Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Maratonul International Bucuresti 2010 » MIB 2010 - aventura unui semimaraton

MIB 2010 - aventura unui semimaraton

340 de kilometri

Mai exact, 339.75km alergati de la jumatatea lunii martie pana astazi.

La prima vedere este mult, insa alergatorii mai experimentati vor recunoaste ca este putin. Desi sunt inca o incepatoare, mie mi se pare putin. Nu e reactia la care ma asteptam cand m-am hotarat sa fac totalul antrenamentelor de semi-maraton. Inainte de cursa pentru care te-ai antrenat este recomandat sa te uiti prin jurnalul de antrenament pentru a-ti ridica moralul. La mine a avut efectul opus.

Totusi, daca ma uit mai atenta, nu totalul este important.

Am inceput sa alerg in vara anului trecut, insa prefer sa spun ca m-am apucat de alergare anul acesta. De ce? Pai pentru ca ceea ce faceam anul trecut cu greu se poate numi alergare. Dupa 3 luni, ajunsesem doar la intervale de cate 10 minute si ma uitam lung la alergatorii care faceau ture intregi de lac! Mai mult ma jucam de-a alergatul, gafaind si ocupand locul pe banda de alergare din Herastrau.

Ca si greierele din poveste, totul bine si frumos vara, insa vremea rece a venit cu frica imbolnavirii si am renuntat la alergat. Mi-a ramas totusi in ganduri si la sfarsitul anului 2009, (nu chiar new year's resolution) mi-am propus sa termin anul acesta un semi-maraton. Asa ca, pe 3 Ianuarie, prin gerul si nametii de atunci, m-am inscris la o sala de fitness din apropiere. Am inceput de la zero, cu programul Couch25K. Uitandu-ma in urma, poate ca am progresat prea incet, debia in iunie trecand pragul de 5km alergati fara oprire. Prin Mai 2010 am inceput sa merg la crosuri. Ingramadita intre alergatorii de la startul crosului Forever Living, ma intrebam ce oare caut eu acolo. Chiar o sa particip la un cros? Nu am scapat de emotiile dinaintea unei curse nici acum. Nu cred ca as vrea sa scap de ele vreodata.

Am participat apoi la crosul Locomotiva la sfarsitul lunii. A fost un moment important: aproape prima tura alergata de Herastrau si, mai vital, primul contact cu Ro Club Maraton. Alergarea inca nu este sport de masa in Romania, iar pentru mine cel putin, ca alergatoare, mi-a lipsit enorm conversatia pe care o poti purta numai cu cineva care-ti impartaseste pasiunea. Asa ca m-am inscris in club si nu am regretat nici o secunda. Au urmat multe crosuri si incet, incet, am cunoscut mai multi oameni pasionati de alergare. Desi majoritatea oamenilor ar crede ca alergarea este o actiune solitara, am constatat ca leaga cele mai frumoase prietenii. Alergatorii au alt fel de trasaturi, si nu ma refer la cele fizice. Alergarea te purifica, te pune fata in fata cu tine insuti si te schimba. Cel putin in cazul meu, alergarea m-a transformat intr-o persoana mai buna, mai echilibrata si mai relaxata.

(1)441_MIB_2010_-_aventura_unui_semim_Pictu_CSCMPqR.jpg

Antrenamentele pentru semi-maraton au continuat, cu pasi tematori ce-i drept. Am alergat progresiv 8km, 10, 12, 14...16km. Dupa alergarea de 16km, in care m-am luptat din greu cu ultimii 3-4km, nu imi imaginam ca ar fi posibil sa mai adaug inca 5! Considerand ca sunt oaresce pregatita pentru semi, am avut o tentativa de a ma inscrie la Maratonul Piatra Craiului. Desigur o sa ma intrebati, de ce? Daca pana acum am avut telul de semi, de ce sa ma inscriu la un maraton, si mai ales, unul montan? Sincer, am vrut sa ma testez. Si am vrut sa fac traseul doar partial, pana la Plaiul Foii. Asa ca am plecat intr-o tura de recunoastere care m-a pus fara mare probleme la locul meu. Totusi, a fost o performanta personala, si un antrenament extraordinar mental.

La aceasta mica istorie voi adauga cateva mentiuni: nu sunt o persoana in forma fizica grozava; copil fiind, uram sa alerg; in general, renunt foarte usor. Acestea fiind spuse, m-am trezit in ziua de 17 Octombrie la 7 dimineata, cu obiectivul in sfarsit in fata. S-a strecurat usor printre lunile de vara si m-a surprins impreuna cu toate emotiile legate de indeplinirea unui vis. In zilele premergatoare, cand ma gandeam la apropierea evenimentului, mi se ducea toata suflarea, insa in acea zi am fost straniu de calma. Probabil ca nu constientizam pe deplin data in care ma aflam si ce anume insemna pentru mine. Echipamentul si rucsacul erau pregatite de seara dinainte, alimentatia era stabilita, tot ce trebuia sa fac de atunci inainte era mecanic.


Am ajuns devreme, insa timpul mort pana la start si-a tras adidasii in picioare si ne-a adus pe toti gramada, separati pe performante, la uriasa poarta gonflabila. Nu am vazut cand a plecat elita, insa am tot avansat pana cand intr-un final, ne-au lasat si pe noi, amaratii din spatele masei de alergatori, sa pornim in chinul autoimpus.

(2)441_MIB_2010_-_aventura_unui_semim_Pictu_A7e9j.jpg

Este o regula bine cunoscuta, ca nu trebuie incercat nimic nou in ziua cursei. Ei bine, am dat gres la proba asta, alimentandu-ma cu batoane nemai-incercate pana atunci in dimineata cursei. Nou a fost si tricoul in care am alergat, tricoul proiectului 42pentruosansa, cu mesajul Asociatiei RoRec pe spate. A treia greseala pe lista este ca m-am echipat cu centura de la Garmin (care la sfarsit a ajuns sa ma deranjeze extraordinar) si cu o borseta, uitate prin sifonier de vreo 2 luni cel putin. La ultimul antrenament lung am facut o mare gafa: nu m-am hidratat deloc si nu am luat energizante cu mine. Probabil din acest motiv, m-am simtit epuizata la final. Mi-am invatat lectia insa, si la cursa propriu-zisa, am indesat 2 batoane energizante in borseta. Apa se gaseste pe traseu.


Am pornit impreuna cu Dana, colega mea de antrenamente. M-am temperat si foarte curand am fost depasita de multi alergatori. E ok, alearga-ti cursa ta. Ma uit pe furis la ceas si vad ca ritmul e bun. Ok, sa o tinem tot asa pana la finish. Stiam traseul de la o plimbare de recunoastere cu o saptamana in urma si il vizualizam, eram pregatita psihic pentru el. Pe partea opusa treceau cei care au plecat inaintea noastra si se intorceau catre zona de start. Am vazut primii membrii din club si am inceput sa-i incurajez. Am facut acelasi lucru si pe urcarea catre Piata Victoriei, asa ca primii 5km ai cursei m-am distrat admirand participantii mai rapizi. Probabil ca li s-a parut ciudat colegilor, sa-i incurajeze atat de infocat cineva imediat dupa inceperea cursei, cand toti eram cu forte proaspete. M-am pierdut in urarile de bine, chiar mi-au gadilat corzile vocale aproape fara stiinta mea, aducandu-mi priviri mai mult sau mai putin nedumerite. Nu mi-a pasat. Niciodata nu am mai alergat cu atata lume in jur si energia debordata de masa de alergatori, veterani si incepatori, mi-a incarcat bateriile de voie buna. Inainte de urcarea catre Calea Victoriei m-am despartit de Dana, era clar ca putea alerga mai rapid si nu am vrut sa o tin in spate. Am inceput sa intru in vorba cu alti alergatori pe traseu. Din cand in cand mai vedeam prieteni alergand, il vedeam pe Marian cu cei din proiectul "Primul Maraton", le vedeam pe Ana, Claudia si Mihaela alergand impreuna, pe Mihnea aflat la primul maraton, pe Andrei care m-a suportat 11 ore pe Piatra Craiului si multe, multe tricouri cu RoClubMaraton asa ca nu m-am simtit singura. Nu, nici vorba sa regret ca m-am inscris in club.


Am alergat de-a lungul Dambovitei o vreme indelungata. La jumatatea distantei se afla un cuplu strain care incuraja fiecare alergator pe care il vedeau. M-au impresionat candoarea, sinceritatea si perseverenta lor. Le-am spus un "Thank you" din suflet si mi-am continuat drumul. Vestita panta catre hotelul Marriott se apropia cu pasi relaxati. Nu ma inteleg deloc cu pantele si este in totalitate vina antrenamentelor exclusive din parcul Herastrau. Am tot amanat tura de recunoastere a traseului, iar cand in final am parcurs-o cu o saptamana inainte, sincer aceasta panta m-a bagat in sperieti. In nici un caz nu pot alerga asa ceva, insa la prima tura m-am descurcat binisor fara sa ma opresc. La cotitura inapoi spre locul de start am zarit un fotograf aproape cocotat intr-un copac. Probabil cauta cel mai spectaculos unghi pentru poze si cum eram singura pe traseu in acel moment, m-am straduit sa zambesc. Degeaba, pana acum nu am gasit poza pe nicaieri. Poate era un fotograf amator si venise sa studieze fenomentul numit "nebunie in masa". Imi imaginez ca poza facuta mie in acel moment exprima ceva placere (convocata cu greu dupa panta) si destul efort incat sa merite titlul de „chin voluntar".

(3)441_MIB_2010_-_aventura_unui_semim_DSC_0_72meUN.JPG

Am bifat prima tura printre incurajarile lui Stefan si intr-un timp decent pentru mine, 1h 15min. Bun, a doua tura o alerg la fel si reusesc timpul propus de 2h 30 min. E un bun moment sa mananc un baton energizant. Continui sa pun un picior in fata celuilalt si cand ma intorc pe la fantani imi dau seama ca nu mai e asa de multa lume in spatele meu. Nu conteaza, tot ce e important este sa termin. Gabi ma ajunge din spate, e probabil la tura a treia deja. Cand trece pe langa mine are grija sa ma incurajeze si alearga mai departe ca un iepuras care nici nu atinge pamantul. In oglinda, eu ma chinui ca o caramida care se preface a fi o minge, insa perseverez. Bat palma cu un pusti iesit sa vada alergatorii si fac dreapta spre hotelul Novotel. La prima tura nu mi-a fost greu deloc, insa acum incep sa simt panta. Il vad pe Marian venind din sens opus si ma intreaba daca sunt ok. Asa si asa. Desi destul de lina, ma seaca de puteri urcarea asta. Ajung intr-un final la punctul de intoarcere si aud muzica de la checkpoint care ma energizeaza instant. Prind un nou vant insa nu tine decat pana la urmatorul punct de alimentare. Nu ma opresc ci iau din mers o sticla cu apa, incetinesc putin sa pot bea doua guri si cu regret pentru risipa, o arunc mai mult plina decat goala. Incerc sa alerg mai repede pe coborare insa nu mai merge ca la prima tura. Ma intalnesc din nou cu cuplul strain. Fenomenali oameni, sa incurajeze 2 ore alergatorii de pe traseu.

(4)441_MIB_2010_-_aventura_unui_semim_42 pe_XJVrs.jpg

Ma uit la ceas si realizez ca ma apropii de teritoriu necunoscut: ultimii 5km. Glezna stanga incepe sa ma doara din ce in ce mai tare. Ar trebui sa ma opresc si sa mai slabesc sireturile, insa incapatanarea berbecului este prea faimoasa pentru a ma abandona acum. Incerc sa nu ma gandesc. Ma uit in fata si ma concentrez pe actul fizic al alergarii. Cineva ma fluiera dintr-un bloc de-al lungul Dambovitei si-mi mai distrage atentia. Ma intalnesc cu o alergatoare care are probleme cu un genunchi, dar e o luptatoare si vrea sa termine. Imi spune ca nimeni nu a crezut-o ca va termina un semi-maraton. Nici pe mine nu m-au crezut. Intorc la punctul de control si mai iau o sticla cu apa. In spate vad elita care urmeaza masina cu afisaj si ma depasesc rapid. Incetinesc din ce in ce mai mult. Aud „Hai RoClub!" in timp ce alt participant ma depaseste. In acel moment simteam ca fac clubul de rusine si mi-am adunat toata puterea sa alerg ceva mai repede. In fata mea, un alergator mergea, epuizat. I-am oferit jumatate de baton energizant, restul fiind energia mea pentru ultima urcare.


Ma uit mai mult pe celalalt mal si incerc sa zaresc membrii din club cunoscuti. Il vad pe Mihnea si ii fac cu mana. Imi raspunde la fel de prietenos si in curand fac dreapta catre panta. Incep sa nu ma simt prea bine, combinatia de multa apa si batoane energizante netestate se pare ca nu imi prieste. Ma depasesc multi alergatori profesionisti si ma deplasez spre stanga, incercand sa nu-i incurc. Incep sa urc si senzatia este ucigatoare. „Nu te opri din alergat, nu ai voie sa mergi, vei regreta tot restul vietii ca nu ai alergat tot semi-maratonul". As vrea sa pot transcrie senzatia de a tine cu dintii atat de crancen de acest tel incat probabil ca arata a tortura, insa nu am cine stie ce talent de scriitor. Pur si simplu nu am vrut sa renunt. Am continuat sa fac un pas mic in fata celuilalt pana cand, intr-un final mai putin glorios, traseul s-a aplatizat. Mai aveam putin, insa am incetinit ingrozitor, fiind fizic si psihic epuizata. Il zaresc pe Florin care ma depaseste, e ultimul intr-o stafeta. Imi zambeste fara efort si isi continua sprintul. In curand trece si Andrei care probabil ca se indreapta catre ultima sa tura de maraton. Ambii ma incurajeaza. Aproape instant simt un enorm respect pentru oamenii care alearga maratonul intreg.


Vad ultima poarta de control inainte de finish si trag de mine sa o trec, stiind ca in curand o voi lua la vale. Aud strigatele spectatorilor pe ultimele sute de metrii si incerc sa-mi relaxez fata contorsionata. Hai, se va termina in curand, fa o impresie buna la final. Tin capul mai sus si imi indrept umerii. Alergarea la vale ma ajuta sa ma destind, parca toata greutatea imi este ridicata de pe glezne. Ma indrept catre finish, nu inainte de a fura o privire la alergatorii din spatele meu. Il vad pe Sergiu si aproape involuntar ii strig „Hai, Sergiu!". Cum de mai aveam putere, nu stiu. Imi indrept ochii catre poarta si o vad pe Dana, entuziasmata, venind sa ma intampine. Sunt mult prea epuizata pentru a o aprecia cum trebuie si ma concentrez sa ajung in locul unde se va termina aceasta nebunie. In conceptul portii observ o noutate: timpul afisat, 2:43. Instant, privirea mi se focalizeaza si incep sa alerg mai repede. „Daca tot am trecut de 2:30 hai sa nu prind 2:44!" Dana ma lasa sa trec singura poarta si in semn de triumf ridic mainile in sus. Sper ca m-au pozat cand trebuia. O senzatie coplesitoare se revarsa peste mine si lacrimile stau pregatite sa izbucneasca.


Ma opresc. Dupa 2h41min, timpul oficial, imi permit sa ma opresc. Initial mi se pare ciudat. Alergarea, chiar si in ritm de melc, devenise starea normala, la fel ca mersul de zi cu zi. Ma deplasez inainte si imi primesc medalia de finisher. Gata, am facut-o si pe asta! Buimacita, tot merg si dau de Ioana care ma asteapta cu bunatati, insa nu vreau decat lapte cu ciocolata. Imi revin putin si incep sa realizez ca s-a terminat, ca mi-am indeplinit obiectivul. Incep sa rad, poate ceva cam ca un om de stiinta nebun de prin filme. Vine si Silvia sa ma felicite, si ea a terminat semi-maratonul cam in acelasi timp cu Dana, cu vreo jumatate de ora inaintea mea. Bravo fetelor! Imi spun ceva de inregistrarea timpului la un cort si ma deplasez in directia aratata. Ametita, zaresc cateva colege de club in fata unui cort mic si constat ca aici se ofera masaje gratuite. Ma asez pe un scaun si imi astept randul. Dupa 15 minute ajung si la standul RoClubMaraton unde imi scriu timpul pe o plansa si constat ca sunt in linie cu baietii maratonisti. Facem poze cu medaliile de gat si Ana ma imbratiseaza bucuroasa pentru ca am terminat cu bine. Sinceritatea transpusa in ochii ei ma impresioneaza si realizez ca se bucura cu adevarat pentru mine.

Inca nu imi dau seama ce am realizat. Ajung taras acasa si dupa un dus bine meritat, incep sa-mi tratez glezna dureroasa. Data viitoare trebuie neaparat sa remediez problema cu sireturile. Da, deja ma gandesc la urmatoarea cursa. Ma asez in pat si ma documentez despre cursele de anul viitor la care vreau sa particip. Inca un semi cel putin, si un cros de munte. La toate astea adaug si un duathlon si pot zice ca am destule de realizat. Nu ma opresc. Pentru mine primul semi-maraton a fost placut, epuizant si dureros. Insa pe langa acestea, m-am incarcat cu energie de la public, de la participanti si de la colegii de club. O energie, mai degraba un foc aprins care nu va fi consumat prea curand.

A doua zi, schiopatand usor pana la birou, am urcat multitudinea de scari, mi-am pus haina in cuier si am purtat mandra la gat medalia de la Maratonul International Bucuresti

Text si foto: Iuliana Niculescu

Votati ca slab Votati ca nimic special Votati ca merita citit Votati ca foarte bun Votati ca excelent
Apasati pe stelute pentru a vota.
Acest articol este votat ca excelent. Ati votat acest articol ca excelent.


Adauga comentariuNici un comentariu.



Alte articole despre Povesti

MIB 2010 impresii
Urmatoarele texte au fost postate pe forum dupa MIB 2010 Multumesc Ro Club Maraton pentru organizarea la secunda a chestiunilor refritoare... ...
semiMIB 2010 semiMIB 2010
A trecut si MIB-ul de anul acesta. Pana in urma cu trei ani asteptam jumatatea lunii octombrie pentru ca atunci mai adaugam cate un... ...
MIB 2010 MIB 2010
Primul meu maraton O sa o iau cu inceputul. Nu obisnuiam sa alerg pe distante lungi pana acum vreo 3 luni, si alergam mai regulat doar... ...


Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007