Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 222579.93 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Primul 21

Primul 21

FullSizeRenderIn urma cu mai mult de 2 ani, mi-am zis asa, mai mult intr-o doara, ca intr-o zi o sa particip la un semimaraton.
Atunci atinsesem performanta alergarii a 5km, atentie, fara oprire si aveam impresia ca puteam muta muntii din loc. Chiar si asa, chestia cu semimaratonul era la momentul respectiv la fel da posibila ca si zborul porcilor.

De atunci am reusit sa ajung la mai multe competitii de 5 km si chiar si de 10 km. Am reusit incet, incet sa descopar ca imi place sa alerg. Am mai descoperit ca imi plac si cursele organizate, mai ales daca participa si prietenii. Nu pentru competitie insa, ci pentru feelling-ul general din timpul si mai ales de dupa cursa.

Despre antrenamente

IMG_8715

In iarna anului trecut m-am decis: merg la semimaratonul din primavara.

Mi-am facut mai multe planuri de antrenament, am vb cu X si Y, am citit si am tot citit. Si am facut si mai multe planuri, trecea timpul, dar cumva era greu sa ma apuc de alergat cand afara era frig si vant. Valeleu in ce m-am bagat?

Ok deci 21 de km… Cine naiba are timp de atatea antrenamente?

Pe scurt, timp de trei luni, am incercat sa am doua alergari pe saptamana si o clasa de cylcing. In planul oficial apar trei alergari, o clasa de cycling si una de yoga/pillates pe saptamana, insa, evident, nu am reusit. Nu am putut sa bifez  planul si asta pentru ca nu prea sunt genul care sa refuze o iesire cu prietenii pentru un antrenament. Sau o seara de film cu prietenul. Si nici genul care sa alerge pe ploaie. Sunt un om comod, chiar lenes, sa tinem minte totusi asta.

Desigur, era minunat daca macar mai aproape de eveniment as fi reusit totusi sa am cele 3 alergari/saptamana. O sa incerca sa tin minte asta pe viitor, in caz ca ma va interesa vreodata si pace-ul dintr-un semimaraton.

Am incercat sa includ in antrenamente si alergari pe intervale: cand incet, cand repede. Asta si datorita unui bun prieten (multumesc pe aceasta cale), care a insistat sa facem si genul asta de antrenament. Nu-mi plac intervalele pentru ca sunt tare obositoare. Expertii insa spun ca ajuta. Nu stiu daca m-au ajutat, dar rau, sigur nu mi-au facut.

Am avut alergari mai lente sau alergari mai rapide in functie de chef  si de ce imi zicea organismul ca poate in momentul respectiv. Nu imi place sa ma fortez, vreau sa raman la stadiul in care imi face placere activitatea pe care o fac. Asta nu inseamna ca nu am momente in care ma provoc eu pe mine pentru un pace mai bun sau un kilometru in plus dar per total imi place sa pot sa zambesc la sfarsitul antrenamentului si nu sa stau 10 minute cu limba scoasa ca sa imi revina suflul.

Am niste genunchi cam prapaditi si care se resimt dupa efort, asa ca am ales ca parte din antrenamente sa fie pe o pista de atletism. In plus, am luat pe toata perioada antrenamenteleor niste pastile naturale, pe baza de colagen, acid hialuronic si MSM, pentru sanatatea articulatiilor. Multumita lor pot spune ca am avut mult mai putine probleme cu genunchii decat in trecut. 

Am avut o alergare lunga de 18 km, una mai putin lunga de 16. Ambele au fost grele si m-au facut sa ma ingrozesc de alegerea pe care am facut-o. In rest, long run-urile au fost de 10-12 km.

Am invatat sa nu ma mai uit la pace in timpul alergarilor lungi pentru ca ma deprima; am mers asadar pe antrenamente care au la baza un heart rate constant. Cu timpul, uitandu-ma la rezultalele antrenamentelor, s-a imbunatatit si pace-ul.

Ca sa ma simt bine cand alerg nu trebuie sa depasesc 170 de batai pe minut. Asa mi-a spus corpul meu in perioada aceasta.

Cu o saptamana inainte de competitie am participat la EcoMarathon, la cursa de 14km. Cred ca m-a ajutat experienta, pentru ca am vazut cum sa imi dozez efortul, desi am avut o febra musculara sanatoasa pret de 3 zile.

Dimineata cursei

M-am trezit cu un nod in gat care apoi a coborat in stomac.
Am mancat cateva guri de paine de secara care au picat ca niste bolovani in stomac. Am renuntat la banana. Nu imi trebuia mancare, degeaba zic expertii ca trebuie sa mananci. Daca nu pot, asta e.
Cand ma gandeam la ce ma asteapta, simteam cum frica goneste prin obraji si ma paralizeaza. “Ce naiba, doar nu esti la examen. Ce se poate intampla?”
Am avut o lunga comunicare eu cu mine caci iata, era ora 6:30 si abia la 8 era programata plecarea.

Ti s-a intamplat sa simti ca te panichezi degeaba dar cu toate astea, sa nu te poti controla? Asa eram eu. Nu stiu cum a trecut timpul pana la 8 cand au venit prietenii mei sa ma ia.

Drumul

In masina abia puteam sa vorbesc. Ma durea stomacul si simteam ca fac pe mine desi acasa cred ca fusesem de 5 ori la baie in acest scop (judecand dupa cozile de la toalete din  zona start-sosire, nu eram singura cu problema asta). Incercam sa ma gandesc la orice altceva dar nu imi iesea. Ma surprindeam cu falcile inclestate de zici ca urma sa ajung la ghilotina.

Aveam planul facut de acasa: ajung la 8:30 si pana la start fac o incalzire temeinica.

Ajungem in zona maratonului, totul blocat. Incep sa ma panichez in sinea mea. Trece timpul, tic-tac. Nu gasim parcare. Tic-Tac.

Am gasit loc de parcare, finally, dar eu imi doream sa ma intorc acasa, sa ma bag sub patura si sa raman acolo.

Ne intalnim cu prietenul meu in fata la Social. El calm si zambitor. Eu cu pumnii stransi, deloc pregatita insa pentru o batalie.

Prietenii mei participau la stafeta, eu si cu al meu la semi. Toti emanau lucruri frumoase, emotii pozitive (cum traduc in cuvinte simpatice “farting rainbows”?) iar pe mine ma pandeau instincte ucigase. Chiar si prietena mea care avea un genunchi invalid plus dureri la purtator plus suparare ca a trebuit sa renunte la alergare cu o zi inainte si tot reusea sa fie master zen… Ma ce naiba?!?

Aproape de Start

Reusim sa ajungem in piata. Lume multa si vesela, de unde atatia oameni veseli de dimineata nu stiu. Unul dintre prieteni zice hai la baie. Ma gandesc ca ar trebui sa merg si eu. Cand vad cozile ma las insa pagubasa. Desigur, ma panichez si ca o sa am nevoie in timpul cursei, pentru ca iata, pentru asta nu apucasem sa ma paichez pana in acel moment.
Ma uit la ceas: 9 fara 15. Cat? Cum 9 fara 15 minute? Cumva, in multime reusim sa ne pierdem unii de altii. Imi vine sa urlu: AAAAAAAAAA!!!! Stii copilul ala din reclame care se da cu fundul de pamant in magazin? Asta imi doream din inima sa fac si eu. Intre timp insa incepusem sa ma transform, simteam cum scot fum pe nari si privirea mi se incetoseaza.
Ii gasesc pe oamenii mei. Calmi si frumosi. Gandesc:”Ce cacat aveti domne, voi nu intelegeti ce se intampla?” Nu pot spune pe gura cuvintele pentru ca realizez ca sunt o drama queen aiurea in tramvai si stric si cheful oamenilor. Copilul din mine insa lovea in continuare cu pumnii si fundul de pamant. O lupta grea se dadea in interiorul meu.

Prietenul meu face apel la ratiunea mea, imi spune ceva, nu stiu ce, dar are vocea calda. Pentru cateva secunde ii focalizez privirea. Ce privire calda are! Simt ca respir. Parca e mai bine. Incerc sa ii explic ca eu nu am facut incalzirea si ca aoleo si vai de mine, nimeni nu intelege drama mea. Il stim cu totii pe diavolul tasmanian, da? El eram. Fara dubii, cu tot cu precipitatii.

Paranteza: Da, prietenul meu da dovada in unele momente de o rabdare monumentala atunci cand ma transform (rar!:P) . Multumesc pe aceasta cale.:)

Facem impreuna trei ture de alergare usoara in jurul unor corturi si printre oameni. In ciuda efortului minim, bataile inimii incep totusi, parca, sa scada.

Am palmele transpirate desi mi-e frig. Revine si constiinta si zic “hai inapoi la prieteni”
Ne regasim. Oamenii nu zic nimic despre crizele mele, desi eu incepeam sa ma simt un pic vinovata… La dracu cu constiinta!

Ne ducem catre sectorul E, de acolo trebuia sa pornim. Eu, prietenul meu si inca un prieten, cel cu stafeta A. Fetele nu au voie in sectorul de start. Ne despartim. Nu imi place ca au plecat. Parca ma simteam mai in sigurnata cand eram toti. Am ramas deci trei.

13220738_10208552196709975_4570822744006820418_o

Dau drumul la ceas, caci uitasem, ah poate imi joaca GPS-ul feste fix acum. Continui incalzirea pe loc, devin si mai constienta ca e posibil sa ma lase genunchii si incep sa ma rog sa ma lase macar dupa cursa si nu in timpul ei. Oamenii in jur vorbesc si rad, e o galagie colosala. Simt ca am pulsul in gat. Hai cu semnalul de la GPS ca mai sunt doar 5 minute. Fandari, genoflexiuni, hai ca mai e timp. S-a conectat gps-ul, victorie! Aud un “s-a dat startul” gandesc “cum adica? stai ca mai am atatea de facut… nu se poate.. cum, ce ma fac,mai am de facut incalzirea… oare o sa reusesc… of trebuia sa raman la coada ca sa merg la toaleta, arde soarele, o sa fie cald, imi doresc sa resuesc, trebuie sa reusesc, ce o fi o fi… ” si ma trezesc in miscare, usor impinsa de unul si de altul, cu mainile reci desi imi era atat de cald, cu stomacul schimonosit si gol. A durat 10 minute sa trecem de Start. Asta am aflat ulterior. Eu nu stiu cand s-a scurs timpul ala.

Dupa Start
Am trecut de poarta. Aplauze, urale, oameni cu zambetul pe buze. Parca m-am trezit. A venit momentul pe care il astept cu frica de 3 luni. O sa reusesc, imi spun. Si daca nu pot sa alerg, o sa merg. Dar voi termina cursa. Mi-am spus de multe ori lucrurile astea, mi le-au spus si altii, dar acum, pentru prima oara chiar am crezut fiecare cuvant.

Am inceput sa zambesc. Eu nu zambesc. Nu cand alerg. Dar zambeam.

13217175_1082924501780164_7054314851052577805_o

Photo by Radu-Cristi. All rights reserved.
Mi-am amintit cum am inceput eu sa alerg si cum ma ingrozea ideea de alergat fara oprire 3 km.
Mi-am amintit cum m-am antrenat cu o colega de la birou prin Herastrau. Cum o tura de lac parea ceva colosal si cum am reusit sa fac o tura de lac fara sa mai visez la trecerea de cale ferata unde ma opream si ma odihneam.
Mi-am amintit rand pe rand, de competitiile la care am indraznit sa particip si pe care am reusit sa le termin desi nu credeam ca sunt in stare.
Le vad pe fetele mele care ne asteptau sa ne prinda in poza si apoi sa plece spre stafeta. As fi vrut sa le iau in brate. Mi-am aminitit de prietenii care au crezut in mine, care m-au incurajat si care m-au sustinut neconditionat.

“Vrei apa?”…”Esti ok?”…”Stai mai usor!”…”Te doare ceva?”…”Cum te simti?”…In dreapta sau in stanga mea a stat tot timpul cursei prietenul meu, omul care nu s-a lasat impresionat de vaicarelile mele si m-a impins de la spate chiar si atunci cand eram cu frana pusa. Acum era cu mine acolo, faceam provocarea asta impreuna, pentru ca asta ne-am dorit amandoi. OmNomTeam.

13241393_10208552196789977_4470072784225350931_n
Am realizat asa deodata cat sunt de norocoasa ca am oameni extraordinari langa mine.
Parca pluteam.
Am continuat sa zambesc.

Era cald, atat de cald si soarele stralucea triumfator in fata noastra. Noroc ca am decis sa iau ochelarii de soare.Pe margini erau sustinatori si curiosi de toate varstele, continuam deci sa zambesc. Ma simteam minunat desi transpiram abundent.

Ceasul a fost setat sa imi arate ritmul cardiac si sa piuie daca o lua razna. Antrenamnetele le-am facut tot in acelasi stil. Trebuia sa mentin ritmul sub 170 de batai pe minut, ceea ce nu este deloc complicat daca alergi lejer.
Nu ma interesa pace-ul, ma interesa sa nu simt efortul, sa pot sa inspir pe nas si expir pe gura si sa stiu ca pot sa alerg la nesfarsit. Dupa cursa aveam un botez la cineva foarte drag si chiar nu aveam de gand sa il ratez din cauza oboselii.

Greu cu soarele in fata. In zona Alba Iulia am dat de ceva umbra si cateva adieri de vant care au fost revigorante.

Instrasem pe Decebal cand am vazut primii maratonisti care deja se intorceau. M-a cuprins un val neasteptat de emotie. I-am aplaudat si am strigat dupa ei din toata inima chiar daca ulterior mi-am pierdut un pic suflul. Incredibil cum aratau si cum se miscau oamenii aia.

Aproape de Lia ne-am intalnit cu mama prietenului meu; ce extaz, ce bucurie. Cumva toate simturile imi erau amplificate. Momentul cand in multime distingi un om cunoscut, un zambet care este numai pentru tine, este o senzatie foarte greu de exprimat in cuvinte.

La stadion (km8) am luat prima gura de apa. Mi-am clatit mai mult gura ca stiam din experientele anteriorare ca daca apuc sa beau apa nu ma mai opresc (genul Haplea).

La iesirea de pe stadion erau niste prichindei tare simpatici care faceau galagie si radeau si asteptau sa dea mana cu alergatorii. Evident ca m-am dus sa bat palma cu fiecare. M-au lovit iar emotiile, zambeam tamp.

La intoarcere, soarele a ramas in spate, ceea ce pe mine m-a ajutat foarte mult.

De la stadion cred ca am bifat aproape fiecare punct de hidratare. Prietenul meu se strecura prin multimea care astepta apa si revenea triumfator la mine asa ca eu nu a trebuit sa ma opresc. Cum am zis si mai sus, nu am baut efectiv apa, poate doua picaturi, desi imi doream sa ma opresc si sa beau 10 pahare de apa. La punctele de hidratare erau si frcute, la care visam, insa din pacate nu le pot consuma in timpul alergarii pentru ca organismul meu crede ca a venit momentul relaxarii. Asa ca mi-am facut o obisnuinta sa las tratatia cu portocale pentru final.

Simteam cum imi pulseaza tibia si apoi gamba dreapta cu totul dar am decis sa facd tot posibilul sa ignor senzatia pentru ca imi acapara prea mult atentia si incepeam sa ma ingrijorez un pic. Mi-am propus in viitor sa investesc in niste soseste sau jambiere de compreie, poate astfel evit genul asta de senzatii in timpul cursei.

Pe bulevardul Unirii din loc in loc erau pornite stropitoarele pentru iarba asa ca puteai sa tzopai prin iarba ca sa te racoresti. Chiar daca nu te duceai insa prin iarba, parca zonele in care funtionau erau ceva mai racoroase.

Fantanile de pe bulevardul Unirea au functionat, drept urmare pe mine m-a incantat teribil spectacolul pe care il faceau, chiar daca imi imaginam ce bine era daca eram in mijlocul lor, in apa, la racoare.
Chiar si Casa Poporului a parut in ziua cursei mai prietenoasa, dar poate doar pentru ca stiam ca pe masura ce o vad din ce in ce mai mare inseamna ca finish-ul este mai aproape.

In zona Unirii era o formatie care canta muzica live si care facea atmosefra foarte placuta. In ciuda oboselii, acordurile muzicale nu puteau sa nu te faca sa zambesti si sa te impinga de la spate.

Kilometrul 14 ne-a gasit inapoi in zona de start, unde era si multimea mare de sustinatori si unde am avut surpriza placuta sa dam peste mai multe chipuri cunoscute. Am fost ca un vampir eneregtic, m-am incarcat cu energie de la toti cei de acolo si evident, iar m-au curpins emotiile. Zambeam. Ma simtieam foarte bine chiar daca durerea de picioare incepea sa se instaleze mai comod.

Pana in ziua cursei am fost ingrozita de urcarea de pe Calea Victoria, pe care in urma cu doi ani, in cadrul stafetei am crezut ca ajung sa o urc in 4 labe. Am ramas cumva traumatizata de experienta. Dar in momentele acelea, cand ma apropiam de inevitabil mi-am zis pentru a nu stiu cata oara: ce o fi, o fi … si am reusit sa gonesc din sistem frica. Uite ca acest positive thinking poate functiona chiar si la mine:)
Prietenul meu mi-a domolit nitel pasul ca sa am destul suflu sa fac urcarea “pacatoasa”. Chiar inainte de urcare am prins si un punct de hidratare de unde prietenul meu a reusit sa pescuiasca un pahar cu Isostar. Ce buna a fost gura pe care am luat-o, as fi baut o galeata. Noroc insa ca am reusit sa ma abtin.
In dreptul Muzeului de Istorie se facea schimbul de stafeta. Am uitat putin de groaza urcarii  pentru ca ma uitam dupa ai mei prieteni care ma gandeam ca ar fi sanse sa fie pe acolo, desi, ce prostie, nu vorbisem unde si daca o sa ne vedem. Nu erau, dar pana sa inteleg ca nu sunt terminasem urcarea si ne intoarceam, deci aveam panta in fata, ce usurare.
Fix in fata cladirii CEC insa imi vad oamenii si incep sa dau haotic din maini, ce imi mai batea inima. Cred ca asa sunt si cateii aia de apar pe youtube ca se bucura cand isi vad stapanii plecati de mult. Prietenul care tocmai terminase stafeta nu ma recunoaste  in primele secunde dar totusi continua sa se uite la nebuna care da din brate. Se dumireste cine sunt, anunta ca vine echipa OmNom si cumva parca acolo lucrurile au mers in slow motion….

13217337_10208552197309990_5225589952757990734_o
Vad zambete, ma intreaba daca vreau apa, prietenul meu sare in fata mea si se duce catre cineva, raman cu privirea dupa el si cand colo o gasesc pe mama, flancata cumva de oamenii mei. Nu stiam ca vine, nu m-am gandit nicio clipa ca vine. II fac cu mana din mers, poate si zic ceva, nu-mi amintesc, alerg, mi se taie respiratia, curg doua lacrimi, nu pot sa respir, “Esti in regula?” ma intreaba el, nu ii pot raspunde, decid ca trebuie sa ma concentrez pe respiratie. Incep sa numar in gand, dar cumva am diverse amintiri in cap cu mama, fara mama, un talmes balmes emotional. “Hoooold it, hooold it, hoooold it!” tot strig eu la mine. Simt cum mi se inmoaie tot corpul. E foarte cald. Piuie ceasul de ceva timp, pulsul o luase razna.
Imi zic ca nu mai este mult, simt gura de isostar inghitita nu cu mult mai devreme cum se catzara pe esofag. “Vezi ca alergam pana la Opera” imi spune el. Ce Opera domne? Uite Casa Poporului in stanga ce tot vorbesti? Dar inteleg totusi ca vorbeste serios. Ma dezmaticesc si cumva inteleg ca trebuie sa ma concentrez si sa mai trag de mine. “Hai ca mai avem o tura de IOR”. Asa e, pot face asta. Putem face asta impreuna.

Se vede Finish-ul!

Nu mai stiu sa va povestesc cum am reusit sa ma concentrez pe respiratie si pe pasi pana cand mi-am adus pulsul pe fagas normal. M-am luptat eu cu mine ca sa ma disciplinez. Mereu am zis ca lupta cu mine insami este a naibii de grea, pentru ca sunt o persoana foarte dificila . Mai aveam atat de putin incat era ca si cum eram cu un picior peste linia de finish.

Am inceput iar sa zambesc cand am intrezarit Casa Poporului, cand am trecut de Borna cu km19. Stiu ca am zis “Putem face asta, iti dai seama ca terminam cursa asta?” Era incredibil. Trecusem de km 19, nu alergasem niciodata atat, si culmea, simteam ca mai pot

13248535_1083526471719967_3755274365039018174_oPhoto by Radu-Cristi

Photo by Radu-Cristi. All rights reserved.

“Am intrat in linie dreapta, se vede finish-ul” imi spune el. Avea dreptate. Un alt val de emotie m-a lovit de nu stiam ce sa fac mai intai: sa plang, sa zambesc, sa rad in hohote… Cred ca in sinea mea le-am facut pe toate. Cert este ca am simit ca prind aripi. Auzeam sustinatorii, ii vedeam cum sar pe margini si zici ca eram intr-un film in care noi doi eram protagonistii principali si toti oamenii aia pe noi ne asteptau sa spargem cine stie ce record. Ne-am mai intalnit cu un fost coleg  timp in care eu zburam spre finish. Incredibil, am reusit, inca un pic! M-a luat de mana si am trecut linia de finish impreuna.

Dupa Finish erau cativa voluntari care dadeau cip-urile de concurs jos. Ma uitam la picioarele mele care tremurau dar eu nu simteam nimic. Am asteptat un pic sa vina cu medalia. Medalia…. Am reusit!!!!!!!!!!!!!!!

Am mai dat teleghidati o tura de piata, ca sa le dam timp picioarelor sa se odihneasca. Am reusit!

Ne-am strans apoi in zona de Finish cu totii, inclusiv mama. Eram toti fericiti. Si noi, si cei de la stafeta dar si sustinatorii. Cred ca pentru toti a fost o experienta interesanta si toata lumea abia asteapta sa repete figura.

13164471_10208552198750026_3689221160260719298_n

Daca iti place sa alergi, indrazneste sa te provoci, sa vrei mai mult, iti garantez eu, un om lenes, merita din plin!

In loc de conlcuzii:

Nu ezita sa participi la concursuri. Nu este vorba despre podium, ci despre oameni frumosi, vibratii pozitive si sentimentul de incredere de la final.

Inteleg abia acum ca alergarile cu prietenii sunt poate printre cele mai frumoase.

Daca ai prieteni care participa la competitii, mergi sa ii sustii, un zambet si o vorba pot desena aripi pentru un alergator. Mie imi pare rau ca nu am inteles asta mai devreme.

Material redactat de Sorana Macovei.


Adauga comentariuNici un comentariu.


Primul 21 1-0



Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti

Bucharest 10K & Family Run – 10Km…tratament pentru entorsa Bucharest 10K & Family Run – 10Km…tratament pentru entorsa
Proba de 10 Km mi-este la fel de draga precum maratonul. 10K-ul este denumit si sprintul maratonistilor . In perioada liceului si a... ...
JURNALUL CURSEI - 100 de Km - Franta - Millau   JURNALUL CURSEI - 100 de Km - Franta - Millau  
Intuneric bezna. Alerg pe mijlocul drumului. Sunt momente bune de cand nu vad picior de concurent. Incerc cu mintea sa gasesc o zona... ...
Un EcoMaraton cu de toate Un EcoMaraton cu de toate
Anul acesta in sfarsit ne-am amintit ce inseamna sa mai avem si sezon de primavara, cu alternanta de zile insorite si ploi ce par ca... ...
Pe Podium la Campionatul National de Duatlon - Stafeta Mixt Pe Podium la Campionatul National de Duatlon - Stafeta Mixt
Cum inca nu sunt prieten cu bicicleta, Duatlonul si Triatlonul mi-ar fi produs frustare daca nu ar fi existat si proba de stafeta.... ...
Bucuria alergării la Maraton Chişinău Campionatele Municipale de Sala - Masters 2016 - Un nou experiment Dacu' la munte si la mare Maratonul Zapezii – Rasnov 2016 – De 5 ori “puternic si rezistent” Cam frumos la Maratonul Nisipului Winter Tri Challenge 2016 – Duatlon – Stafeta PEGAS TTR WinterTri cu Happy Tri Friends. Veselie mare Gerar 2016 - Sase din sase si final de poveste Sky Run 2016 - In fuga pe scari Dacii (mai putin) Sprinteni la Gerar... dar pe podium totusi Ultrabug 2016 – Primul meu ultra 6633 Ultra - Partea a doua 6633 Ultra - Prima parte Povestea mea. Ultramaratonul Nisipului Povestea mea la Maratonul International Cluj-Napoca 2016 Cum a fost la stafeta de 24 de ore de urcat pe trepte? Marato de Barcelona 2016 - Venga Florian, Venga!

Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2017. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007