Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 222579.93 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Maratonul Paris 2009

Maratonul Paris 2009

Exista cateva maratoane pe care orice pasionat TREBUIE sa le alerge, mai devreme sau mai tarziu. Parisul este unul dintre acestea si pot acum sa o spun cu toata increderea, dupa ce am trait experienta unui maraton extraordinar, care mi-a adus satisfactii deosebite.

(1)jum0aV_75650.jpg

Am plecat catre Arcul de Triumf, cu sperante si emotii. Bulevardele din jurul Arcului erau pline de oameni. O forforta imensa. Ca si alte dati, si acum am avut sentimentul ca ma gasesc exact acolo unde trebuie si i-am multumit lui Dumnezeu pentru asta. Am mers sa ne lasam bagajele la vestiare si am reusit sa ne pierdem de Ilie (nu era prea greu, printre 37000 de oameni). Impreuna cu Cosmin am inceput sa ne facem incalzirea pe niste strazi laterale. Nu stiu ce simtea Cosmin, insa pe mine incepusera sa ma curpinda emotiile. Timpul se scurgea repede catre momentul startului, asa ca ne-am indreptat si noi catre zona de start. Bulevardul era ticsit cu oameni. Abia se putea intra in zona se start. Desi ma inscrisesm pentru 3:30, probabil ca providenta m-a condus in zona de 3:45 – un timp mult mai realist pentru posibilitatile mele actuale.

Frematam si in acelasi timp eram foarte calm. Nu stiu cum sa explic. E un sentiment aparte. Pe langa pregatirea fizica, aveam setarea mentala potrivita pentru a accepta cei 42,2 km. Pentru ca acesta este secretul maratonului. Mintea trebuie sa vrea; corpul oricum poate (evident, daca esti antrenat).

Maratonul acesta l-am alergat intr-un fel de transa. Am fost extrem de concentrat. Pot sa spun ca nu imi amintesc bucati intregi din traseu, pentru ca “privirea” mea era indreptata spre interior, catre senzatii si ganduri.

Sparis09-galERtart in maratonul Paris! Trec minute bune pana depasesc si eu linia de start, dar nu ma grabesc nicaieri. Mi-am propus sa nu ma grabesc. In general, mi-am propus sa nu ma mai grabesc. In fond, to acolo ajungem. Conteaza de fapt cum parcurgi traseul dintre start si sosire. Si in maraton si in viata. (uite cum maratonul m-a transformat intr-un filozof…).

Asa cum se intampla totdeauna, primii 10 km sunt ireali. Parca plutesc. Nu simt nici cel mai mic disconfort si ma stapanesc sa nu alerg mai tare decat ar trebui (e adevarat ca nici nu prea pot, din cauza inghesuielii si a “dopurilor” ce se formeaza uneori, in special in zonele de alimentare). Las in urma Arc de Triomphe si alerg fericit pe Avenue de Champs-Elysees. Nu am picioare, am aripi. Trec pe langa Place de la Concorde si Muzeul Louvre si apoi ajung in Place de la Bastille. Am timp sa ridic ochii catre monumentele celebre si sa ma bucur de moment, apoi revin la cursa. Ceasul imi arata ca mentin o diferenta de 3-4 minute fata de targetul meu de 3:30. Ma pacalesc cu gandul ca o voi recupera in a doua jumatate a cursei, desi stiu ca nu va fi asa (inca nu am experienta pentru asa ceva).

Kilometrii trec relativ usor. Inca nu simt nimic deosebit. Corpul meu functioneaza ireprosabil. Sunt putin dezamagit de faptul ca la punctele de alimentare nu exista bauturi de rehidratare, ci numai apa, zahar si fructe. Dar pana la urma e bun si zaharul. Am cateva geluri la mine, dar le pastrez pentru mai tarziu. Alergam prin padurea Bois de Vincennes, pe langa un castel. Peste tot lume multa care ne incurajeaza. Dupa ce trec de kilometrul 15 observ ca tricoul meu alb este patat de sange si nu imi vine cred. Imi pusesem banda adeziva pe sfarcuri ca sa evit frecarea de tricou. Si atunci, ce naiba se intampla? Misterul l-am dezlegat dupa cursa, cand am observat ca din neatentie mi-am pus niste Urgo discret, in loc de cel rezistent la apa… Asa ca a cazut dupa un timp, iar eu aratam la finish de parca ma injunghiase cineva in piept…

Dupa ce am trecut de padure, ne intoarcem din nou in oras. La semi eram inca in forma foarte buna. Mentinusem acea diferenta de cateva minute si inca speram sa recuperez pentru 3:30. Dar nu a fost asa. Am inceput sa pierd cateva secunde bune la fiecare kilometru si ma indepartam tot mai mult de acel obiectiv cam prea ambitios. Trecem si pe langa catedrala Notre-Dame, cam pe la kilometrul 25-26. Sunt inca foarte bine. Pregatirea isi spune cuvantul. Abia dupa kilometrul 30 a inceput sa apara acea oboseala grea, cu care trebuie sa te lupti ca sa termini cursa. Atmosfera din jur imi sustine moralul. Trecem prin tuneluri lungi si toata lumea striga. Este incredibil. Imagineaza-ti un tunel lung, plin cu oameni care striga cat pot “aaaaa…”, doar pentru placerea momentului. E ca un val ce te curpinde si caruia nu poti sa iti rezisti (probabil pare o prostie, dar daca ai fi fost acolo, sigur ai fi strigat si tu).

In fine, trecem si de Tour Eiffel. Oboseala incepe sa isi spuna cuvantul. Pe la km 32 observ un stand cu Powerade si ma realimentez cu pofta. Nimic nu e mai bun la kilometrul 32 decat un pahar de ceva dulce, rece si albastru. Pe urmatorii kilometri incetinesc in mod evident si asta ma demoralizeaza putin. Sunt foarte concentrat si imi fac tot felul de calcule. Trecem prin Bois de Boulogne si stiu ca mai e foarte putin pana la sosire. La kilometrul 40, paradoxal, imi revine pofta de alergare. Dupa calculele mele imi dau seama ca am sanse mari sa termin sub 3:45, ceea ce e oricum foarte bine. Trec de borna 41. Imi spun ca voi avea destul timp sa ma odihnesc peste cateva minute, dar acum trebuie sa dau tot ce pot. Incep sa sprintez si corpul ma asculta. Incredibila senzatie. Parca storc ultima urma de energie din mine, dar reusesc sa alerg mult mai repede decat o facusem pe ultima jumatate de maraton.

Si trec linia de sosire in 3:44:06.

(2)fT9BmA_18640.jpg

Desi ma dor toate, sunt coplesit de bucurie. Am reusit sa trec de un nou prag psihologic. Sunt putin mai aproape de 3:30. Si am mai adaugat un maraton si o medalie la “colectie”.

Pentru cei care vor sa aleaga maratonul Paris, nu pot decat sa ii incurajez sa o faca. Este o cursa de exceptie, care merita a fi alergata cel putin odata in viata.

text: Serban Damian


Adauga comentariuUn comentariu.

Joi, 24 Martie 2011 18:07sagetaryus a spus :
Impresionant de placut..... poate intr-o zi am sa fiu si eu acolo.

Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2017. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007