Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Povestea primului ultra-maraton in sandalele Huaraches

Povestea primului ultra-maraton in sandalele Huaraches

(6)1bHHPpiy_25384.jpgAsa cum mi-am propus la inceputul anului, maratonul din Rotterdam avea sa fie ultimul alergat la intrecere cu cronometrul. Dupa ce citisem de Craciun cartea Born to Run, intelesesem ca exista si o alta dimensiunii a alergarii, care inseamna mai mult decat navigarea in cautarea unor timpi mai buni si ghidarea dupa coordonatele exacte ale graficelor saptamanale de antrenament. Voiajul primelor patru maratoane in adidasi fusese placut dar abandonarea adidasilor echivala cu aruncarea ancorei in golf si imbarcarea intr-o noua croaziera, pe aripile sandalelor Huaraches. Iar pentru aceasta m-am inscris la grupa mica de la gradinita alergarii, adaptandu-ma la pas usor noilor incaltari, uitand de orice obiectiv de viteza sau distanta. Nu am mai tinut evidenta kilometrilor alergati; stiam doar ca cele doua alergari saptamanale de la serviciu spre casa insemnau fiecare cate 10 km, la care se adauga o alergare de peste trei ore, duminica, in mijlocul naturii.

Asa ca dupa 3 luni, cand simteam ca perioada de ucenicie se apropia de sfarsit, mi-am convocat picioarele la sfatul batranilor. Ce-ar fi, le-am intrebat eu, daca am iesi intr-o sambata dimineata la o alergare si ne-am tot duce pe drum pana vom trece de distanta maratonului si ne vom opri intr-un tarziu, dupa 58 de km, in fata casei bunicilor din satul Vad, la poalele Muntilor Fagaras? Zece degete de la picioare au fost pentru, asa ca avand aprobarea „digitala" nu mai trebuia decat sa o pun in practica.

Urma sa fie testul de barbatie al sandalelor si picioarelor deopotriva. Primul meu ultra-maraton, alergat de capul meu, fara statii de alimentare organizate, cu rucsacul cu apa si ceva mancarica in spate, incaltat cu sandale (dar totusi cu pantofii de alergare, pe care nu ii mai purtasem de trei luni, varati din spirit de precautie in rucsac, pentru situatia in care sandalele nu mi-ar fi permis sa duc alergarea pana la capat). Cum necum, cu cele trei bidoane de 600 ml si toate nimicurile trebuincioase, de la crema pentru protectie solara pana la aparat foto si telefon mobil, am ajuns la o greutate de 5 kg pe care urma sa o duc in spate pe toata distanta, precum melcul casuta lui.

(5)tXER4hF_2438.JPG

Pentru traseu am apelat la spionul Google Map, care in doi timpi si trei miscari mi-a aruncat pe ecran un traseu frumusel, din fata blocului din Brasov pana in fata casei bunicilor. Traseul traversa inevitabil Muntii Persani, asa ca am decis sa ma joc putin de-a ofiterul de stare civila si sa-mi botez cursa „Ultra-maratonul Persanilor".
Zis si facut. In ajunul aventurii mi-am dus frumusel familia cu masina la destinatie, nu de alta, dar imi doream cateva poze de final in amintirea primul meu ultra-maraton. Auzind ca sosise ziua Z, parintii, fratii, intreg clanul lupilor s-a adunat in casuta de la Vad pentru a ma intampina, de parca urma sa-si faca Mihai Viteazu intrarea triumfala in Alba Iulia.

Pana la intrarea triumfala mai era insa drum lung. In dimineata cursei la ora cinci, in lipsa pupezei din tei, alarma telefonului si-a facut la fel de bine datoria, astfel ca la sase fara un sfert plecam din fata blocului, nu inainte de a rontai 2 covrigi si doua felii mari de pepene rosu, impuscand cu pepenele 2 iepuri dintr-un foc: energizare si hidratare, ambele naturale.

Sandalele mele lipaiau ritmic pe asfaltul trotuarelor si in timp ce eu ma aflam abia la inceputul misiunii, schimbul de noapte tocmai iesea de prin cluburi. In sinea mea ma gandeam: „Fiecare cu ce-l doare." Unii se sparg in figuri prin cluburi iar eu urma sa vad daca ma voi sparge in bucatele pe traseu.

(4)88u5Z11F_84500.jpg

Pana una alta ma amuzam cercetand privirile putinilor trecatori pe care ii intalneam. Mai toti ma masurau uimiti din ochi, nesiguri daca eram dus cu pluta, de vreme ce faceam jogging cu rucsacul in spate, la sase dimineata, insa incertitudinea lor se transforma in certitudine atunci cand privirea le aluneca asupra incaltarilor mele. Probabil ca in sinea lor ma compatimeau. Nu probabil, ci sigur! Trecand prin dreptul unei bodegi din care tocmai ieseau impleticindu-se doi „sportivi" de varsta a doua, dupa un cantonament de noapte la „ridicarea paharelor", am prins din fuga o replica plina de compasiune: „Uite ma saracul! Si pe asta il fugareste nevasta-sa de-acasa!" Asta da motivatie pentru antrenamente, ma gandeam eu cu zambetul pe buze. Daca ar sti sotiile "degustatorilor" ce arma de antrenor este facaletul, ar iesi din bodegi campioni mondiali pe banda rulanta.

Acum la drept vorbind, ce sa si gandeasca oamenii, in special localnicii din satele prin care treceam, vazand un zanatec care alerga aproape descult, cu rucsacul in spate, in bataia soarelui, te miri unde. Curiozitatea era mai tare ca mirarea, asa ca un bunicut ce statea pe o bancuta in fata casei m-a oprit la un moment dat sa ma intrebe de unde vin si unde ma duc. Auzind raspunsul meu, si-a facut o cruce mare, de parca l-ar fi vazut pe al incornorat: „Doamne Dumnezeule si Maica Precista! D-apoi cu ce pacatele mele ai gresit nepoate?". L-am lasat sa se mire mai departe si mi-am vazut fericit de drum, gandindu-ma amuzat ca daca preotii ar introduce astfel de canoane dupa spovedanie, ar ramane lumea fara pacatosi. Ai mintit? Ia baga o suta de ture in jurul bisericii! Ai furat? Hai rapid un pelerinaj in pas alergator pana la Voronet!

Asa ca cine zicea ca sa alergi e plictisitor. Monotonie? Da de unde! Nu alergi chiar ca pe stadion, in uralele spectatorilor, dar incurajatori se gasesc te miri unde. Bunaoara in satul Sinca Noua, unde am ajuns spre amiaza. Trecand pe langa un magazin injghebat intr-o casa, ma pomenesc ca vanzatoarea da buzna in strada pe urmele mele, strigandu-ma: „Domnu, Domnu!" Ma opresc, mirat la randul meu, iar tanti vine spre mine surazand mandra: „Sa stiti ca v-am vazut azi-dimineata in Cristian!" Apoi cum sa nu-ti dea energie asa o incurajare sincera! Daca ea era mandra ca ma vazuse, cum sa nu fie eu care alergam de cand se facuse dimineata?

(3)kpSsg9_58095.JPGSi daca-i bal, atunci bal sa fie. Ca in Ohaba, unde am nimerit in mijlocul unei nunti, la iesirea din biserica. Soseaua era plina de nuntasi si gura casca adunati sa vada mireasa. Asa ca ma strecor eu printre ei sau mai degraba se dau ei la o parte, privind ca la urs. Scot aparatul de fotografiat sa fac o poza miresei. Mireasa ma vede, imi face cu mana si vine iute spre mine zambind si intrebandu-ma in engleza: „Hello, are you from Romania?" Pe mine ma pufnea rasul. Asa ca zambind siret ii raspund „N-ai ghicit. Sunt din Brasov!" La care bucuria de pe fata ei face loc brusc unei dezamagiri evidente. Ce sa-i faci. Nu i-a fost dat sa aiba parte de un strain la nunta.

Si uite-asa, cu cate un intermezzo, am savurat kilometru dupa kilometru. Pasii curgeau usurel pe sosea. Sandalele isi faceau treaba cum stiau mai bine si eu la fel. Fara sabia cronometrului deasupra capului, mi-am ingaduit sa ma opresc de cate ori zaream un peisaj care merita tras in chip sau de cate ori ma suna cineva din familie, dornic sa ia pulsul la cald. Ba la un moment dat mi-am asezat aparatul foto pe rucsac, pe marginea drumului si am filmat cateva duble alergand dus-intors. Eram si eu curios cum se vede alergarea in sandale privita de pe margine.
Orele treceau si iata-ma ajuns la distanta de 42 km. De aici intram pe teren necunoscut, pentru ca nu alergasem niciodata mai mult de distanta maratonului. Dar perspectivele erau bune. Nu simteam nicio durere, timp aveam berechet la dispozitie, chiar daca intre timp soarele urcase sus pe cer si putinele petece de umbra aruncate de copacii de pe marginea drumului erau mai degraba o amagire decat o usurare. Asa ca drept rasplata pentru maratonul terminat m-am oprit in primul sat si pe langa reimprospatarea rezervelor de apa mi-am facut cinste cu o inghetata. Tare buna, desi era un big no name. Da parca mai conta! Rece sa fie! Ma miram insa ca foame nu imi era, desi nu rontaisem decat vreo 2 covrigi si 2 turtite de malai pe parcurs. Tare ciudat metabolismul asta. Desi caloriile se rostogoleau in spatele meu pe sosea, nu simteam nevoia sa le inlocuiesc.

Insa cu cat ma apropiam de destinatie, dupa ce trecusem de kilometrul 50, simteam cum dupa fiecare pauza pentru o fotografie sau o gura de apa un tendon de la piciorul stang incepea sa ma traga de maneca, pentru a-si anunta prezenta. Parca plecam ceva mai greu de pe loc, pana reuseam sa schimb in viteza a doua dupa cativa pasi. Iar soarele nu se juca nici el. Caldura mare monser! Simteam ca venise momentul cand trebuia sa inlocuiesc combustibilul si sa trec de la rezervele fizice de energie la rezervele mentale. Era o ocazie excelenta pentru a experimenta o strategie despre care citisem doar. Cand apare oboseala, nu are rost sa te impotrivesti ci mai degraba sa te impaci cu ea, sa o imbratisezi pentru a o cunoaste mai bine. Si asa am facut, i-am zis „Bun venit" si ne-am continuat drumul impreuna pana am ajuns la ultima borna kilometrica inainte de intrarea in sat. M-am oprit sa fac o fotografie de remember si sa beau apa, dar cand am plecat de pe loc, dupa ce zabovisem vreo 2 minute, tendonul cu pricina a dat semne de impotrivire, sagetandu-ma pe primii pasi. „Aha, nene tendoane", l-am luat eu la rost, „care va sa zica vrei razmerita! Apoi te-ai trezit tarziu baiete! Hai, lasa prostiile, ca aproape am ajuns!" Asa ca vazand ca nu dau semne ca ma las impresionat, s-a retras cuminte in banca lui fara sa ma mai deranjeze. Dar zau ca nici eu nu m-am mai oprit pentru vreo alta poza de album, pentru a nu-l ispiti inca o data.

Cum am intrat in sat incepeam sa imi dau seama ce realizasem. O alergare luuunga, cum nu banuiam vreodata ca voi alerga de buna voie si nesilit de nimeni, pe vremea cand norma de rezistenta de 1 km din timpul scolii scotea untul din mine. Ironia cuvintelor! Daca pe atunci 1 km insemna pentru mine rezistenta, cum sa numesc acum cei 58 km? Nebunie? Poate, dar cel putin una frumoasa!

(1)ycvnNQ_86751.JPG

Cu aceste ganduri in minte, in fata la cateva sute de metri zaream figurile cunoscute in fata casei. Tatal meu iesise pe bicicleta in intampinare. Oboseala disparuse ca prin minune si facuse loc unor rezerve de energie, care parca asteptasera exact acest moment, iesind la iveala din ungherele ascunse unde obisnuiesc sa leneveasca nefolosite, fara sa stii ca sunt acolo, pana cand nu este cu adevarat nevoie de ele. Ajuns in fata casei am tras frana, am oprit motoarele si am luat-o in brate pe Flavia, fetita cea mare care ma asteptase cuminte in fata portii cu o floare in mana. Atunci in invalmaseala de sentimente, floarea a trecut neinsemnata, dar acum privind pozele, e mai valoroasa ca o mie de medalii la un loc. Iar daca pana acum Flavia alergase prin casa imitandu-ma si strigand „Tata maraton" de acum noul cuvant de ordine va fi „Tata ultra-maraton".

(2)HZ3CO2_81163.JPG


Text si foto: Hadrian Lupu


Adauga comentariu9 comentarii.

Duminica, 11 Septembrie 2011 20:50anka a spus :
nice, m-apuc d-alergat :-) Dar sa stii ca cea mai importanta chestie ramane casuta bunicilor de la capatul drumlui :-))
Luni, 5 Septembrie 2011 16:25Alex Gugoasa a spus :
Felicitari!
Vineri, 26 August 2011 12:55iuliandideau a spus :
"Cand visul a devenit realitate"
Superrelatare!!! Experienta extraordinara pe care ai avut-o si ne-ai impartasit-o si noua ,este de o mare valoare. Sentimentala, fizica, psihica, poate o vei spune nepotilor la gura sobei intr-un viitor..Chiar numai simpla alergare a acestui ultramaraton este ceva deosebit care ti-au dezvaluit resursele fizice si psihice ale organismului uman.Iar cand ele sunt impletite cu placerea de a alerga,cu sentimentul de eliberare a sandalelor minimaliste , ineditul situatiilor de pe traseu si dragostea familiei care te inconjoara fac din toate aceste ingrediente o poveste de succes.Iar TU ai REUSIT !! Ai reusit sa-ti traiesti VISUL.Felicitari!!!
Vineri, 26 August 2011 09:25Hadrian a spus :
Multumesc pentru atentionare. Inainte sa incalt sandalele pentru prima data iarna trecuta, am cantarit bine acest aspect. Sandalele si asfaltul fac o casnicie buna impreuna, atat timp cat relatia este construita gradat. Alergarea in sandale este o experienta cu precadere senzoriala. Trebuie sa apleci urechea la toate semnalele corpului. De ex. tendonul care m-a tras de urechi pe ultimii kilometri este pentru mine un semnal ca cele circa 7 ore de alergare efectiva, eliminand pauzele, sunt deocamdata limita de siguranta.
Joi, 25 August 2011 15:01Forest Gump a spus :
Felicitari! Sandalele tale combinate cu asfaltul soselei iti pot distruge genunchii si nu stiu daca merita . Inca o data felicitari si cit mai multi km .
Joi, 25 August 2011 11:12Hadrian a spus :
Multumesc tuturor pentru felicitari. Exemplele frumoase ale altor “ultrasi- sau mai bine zie “ultra-asi-, bunaoara Serban si tatal lui, m-au incurajat atunci cand am schimbat macazul, aratandu-mi ca pasiunea si placerea sunt motoare foarte puternice. Sandalele sunt cireasa de pe tort care adauga o savoare aparte acestui coctail energizant.
Joi, 25 August 2011 08:45Chiurlea Serban a spus :
Super! Tine-o tot asa! Te astept si la anul sa facem macar cateva etape de TRR impreuna!
Miercuri, 24 August 2011 18:19cernat danut a spus :
bravo ,felicitari pentru aceasta minunata poveste despre alergare ,maraton ,ultramaraton ,vointa ,sandale antice ,o cursa inedita si o idee excelenta ,bravo domnule .
Miercuri, 24 August 2011 08:06viorica gabrian a spus :
foarte frumoasa povestire, bravo!!!!!!!!
inca o dovada ca rezervele organismului uman sunt nebanuite!
toate bune si spor la alergat,
viorica



Afisare 21 din 248.
< 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 6 din 12


Alte articole despre Povesti

Profil de alergator - Florin Simion Profil de alergator - Florin Simion
Cateva date despre tine: varsta, profesie, ocupatie... Sunt un sagetator de 30 de ani, nascut de Ziua Nationala 1 Decembrie . Am terminat... ...
Prima experienta - Semimaratonul Lisabonei 2011 Prima experienta - Semimaratonul Lisabonei 2011
Pentru orice lucru exista un inceput. Si orice lucru are un sfarsit. Asa este si cu participarea mea la concursurile de alergare. Acesta... ...
Maratonul Int. Bucuresti 2011 Maratonul Int. Bucuresti 2011
A fost o lectie de viata, aspra, necrutatoare. Primul lucru pe care mi-l voi aduce aminte inaintea urmatorului va fi sa nu mai fac... ...
Doamna, e asa frumos pe aici ca e pacat sa te grabesti
Primul meu maraton l-am facut la Moeciu. Ce o fi fost in mintea mea cand m-am inscris, sincer, nu mai stiu. Am fost uimit de povestile,... ...
Furtuna (tristetea unui alergator singuratic) Olympus Marathon (Grecia) - 26 Iunie 2011 Marathon 7500 - Bucegi - 9 Iulie 2011 Si asta-i doar inceputul... Profil de alergator: Adrian Mila Maratonul Clasic Atena, 2011 Povestire despre alergare Ironman de Romania (Oradea 2011) Maratonul Pe aici nu se trece, august 2011 Crosul Petrom 2011 Eu alerg Trei ture din patru la MIB 2011 MIB 2011 - portrete de alergatori 822 km. Diagonala Nebunilor Ultimul sosit la Maratonul International Cluj-Napoca Alerg, dar nu fug Orasul meu

Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007