Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223924.95 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Rock n Roll Madrid Maraton 2012

Rock n Roll Madrid Maraton 2012

Cele trei ceasuri incep sa sune, unul dupa altul. Este 6:30, ora Madridului.

Banana, paine cu miere, caise uscate, tricou cu numar si cip, garmin, geluri.

Sunt gata.

Prima surpriza, la metrou. Trenul care ne duce de la Alsacia la Banca de Espana e plin de alergatori. Plin adica plin. Cred ca sunt mai multi alergatori in metrou decat am vazut la Maratonul Bucuresti 2011, singurul cu care pot sa fac comparatie.

Iesim la suprafata. In Plaza de Colón, o mare de oameni in maieu si adidasi. Cand vezi la un loc 20 de mii de oameni, hotarati sa duca la capat aceasi treaba ca tine, iluzia ca alergarea unui maraton este o perfomanta sportiva dispare intr-o secunda. Nu este. Dar nu pentru performanta suntem aici - nici eu,   nici ceilalti 19.999 de alergatori.

Ma pun prevazator din timp la coada la ecologice. E obsesie a mea. Stau vreo 20 de minute pana ajung in fata.Checked.

(4)RPuit3qZ_68046.jpg

 E 9 fara 10, imi caut locul intre pace-makerii de 3h45 si cel de 4h. Astazi vreau sa termin sub 4 ore.  

Traseul e unul mai complicat, urcare - coborare - urcare. Si asta incurca strategia mea obisnuita de a imparti cursa in doua si a alerga a doua parte putin mai tare decat pe prima. Asa ca simplific - plec intre cei doi pace makeri. Voi avea grija sa nu ma apropii prea tare de cel de 3h45 nici sa nu ma las prins de cel de 4 ore. Ritmul potrivit pe urcare si coborare il stiu ei, ca doar sunt profesionisti. Simplu.

Start. Ploua cu bluze de incalzire, lepadate de maratonisti ca pe ultimele zdrente. Oameni respectabili sunt pregatiti de "cumparaturi" in urma noastra, gata sa ia   fata   masinilor de salubritate. Eu sunt in maneca scurta, n-am nimic de aruncat. Dupa 3 minute trec si eu linia de start. Pornesc garminul, cu cateva secunde intarziere. Incepem in urcare.

Baloanele de 3h45 se indeparteaza iar cele de 4h vin tot mai aproape. Nu inteleg cum se poate asta - sa vreau sa alerg mai tare si nu am pe unde sa evadez din pluton. Dar oricum nu vreau, pentru ca totul e sub control, nu? Vacarmul de inceput se linisteste. Se mai aud doar cateva mii de pasi, cateva mii de respiratii. Pentru putin timp. Primul distors de chitara -   Ragdog. E doar Rock’n'Roll Madrid Maraton. 20 de trupe rock   se afla azi pe traseu.

Ce legatura e intre muzica si sport? De fapt,   maratonul nu prea e sport, iar rock-ul nu prea e muzica.   Sunt doua experiente autentice, pe care ar fi bine sa le traiesti cu intensitate si sinceritate,   altfel   mai bine nu iti pierzi vremea.

KM 4, trecem pe langa Santiago Bernabeu. Madrilenii din pluton exulta. Aplauda si canta "Campeoooneees, campeoones". Aseara, Real-ul a invins Barca si a devenit campioana Spaniei. E maxim de ce poate visa un suporter al Real-ului. Incepe   coborarea.   Nu e specialitatea mea (nici urcarea nu e : ) ) , dar incerc sa tin pasul. Garmin imi zice ca alerg   bine. Dar baloanele de 3h45 abia se mai vad, iar cele de 4 ore imi sufla in ceafa. KM 10. Imi torn prima sticla de apa in cap. In 30 de secunde se prelinge toata pana in chiloti. Dupa doi kilometri cu chilotii uzi, simt ca trebuie sa fac o pauza, dar jardinierele de la Caixa bank sunt deja "ocupate". La fel si copacii si zidurile publice. Aha uite acolo, langa garajul ala. Checked.

KM 14 Cuatro Caminos - Maria Aguado. Long live, rock’n’ roll!   Se pare ca un tip imi admira tricoul de club. Din fata, din spate. Isi face curaj.   Ma intreaba de unde ia bilete la finala Europa League, de la Bucuresti. Eu il asigur ca biletele s-au epuizat de mult. El se mira din cale afara. Ne dorim succes.   Realizez   ulterior ca i-am spus o prostie, biletele pentru fanii finalistelor nici nu s-au pus inca in vanzare -   pentru ca nici nu se cunosc finalistele. Baloanele de 3h45 nu se mai vad de mult, cele de 4 ore mi-au luat-o deja in fata. Nu inteleg ce se intampla cu pace-maker-ii   astia.   Ca doar eu merg bine, cu ultimii 3 kilometri alergati in 4:57, 5:06, 5:02. Pentru finish sub 4 ore e suficient si 5:30/ minut. Ce atata graba?   Observ ca si colegii de pluton sunt cam descumpaniti de ritm : " Ne carati voi   in spate la final?"

(2)qOu3Ah_44140.jpg

KM 18. Pza. de Callao - La banda del Oswan. I love rock’n'roll! Se ingroasa gluma cu baloanele de 4h. Abia se mai vad. O clipa, imi trece prin cap ca le-am incurcat, ca ma tin de fapt dupa cele de 3h45. Fac un efort sa le ajung din urma. Sunt chiar   de 4. Sunt multumit cu timpul, nu si cu starea fizica. Genunchiul stang si gleznele. Poate de la atata coborare. 5:13 pe ultimul kilometru. Le urez drum bun baloanelor albastre. Poate cam tarziu. Trebuie sa imi vad de treaba mea, sau risc sa termin benzina inainte de final.

KM 25 Casa   de Campo - Chulagam. Nu canta rau, dar oricum in capul meu incep sa sune toate acum la fel : cam ca Heroes del Silencio, pionierii rock-ului spaniol cu care ma rasfatam in tinerete. Intram in parc. E tot mai greu, mirosul de ben gay si ice power se inteteste. Incep sa imi fac socotelile, ca acum sunt de capul meu, fara baloane.   Cumva, incep sa simt ca finalul va fi greu, si nu doar pentru ca ultimii 7 kilometri sunt in urcare. Uite, fata asta din Mexic stie ce face. A luat-o pe pamant, mai protejeaza genuchii. Ma iau dupa ea. Ceva din spatele ei imi spune ca a alergat cateva zeci de maratoane. Si ce bine ocoleste aglomeratiile. Stii ce, mexicanco, fii tu pace maker-ul meu. Ma tin si eu cat pot de tine.

KM 30. E un parc imens, intr-o zi de vara. Pe o alee laturalnica, un domn in varsta invata o fetita de 4-5 ani sa mearga pe bicicleta. Consoarta ii asteapta relaxata pe o banca, la soare,   cu capul usor lasat pe spate   si ochii inchisi. Ce atmosfera tihnita, de lipsa de griji, de duminica la pranz.   E in   contrast puternic cu mintile noastre tulburate, in agonie. Pentru ei - timpul s-a oprit.   Noi   ne luptam pentru fiecare secunda. Parca nu ne potrivim aici, parca in agitatia orasului dadeam mai bine. Dar uite ca si oamenii astia linistiti isi baga nepotii in fata, la balamuc,   sa vada alergatorii. Vengo! Animo! Vamos! Abia astept punctele de hidratare, jumate beau, jumate torn in cap. Nu ratez niciunul din dusurile de pe traseu. Ma inscriu din timp pe culoar, sa nu pierd nicio picatura. Ma tin tot mai greu dupa mexicanca mea, mai ales ca a inceput sa sunteze traseul oficial.   Sigur ca nu inteleg ; n-as putea sa fac asta fara sa am sentimentul inutilitatii totale. Fac calcule intr-una, in care necunoscuta e mereu viteza cu care pot alerga ultimii 7 kilometri.    

(3)fudKQNF_30777.jpg

KM 32. Nu imi mai ajunge apa, gelurile. Ma sting, am nevoie de un boost de energie. Bat palma cu niste copii de pe margine. Ajuta. Chiar sunt plini de energie copiii astia! Tricoul cu Mexic a ramas in spate, dar timpii mei sunt in suferinta 5:45, 5:50.   6:00! Refac calcule. Iau toate dusurile la rand, imi torn toata apa in cap. Realizez ca faâa mea e deformată de efort. Ca tricoul flescait de apa si transpiratie atarna pe trupul meu firav, pe oasele mele lungi.   Paraca ceilalti alergatori nu sunt asa ravasiti.   Poate doar barbosul care geme la fiecare pas, ca Nadal lovind mingea in setul decisiv.   Nu imi pasa. In fine ,   sunt gata socotelile: Ca sa termin sub 4 ore, nu trebuie sa fac ultimii 7 kilometri cu mai mult de 6 minute/km.   Sa nu uit sa las si o mica rezerva,   ca am pornit garminul cu cateva secunde intarziere.

KM 37. Ma intalnesc cu Anca, alearga cativa metri alaturi de mine. -Vrei apa? -Nu!     Nu? De ce-oi fi spus spus nu? Daca ar ploua cu galeata   pana la sfarsit si tot nu ar fi de ajuns. Imi face o poza cu telefonul ( - A iesit prost, e deformata, mi-a zis dezamagita mai tarziu, aratandu-mi fata lungita pe tot ecranul - Nu, asa era capul meu atunci, crede-ma). Imi dau seama ca timpul meu e in pericol, ca alerg in gol.   Atunci imi trece un gand prin cap - termin sub 4 ore sau ma aduna paramedicii de pe jos. Ce gand minunat e asta. Nu mai vad nimic, decat drumul catre finish. Nu mai aud nimic, decat zgomotul facut de corpul meu in alergare.

(1)BHszyQ0_55230.jpgKM 39 Drumul urca, conform planului- No high fives, no smiles, no horn signs. Toate energiile corpului meu au acum o singura directie. Nu mai risipesc nimic, nu mai conserv nimic.   Sunt multi oameni pe margine, sunt si concerte, dar nu pentru mine. Nu mai zambesc, nu mai ridic mainile la ei. Nu renunt la gracias-ul   pentru voluntarii cu apa, desi   cred ca oricum   nu mai e inteligibil. Intru in parcul El Retiro. De aici sfarsitul e aproape. Sunt inca pe picioarele mele. Cred ca se vede finish-ul.   Nu, e doar borna de 42 de KM.

KM42,195. Stop cronometru. 3:58:26. Fericire, eliberare totala.   Cam ca la 1907, pozele oficiale o confirma.   Lacrimi.   O englezoaica vomita la picioarele mele.   Si ea e fericita, eliberata.

*************************

M-am tot intrebat ce   poate aduce al doilea maraton. Ca primul e unic, aste e clar. Dar al doilea? N-am stiut daca cei 42 de kilometri o sa mai miste ceva in mine. M-am temut putin de asta, pentru ca sunt in faza in care motivatia principala nu vinde din personal best-uri, ci in primul din experimentare, din trairile interioare care vin odata cu   maratonul .

Nu simt ca obtinerea unui anumit timp este un scop in sine (sigur, daca se incadreaza in baremul de Olimpiada, poate ma mai gandesc : ) ), ci un mijloc de a constrange trupul pentru a-l ajuta sa intre in starea de gratie. De a-l duce dincolo de limitele cunoscute, familiare. La Madrid, senzatia de libertate data de gandul ca alerg pana crap a fost unica. A fost   unul din rarele momente cand spiritul supune trupul, dupa discutii de genul "-Nu mai pot, mor, da-le dracu’ de minute", "-Stiu ce esti, si n-am sa te las la comanda" si alte conversatii de similare pe care le porti cu tine pe parcursul unui maraton, si care de data asta s-au finalizat foarte repede cu "-Bine,   hai sa te vad cum mori!".   Si in final nici nu am murit, ceea ce a facut momentul si mai dulce : ) .

Stiu ca exista oameni care alearga maratoane din distractie, pentru ca e fun. Unii alearga   costumati in Mickey Mouse, sau cu un frigider in cârcă, altii se opresc sa faca poze pe traseu, sau alearga intr-un picior si cu o mana in nas, etc.   Nu am ajuns acolo, si nu stiu daca voi ajunge vreodata.  Pentru mine maratonul ramane o treaba foarte serioasa.

Alex Stoian


Adauga comentariu3 comentarii.

Duminica, 3 Iunie 2012 17:44Berti a spus :
Felicitari pentru cursa facuta si povestea povestita!
Felicitari inca o data!
Marti, 15 Mai 2012 14:13alecus a spus :
Ce ma bucur ca e si de ras :).. In timpul cursei si cateva zile dupa (cand scriu povestile) sunt cam albastru la suflet. Pe urma mi se pare ca n-ar trebui sa ne luam chiar asa in serios. Respect reciproc.
Sambata, 12 Mai 2012 23:30coyoty a spus :
Am ras grozav, am trait de curand experienta asta fara o motivatie anume ci pur si simplu am vrut sa vad daca pot si trairile tale au fost identice cu ce am patimit eu. Multumesc ca mi-ai amintit, se asternuse praful peste sentimentele maratonului.

Respect.



Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007