Povestea mea la Maratonul International Cluj-Napoca 2016

A trecut aproape o saptamana de la semimaratonul de la Cluj... Al doilea alergat vreodata, oficial si primul pe sosea... Pentru ca eu cred ca acest grup are nevoie si de poveste, am sa va scriu cateva randuri despre cum a fost... Poate pentru unii dintre voi va fi un imbold sa alergati in continuare, sa transformati un impuls de moment intr-o pasiune, intr-un stil de viata... Cam ceea ce mi se intampla mie de aproape un an de zile...

micn

Dar sa ma intorc la experienta de la Cluj... In primul rand mi-a fost drag sa intalnesc oameni cu care m-am conversat doar pe Facebook, pasionati de alergare, veniti de departe doar pentru placerea de alerga... Nu pentru bani, nu pentru faima.... Cat despre cursa... Credeam ca o sa imi fie mai simplu... Cu o saptamana inainte facusem semimontanul de la Brasov (m-am descurcat destul de bine) si acum urma sa alerg pe sosea... Cum putea fi altfel atata timp ca antrenamentele au fost aproape numai pe sosea... Dar aerul de competitie, adrenalina, multimea de alergatori, sustinatorii... Astea schimba totul...

Strategia era sa plec in ritmul meu obisnuit de la antrenamente... Eram constient de asta dar pur si simplu am alergat mai repede decat vroiam... Cu fiecare kilometru care trecea incercam sa mentin un ritm dar eram prea rapid... Asta am inceput sa simt dupa kilometrul 9 cand am inceput in sfarsit sa incetinesc... Dar in mod natural... Tot mai mult... Imi era tot mai greu, dar cand vedeam oameni mai in varsta ca mine, cred ca si cu peste 20 ani, care alergau in ritm cu mine..., asta mi-a dat putere sa accelerez...

micnPublicul a fost super... Ne aplaudau, ne sustineau, ne zambeau... Voluntarii erau in priza si ei... Strazile erau doar ale noastre... Tot centrul Clujului era plin de alergatori... Parea ca pana si masinile, autobuzele ne admirau... A fost o experienta deosebita... Si, peste toate astea, au fost magice momentele in care ma intalneam cu fetita mea care ma sustinea de pe marginea traseului... Fericirea de pe chipul ei imi umplea inima de bucurie... La un moment dat m-am oprit sa facem poze, am alergat chiar si cu spatele sa mai facem o poza..., eram tot un zambet... A fost super... Pe traseu numai oameni faini, alergatori care aveau fiecare cate o poveste de spus..., cate o cauza de sustinut... Simteam nevoia sa ii incurajez indiferent de varsta, gen sau proba la care participau...  

Atmosfera a fost foarte faina si, in ciuda oboselii de la final, m-am simtit foarte bine si implinit cand am primit medalia de finisher... Desigur, nu a stat prea mult timp la gatul pentru ca mi-a "confiscat-o" fetita mea...  

Pe scurt cam asta ar fi povestea...

Si cand ma gandesc ca acum ceva timp alergam cel mult cativa zeci de metri iar acum alerg fara probleme un semimaraton si urmatorul obiectiv e sa termin un maraton si apoi sa incerc un ultra... Ideea e ca toti avem limite dar depinde doar de noi sa le depasim... E o chestiune de ambitie, perseverenta, dorinta de autodepasire..

Material redactat de Nicolae-Ciprian Cotrus.


Adauga comentariuNici un comentariu.