Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Micul mistret si tura de anduranta, Teleki Samu 2013

Micul mistret si tura de anduranta, Teleki Samu 2013

(5)ccezllx2_25441.jpg

- sunt locuri pe lumea asta de care te atașezi și-âi face plăcere să revii- Poate nu doar locurile în sine - râuri, ramuri- ci și Oamenii de acolo- Iată-mă din nou în satul Glăjărie, comuna din munâii cu același nume: Gurghiului; la 400 de km de casă! Cu emoâie, cu teamă dar și cu dorinâa neastâmpărată de a trece iar cu privirea și cu pașii pe aceleași poteci, printre aceiași copaci cu frunze în culorile toamnei- Munâii mei dragi, pastorali... cum îmi place să-i alint...

      E dimineaâă, Septembrie rece, e întuneric și chiar dacă am mai fost pe aici știu că nu voi nimeri ’’intrarea în traseu’’ din prima. Uliâe întortocheate haotic în micul sat de la poalele Gurghiului, sărituri peste garduri de lemn, din loc în loc și câte-o sârmă ghimpată, înot prin fânul necosit, udat de roua dimineâii... Ieșim în creastă și odată cu prima geană de lumină a zorilor încep să recunosc bucăâi din traseul parcurs prima oară în urmă cu doi ani. Am plecat greoi, ca de obicei, la propriu și la figurat, mă simt ca un intrus în lumea acestor iubitori de munte, oameni cu pasul așezat ’gospodărește’ pe potecă... Incep să iau avans, cred că pot considera partea de încalzire încheiată, aceea pe care o fac mereu în primii kilometri... In liniștea pădurii mă surprinde din urmă un concurent grăbit! Era Mihai Ungur, din Bistriâa de loc - un băiat simpatic și bun, ardelean cinstit:   îmbracat ca din revistă, numai mărci și branduri, plecase mai târziu și zbura lejer ca o săgeată albastră! Ce înseamnă și tinereâea asta!... Sau o conta și antrenamentul poate!?... Se duce neștirbit după ce ne salutam și ne urăm de bine... Avea să termine primul, cu peste patru ore înaintea mea!...

(6)0Ku97i_39159.jpg

Vremea este închisă, neclară, sună periculos... nu am decât speranâa și mai ales dorinâa să nu mă scalde șuvoaiele unei ploi mocănești... Nu că n-aș mai fi trecut prin asta, da’ așa   o tristeâe mă cuprinde atunci când, ud până la piele, pe coborâșuri abrupte, încerc să evit cazături periculoase prin patinări dibace, fie prin iarbă, fie pe grohotișuri...  Trec de un punct de control, sunt servit cu untură pe paine!... ce bună este! Ceapa am refuzat-o, sigur nu mă avantaja cu nimic la cât mai aveam de parcurs... Timpul trece și el destul de repede, oboseala crește, alerg singur prin păduri, pe poteci, recunosc unele locuri, par neschimbate, dau de așa-zisul drum de creastă, o splendoare, alerg cât pot eu de repede, ceasul ticăie și timpul zboară,  ajung în poiana Iod (mă cuprinde o revelaâie: iod nu vine de la personajul din film... ci de la elementul chimic cu același nume), totul e umed și ceaâa plutește din loc in loc... Una e să alergi în parc și alta e singur prin pădure... Găsesc bucuros un marcaj mare, despre care ne povestise Tibor la ședinâa tehnică, punctul în care traseul de 60 km se desparte de celelalte două, mai scurte... In faâă însă pare un platou, o pajiște mare, înaintez prin ceaâă și caut alte semne, marcaje. Nu gasesc! Ce să fac? Mă învârt un pic în cerc, poate-poate... Prind o direcâie cât de cât, scot harta de mai multe ori, pe platoul înierbat nu se mai ’simte’ nicio potecă... Nu sunt încă disperat, mă gândesc că poate am noroc și găsesc marcajul, traseul până la urmă... Scot fluierul dar âignalul se duce in gol, Doamne ce pustii, neumblaâi sunt munâii ăștia, parcă-s pe altă lume... Timpul se scurge și mă chinuie   ciuda: uite c-am ajuns și în situaâia asta, neplacută... Ce s-o mai lungesc!? După un timp care a părut fără sfârșit, după niște pante înierbate printre pâlcuri de brazi, întrezarsc niște fire de văi, nu am decât să merg pe direcâia lor, ies eu undeva până la urma... Åži așa a și fost: ajung la un drumeag forestier, găsesc și un marcaj, bandă albastră, scot repede harta și... Da, e de rău: sunt mult în lateral, cumva paralel cu marcajul bandă roșie, rămas undeva sus, în stânga mea. Incep să alerg voinicește pe drum, partea bună e că dacă o âin tot așa, ajung la un punct de control și intru iar în traseu. Partea rea e că sar peste punctul de control precedent și asta ar putea fi grav: oare mă vor depuncta?... sau mai grav, voi fi descalificat? Mai primesc diploma? Atâta drum și chin, efort, epuizare, sunt ud fleașcă, alerg și mă chinuie gândurile... Zăresc la un moment dat în stanga mea ca un fel de defrișare, în padurea deasă... pe-acolo pare c-au vrut să taie o pârtie... Scot harta și imi vine un gând: dacă reușesc să străpung pe-acolo ies iar în traseul de bază și prind punctul de control! Parc-am pierdut ore! Ce ore!? Zile parcă... E atâta liniște și eu sunt singur... Imi vin în cap discuâiile despre urși, parc-am zărit și eu niște urme, îmi place să cred că nu erau labe de urs, ci orice altceva... Fie ce-o fi! îmi zic și apuc pieptiș, în sus, printre tufe și iarbă udă, rugi și alte vreascuri putrede, îmi fac loc cu greu, pe-aici n-a mai trecut picior de om de foarte mult timp... Oare să dau nas în nas cu ursul!? Hm, ce-aș mai putea face atunci? Rugăciunile mă insoâesc, desigur, urc printre mărăcini și brădet, ochii îmi aleargă în toate părâile ca periscopul, parc-aș fi într-o junglă amazoniană, frate... Increngătura brazilor tineri e așa de deasă că și cu o maceda mi-ar fi fost dificil... Obrajii imi sunt biciuiâi de ramuri, mă chinui să uec și să înaintez... E frig, sunt ud, ploaia măruntă ca o perdea nu se mai oprește, mă trezesc că mi-am pierdut o manușă! Ha! Ce să fac? La câte necazuri aveam ăsta îmi mai trebuia! Hai să mă intorc un pic, nu poate fi departe... Cred c-am coborât vreo 100 de metri: uite-o în potecă! Ura! parc-am găsit 100 de lei! Pai da, că ne știam de mult... Din nou la treabă, nu mai poate fi mult, urc, ocolesc, nicio potecă nu găsesc, să o fi luat iar greșit?... Secole parc-au trecut!... In sfarșit, dau într-un drumeag mai lat, âin un pic dreapta și zăresc marcajul! Bandă roșie în sfârșit! M-aplec pe genunchi obosit ca să răsuflu ușurat... Imediat însă zăresc în faâă, nu cred să fi fost mai mult de 25 de metri: mistreâii!... Erau mulâi... câtă frunză, câtă   iarbă!... Imi place să cred acum că doar oboseala m-a âintuit locului, singurul reflex pe care l-am avut a fost să răsucesc capul către copacii din jur: surpriză! Erau mici, brăduâi, nimic în care să te caâeri rapid, pe ramuri groase! Norocul meu ca Mistreâii și-au văzut de drum... Da, ca intr-un slow motion rememorez cum unul mare statea în drum, ca un poliâist la trecerea străzii de către copii de școală, ceilalâi marunâei traversau în urmă cu pași mici... și parcă nu se mai terminau, cinci, șapte, cââi să fi fost?...Incă unul mare la sfarșit, o fi mă-sa îmi zic în gând, s-au dus în pădure, la treaba lor! Hai taci c-am scăpat! Prind curaj și mai dau din fluier, pașesc pe vârfuri și înaintez, mă uit mereu în spate și în lateral, uite c-am trecut și prin asta... Ajung iar la gol alpin - dacă pot să-i spun așa:   drumul de creastă merge pe la 1300 de metri, mai dau din fluier și în sfârșit mi se răspunde, prin ceaâă găsesc punctul de control, revăd feâe cunoscute din anii trecuâi, voluntarii sunt veseli, le spun păâania bucuros c-am scăpat cu bine... Aflu că sunt printre ultimii, nu-i bai, important este c-am evitat violenâele... cu porcii de mistreâi (nu găsesc altă rimă aici). Imi iau la revedere de la voluntari, reintru pe traseu și-i dau bice!  

(4)0kVbwMC_9635.jpg

(3)JGtQBiu_76659.jpg

(2)uwpk6Kk_40149.jpg

Restul e istorie, din loc în loc recunosc cu bucurie pasaje, păduri, poieni, totul e ud și încă verde, toamna e pe-aproape, ajung din urmă niște concurenâi, aflu c-au venit din Ungaria, mergem împreuna o perioadă de timp, alt punct de control, iar untură pe pâine, mă desprind și-i dau tare pe drumul de creastă, am de recuperat, plus că spectrul întunericului pandește mișelește, mai rău ca mistreâii... Ajung într-un final la Sosire, pe lumină, sunt Ultra iarăși!... obosit, epuizat dar mulâumit c-am învins singur, și frica și forâele naturii, ce mă amuz în sinea mea - hei, Bătrane!... las’ că-i bine, îmi zic, am și câteva minute mai puâin ca la precedenta participare, PB nu-i asa!?... am evitat și intervenâia Salvamont-ului... unde m-ai pui că am minimizat și pierderile prin... recuperarea mănușii... N-am să știu niciodată: dacă atunci am rămas îngheâat pe loc, mut de uimire sau... paralizat de mareâia momentului!?... Singura părere de rău e că în loc să mă fi uitat după copaci în care să mă caâăr ce bine-ar fi fost să fi scos aparatul de telefon și să fi fotografiat mistreâii!... Mistreâii cu colâi de argint - ca să mă creadă Lumea!... Că n-or fi fost toate in mintea mea doar!?...

 (1)4Sn6WNi8_69768.jpg

Text de Constantin Liviu BICÄ‚

Munâii Gurghiului - 2013    Start și Sosire: loc. Glăjărie


Adauga comentariuUn comentariu.

Miercuri, 1 Octombrie 2014 08:32Marius Cucu a spus :
Felicitari, frumos articol! Bafta la Atena!



Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007