Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Proiectul Primul Maraton

Proiectul Primul Maraton

Preambul pentru "Primul Maraton"

Sapte dintre cititorii Think Outside the Box sunt decisi sa se apuce de antrenament si, peste patru luni, sa termine Maratonul International Bucuresti. Ei vor fi asistati de unul dintre jurnalistii TOTB, Marian Chiriac (care are experienta in alergarea de curse pe distante lungi), dar si de alti specialisti (antrenor, medic nutritionist, alergatori cu experienta).

Experimentul   isi propune sa arate ca orice om obisnuit, cu un minim de antrenament (fizic, dar si corect in ce priveste alimentatia, hidratarea etc.), dar mai ales cu perseverenta, poate sa alerge un maraton. Si mai dorim, totodata, sa promovam ideea de miscare si de viata activa.



Primul maraton. De ce?

Un cunoscut antrenor de alergare a spus la un moment dat: "sa descrii experienta unui maraton cuiva care nu alearga este ca si cum ai explica culorile cuiva care s-a nascut orb".

Sigur e o exagerare la mijloc, chiar daca experienta unui maraton e totusi unica. Trairile asociate alergarii unei curse de 42,195 km sunt general umane: e vorba de bucurie, durere, speranta, extaz uneori, dar la o intensitate care e peste medie. Asta pentru ca maratonul e totusi o proba in care se traieste la limita, e ca un cutremur fizic si psihic care te scoate normal, te pune in miscare, te invata sa renunti la scepticism (vei reusi, se poate!) si la lipsa de incredere. In alergarea unui maraton nu exista compromis. Nu exista cale de intoarcere. Se merge numai inainte. Exista doar o linie de sosire care te asteapta.

Astazi, alaturi de mai multi cititori ai Think Outside the Box, am lansat un proiect inedit. Pornim la drum in numar mare. Sunt noua cititori care si-au manifestat interesul de a participa. Acestia vor fi ajutati, sfatuiti, antrenati, incurajati de un „staff" (antrenor, medic nutritionist, alergatori cu experienta) pentru ca, pe 17 octombrie, sa fie capabili sa alerge primul maraton din viata lor.

(8)436_Proiectul_Primul_Maraton_Echipa_HQrGm.jpg

Rubrica in care ei isi vor prezenta evolutia, in care isi vor descrie trairile, gandurile, experientele, se va numi pur si simplu Primul Maraton. Numele acesta a fost ales de voi, de cititori.

Sper ca toti sa fie suficient de puternici si de determinati sa termine aceasta cursa. Astazi, la prima intalnire comuna, la care au au fost prezenti opt dintre ei. Ne-am cunoscut, am facut o scurta alergare in comun, au fost invatati cateva lucruri de baza legate de tehnica de alergare.

Peste patru luni, poate cu totii, poate doar o parte dintre ei vor fi capabili sa alerge un maraton. Pana atunci, impreuna ne propunem sa aratam doar ca un om obisnuit, cu un minim de antrenament, care respecta principiile de baza ale unei alimentatii sau hidratari corecte, care are perseverenta si metoda, poate sa alerge un maraton. Si mai dorim, nu in ultimul rand, sa promovam ideea de miscare si de viata activa.

Va prezentam in continuare motivatia a sase dintre participanti: de ce isi doresc sa alerge un maraton?


Primele reguli la alergare


A trecut o prima saptamana. Lectia de inceput pe care am incercat sa le-o prezint (viitorilor) alergatori(lor) din proiect a fost ca fiecare dintre ei trebuie sa ajunga sa isi urmeze propriul program de antrenament, sa isi gaseasca propriul ritm de alergare, pe care - prin acumulari ulterioare - sa il imbunatateasca. De aceea, la alergarile individuale de pana acum nimeni nu a trebuit sa forteze, nici sa braveze. Este perioada in care organismul trebuie sa se obisnuiasca cu stresul antrenamentelor, cu "agresiunea" pe care o resimte de la efort.   In plus, fiecare trebuie sa inceapa sa isi ordoneze acum viata intr-un alt mod decat de obicei, introducand in rutina zilnica (sau aproape) si pe cea a antrenamentelor

In aceste conditii, am pus accentul pe partea pregatitoare a programului, respectiv pe necesitatea de a face un control medical si de a achizitiona echipamentul potrivit. Astfel, fiecare dintre ei a trebuit sa mearga la doctorul de familie sau, daca a dorit, la un specialist in medicina sportiva care sa isi dea acordul pentru a putea incepe activitatea fizica. In plus, fiecare va semna o declaratie in baza careia responsabilitatea participarii la acest proiect revine participantilor.

Urmatorul pas: evaluarea necesarului de echipament si achizitionarea acestuia. Iata o parte din experientele alergatorilor din proiect.

Gabriela a inteles ca echipamentul este important si, in cele din urma, a fost multumita de ce a ales. "Pana de curand credeam ca echipamentul pentru alergare se compune dintr-o pereche de pantaloni lejeri scurti sau lungi de orice fel, un tricou oarecare si o pereche de incaltari usoare. Nimic mai fals as zice eu dupa ce am trecut pragul magazinelor de articole sportive. De intrat mai intrasem eu si cu alte ocazii, dar nu cu intentii atat de serioase. De exemplu, oricat de logic mi s-ar parea acum, inainte sa ma apuc de antrenamente nu mi-ar fi dat niciodata prin cap ca as avea nevoie de un ceas cu cronometru. De cantar nici nu mai vorbesc. Iar de microfibra auzisem vag si nu prea stiam la ce foloseste. In plus, ceea ce credeam eu ca sunt pantaloni de alergare, s-au dovedit a fi de fitness! Nu pot sa spun ca acum am devenit experta in domeniu, dar incep sa invat. Din fericire primisem niste sfaturi folositoare inainte, iar vanzatorii de acolo mi-au fost de mare ajutor. Asa ca in urma „excursiei" m-am ales cu una bucata pereche de pantaloni, una bucata tricou intr-o culoare cam evidenta (ca doar asta mai ramasese la marimea mea) si o pereche de incaltari speciale de alergare, in cazul carora cu greu mi-am dat seama care-s pentru femei si care pentru barbati. Noroc ca barbati care sa poarte nr. 37 se gasesc mai rar spre deloc- Si ca sa parafrazez o formula consacrata din scrisorile de pe vremea bunicilor: <>".

Ioana a cautat echipament despre care stie ca e de calitate. "Cand vine vorba despre motive pentru care oamenii nu fac sport , vorbesc despre lipsa timpului si a echipamentului sportiv. Sunt etape prin care am trecut si eu. Nu am inceput sa alerg cu convingerea ca   o sa dezvolt o dependenta, asa ca mai inati am folosit lucruri pe care le aveam deja, chiar daca nu se incadrau la categoria "echipament sportiv". O pereche de colanti, un tricou si niste adidasi-
A inceput sa imi placa sa alerg si sa ma iau in serios . Asa ca am studiat o vreme mai multe site-uri specializate. Cand am vrut un sfat avizat, am avut cui sa-l cer. Unul dintre colegii mei e pasionat de sport si mi-a explicat ce sa cumpar. Dupa ce mi-am facut o impresie am ales un magazin Adidas. Nu am intrat acolo hotarata sa fac economii.
Personalul magazinului nu se ridica insa la inaltimea marcii- Nu s-a invartit nimeni in jurul meu sa ma intrebe ce caut si sa imi faca o recomandare. Intr-un tarziu si-a facut aparitia o vanzatoare usor plictisita. Nu a avut prea multe de spus. Mi-a adus totusi diverse numere si modele. Am ales niste colanti si un tricou din microfibra. Pentru ca marca imi garanta calitatea, atunci cand am ales ceva mi-am pus la bataie doar simtul estetic. Total: doua milioane lei vechi. Nu e putin, poate. Dar am iesit de acolo zambind".

Laura a preferat- clasicul asortat. "Cum mie conceptul Decathlon imi place, m-am dus direct acolo. Primul lucru dupa care m-am uitat au fost pantofii de alergat, dar vom povesti alta data despre ei. Fata de pe raion m-a ajutat sa gasesc tot ce aveam nevoie cu multa amabilitate si rabdare. Am rugat-o sa imi arate unde gasesc: sosete (auzisem eu ca exista soseste speciale pentru alergat si sunt foarte importante), pantaloni lungi (vroiam cu buzunar cu fermoar, dar nu aveau), bluza, recipient de apa. Mi-a adus sosete si pantaloni si m-a indrumat catre zonele din raion unde gaseam mai multe modele din ceea ce cautam. Pantalonii erau gen colant, iar asta nu m-a incantat. Din fericire pentru mine am gasit si o varianta cu croiala clasica. Bluzele cu maneca scurta erau la oferta, dar mi s-a parut ca erau lucrate prost si repede. Nu aratau bine. Apoi, eu sunt friguroasa si m-am gandit ca o bluza cu maneca lunga protejeaza si la frig si de arsurile de soare. Nu erau prea multe culori. Am ales doua variante de pantaloni si doua de bluze si am mers la cabina. Aici decizia a fost rapida: cu o culoare imi statea ingrozitor. Am ramas la pantalonii negri cu croiala clasica si la bluza neagra cu cateva insertii cyclam. Insertii care se vor asorta mai tarziu cu incaltamintea care este alba cu.., cyclam:)) Bustierele- cele mai ieftine nu m-au convins. Cele scumpe erau 150 lei. Cum acasa mai aveam bustiere pentru practicat sport, m-am gandit ca nu e neaparat necesar sa imi cumpar".
In schimb, Mihai a apelat la o metoda neortodoxa, dar ieftina. "Shoppingul este viata mea, este modalitatea de a ma destinde. Nu am avut prea des nevoie de ajutor, am preferat sa pun eu mana pe produsele <>, sa ma conving singur de calitate. Cam tot echipamentul l-am luat din targul Vitan unde nu sta nimeni sa piarda timpul cu tine si sunt multe lucruri bune daca ai ochi bun sa le gasesti, iar pe langa asta mai sunt si ieftine. Cam asta ar fi mica mea experienta de viata in domeniu."

Impresiii de alergator

Febra musculara, respiratie gatuita, primele dureri la nivelul picioarelor. Cam asta a simtit fiecare din participantii la "Primul Maraton" in primele 7-10 zile de la demararea proiectului. Intre timp, fiecare dintre ei a evoluat si incep sa se bucure si de efectele pozitive ale alergarii. Cateva impresii, mai jos.

Gabriela
La nivel fizic, prima mea saptamana a fost marcata de o febra musculara cumplita care abia acum pare ca incepe sa se atenueze. Din fericire, pana acum nu m-am confruntat cu dureri de genunchi, tibie sau glezne. Am avut totusi dureri de splina si ceva probleme cu respiratia, dar e drept ca am alergat doua ture de lac in loc de una. Psihologic vorbind, sentimentul de multumire pe care il ai in timp ce te indrepti spre casa dupa o sesiune de alergare e comparabil cu foarte putine lucruri. La fel de multumitoare e si ideea ca esti o persoana mai disciplinata si mai organizata decat cu doua saptamani in urma. Per total, progresul nu e monumental, dar acesta exista si sunt convinsa ca lucrurile vor merge din ce in ce mai bine.

Stefania
Prima alergare a fost intr-o dimineata, pe ploaie, dupa o pauza lunga. Am alergat doua ture de lac in Parcul Tineretului mai bine decit ma asteptam, dar am respirat prost, apoi am reusit catre final sa imi reglez respiratia din nou. A doua zi aveam febra musculara si mergeam ca o rata, mai ales la coborit scari era problema. Nu-i nimic, ma incurajam ca ma va ajuta si mersul zilnic pe bicicleta si ca ma duc sa alerg cu RO Club Maraton in Herastrau, asta va face sa-mi treaca mai repede. Ceea ce am si facut, cu adidasii noi, usori, frumosi si bleu de la Nike. Mi-am propus o tura de lac, se alerga intr-un ritm aparent lejer. Catre final ma batea gindul sa renunt la a doua tura, dar tisnitoarea de la pod a facut minuni, asa incit am continuat. Dupa aceea a devenit usor, ca de la sine. A ajutat mult ca nu eram singura si mi-a placut, am gasit un ritm si m-am masurat cu o distanta destul de mare. Am avut febra musculara in continuare si bataturi laterale pe degetele mari.

Al doilea antrenament individual l-am facut in ziua urmatoare, seara de data asta, singura, tot in Herastrau. Cu casti pe urechi, doua ture, cu baut apa la tisnitoarea de la pod intre ele. Nu am mai simtit dorinta de a ma opri dupa prima tura, am continuat cu destula usurinta, iar catre final am simtit ca pot sa maresc viteza, asta si pentru ca imi rasuna in urechi Editors, Papillon si vedeam deja marea alergare din videoclip, pe strazile din Brooklyn. Credeam ca o sa scot un timp mai bun de tura, a fost insa o iluzie, de la muzica se trage.

Prima saptamina de antrenament s-a incheiat cu o alergare de seara, de data asta doar o tura de lac. Era mai cald decit datile trecute si eram la capatul zilei, obosita deja. Am fost dezamagita, desi am scos un timp mai bun. in timp ce febra musculara devine vaga, devin cunoscute figurile de alergatori din Herastrau. Uneori sint zimbete pe post de salut de recunoastere.

Jo
Cel mai greu a fost sa inving inertia. Inertia care ma facea sa vreau sa mai dorm putin dimineata, mai ales daca ploua afara si daca era weekend. Inertia care imi cauta scuze si imi soptea sa nu alerg azi, lasa ca o sa alergi maine, ca doar si maine e o zi. Inertia care gasea diverse motive ca sa ma opresc in timp ce alergam si/sau sa fac o pauza mai lunga decat era necesar ca sa imi trag sufletul. Trebuie sa recunosc ca de multe ori inertia a fost puternica si a castigat. Dar nu de fiecare data. Si de fiecare data cand ea a pierdut, am castigat eu. De fiecare data cand am terminat alergarea, m-am simtit de milioane si plina de energie. Si fizic si psihic. Si cu mai mult chef sa alerg data viitoare. Oricum batalia continua-

Pe langa toate astea, a mai fost multa transpiratie, niscaiva dureri ale tibiei, vreo cateva sute de grame in minus, priviri curioase sau cu simpatie de la cei din jur si multe spalari ale echipamentului din dotare. Nota: trebuie sa mai imi cumpar inca cel putin un tricou si un pantalon, ca m-am plictisit sa le spal asa de des
Pentru a alerga o cursa de maraton (si chiar distante mai scurte, de 21 sau 10km, sa zicem) este obligatoriu un consult medical amanuntit, care sa determine daca organismul este apt pentru a se supune unei probe de rezistenta.


Circuit la medicina sportiva

Laura si Ioana (Jo) au tinut sa parcurga un circuit complet la Institutul de Medicina Sportiva din Bucuresti, trecand prin mai multe cabinete si supunandu-se la diferite teste. Din experienta lor, rezumata mai jos, se pot trage cateva concluzii interesante.

(5)436_Proiectul_Primul_Maraton_proba1_2ooXLyM.jpg

O decizie buna si o asteptare lunga. "Am fost si la vizita medicala. Vizita medicala serioasa, facuta la Institutul National de Medicina Sportiva. In afara de scopul evident pentru care am ales sa fac vizita medicala acolo (adica obtinerea certificatului medical care atesta ca sunt apta sa alerg la maraton) chiar am vrut sa vad cum stau: cum stau cu sanatatea, cum stau cu rezistenta la efort si daca in starea actuala corpul meu chiar ar face fata unui maraton. In plus, am aflat   si cum stau cu rabdarea, pentru ca a trebuit sa cam asteptam pe la usi pana am trecut pe la toate cele vreo 12 cabinete, totul durand peste cinci ore, cu tot cu plata si alergat intre etaje si cabinete", spune Jo.

Informatie: Pretul circuitului medical este de 250 Ron.
Start in circuit. "Circuitul a inceput la camera 18, unde o doamna completeaza fisa in   functie de raspunsurile mele. Apoi la "Interne". O asistenta ia fisa si dupa un timp sunt invitata inauntru, dupa niste perdele. Mi se ia tensiunea, sunt pusa sa respir adanc, mi se asculta pulsul. Mi se pun intrebari despre bolile din copilarie, daca parintii sau bunicii au boli grave, daca am fost operata, ce boli am, ce medicamente, vitamine, minerale iau, daca dorm bine, ce ma supara. Pentru ca ma dor genunchii mi s-a spus: <>. Am primit cateva indicatii: bea mai multa apa, mananca normal de sarat, pentru ca ai tensiunea mica. <>. Multa caldura la aceasta doamna doctor cam de varsta mea, draguta si cu un machiaj curajos dar foarte frumos", este experienta Laurei.

Vrr, vrr, circuitul continua. "Apoi laboratorul de analize. Mi s-a recoltat sange, am platit analizele suplimentare si, pentru ca am cerut, am primit si un plasture. Un asistent de la ortopedie m-a invitat sa intru. I-am spus doctorului despre durerea de genunchi. <>. Sa imi iau incaltaminte buna si sa evit asfaltul. Am intrat la cabinetul de "Neurologie". A trebuit sa urmaresc cu ochii un ciocanas si sa imi ating cu un deget varful nasului, avand ochii inchisi. Mi s-a pus un electrod care a masurat forta de reactie a piciorului. Sau ceva asemanator.

Apoi stomatologie, unde nu am probleme pentru ca merg regulat la dentist. Apoi cabinetul ORL. Am o rinita cronica. Am spus cum se manifesta, ce tratament am primit si cand. D-na asistenta, serioasa, constiincioasa, a notat in fisa. Am primit si o reteta: vitamina A si ulei de catina pentru nasul meu. Apoi discutia despre coafuri si bijuterii dintre d-na doctor si inca o doamna musafir, in halat alb, a continuat. Oftalmologie. Fara ochelari nu vad nimic de pe panou, cu ochelari corectia e buna. Dioptronul confirma. Cu vederea de aproape nu am probleme. D-na asistenta a notat", relateaza tot Laura.

Antropologia, partea interesanta. Pentru Jo, la cabinetul de antropologie sportiva au fost cele mai interesante teste si calcule. "In afara de obisnuitele masuratori de greutate si inaltime (facute cu foarte mare acuratete), acolo se mai masoara anvergura bratelor, flexibilitatea, forta avuta in fiecare mana si in intreg corpul, daca exista sau nu asimetrii ale corpului, grosimea stratului de grasime din corp, masa musculara etc. Tot acolo se stabileste daca constitutia corpului este potrivita sau nu pentru sportul ales si ce anume trebuie sa faci ca sa poti ajunge sa practici sportul respectiv in siguranta si fara risc de accidentare".

Laura este din nou mai personala in relatarea sa. "Am primit fisa si m-am asezat la coada la Antropologie Sportiva. Aici mereu stai mai mult. Mi-am scos sendvisul pentru ca nu mancasem de dimineata din cauza analizelor. In afarsit am intrat.

Sunt pusa sa ma dezbrac pana la lenjerie. Mi se masoara inaltimea in picioare si sezand pe un scaun. D-na asistenta imi da indicatii scurte si clare. Apoi se masoara cat ma pot apleca fara sa indoi genunchii. Cu un aparat mi se masoara forta cu care pot strange, cu fiecare mana in parte. Apoi greutatea: 48,3kg. Mi se masoara plicile de grasime de pe abdomen, brat, spate, coapsa. Trec apoi in spatele unei plase care are o oglinda in spate si una pe peretele de vizavi.

D-na Gurau, cu fisa in mana, se ridica sa vada proportiile, simetria probabil. Stau cu fata, apoi cu spatele. <>. I-am spus de durerile de genunchi si m-a sfatuit ca un antrenament sa il fac pe iarba sau pe stadion. <>. Mi-a recomandat sa fac tractiuni pentru spate. Si sa merg la sala pentru cresterea masei musculare".

Noi circuite. "A urmat apoi cardiologia. O doamna doctor fara asistenta. Calma, calda si in acelasi timp aflata undeva la limita rabdarii. Mi-a luat tensiunea din culcat si din picioare, pulsul si m-a conectat la un aparat de unde a rezultat o hartie cu niste trasee de linii (scuzati-mi nestiinta). Mi-a mai pus apoi intrebari despre cum suport efortul, cate antrenamente fac. M-a avertizat ca maratonul nu e o proba usoara: < si si-a dat duhul>>. Ca ar trebui sa avem un indrumator/antrenor pe acest parcurs. Mi-a urat succes", spune Laura.

E randul Ioanei sa traga primele concluzii: "Unele teste au fost instructive si interesante iar altele au fost cam inutile pentru ca vizita medicala a fost facuta destul de rapid si fara vreo atentie deosebita din partea medicilor respectivi. E drept ca sportivii profesionisti trebuie sa faca tot acest <> la fiecare 6 luni si atunci doctorii probabil ca asteapta intrebari directe legate de probleme sportive specifice, in caz contrar discutia cu doctorul fiind mai mult formala".
Lipsa de empatie, tocmai la psihologie. Cum Laura este pasionata de psihologie, se astepta ca experienta sa la cabinetul "Lab Psihologie" sa fie una pozitiva. Nu a fost chiar asa. "Eu, care ma intalnesc saptamanal cu peste 20 de psihologi si psihoterapeuti, am intrat vesela in cabinet. O doamna dreapta batz, mi-a zis: "Luati loc aici." La un birou cu spatele la ele. Si ele erau cu spatele la restul cabinetului. Cu o voce lipsita de orice unda de empatie sunt intrebata: "Ati suferit vreodata lovituri la cap cu pierderea constiintei?" "Nu", raspund eu. "Repet! Ati suferit vreodata lovituri la cap cu pierderea constiintei?!" "Nu’, raspund din nou. " "De ce v-ati apucat la aceasta varsta de alergat?" Am ramas inmarmurita. "Repet!" - se aude din nou vocea. "De ce v-ati apucat la aceasta varsta de alergat?" Am incercat sa ma adun si sa dau un raspuns. Nu m-am straduit sa fie coerent.

Mi s-a dat apoi o foaie cu un parcurs de linii incalcite. Pornind din stanga, sa urmaresc traseul si sa pun numarul in casuta in care ajung in dreapta. "Ati inteles ce aveti de facut? Testul este contra cronometru." I-am dat apoi rezultatele cu seninatate. O treime necompletate si restul, probabil pe jumatate, proaste. Nu ma asteptam ca tocmai in cabinetul psihologilor sa intalnesc cea mai putina empatie si cea mai mare frica de a simti si de a exprima ceva uman. Probabil doamnele de acolo nu au aflat ca, de niste ani, exista un <. in care sunt scrise niste obligatii pe care le au in relatia cu pacientii. Si ce sa mai zicem de o baterie de teste relevante-? Ce rezulta oare din acea unica foaie completata?".

Testul de efort, cel mai greu. Sa incepem tot cu Laura: "A urmat mult asteptata proba de efort. Ultimul cabinet. Mi s-a luat tensiunea din culcat si din picioare. M-am suit pe bicicleta. <>. Puterea cu care trebuia sa pedalez era fluctuanta, sarind de la usor la greu, la mediu, al usor la greu- fara nici o regula. In linistea cabinetului se auzea doar respiratia mea zgomotoasa si neregulata. <>, a zis asistenta la finalul probei. <> am raspuns si a zambit si ea. Mi-a luat tensiunea si pulsul imediat. Apoi dupa cateva minute din nou. A comunicat rezultatele doctorului care le-a trecut in fisa. <>.

Si pentru Ioana (Jo) cel mai greu a fost testul de efort. Dar totul e bine cand se termina cu bine. "Doar trei-patru minute pe bicicleta la gradul de intensitate si in ritmul ales de asistenta au fost suficiente sa-mi faca picioarele sa tremure si   sa-mi faca inima sa o ia razna (si nu de fericire de data asta-).

Iar cel mai amuzant a fost sa vad surpriza tuturor cand la intrebarea de cat timp practicati sport (de performanta), intrebare repetata in aproape fiecare cabinet, raspunsul meu era : de o luna- sau surpriza secretarei la auzul raspunsului meu cand in momentul platii taxei m-a intrebat daca fiica mea face testele.

Altfel, reactia in general a fost una foarte pozitiva, aproape toata lumea de acolo a fost cu zambetul pe buze si mi-au urat mult succes si chiar m-au chemat sa mai vin dupa cateva luni sa vedem cum am evoluat. Si probabil ca o sa fac si acest lucru, poate chiar inainte de cursa de la maratonul Bucuresti.

Tragand linie, cred ca a fost util sa fac acest control pentru ca am aflat lucruri noi despre corpul meu si reactiile lui. Poate nu as mai trece prin toate cabinetele daca nu as avea nevoie de un certificat de aptitudine, dar cu siguranta examenul cardiologic, testele de efort si masuratorile antropologice pot oferi o imagine mai clara si o intelegere mai buna a functionarii corpului nostru cel de toate zilele".

Ioana (Jo). Sanatoasa clinic. Apta pentru efort, sub supraveghere. Are nevoie de alimentatie bogata in legume, fructe hepato-protectoare. Hidratare corespunzatoare. Capacitate de efort: 63% sub cerinte.
Laura.   Sanatoasa clinic. Apta pentru efort. Are nevoie de regim alimentar hipocolesterolomiant, bogat in legume, fructe. Capacitate de efort: 87%, conform cerintelor

Prima alergare lunga

Sambata, 14 august. Dupa foarte multa vreme reusim sa ne vedem intr-o formula extinsa in Parcul Herastrau. Sunt prezenti Gabriela, Laura, Stefania, Mihai si Stefan. Restul, mai exact cele doua Ioane, absente motivat, adica in vacanta.

(9)436_Proiectul_Primul_Maraton_Alergare21_268SSZ3.jpg

E devreme, caci incercam sa scapam de caldura sufocanta care se anunta si astazi. O scurta incalzire, asistati fiind de Mihaela (care fotografiaza) si de un jurnalist de la Discovery Channel (se anunta o surpriza pentru toamna), apoi la drum. De fapt, la alergarea lunga.
Fiecare va alerga in ritmul propriu o distanta cat mai mare, corespunzatoare nivelului de pregatire. Oricum, ne propunem nu mai mult de trei ture de Herastrau, adica putin peste 18 km. E nevoie de atingerea acestei distante, pentru ca a mai ramas putin timp pana la Maratonul International Bucuresti.

(10)436_Proiectul_Primul_Maraton_Alergare3_YVNQ2.jpg

De ce e nevoie de o alergare lunga?

- Corpul trebuie obisnuit cu efortul de lunga durata, antrenat sa reziste si sa isi cunoasca limitele. In general, exista doua praguri peste care trebuie trecut. Mai intai, este unul atins de majoritate dupa circa 5-7 km de alergare. Odata trecut, organismul simte o descatusare, apare senzatia ca are resurse sa alerge mult. Insa, urmeaza pragul cu adevarat dificil (maratonistii il numesc in engleza "the wall" sau in limbile germanice "Der Mann mit dem Hammer"), cel de pe la km 30-35. Dar despre asta, la vremea potrivita.
- Din punct de vedere psihic, ca alergator, trebuie sa "imblanzesti" timpul, sa dai o ocupatie mintii in cele cateva ore de alergare. Chiar si psihicul trebuie, asadar, antrenat.
Sa revin insa la alergarea din Herastrau. Am inceput, cu totii, intr-un ritm mediu, fara a forta. Asa trebuie pornit in fiecare cursa. Important este ca fiecare alergator sa isi cunoasca tempoul si sa-l mentina (cat mai) constant pe intreaga distanta a celor 42,195 km.

Grupul nostru are, inevitabil, ritmuri diferite, asa ca in cele din urma ne impartim in doua. E cald, dar nu sufocant. Pe aleile din Herastrau nu e inca multa lume, insa ne intersectam periodic cu alti alergatori. A inceput sa se alerge tot mai mult in Bucuresti.

Prima tura. Aproape 50 de minute. Gabriela decide sa se opreasca, pentru ca starea de sanatate si oboseala ultimelor zile (mult de lucru la serviciu) nu ii permit sa alerge mai mult.
Cum incep sa ii cunosc tot mai bine, imi permit si niste prime aprecieri. Astfel, despre Gabriela as spune: este serioasa, a progresat mult (acum reuseste sa alerge cca 5-6 km fara oprire). Ramane sa decidem impreuna ce cursa va alerga in toamna.

Dupa doua ture se opresc si baietii. Au alergat constant, intr-un ritm de circa 9 km pe ora. Mihai nu vrea sa alerge mai mult pentru ca il doare un genunchi si nici nu si-a revenit deplin dupa o pauza destul de lunga. Stefan are treaba si trebuie sa plece mai devreme decat ar fi vrut.

Comentarii: amandoi sunt capabili sa termine maratonul. Au plecat la drum de la un nivel putin peste zero, insa si-au imbunatatit stilul de alergare, au acumulat destul de multi km (din pacate, nu au fost constanti in pregatire), ramane sa se mobilizeze in continuare.

Ramanem in trei. Stefania e putin in fata, alergand constant. Langa mine, Laura, alearga cu usurinta, fara sa forteze. Stefania termina cei 18 km dupa circa doua ore de alergare. Laura, cam un sfert de ora mai tarziu. E capabila sa ne provoace la un sprint pe ultimii metri, pe care il facem cu zambetul pe buze.
Aprecierile mele despre cele doua fete sunt, evident, favorabile. Stefania e foarte serioasa, s-a antrenat constant, mai alergase deja aceasta distanta. Ramane doar sa mai capete experienta pentru a pastra acelasi tempo pe toata durata cursei.

(11)436_Proiectul_Primul_Maraton_alergare_eICj4qL.jpg

Pe Laura nu reusesc sa o "ghicesc" intotdeauna. Alterneaza momentele de entuziasm, cu perioadele in care ii lipseste motivatia de a face efort. Alearga tehnic, foarte economicos, fara sa forteze, insa va trebui sa ii/isi starneasca ambitia.
Miercuri, 18 august. O noua alergare lunga, de data aceasta cu Ioana, care abia s-a intors din vacanta. Ni se alatura si Stefania. La ora 7:01 dam startul in Parcul Tineretului. Desi anterior imi marturisise ca are emotii si ca se "teme" de distanta, Ioana arata foarte decisa.

Isi indeasa castile in urechi - e dependenta de muzica, dupa spusele ei - si pornim la drum. Vor fi sase ture de parc, circa 17 km. Tot drumul nu cred ca am schimbat 30 de cuvinte. O simteam concentrata langa mine si am preferat doar sa o asist: apa, cand si cand, o incurajare, din timp in timp. A reusit sa termine alergarea in 1h:51 de minute. O simt bucuroasa, putin obosita. Imi spune ca e surprinsa ca a terminat alergarea lunga, ba chiar ca mai are resurse.
Nu fac deloc comentarii, va las doar sa cititi mai jos textul ei. Urmeaza, apoi, un text de la Stefania.
Mai avem mai putin de doua luni de zile pana la maraton.

 (Ioana)
Drumul acesta nu e asa lung. Pregatirile pentru drum au durat 10 zile. Iar drumul-putin peste 17 km.
Cu alte cuvinte, dupa concediu am facut bilantul. 14 zile in care nu am alergat decat o data. Doua luni de cand a inceput proiectul in care nu am depasit limita maxima de 12 km. Am adunat intr-un mail toate gandurile astea, m-am racorit, si m-am apucat de treaba. Trei antrenamente si o alergare lunga programata pentru miercuri.
Cu emotii foarte mari si cu convingerea ca nu reusesc m-am intalnit cu Marian si cu Stefania sa vad ce pot.
Cum au fost 6 ture de lac in mai putin de doua ore? Mai putin greu decat ma asteptam.   Imi pare rau ca nu am reusit sa alerg cu detasare si seninatate, asa cum fac la antrenamentele obisnuite. M-am intrebat mereu daca o sa reusesc sau nu.
Ce simt acum, dupa ce am reusit? Sunt cuvinte mari-mandrie, bucurie, incredere, dorinta de a continua.
Nu am impartit cu multi gandurile despre proba de miercuri. Asta pentru ca detest esecul. Odata depasita incercarea asta, am inceput sa ma laud. E interesant cum reactioneaza lumea. Unii ma felicita si ma indeamna sa merg mai departe. Putini, insa. Altii nu inteleg de ce am facut asta. Si daca tot nu inteleg, imi spun ca am innebunit. Cea mai amuzanta reactie a avut-o un coleg ,care mi-a spus ca nu crede ca am alergat atat.
Stiu acum ca pot sa termin un semimaraton fara mari batai de cap, si ma simt mult mai aproape de finalul unui maraton.

(12)436_Proiectul_Primul_Maraton_024_m4UtuT.jpg

 (Stefania)
Simbata s-a facut in grup alergarea ‘oficiala’ de 18 km. Ii mai alergasem de patru ori inainte, asa incit bucuriile au fost de un soi diferit. In primul rind era atmosfera de cursa pentru ca deja se formase un grup diferit decit in mod normal la antrenamentul comun saptaminal, iar faptul ca parcurgeam atit de mult impreuna aducea ceva nou. Imi simteam corpul usor in alergare si pregatit, ma preocupa tempoul si mentinerea timpului final.
Ce e fain de fiecare data la antrenamentul lung, si am trecut prin asta mereu, este sentimentul unic pe care il capeti, dupa ce ai parcurs deja doua treimi din drum, ca totul iti este la indemina, nici o distanta nu pare prea mare sau imposibila, chiar daca in mod evident ajungi te bucuri pe rind de trecerea reperelor care te apropie din ce in ce mai mult de finis.
A fost altfel nealergind singura, sentimentul de colegialitate si efortul cot la cot fac in plus lucrurile mai usoare. Cumva distantele se relativizeaza si memoria locurilor e diferita. De fiecare data cind nu am alergat singura am vazut un alt Herastrau. Acum aleea de linga lac are impregnata in diversele ei puncte amintirea unor discutii sau povestiri care nu se aflau acolo la trecerea dinainte. Peste zone cu amintiri de tras din greu, cu bucurii de reusite solitare, cu plictis sau dorinta nebuna de a se termina totul cit mai repede se suprapun acum respiratii alaturate, bucuria comuna a apropierii de final si a lucrului bine facut.
Intre corpurile ajunse la final, al meu se simte relaxat si fierbinte (mi-a crescut temperatura corpului de cind alerg mult), iar pielea fetei se simte sarata si neteda, pentru ca a uscat-o aerul lovindu-se de ea. Am terminat, dar parca e ceva neterminat, imi lipseste ceva si nu prea imi vine sa plec din parc. Probabil e faptul ca am impartit cu ceilalti un lucru care isi cere continuarea.


Primul maraton. Ultima turnanta

O data pe an, in octombrie, Bucurestiul intra in randul marilor capitale europene. Pana de curand, Romania era singura tara membra a Uniunii Europene care nu organiza un maraton oficial in propria capitala. In plus, trist paradox, desi Romania are o campioana si o vice-campioana olimpica in proba de maraton, Bucurestiul nu avea o cursa acreditata international.

Acum lucrurile s-au schimbat. Din 2008, la initiativa Asociatiei Bucharest Running Club si cu sprijinul sponsorilor si partenerilor sai, in Bucuresti s-a reluat traditia organizarii unui maraton international unde participa mii de oameni, de la sportivi profesionisti pana la simpli amatori de miscare, dispusi sa isi incerce puterile la cros sau chiar la probele de anduranta.

Peste tot in lume, o cursa de maraton este un eveniment in sine. Mii de oameni ies din case, unii ca sa alerge, multi altii ca sa ii priveasca sau sa ii incurajeze. Mass media e prezenta, fiind interesata de performantele sportive dar si de spectacolul strazii. Nu lipsesc evenimente adiacente, targuri si expozitii cu echipament sportiv, spectacole de muzica, divertisment.

Nici Bucurestiul nu vrea sa ramana mai prejos. Bucharest City Marathon, asa cum este denumirea sa oficiala, este o cursa inscrisa in calendarul international de maratoane stradale.
Are trei probe competitive: maraton (42,195 km), semi-maraton (21,095 km) si stafeta, plus alte doua probe necompetitive: o cursa populara de 4 km si cursa   copiilor, pe distanta de 1 km. In plus, sportivii care concureaza in fotolii rulante se   pot inscrie la oricare din probele Maratonului.

"Am convingerea ca romanii in general si bucurestenii in special aveau nevoie de un maraton. Noi ne-am propus sa adunam in jurul unor astfel de evenimente sportive populare pe toti oamenii dornici sa adopte un stil de viata sanatos ", spune Valeria Racila van Groningen, presedinta Bucharest City Run si care, ca fosta sportiva de performanta si alergatoare de curse lungi, a tinut ca Bucurestiul sa aiba o astfel de competitie. "Alergand, nu doar te mentii in forma fizica, ci si lasi in urma toate gandurile negative, toata oboseala mentala acumulata in timpul zilei si devii mult mai stapan pe tine".

Maratonul organizat in capitala Romaniei are cateva trasaturi care il individualizeaza si il fac atractiv pentru orice alergator. Intai de toate, se desfasoara intr-o perioada a anului, de inceput de toamna, care este una dintre cele mai potrivite pentru alergat distante lungi: nu e nici foarte cald, nici foarte rece, vremea e in general stabila.

Apoi, se alearga in circuit, lucru care e drept ca nu convine tuturor alergatorilor, dar care este foarte apreciat de spectatori, care au ocazia sa fie martori la multe din momentele frumoase sau poate dramatice ale maratonului. In plus, zona de start si de finis este in fata Palatului Parlamentului, care este a doua cladire din lume ca suprafata.
Detalii despre programul competitiei la adresa www.bucharestcitymarathon.com
Dupa patru luni de zile de pregatire, participantii la proiectul "Primul Maraton" sunt gata sa participe la primele curse lungi din viata lor. In tot acest timp, a fost vorba de antrenamente (destul de) serioase, alergari in comun, multe lucruri noi invatate, zile cu dureri fizice, indoiala si speranta, prietenii noi.

Vom reveni cu amanunte despre toate aceste lucruri. Pana atunci sa le tinem pumnii, pentru ca au nevoie.

Vor alerga:
* Ioana - maraton
* Stefania - maraton
* Mihai - maraton
* Stefan - maraton
* Laura - semimaraton (probabil)
* Ioana/Jo - stafeta
* Gabriela - a renuntat din motive personale.


Scrisoare catre un prieten alergator

Daca in dimineata cursei o sa te trezesti cu senzatia ca nu ai putut dormi deloc sau vei fi speriat ca ai avut un cosmar in care alergai, alergai si nu mai ajungeai la finis, sa stii ca te afli pe calea cea buna. E normal sa se intample asa. Inseamna ca ai emotii, asteptari, ca psihicul tau e preocupat de ceea ce urmeaza sa ti se intample.
Iar "cosmarul alergatorului" - in diferitele sale variante (poti sa visezi, spre exemplu, ca intarzii la start sau ca te-ai ratacit) - este iarasi normal. Scapi de el cam pe la al treilea-patrulea maraton alergat.

(1)436_Proiectul_Primul_Maraton_013_QXgVDgZ.jpg

Nu vei scapa insa niciodata de emotiile de dinaintea startului. Si nici de entuziasmul de inceput. Si nici de bucuria de a alerga, fie ca e o dimineata rece sau calduroasa, cu ploaie, zapada sau vant. Si nici de durerea ocazionala a carnii, dar nici de explozia puternica de adrenalina si endorfine care apare inevitabil la finalul cursei.

Sa stii ca duminica, la sfarsitul maratonului, vei fi tras la fata si- te va podidi plansul. Daca vrei sa arati ca esti brav, iti vei ascunde lacrimile. Daca nu te deranjeaza sa iti arati sentimentele, vei lasa o lacrima sa iti infloreasca in coltul ochilor. Vor fi lacrimi   despre care nu stii ce sa crezi mai intai, caci se amesteca bucuria si tristetea, emotia buna cu grimasa. Insa crede-ma, vor fi lacrimi si sentimente pe care nu le vei uita usor.

Acum patru luni nu ne cunosteam deloc, dar am avut incredere unul in celalalt. Nu pot sa spun ca in timpul scurs am ajuns sa ne cunoastem sufletele pana in strafundurile lor, dar stiu ca de fiecare data cand am interactionat au primat sinceritatea si gratuitatea.

De fapt, cred ca ai simtit si tu ca la maraton nu se poate trisa, iar daca nu esti sincer cu tine, nu poti merge mai departe. Ce inseamna sinceritate in acest caz? Sa iti descoperi treptat limitele, sa le asumi constient, sa iti propui sa le depasesti fara acte inutile de eroism.

Cred ca ai simtit pe cont propriu ca maratonul - de fapt, intregul proces mental si fizic de pregatire, de abordare, de punere in practica - e o forma de negare a ritmului obisnuit de existenta. Trebuie sa iti pui ordine in viata, sa inveti sa prioritizezi si sa alegi doar ce e mai important pentru tine, dar in acelasi timp sa gasesti timp si disponibilitate pentru antrenamente sau odihna (fara a uita insa familia, prietenii, serviciul, alte obligatii).

(2)436_Proiectul_Primul_Maraton_002_dZML0Z.jpg

Maratonul (hai sa numim generic procesul pomenit mai sus) e un "cutremur" fizic si psihic care te scoate din amorteala, te pune in miscare, iti declanseaza orgoliul (pentru ca vrei sa termini, sa castigi sau, cel mai important, sa te cunosti pe tine), te invata sa renunti la scepticism ("vei reusi, se poate") si la lipsa de incredere.

La maraton nu exista compromis. Nu exista cale de intoarcere. Se merge numai inainte. Exista doar un drum de parcurs si o linie de sosire care te asteapta.

Ai simtit ca maratonul te invata adesea ca trebuie sa ai curaj pentru a trai cu adevarat, pentru a fi fericit? Mai tii minte ca nu o data ti-am zis ca maratonul e o foarte buna modalitate de a cunoaste mai bine felul in care esti? Eu cred sincer in toate acestea, iar daca si raspunsul tau ar fi "da" la intrebarile de mai inainte m-as simti bucuros si onorat. Desigur, nu doar maratonul te invata asa ceva, dar noi cu asta ne-am ocupat in ultimele patru luni.

Ar mai fi un singur lucru pe care vreau sa ti-l spun acum: desi la prima vedere pare un efort solitar, maratonul e totusi unul in care inveti si ce e camaraderie si cat de importanta e o vorba de incurajare primita la momentul potrivit. Asa ca duminica nu vei fi singur.


Si a fost maratonul!

Stefania Ferchedau. Ioana Dumitrescu. Mihai Tutu. Stefan Szobotka. Plus Ioana Petric. Ei au fost participantii la proiectul Primul Maraton care, duminica 17 octombrie, au reusit sa-si termine cu bine cursa - Maratonul International Bucuresti.
Stefania, Ioana, Mihai si Stefan au alergat primul maraton din viata lor. Iar Ioana/Jo a terminat crosul popular, pe distanta de patru kilometri.

Iata rezultatele lor:

Stefania - 04h:35min:46sec
Ioana - 05h:39min:54sec
Mihai - 04h:56min:43sec
Stefan - 05h:17min:33sec.


Dati-mi maratonul inapoi!

Text scris de Ioana Dumitrescu

As incepe cu saptamana dinaintea maratonului. A fost una incarcata de emotii. Emotii puternice, care m-au epuizat. Plus o viroza care m-a impiedicat sa-mi continuu antrenamentele. Egal emotii mai mari. „Daca o sa am probleme din cauza asta?". O intrebare pe care mi-am repetat-o de zeci de ori. Totusi, sambata mi-am impus sa pun cumva capat golului din stomac si sa imi pastrez energia pentru duminica.

(6)436_Proiectul_Primul_Maraton_poza ioana_1RhHsX.jpg

Ziua maratonului. Destul de rece si mohorata. Imi amintesc doar de nerabdarea de a lua startul. Nu m-am surprins nici o secunda intrebandu-ma daca o sa reusesc sau nu. Cred ca in sinea mea stabilisem, cu un timp in urma, ca pot sa duc la capat aceasta cursa.

L-am avut mereu pe Marian langa mine, si asta m-a ajutat foarte mult. Primele doua ture le-am parcurs fara probleme. Odata cu a treia au aparut durerile de picioare, care au devenit din ce in ce mai puternice. Pana la insuportabile la ultima tura. A fost si momentul in care am intrerupt pe bucati foarte mari ritmul si am ales sa merg. Este partea la care tot revin, intrebandu-ma daca nu ar fi trebuit sa imi gasesc puterea de a-mi ignora durerile si de a alerga in continuare. Am avut confortul psihic ca voi termina in timpul regulamentar, asa ca nu m-am luptat decat pentru a termina, nu si pentru a inregistra un timp mai bun.

Atmosfera la maraton este una coplesitoare. Este emotionant sa-ti vezi prietenii, colegii, familia asteptandu-te la fiecare tura. Fara sa-mi dau seama, de cate ori am trecut prin fata lor am marit ritmul si am zambit. Si mai impresionanta este sustinerea sutelor de necunoscuti - participanti la maraton sau aflati pe margine. Foarte multe incurajari, zambete, aplauze.

Timp de doua zile am primit mesaje sub toate formele - sms-uri, telefoane, mailuri. Prieteni dragi, cunoscuti sau oameni cu care nu am mai vorbit de ani de zile si-au exprimat admiratia fara rezerve. „Sunt mandru ca te cunosc", „Esti eroul meu", „Te admir", „Ne mandrim cu tine", „Felicitari si tot respectul" sunt doar cateva dintre ele.
Cum este viata dupa maraton? A ramas un loc gol. Timp de 4 luni am avut acest proiect in fata. Zilnic m-am raportat la el. Am masurat cat de departe sau de aproape sunt de el. Cat am alergat azi? De ce nu am alergat ieri? Cat sa alerg maine, asa incat sa fiu multumita?

Au fost momente in care mi-am spus ca toate exigentele astea legate de anumite distante mi-au luat placerea de a alerga si i-a luat locul o vesnica nemultumire fata de numarul de kilometri. Acum proiectul a ramas undeva in urma. Nu mai am la ce sa ma raportez si ma simt debusolata. Parca imi trebuie un punct de reper. Diseara ies sa alerg. Sapte kilometri. Sau poate zece. Acum nu mai conteaza cati, dar nu imi place. E semn clar ca vreau sa ma gandesc la urmatorul.

Proiectul "Primul maraton" mi-a fost foarte drag. Am investit in el ambitie, multe emotii, asteptari, energie. Nu sunt o nostalgica.Totusi nu reusesc sa sterg nici mailurile schimbate intre noi, cei care am participat la proiect, informatii legate de antrenamente, intalniri sau sfaturi de la Marian. Proiectul s-a incheiat. A ramas in urma lui o senzatie extraordinara, pe care nu stiu daca o pot descrie in cuvinte. Au ramas relatii frumoase de prietenie, o relatie speciala intre noi. A ramas dorinta de a merge mai departe.

Marathon Blues

Text scris de Stefania Ferchedau

E un punct de trecere, dupa un episod de viata atit de intens, incit diverse rezolutii interioare se cern de la sine, uneori drastic chiar, iar o continuare clara e inevitabila si inefabila. Si evident, vreau mai mult si la aceeasi intensitate electrica.

Perioada premergatoare cursei a fost aglomerata, dar am reusit sa-mi eliberez zilele dinainte, sa nu ma preocupe altceva, dar asta a facut si sa-mi creasca vertiginos nerabdarea. Ma bucuram ca imi trecuse raceala, ma tinuse zile bune pe tusa, asa incit in ultima saptamina m-am antrenat mai abitir, dar regulamentar, pina cu doua zile inainte de cursa. M-am bucurat mult si de ultimul antrenament cu Marian, in care am ‚sarbatorit’ impreuna km 601 de pregatire. Asa am intrat in atmosfera cursei, a folosit si faptul ca am fost la expo in Piata vineri si simbata, cu colegii de la RO Club Maraton, prinsesem gustul locului, deja mergeam pe strazi in zona si ma gindeam uite aicea o sa fie, pe aicea o sa trecem. Simbata seara mi-am pregatit calm si meticulos echipamentul, am aranjat numarul, am lipit stickerul cu Primul Maraton, am probat adidasii ca sa potrivesc bine cum string sireturile, etc.

(4)436_Proiectul_Primul_Maraton_Sprintul-de_1ECZ3cf.jpg

Am dormit putin si prost ultimele nopti dinainte, visam numai alergari, rataciri, ca nu ajung la start, ca mi se intimpla ceva si n-o sa mai pot alerga, o tortura sadica. Cind am ajuns duminica la 8 in Piata Constitutiei, stiam ca sint in siguranta si ca nu mai e drum de intoarcere, asa incit eram deja in mare verva, abia asteptam startul. Nici Ioana, nici Mihai nu pareau sa aiba vreo indoiala despre cum se va termina, insa Marian era foarte agitat, se ducea in toate directiile, aproape ca-mi venea sa-i zic ca o sa fie bine. Prietenele Ioanei ne inconjurasera, faceau poze, colegii de la club erau si ei peste tot. Dan Lixandru m-a intrebat ce timp mi-am propus, am raspuns fara ezitare 4:31, care era pe jumatate o gluma si un pariu cu Marian. Era prima oara cind ziceam altcuiva, asa incit a devenit brusc parca si mai real.

Ne-am pozitionat intr-un final la start si am rasuflat usurata cind ne-am pus in miscare. Am alergat cu Mihai, Ioana cu Marian in spatele nostru. Ne uitam din cind in cind dupa ei, sa ne asiguram ca sint acolo. Il simteam pe Mihai concentrat, nu prea avea chef de vorba, probabil se uita ca si mine fascinat la multimea in care ne aflam si care rula inainte, intinsa deja pe un kilometru si mai mult. Nu venisem cu galeria mea, asa incit m-am bucurat toata cursa sa ii vad pe colegii de club si de uralele celor de pe margine care ne incurajau vazindu-ne tricourile, ‚Haide RO Club’, ‚Bravo RO Club Maraton’- Ne simteam bine, ne intrebam din cind in cind cu Mihai ‚cum esti, cum te simti’, pe el il preocupa sa nu-l apuce durerile de genunchi prea devreme.

Aproape de Piata Natiunilor am zarit o buna prietena pe margine si am strigat la ea fericita. O programasem sa o vad in virful dealului la Marriott la a treia tura, i-am zis ca am nevoie sa vad pe cineva drag atunci, dar venise mai devreme. Deja pe Calea Victoriei luasem ceva distanta si era fain sa ne intersectam cu ceilalti pe traseu. Undeva in fata erau citeva fete din club care alergau semi, le-am aratat pe doua dintre ele lui Mihai si i-am zis, uite, ele sint obiectivul nostru, trebuie sa nu le pierdem din ochi cit alearga. Mi-a placut ca era muzica pe traseu, dadea o atmosfera de sarbatoare pe strazile Bucurestiului, apoi imi venea sa alerg in ritmul muzicii. Portiunea favorita la fiecare tura a fost cea intre Calea Victoriei si Eroilor, imi placea mirosul ploii trecute si aerul rece. Pornisem cu miinile reci, dar dupa prima tura mi se incalzisera, ma uitam insa in continuare cu jind la cei care aveau manusi sau cum se cheama jambierele astea de miini pina peste coate. Oare eu de ce nu m-am gindit? Manusi nu vroiam, dar jambiere de miini da. In fine-

Am trecut cu Mihai prima tura in 1:07, eram in grafic. Prietenele si familia Ioanei erau cu totii pozitionati la intimpinare cu urale, la fel si la turele urmatoare. Tura doi nu are o istorie prea lunga. A mers lin, le-am depasit pe fetele din vizor, ne-am facut mult cu miinile cu Ioana si Marian la punctele de intersectie, am luat primul gel la a doua trecere pe Calea Victoriei. Am ris mult intre Victoriei si Izvor cind o doamna de pe traseu vorbea cu un alergator la stafeta: ‚Haide, ma, hai odata! - A trecut cineva? - Da, a trecut unu in costum de scafandru, hai odata, misca-te!’. Deja nu mai suportam sapca, pe care o luasem doar in caz ca ploua, mi-am dat-o jos, in speranta sa o dau maica-mii pe traseu, urma sa fie catre Unirii, dupa ce incepeam tura 3. Am trecut cu Mihai la 2:13, in spatele nostru urma sa soseasca kenianul, dar noi n-aveam habar, nu am prins momentul.

Asteptam sa o vad pe mama deja, am tot mers, dar nu era unde trebuie si am inceput sa ma intreb nelinistita ce s-a intimplat de n-a ajuns. La fintini Mihai a obosit si s-a decis pentru o portiune de mers, mi-a zis sa ma duc, asa ca de acum eram on my own. Atunci i-am vazut ultima oara pe timpul cursei mele pe Ioana si Marian. Ma uitam in continuare cu ingrijorare dupa mama, care nu era acolo, iar cind am ajuns inapoi in Piata, am dat sapca unui tinar de pe traseu, rugindu-l sa o duca la standul clubului. Imi inghetasera miinile si incepea o vaga durere in brate si in spate. La picioare nu aveam nimic, aveam doar niste dureri de parca alergam in miini. Diversi baieti din club imi strigau pe Calea Victoriei, ‚bravo, bine’, ba chiar, ‚bravo frumusico’ (asta oare pentru ca nu mai eram cu Mihai   ). Imi dadeam seama ca scazusem tempoul un pic, dar la coborire catre Piata Natiunilor am inceput sa recuperez, stiam ca urmeaza portiunea care imi place. Deja aveam in vizor alt obiectiv, doi baieti in albastru, costume gen scafandru cu pantaloni scurti. L-am vazut de mai multe ori la punctele de intersectie pe Gabi Solomon alergind descult ultima tura inainte de finish in dorinta de a atrage atentia asupra cauzei clubului - 42 pentru o sansa.

Alergam urmarind cum se perindau bornele, asteptam podul Izvor unde era pozitionata o galerie mai vesela. Erau deja entuziasmati cind mai vedeau o fata venind, asa ca m-am bucurat de uralele lor. La dealul Spirii i-am depasit pe baietii in albastru care injurau de mama focului, apoi am vazut-o din nou cu mare bucurie pe Adi, prietena programata la locatie, si i-am zis sa se duca in piata. Am coborit dealul in verva, vedeam deja galeria clubului de la baza dealului asteptind clienti pentru incurajari. Am trecut la 3:22, dupa ce am vazut-o pe Ioana Petric, echipata cu bidoane si sticle de apa pentru noi, just in case. I-am zis ca e OK, nu e problema pe traseu. Apoi pe margine erau colegii surorii mele de la Hospice, Gabi, Clare & co, care au facut mare galagie cind m-au vazut, apoi am zarit-o cu mare surprindere si pe Malina, tot de la Hospice, venita de la Brasov, care m-a strigat si ea cu mare entuziasm intrebindu-ma daca mai pot. Asa ca am pornit plina de speranta mai departe. Intirzierea era de doua minute, dar era OK, vedeam ceasul din piata si zimbeam, aproape ca nu-mi venea sa cred ca e ultima tura.

Dupa ce am ocolit fintinile, la trecerea de pietoni de la Unirii m-a strigat mama, ajunsese, era asa entuziasmata ca m-a prins fix acolo ca a incercat sa alerge dupa mine, i-am zis ca asta e ultima tura si ca ne vedem la sosire. Stiam ca pentru mine va fi mai lung decit pentru ea sa ajung acolo si ca probabil ma asteapta ceva neprevazut intre timp. Tot asteptam sa ma lovesc de zid, trecusem deja de km 35 si nu aparea. Pe Calea Victoriei insa a inceput sa fie greu, spatele si miinile ma dureau din ce in ce mai tare, imi inghetasera de tot degetele, abia le puteam misca, imi ridicam miinile ca sa le simt.

Am alergat foarte incet, cu baietii in albastru destul de aproape, din nou in fata mea. Am luat ultimul gel, iar la punctul de alimentare mi-am dat cu apa pe fata si am luat-o la vale. I-am dat ultimul gel ramas in buzunar unui coleg din club din Brasov care, tot pe Calea Victoriei, avea crampe musculare. Catre Izvor am ajuns din urma un alergator italian care m-a tinut de vorba vreo 2 km pina la deal, asigurindu-ma ca timpul e bun, o sa fie ceva in jur de 4:30. A zis ca o sa se tina dupa mine, ca sint mai tinara si stiu mai bine ce fac, desi el alergase deja 39 de maratoane, iar acum se pregatea sa scoata timpul cel mai prost din cariera. In fata la statuie la Eroilor am vazut pe sosea, calcat in picioare si ud, un sticker cu Primul Maraton - si am ris, a cazut cum nu se poate mai bine, la eroi. Oare al cui o fi, cu siguranta al Ioanei, asa cum mi-a confirmat chiar ea mai tirziu.

Impreuna cu italianul din Roma si baietii in albastru am ajuns la deal, baietii au injurat din nou cit au putut, dar l-am urcat cu totii cu rabdare, doar italianul a ramas in urma. In virful dealului o tinara entuziasta a strigat cit a tinut-o vocea cind m-a vazut ‚Bravo RO Club Maraton, bravo, mai ai putin’. Ii sint recunoascatoare, a venit la fix incurajarea ei. De acolo picioarele au mers singure inainte, l-am vazut un pic inainte si pe Zsolt, un alt coleg din club, si dealul incepea sa coboare catre piata. Galeria clubului din vale ne reperase si strigau deja. Cind am ajuns in dreptul lor, un baiat - Dan Stefan - m-a intrebat daca mai am o tura, si i-am zis ‚ntz, acuma termin’, si am inceput sa rid bagind sprintul final. Il auzeam in spate cum striga, iar altii aplaudau in fata la intimpinare. Asa am trecut linia de sosire. Adi si mama erau si ele acolo, la fel grupul Hospice, caruia ii multumesc mult pentru uralele bine plasate. M-am oprit si nu-mi venea sa cred ca am terminat, m-am uitat la ceas, arata 4:36, eram multumita, dar pierdusem pariul la muchie- Am zis ca e Calea Victoriei de vina si m-am dus sa ma schimb ca sa ma pot intoarce repede sa fiu acolo cind sosesc si prietenii mei.

Doar ce m-am intors, a ajuns si Mihai, foarte fericit si cu zimbetul pe buze. Am ramas cu Ioana Petric in asteptare dupa Ioana si Marian. Patrulam, incepea sa mi se faca frig. Asa m-am decis sa ma duc dupa ei in sens invers, am urcat dealul, l-am intilnit si pe Stefan intre timp, care se apropia de sosire. Am ajuns la Marriott si am asteptat in virful dealului, m-am asezat pe bordura cu ochii in vale. M-am bucurat mult cind i-am vazut, alergasem jumate de cursa singura si ma bucuram ca pot fi cu ei la capat. Asa ca deh, am beneficiat cu ei si de urale, a doua oara, pentru sosirea Ioanei.

Din piata ne-a venit greu sa ne urnim apoi, aveam nevoie sa fim in continuare impreuna, impartisem ceva atit de special. Mi-am tinut fata in miini minute bune in sir, incepeam sa iau distanta. Flashuri- prietenele Ioanei strigind in piata, Marian agitindu-se dupa noi si zicind sa nu ne mai uitam in urma, scafandrii, colegii de club de pe traseu, tricouri cu insemne, numere de tot felul in culorile de concurs, fotografi pe biciclete, dj pe strada, multi oameni in virsta in cursa, pizza de dupa intr-un restaurant semi-comunist la Rondul Cosbuc, greutatea de a ne ridica de pe scaune, imposibilitatea de a ma gindi la altceva, uralele echipei Hospice, entuziasmul sosirii, Adi si mama zimbind si strigindu-ma de recunoastere, italianul din Roma, Marian alergind atitea sute de junk miles lunile astea pentru noi, stickerul de la Eroilor. Restul e inefabil, poezie- Urmeaza cursele de anul viitor - Cluj, Atena, Lisabona, mmm, vom vedea. Rewind, mai pastrez totusi o vreme in gind stickerul de la Eroilor.

Texte de Marian Chiriac

(7)436_Proiectul_Primul_Maraton_noi-toti_xNgDO.jpg


Proiectul "Primul Maraton" a fost initiat si sustinut de Think Outside the Box, Hotnews.ro .
Marian Chiriac a fost coordonatorul acestui proiect.

Multumim TOTB Hotnews.ro si Marian pentru amabilitatea de a ne permite sa preluam textele si fotografiile.
Va felicitam pentru rezultatele obtinute si pentru expunerea lor in media!

 

Votati ca slab Votati ca nimic special Votati ca merita citit Votati ca foarte bun Votati ca excelent
Apasati pe stelute pentru a vota.
Acest articol este votat ca excelent. Ati votat acest articol ca excelent.


Adauga comentariu2 comentarii.

Luni, 10 Octombrie 2011 16:07Zamfir Somcutean a spus :
Felicitari!
Sublima experienta. Si eu alerg de ceva vreme si pot spune ca nimic nu se compara cu senzatia unui concurs terminat cu bine. Poate la anul veniti la maratonul de la Cluj. Spor la alergat in continuare!
Sambata, 4 Iunie 2011 20:26coyoty a spus :
Da!, am citit si pe muchie, de foarte multe ori, de prea multe ori......superb, sublim, si eu voi fi la primul maraton in aceasta toamna dar cu foarte putini admiratori si foarte sufletisti doar sunt ai mei copii.

Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007