. Sincer mie imi place Chicago cel mai mult. Organizarea este perfecta...iar linia start/finish sunt la distanta de o mila. Poti dormi mai mult...de cand te trezesti pana la start ai nevoie de 2 ore, nu 5 ore ca si la Boston si New York. La Chicago nu sunt conditii de start...este ca si la Berlin...sunt locuri pana isi vand locurile. Ideea este ca acum la Chicago se vand locurile cam in 2 luni de la afisarea datei de inscriere.
Astept email de la tine. Povestim pe email si ne vedem cu siguranta la Viena. Am acolo o prieetna buna, poate chiar o cunosti.
Spor la kilometraj:)....vorbim pe email.
Luni, 18 Ianuarie 2010 21:25Mugur a spus :
@Dan: Merci pentru corectari! Nu stiu de ce aveam senzatia ca Paula Radcliffe a realizat recordul mondial la New York. Sincer ma si miram, la cum arata traseul daca il realiza la NY, atunci pe unul mai rapid (Berlin, Dubai) ar fi scos unul si mai bun. Vreau sa alerg si eu Chicago si Boston, poate in anii urmatori.

Daca alergi in Viena anul acesta, ne putem intalni. Nu stiu sigur daca voi alerga dar cu siguranta voi fi acolo sa sprijin cativa prieteni care il vor alearga. Cum pot da de tine?
Luni, 18 Ianuarie 2010 20:54Dan Popescu a spus :
Imi place atitudinea ta fata de maraton. Am avut ocazia sa particip la cele trei din cinci World Majors, cele care sunt in SUA...de 3 ori Chicago (2007-2009), si cate odata Boston (2009) si New York (2009). As vrea doar sa adaug doua mici corectari la povestea ta, Constantina Dita a castigat la Chicago in 2005 si nu 2008...iar recordul mondial la fete a fost stabilit de Paula Radcliffe nu in 2007, ci in 2003 la Londra in 2h15min25sec. Spor la antrenamente si poate ne vom intalni candva la un maraton...eu am de gand sa particip la maratonul de la Viena 2010.Bafta!!!
Luni, 18 Ianuarie 2010 00:46Andrei Tz a spus :
Felicitari Mugur. Si eu am avut placerea sa te cunosc la un LC meeting tinut pentru AIESEC Bucuresti. M'am regasit in multe din frazele tale, chiar am notat cateva pasaje pe hartie pentru urmatoarele maratoane la care voi participa(din romania, in special de munte, trail running). E uimitoare batalia cu tine, sa-ti depasesti mereu limitele. Pot sa zic ca mi-am incarcat bateriile cu motivatie. Multumesc, Andrei Tz
Sambata, 16 Ianuarie 2010 15:16Andreea AIESEC Pitesti a spus :
Buna Mugur,
Felicitari este putin spun! Articolul este excelent iar experienta cred ca a fost extraordinara. Felicitari pentru ambitie, cred ca inspiri multi oameni cu aspiratile tale! Sunt sigura ca vei reusi tot ceea ce iti vei propune! Mult succes in continuare si ma bucur ca te-am cunoscut chiar si pentru scurt timp prin intermediul AIESEC Bucuresti! Go for it!
Vineri, 15 Ianuarie 2010 00:27Mugur a spus :
@ Florin: Salut! Felicitari, atunci e necesara o corectare la textul de mai sus - tu esti cel mai rapid barbat Roman :)

Cautarea in istoricul rezultatelor (http://www.ingnycmarathon.org/Results.htm) am facut-o cu criteriul tara de origine "Romania". Vad acum ca tu erai inregistrat ca locuind in New York si nu aveai pusa tara de origine, de asta nu te-am zarit.

2:46:42 (timp net) e aproape de urmatorul meu obiectiv. Stii cumva daca au fost si alti atleti Romani care alerge maratonul in timpi competitivi.. poate la fel ca si tine, inregistrati din alte tari?

Te voi contacta pe e-mail. Nu cred ca voi alerga la NY prea curand, poate Chicago.
Joi, 14 Ianuarie 2010 16:30Florin Munteanu a spus :
Rectific, din cauza ca am scris mesajul pe telefon, in drum spre Bucuresti, am tastat gresit timpul cursei: 2h46. In rest toate informatiile sunt valabile. Florin M
Joi, 14 Ianuarie 2010 16:25Florin Munteanu a spus :
Felicitari Mugur, vreau sa-ti multumesc pentru descrierea experientei tale la Maratonul din New York. Este cu atat mai interesanta si emotionanta pentru mine datorita faptului ca si eu am avut onoarea sa alerg aceasta cursa. De aceea da-mi voie sa te corectez cu respect si sa-ti ofer informatia ca eu in 2006 am alergat maratonul din New York. Din acest motiv nu esti nici singurul barbat roman care a alergat pe strazile NY-ului iar timpul meu la finalul cursei este de 2h26min, ceea ce ma clasa undeva in jur de locul 200 la general masculin. Nu stiu exact pe ce loc am fost la categoria mea de varsta dar probabil ca mult sub 200. Ce doream eu, prin acest comentariu este sa pun in vedere ca probabil ca mai sunt si altii ca noi care muncesc si se dedica in felul asta chiar daca nu suntem profesionisti. Iti multumesc inca o daa pentru ca mi-ai dat ocazia sa retraiesc multe din momentele premergatoare cursei, din timpul si dupa aceasta. Mi-ar face placere sa mai vorbim si poate chiar sa alergam impreuna cursa de la NY in 2010. Poti sa-mi scrii oricand la adresa: culorivii02@yahoo.com.
Multa bafta in tot ceea ce faci! Florin M
Joi, 14 Ianuarie 2010 13:26Catalina a spus :
Ti-am citit povestea de cum am primit-o...captivanta si emotionanta in acelasi timp. Mi-am gasit acolo puterea de a lupta, de a vedea lucrurile din alta perspectiva..ai mai facut asta pentru mine si alte dati. Iti multumesc!
Joi, 14 Ianuarie 2010 00:52mariana a spus :
multumesc!
Miercuri, 13 Ianuarie 2010 16:43Denisa , Alumnus @ CT a spus :
Felicitari Mugur!

Pentru rezultat, dar mai ales pentru drumul parcurs pentru a-l atinge! Nu in ultimul rand, multumesc pentru ca ti-ai facut timp sa scrii povestea...

Denisa
Miercuri, 13 Ianuarie 2010 12:20Mugur a spus :
Va multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase! Nu ma asteptam la o asemenea reactie si sincer ma gandeam ca nu vor fi multi oameni care sa citeasca toata povestea, fiind destul de mare si fiind scrisa de un om simplu, nu un scriitor experimentat.

Urmatoarea mea cursa va fi fie maratonul de la Zurich (11 aprilie) sau cel din Viena (18 aprilie), in functie de sanatate si de cum va merge antrenamentul. Cu siguranta voi fi la maratonul din Viena, fie si ca simplu spectator. Cursa din Viena are si stafeta sau semi-maraton, pentru cei interesati.

Va doresc multa sanatate si succes in indeplinirea rezolutiilor pentru 2010 :)

Mugur

Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007