Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi       Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Maratonul Atena 2007

Maratonul Atena 2007

Anticii spuneau ca orice calatorie, oricit de lunga, incepe cu primul pas. Maratonul este o calatorie care te ajuta sa te cunosti mai bine.

Daca in urma cu 1 an mi-ar fi spus cineva ca o sa alerg un maraton, probabil ca l-as fi privit cu suspiciune. Daca mi-ar fi spus ca o sa alerg trei maratoane, mai mult ca sigur l-as fi suspectat ca bate cimpii. Sporturile de anduranta nu m-au pasionat niciodata, pina acum. Dar asa cum nu ai cum sa stii daca iti place un anumit fel de mincare pina nu il incerci, tot asa nici eu n-am stiut ca o sa descopar o pasiune in a alerga pe distante lungi. Mi-am facut „incalzirea" in mai, la Maratonul Transilvania si apoi in iulie, la Maratonul Callatis. Imi trebuia o noua provocare. Am ales Maratonul Clasic de la Atena, o cursa cu mare incarcatura emotionala pentru oricine a gustat din placerea maratonului. Pe 4 noiembrie am alergat pe drumul ce leaga localitatea Marathon de inima Atenei si am trecut linia de sosire, asa cum au facut-o peste 3400 de oameni veniti din toate colturile lumii.

Emotii

maratonatena07_galerieM-am trezit la ora 6 dimineata, dupa o noapte in care verificasem ceasul din ora in ora. Aveam emotii. Nu pot sa explic exact de ce, dar le aveam. Vroiam ca totul sa fie perfect pentru momentul startului - un mic detaliu omis imi putea compromite buna desfasurare a cursei, moment final al citorva luni de pregatire. Am reusit, destul de greu, sa maninc ceva - in principal alimente bogate in carbohidrati, de care aveam mare nevoie in timpul orelor de alergare. Cu citeva zile inainte de concurs facusem un „carbo loading", adica o incarcare a organismului cu glicogen. Trebuie sa recunosc ca este o etapa placuta pentru cineva caruia ii plac dulciurile, fructele, pastele fainoase si produsele de panificatie. Obiectivul este unul simplu, dar foarte important - acela de a umple la maxim depozitele de energie ale organismului (sub forma de glicogen).

Drumul spre localitatea Marathon era neobisnuit de linistit, asta pentru ca politia incepuse sa inchida circulatia. Se adunasera nori pe cer, insa temperatura era numai buna pentru un maraton, adica aproximativ 17 grade Celsius. In jurul stadionului din Marathon, acolo unde avea sa fie dat startul la ora 9, era un incredibil furnicar de oameni - de toate virstele, natiile si culorile posibile - toti preocupati de ultimele ajustari inaintea celor 42,195 km. M-am amestecat si eu printre ei si am avut, mai mult ca niciodata, un placut sentiment de apartenenta. Maratonul este un sport generos. Nu exista conflicte, nu exista concurenta neloiala, nu exista invinsi, ci numai invingatori.

Pe un drum istoric

De ce sute de mii de oameni (sau poate milioane) din toata lumea se antreneaza pentru a rezista sa parcurga in alergare fix 42,195 km? De ce nu 50 sau 60 sau 100? Raspunsul e simplu: pentru simbolul reprezentat de aceasta distanta. In anul 490 i. Ch. armata persana ajungea pe cimpia Marathon, la aproximativ 40 de kilometri de Atena, intr-o campanie de cucerire a acestei importante capitale a antichitatii. O victorie a puternicului imperiu persan, ar fi putut distruge independenta oraselor-stat grecesti, si efectiv civilizatia si cultura greaca. Daca s-ar fi intimplat asa, probabil ca istoria ar fi aratat altfel acum. Insa atenienii erau pregatiti sa infrunte numeroasa armata persana, pe care au invins-o. Ca sa anunte vestea maretei victorii, ei au trimis la Atena un mesager, Fidippides. Potrivit legendei, el a ajuns in oras alergind si nu a mai apucat decit sa spuna „Am invins!" apoi s-a prabusit mort la pamint.

Maratonul, ca proba atletica, a fost creat in amintirea legendarei curse a acelui soldat grec si este considerat evenimentul cu cea mai mare incarcatura emotionala din istoria sportului. Nu poti sa ramii indiferent atunci cind la doar citiva kilometri de linia de start, treci pe linga Mormintul de la Marathon, un mic deal unde se afla ingropati soldatii atenieni cazuti in lupta.

La ora 9 fix, Rosa Mota, multipla campioana de maraton a dat startul unei curse, care s-a dovedit a fi excelent organizata pina in cele mai mici detalii (din pacate, pusa in umbra intr-o oarecare masura de catre Maratonul de la New York, desfasurat in aceeasi zi, si care atrage un numar mult mai mare de sportivi). Niciun sportiv nu a dus lipsa de apa, bauturi izotonice, geluri energizante si batoane de cereale - acestea se gaseau din abundenta la fiecare 5 kilometri. Politia, prezenta in numar foarte mare, a asigurat securitatea traseului, iar voluntarii au fost permanent la dispozitia concurentilor.

Primii 8-10 km sint relativ usor de parcus si nu prevestesc nimic despre ceea ce va urma. Adevarata „batalie" incepe la Nea Makri, acolo unde drumul o ia vertiginos in sus si o tine tot asa pe 25 de kilometri, fara sa-ti dea ragazul sa te odihnesti pe o portiune plata sau de coborire. Probabil ca mi-ar fi fost mult mai greu sa urc aceasta panta, daca nu as fi fost permanent inconjurat de o multime de alergatori, ca si mine decisi sa termine cursa si in acelasi timp sa savureze sentimentul minunat de a calca pe un drum istoric.

Lupta cu kilometrii

Depasisem localitatea Rafina, la 16 km de start si oboseala incepea sa isi faca simtita prezenta. Sigur, picioarele incep sa te doara putin, respiratia devine ceva mai dificila, insa nu acestea sint principalele probleme. Solicitarea cea mai importanta este la nivel mental. Acolo, undeva in creierul tau, un diavol micut incepe sa te indemne sa te opresti sau cel putin sa o lasi mai moale. Ce e cu graba asta? Oricum o sa ajungi cu mult dupa kenyenii aia slabanogi, care alearga de parca ar fi venit de pe alta planeta... Batalia cea mai dificila se duce impotriva acestor ginduri, pe care trebuie sa le inhibi chiar din clipa in care te decizi sa te antrenezi pentru maraton. Norocul nostru este ca exista adrenalina care te impinge inainte si endorfinele care te fac sa uiti de (o parte din) durere.

Pe drumul intre Rafina si Pikermi mi-am amintit de Spiros Louis, o figura legendara a maratonului modern si un erou national al Greciei. In 1896, Dr. Michel Bréal si Pierre de Coubertin propuneau ideea organizarii unei curse de maraton in cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena, prima editie a olimpiadei moderne. Comitetul Organizator a primit cu entuziasm aceasta propunere, deoarece era o cursa desprinsa din istoria Greciei. In dupa amiaza zilei de 10 aprilie 1896, 17 alergatori asteptau pe podul Marathon startul primului maraton olimpic. In probele atletice anterioare maratonului, dominasera in special americanii, grecii avind rezultate modeste. Startul maratonului era asteptat cu nerabdare de catre publicul grec, care isi dorea aurul olimpic pentru conationalii lor. Maratonul era considerat „piesa de rezistenta" a Jocurilor Olimpice, iar un esec al sportivilor greci ar fi insemnat o mare dezamagire si resentimente. Chiar si strainii care se adunasera in numar de citeva zeci de mii de-a lungul distantei de concurs sperau intr-o victorie greceasca. Spiridon Louis, care alerga imbracat in costum traditional grecesc, cu „fustanela" si incaltat in „turuhia", un fel de opinici, se afla in urma altor sportivi. In localitatea Pikermi a cerut un pahar de vin, a strigat ca o sa cistige si a accelerat pe panta „criminala" ce leaga Pikermi de Agia Paraskevi, o suburbie a Atenei, acolo unde se afla cel mai inalt punct al cursei. Louis alerga pe strazile Atenei in uralele spectatorilor. La intrarea pe stadion a fost asteptat de Printul Nicholas si Printul George, care au alergat cu el pina la linia de sosire. Louis devenise dintr-o data un erou national, terminind cursa in 2 ore 58 de minute si 50 de secunde.

Aceasta a 25-a editie a Maratonul Clasic Atena a fost dedicata memoriei doctorului Gregoris Labrakis, care a fost campion national si balcanic la mai multe probe atletice, dar mai mult decit atit este considerat un mare pacifist si patriot grec. In aprilie 1963 el a organizat primul mars pentru pace pe traseul maratonului, in timpul caruia a fost arestat si maltratat, o luna mai tirziu fiind asasinat. Motto-ul sau a fost intotdeauna: „Este atit de frumos sa traiesti pentru Pace, este atit de maret sa mori pentru Pace".

Un fenomen in expansiune

Maratonul a devenit mult mai recent o cursa populara, dar a cunoscut o dezvoltare exploziva. In fiecare week-end, undeva in lume exista cel putin un maraton. La maratoanele mari - New York, Londra, Belin, Paris, Chicago, participarea este foarte numeroasa, ajungind la zeci de mii de sportivi. Dintre acestia, doar citiva sint sportivi de elita, restul fiind oameni absolut obisnuiti, dar care la un moment dat al vietii lor descopera placerea simpla, dar atit de recompensanta a alergarii.

Cu o zi inaintea cursei, in orasul Marathon avusese loc Simpozionul AIMS (Association of International Marathons and Road Races), o organizatie internationala ce se ocupa cu acreditarea si promovarea curselor de alergare pe distanta lunga, asa cum este si maratonul. Am participat la acest simpozion ca reprezentant media, dar si pentru ca eram interesat de tema aleasa pentru aceasta editie "Maratonul clasic: Trecut - Prezent - Viitor." Concluziile simpozionului mi-au confirmat ceea ce banuiam deja - maratoanele reprezinta nu numai evenimente sportive cu un impact social foarte mare, prin mesajul puternic pe care il transmit in ceea ce priveste sanatatea si practicarea activitatii fizice, dar pot avea un impact semnificativ asupra economiei oraselor care le organizeaza, aducind profituri de ordinul milioanelor de euro (in cazul marilor maratoane), precum si un important capital de imagine.

Final de vis

Ma apropiam de finalul unei curse pe care o traisem la intensitate maxima. Alergind pe Vas. Sofias Avenue, una dintre arterele centrale ale capitalei elene, ii priveam pe cei din jurul meu, zeci de sportivi amatori, concentrati asupra kilometrilor finali si stiam ca traiesc aceleasi sentimente ca si mine. Maratonul este un sport solitar. Chiar si intr-un concurs cu multi alergatori, interactiunea cu ceilalti este minima. Maratonul este un moment al introspectiei. Oboseala si durerea iti orienteaza privirea catre interior, catre acele parti ale sufletului pe care nu le descoperi decit in conditii speciale si care iti ofera o perspectiva mai clara asupra materialului din care esti plamadit. Maratonul te invata ca trebuie sa iti traiesti viata ca pe o competitie cu tine insuti, iar adevaratele competitii sint cele in care iti incerci fortele in compania altora, dar nu neaparat impotriva lor.

Parcurgind ultimii kilometri ai maratonului pe strazile Atenei in aplauzele spectatorilor, simteam energia pozitiva pe care o degaja un asemenea eveniment, iar emotia apropierii de linia de sosire domina starea de oboseala din ce in ce mai greu de suportat. Intrarea pe Stadionul Panathinaikon si parcurgerea celor 120 de metri pina la linia de sosire au fost momente care nu as fi vrut sa se termine niciodata, desi ca sa fiu sincer, dupa 4 ore 20 de minute 36 secunde de alergare, nu imi doream altceva decit sa ma opresc. Abia dupa ce mi-am tras sufletul am realizat ca sint pe unul dintre cele mai frumoase stadioane din lume, aflat in centrul Atenei. Stadionul este placat cu marmura alba, si a fost construit in anul 329 i.Ch., darimat in Evul Mediu si apoi reconstruit in 1896 pentru Jocurile Olimpice moderne.

Pentru mine se terminase un vis frumos. Cu bine.

Am aflat mai tirziu ca primul sosit era un kenyan, Kiprotich Korir Benjamin, care terminase in 2 ore 14 minute 40 de secunde - un record in cadrul Maratonului Clasic de la Atena, dar destul de departe de recordul mondial de 2 ore 4 minute 26 secunde, stabilit de etiopianul Heile Gebrselassie anul acesta, la maratonul de la Berlin. Cu multa bucurie am mai aflat ca doi români, maratonisti de elita care domina concursurile nationale, au sosit in primii 100 - Vlad Victor (2:44:55, locul 34) si Cernat Danut (3:02:00, locul 89).

La fel ca multi alti alergatori, nu am structura fizica ideala pentru maraton, dar nu am considerat nicio clipa acest lucru un handicap si de fapt nu trebuie sa reprezinte o piedica pentru nimeni. De multe ori, cu cat drumul de mai greu si trebuie sa depui mai mult efort, cu atit recompensa este mai mare. Alergarea in astfel de competitii te face sa iti realizezi limitele si sa le accepti cu mindrie, fara sa ii invidiezi pe cei care au fost daruiti cu mai mult talent decit tine - pentru ca a trece linia de sosire intr-un maraton presupune la fel de mult efort si pentru unii si pentru altii, iar bucuria este la fel de mare.

(autor: Serban Damian)

 


Adauga comentariuNici un comentariu.


Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007