Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223900.05 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Povestea mea. Ultramaratonul Nisipului

Povestea mea. Ultramaratonul Nisipului

Eram doar un Zombi ce incerca sa treaca peste inca un teren minat de scoici. Corpul meu constientiza durerea din fiecare muschi. Nu-mi doream decat sa se termine totul si sa-mi pot relua viata. Aveam ore bune de cand picioarele mele cerseau indurare. Ma simteam un adevarat om al Neanderthalului ce trebuia sa supravietuiasca prezentului.

Antrenamentul:  

rcmNu am un antrenor personal pentru a alerga, desi am avut cateva intalniri cu  Andrei Rosu, in care am incercat sa descopar secretele unui sport simplu: ALERGAREA.

Daca pentru Maratonul International Brasov am sarit unele antrenamente, aici era clar. Pentru a alerga 2 maratoane legate pe nisip, trebuie sa renunti la confort. Sa distrugi 3 perechi de pantofi de alergare in doar 4 luni de zile, spune multe despre numarul de km parcursi si efortul depus .

Un om care m-a motivat puternic si pe care-l admir este  Tanase Vlad  (unul dintre cei 3 nebuni ce au alergat la Cercul Polar). Multumesc Vladone !

Totusi alergarea ocupa un loc secundar: familia si Centrul de Autism Marea Neagra sunt prioritatile mele. In fiecare duminica la 6 dimineata, incep antrenamentul lung de 40 km. Orasul doarme, este racoare si intalnesc doar mutrele posace ale paznicilor din Mamaia.

Sigur sunt sacrificii pe acest drum. Poate din cauza lipsei timpului am pierdut legatura cu o serie de cunostinte si prieteni, dar nu sunt dispus sa renunt la "family time" si la antrenamente.

Parteneri de antrenament nu am decat doi:  Cristina Gemanaru  si  Leonard Uscov, iar oameni ce iubesc alergarea in Constanta cunosc putini:  Mealca Adela  (implicare si suflet),  Eliza Francu  (zambet si curaj),  Iani Ianny(carisma),  Ioan Festeu,  Tilibasa Catalin  John Soy,  Paulian Prajitura,  Florea Razvan Ionut  (+inot)

Decizia:

rcmMereu am fost interest de alergare, dar totul se rezuma la maxim 5 km. Cand am alergat prima data 10 km, am simtit ca am atins cerul, iar cand am facut primul semimaraton (21 km), am realizat ca greul abia incepea .

Decizia de a alerga 2 maratoane legate a plecat de la o idee simpla. Recuperarea unui copil cu autism dureaza ani de terapie si rabdare din partea parintilor. Gestul meu de a alerga o distanta atat de lunga nu a fost decat o comparatie palida fata de drumul parcurs de acesti copii pentru a fi integrati.

Cea mai mare nedreptate pe care o poate purta un om, este aceea de a avea un copil cu o dizabilitate. In cei 8 ani de cand lucrez ca psiholog cu aceste familii nu a existat absolut niciun parinte in ochii caruia sa nu vad lacrimi cel putin odata.
Nu antrenamentele au fost cele mai grele, ci obtinerea acordului sotiei mele Cristina . Stia ca urmeaza sa sufar si nu-si dorea asta. A avut dreptate 101%. Luni de zile am dus munca de convingere, dar degeaba. Nu era de accord. Avem o regula clara in familie. Nu se intampla nimic fara acordul unanim. Insa in ultimele 3 zile a cedat si am putut sa smulg un "Okaaaay" . Multumesc !!!

Pregatirea:

Ridicarea kit-ului a fost una cu peripetii. O buna prietena  Miha Mihaela, a hotarat sa alerge pentru cauza noastra: Alerg pentru Autism Marea Neagra, desi inscrierea a fost platita si validata pe internet, raspunsul organizatorului a fost clar: nu exista in sistem. Pana la urma dupa insistente si nervi de mai bine de 2 ore a rezolvat situatia. Sunt sigur ca organizatorul a invatat din greseli si anul viitor va fi mai bine.

In ultimele 2 nopti nu am reusit sa ma odihnesc deloc din cauza emotiilor. Se apropia momentul.  

Din peste 700 de participanti era un extremist ce urma sa alerge 84 Km. Acela eram eu .  

La ora 03.00 dimineata am fost in picioare, urma sa iau parte la cea mai lunga alergare din viata mea. Daca ultima exagerare a fost sa urc si cobor de 3 ori de pe Transfagarasan (64 Km), acum urma provocarea absoluta . Nisipul .  
Impreuna cu  Leonard Uscov  (parintele unui copil diagnosticat cu autism) ne-am apropiat de start, unde am avut surpriza sa gasim o televiziune ce ne astepta. Cerasela Andreea ....scuze -. promit anul viitor plecam mai devreme la 08 seara. Chiar daca asta inseamna 3 maratoane legate pentru noi.

Cursa: 3, 2, 1 START

Bucla 1 : 0 - 21 km

rcmAm pornit la drum. Intuneric bezna pe plaja. Doar lanternele noastre dezveleau nisipul . Chiar daca era intuneric stiam fiecare reper, la pasarela de 400 m erau 1,2 km, la pontonul vechi 1,6 km.

Imi petrecusem pe plaja multe ore in ultimele luni. Eram ca acasa in sufragerie. Probabil ca nimeni nu-si bate capul, dar eu am reusit sa depistez ca fiecare al patrulea val e mai lung decat precedentele 3. Stiu e aberrant. Poti verifica. De multe ori sunt intrebat, cum de rezist atatea ore sa alerg fara sa ma plictisesc ? Imi place intrebarea .  

Dupa 4 km, o haita de 5 caini se repede la noi din intuneric. Cu voce stinsa, incercam sa scot niste cuvinte inteligibile de intimidare. Nu am reusit. Leo (trimisul lui Dumnezeu sa ma ajute in aceasta cursa) a scos din buzunar un aparat de intimidare caini. Atunci subit am descoperit si eu cuvantul curaj si am scos fluierul, in dorinta de a le demonstra ca nu am de gand sa ma las muscat.

Alergarea ne incalzise, functionam in parametrii normali, eram un scanner complet. In permanenta imi verificam in minte starea gleznelor, genunchilor, soldurilor.  

Desi in fata noastra urmau sa defileze zeci de km, orizontul nostru se limita la maxim 10 m, reprezentati de lumina lanternelor. Totul se oprise in jurul nostru. Existam doar noi si cercurile noastre de lumina.  

Pana la km 12, nu am discutat deloc despre cursa, cautam cu totul alte subiecte de discutie. Insa Leo a remarcat "Daca ne inscriam si noi ca oamenii sanatosi la 10 km, acum deja plecam acasa" .

Secretul era insa sa reusim sa terminam prima parte de 21 de Km. Amandoi pastram linistea . Eu deja ma gandeam la copilul caruia i-am promis medalia. I-am spus la ureche si doar el stie ca urmeaza sa fie proprietarul unei medalii de ultramaraton.  

Gleznele ma dureau, e una dintre problemele cu care ma confrunt la alergarea pe nisip. Solicita articulatiile. Stiam insa de ce sunt acolo

Bucla 2: 21 - 42 km

Pastram ritmul si in permanenta eram atent la viteza de alergare si la puls. Trebuia sa ne sincronizam sa ajungem cu fix 20 de minute inainte de startul concursului.

La un moment dat, ii pun o intrebare lui Leo "Esti constient ca este 5 dimineata am parcus 21 de km si mai avem de alergat pana dupa amiaza la ora 16 ?" Nu a raspuns .

Am realizat insa ca ii era din ce in ce mai greu sa alerge, cu greu reusea sa puna piciorul drept in pamant. Se reactivase o durere la genunchi. Strangea din dinti puternic . M-a intrebat "pe tine nu te doare nimic ?" . Il vedeam ca se chinuie teribil. Am incetinit vizibil alergarea, important era sa reusim sa terminam. Sa scoatem la capat si aceasta bucla de 21 de km.

La un moment dat Leo se opreste si ma face atent spre stanga . Eu eram terorizat de timp, cu greu am intors capul. Cand insa am facut asta, era sa ma impiedic. Aveam in fata ochilor cel mai frumos rasarit. Era prima data in viata mea cand vedeam soarele de culoare rosie se strecoara din apa . Pentru cateva secunde ne-am oprit, uitasem pentru ce venisem acolo. A fost unul din acele momente in care intelegi ca "Viata e scurta" si uneori trebuie sa spui stop stresului cotidian si sa privesti in jurul tau.

Leo cu fiecare pas realizat strangea din dinti si mai mult. Alerga intr-un picior, practic piciorul drept il taraia. Il simteam ca plange de durere. Orice om sanatos la cap, ar fi renuntat, risca o accidentare grava. L-am simitit ca are nevoie sa planga. Am mers in fata lui, deoarece intelegeam ca nu vroia sa-i vad lacrimile. La Km 30, orice alergator intalneste "ZIDUL", consuma aproape toate resursele fizice si incearca sa parcura ultimii km cu mintea si sufletul. Nu stiu cum a reusit, dar am reusit sa ne incadram in timp si cu 20 de minute inainte de start, am trecut linia de sosire la primul maraton.

20 de minute la START:

rcmMi-am intalnit prietenii, intr-o secunda am uitat de toate suferintele. Toata lumea ma batea pe spate, radea la mine si erau entuziasmati de reusita mea. Multumiri speciale  Adi Adrian  Doinita Pindic Mirea  ,  Miha Mihaela  Raz Van  Cristy Bragau  Tiberiu Darcoș  Ati facut sa conteze sprijinul vostru.  

Oamenii din presa se uitau la mine si ma intrebau," Chiar ati alergat un maraton, cum de reusiti sa stati in picioare?" Adevarul pe care nu-l stie nimeni si vi-l spun doar voua. Toata greutatea era doar intr-un picior, la dreptul aveam o basica pe toata talpa de la frecatul dintre ciorap si nisipul ud intrat in pantof.  

Multumesc pt sprijin:  Camelia Dontu,  Catalin Donose  

Deasemenea o intrebare care mi-a placut a fost " Dupa ce ati terminat deja un marathon, sa spunem ca il castigati si pe cel oficial. Mai aveti cuiva ceva de demonstrat?".  

O alta intrebare a fost " Ce aveti de gand sa faceti cu banii primiti de la organizator pentru cauza dvs?" Zambesc . Nu am cerut si nu am primit nimic. Dimpotriva am adus alaturi de mine o multime de oameni sa alerge la acest eveniment. Ne-am platit taxele intregi fara a cere discount.  

Startul a fost dat de  Decebal Fagadau  (nu stiu cat de bun gospodar este, dar de cate ori am vb cu el m-a privit in ochi si are bun simt, altceva pt mine nici nu conteaza).

Bucla 3:  

Toata bucla am alergat impreuna cu sotia mea Cristina Gemanaru si alaturi de  Yasemin Agi  (parinte al unui copil special si frumos). Singura problema era data de talpa piciorului pe care nu puteam calca, restul mergea conform planului.  

O gramada de glume. Incercam sa-mi pastrez prezenta de spirit si sa incerc sa nu opresc motorul.  Am schimbat cateva vorbe si m-am salutat cu cativa cunoscuti:  Aida Antonevich,  Anefi Sunai Tanior,  Rodika Jolie,  Andreea Enache Uanciufrii  ! Multumesc de incurajari. Am surprins o discutie haioasa, "Am auzit ca este cineva care aleraga 84 de km, cum o putea ca eu dupa 1 km imi vine sa renunt".

Sotia mea Cristina a fost esentiala, in permanenta la fiecare km incerca sa ma alimenteze sau sa-mi dea de baut.  Yasemin Agi  a fost responsabila cu buna dispozitie: "Uite trecem pe langa cluburi, poate ne invita dl Adrian in seara asta la club".

O enigma oricum a ramas nerezolvata, nu a existat alergator sa nu ne incurajeze si sa nu intoarca capul dupa noi. Eu am dat vina pe ele ca sunt prea frumoase, ele au dat vina pe mine.

Ma apropiam incet de recordul meu personal de alergare pe nisip de 60 de km si era din ce in ce mai greu. Ne incadram cu greu in termenul limita impus de organizator si totul din cauza mea, eram aproape de limita. Inotam in nisip, aveam impresia ca desi alerg nu pot inainta, timpul curgea, dar oboseala era generalizata in corpul meu.  

Uitasem complet de glezne, erau acolo umflate si singure, dar cine sa le poarte de grija. Aveam nisip in amandoi pantofii, ultimul lucru pe care as fi vrut sa-l vad, era starea picioarelor. Cel mai socant a fost cand cele 2 partenere de alergare se bucurau ca in curand vor termina, mi s-a pus nodul in gat, eu mai aveam o tura de 21 de km.  

Trebuia insa sa merg mai departe, simteam daunele cum se aduna in interiorul meu, probabil va urma o lunga perioada, de saptamani de recuperare. Totul ce conta insa era prezentul. Au fost momente cand nu a contat ziua de maine.
Am avut de-a lungul vietii momente grele. Cristina ma intreaba la un moment dat "Cum te simti?" I-am raspuns "E unul din acele momente!"

La final am avut bucuria sa-l gasesc pe ultimul km pe  Robin Gemanarucopilul meu, ce a alergat si a strigat la mine cuvinte de incurajare cat l-au tinut plamanii. Multumesc Robin.

Bucla 4: 63 - 84 km

Am ramas singur. Pentru prima data . Eram debusolat complet, simteam ca rezervele de energie se epuizasera. Voluntarii de la inceputul buclei 4 mi-au strigat "Mai ai putin" apoi i-am auzit in spate razand, m-a lovit puternic. M-am oprit si am luat-o la pas.

Pentru prima data am constientizat ca nu voi termina in timpul impus pentru maraton, era prea mult chiar si pentru mine. Eram disperat, deoarece banuiam satisfactia organizatorului ca nu voi termina. Am aflat de la terte persoane ca l-a deranjat enorm gestul meu. Imi era o ciuda imensa pe mine ca ma pot lasa invins. E adevarat la o proba de ultramaraton timpul este dublu, dar pentru mine nu conta. Am acceptat insa fatalitatea. Singura mea dorinta era acum doar sa pot termina, indiferent de timp.

M-au napadit gandurile negre si mustrarile de constiinta, cu o zi inainte imi certasem copilul pentru o nota mica, iar eu acum trebuia sa ma recunosc invins. El alergase alaturi de mine, ma incurajase cu tot sufletul. M-am simtit atat de vinovat, incat am izbucnit in lacrimi. Le spun altora cum sa procedeze cu copii, insa eu am gresit fata de copilul meu.  

Eram in intuneric complet, privirea era plina de lacrimi si in mintea mea toate sentimentele aveau dimensiuni apocaliptice.  

Stiam ca nu voi renunta, dar ceea ce ma astepta era un cosmar, peste care trebuia sa trec.  Atunci cand imi pierdusem orice speranta, am deslusit la cateva sute de metri in fata mea, un intreg cor de incurajari. A fost socant sa descopar ca era familia mea: mama, sotia, copilul, fratele, nepotul si cumnata. Strigau ca nebunii. A fost momentul crucial pentru mine, mi-am sters lacrimile ca si cum m-as fi sters de transpiratie. Sa nu ma prinda.

Daca pana in acel moment ma taram la modul adevarat, in secunda urmatoare am fost pe val. Am inceput sa alerg. Alergam ca un disperat . Cum nu alergasem deloc in ziua aceea. Numai conta nimic. Desi trecusera 66 de km, acum gasisem cu adevarat placerea de a alerga. Aveam cea mai buna viteza de cand incepuse toata aceasta nebunie. Incepusem sa recuperez timpul pierdut si pentru prima data am primit speranta ca poate nu este totul pierdut.

Dupa inca 2 km aceeasi gasca de nebuni ma asteptau sa ma incurajeze si sa ma sustina. Atunci cand ii depaseam se urcau in masina si veneau in fata mea. Incurajari teribil de haioase "Adrian DURACELL" .  

A fost o nebunie totala, pur si simplu ma impingeau de la spate, pulsul era in zona rosie, dar nu ma interesa nimic. Aveam o singura dorinta sa nu dau placerea organizatorului sa treaca in dreptul numelui meu Did Not Finish. La jumate distantei, recuperasem tot timpul pierdut, trebuia acum doar sa mentin ritmul sa nu slabesc absolut deloc.  

La fiecare km recuperam cateva secunde, apoi s-au transformat in minute, eram din ce in ce mai bine . Totul ramasese in urma, nu aveam cum sa mai pierd.  Pe ultimii km m-au incercat carcei din toate directiile, am refuzat sa mai opresc la punctele de hidratare, doream doar sa trec linia de start.

Cand am ajuns la final si am vazut ca am reusit sa trec cu mai bine de 12 minute sub termenul limita am fost cel mai fericit. In departare il auzeam pe organizator care se facea ca ploua desi ma cunoaste foarte bine. Nu a reusit nici macar sa-mi citeasca numarul corect .

Era deja prea mult si pt organizator, sa pregateasca un carton (diploma) pentru singurul nebun ce alergase 84 de km in cursa lui. (o astept inca, nu e timpul pierdut).  Am schiopatat, am plans, am fost si "sus si jos", am cunoscut oameni, am strigat "Spartaaaa", dar toata povestea a fost scrisa acolo in nisip .

Au fost momente in care mi-am jurat ca de maine voi participa la curse de doar 10 km, ma mint singur stiu ca nu-i asa.  Am fost la un pas de colaps, am alergat in deriva, dar mi-am regasit speranta in cei din jurul meu.  Atunci cand credeam ca totul este pierdut, am reusit sa castig!

Material redactat de Adrian Gemanaru


Adauga comentariuUn comentariu.

Marti, 14 Martie 2017 14:39Mironescu Adrian a spus :
Impresionant! chiar am fost cu sufletul la gura sa vad daca termini sau nu. M ai inspirat sa ma puc serios de sportul acesta si iti urez numai bine!



Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2018. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007