Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Run for the Intensity of Life 2011

Run for the Intensity of Life 2011

"Step by step"-e melodie din copilarie sau un sfat bun de urmat in viata. Cand stii ce vrei in viata (nu conteaza ce, important e sa vrei "acel ceva" si nu doar sa te impiedici de el) ai rabdarea si motivatia sa "o iei pas cu pas" pana in "varf" sau pana poti spune ca "ti-ai depasit limitele". Astfel, ai posibilitatea sa te bucuri "de fiecare pas" si iti pastrezi fortele pentru a continua.

Alerg de cca 12 ani, dar nu am reusit in 11 ani sa fac (adica sa"alerg"), ce am reusit intr-un singur an. Cu toate acestea pot spune ca am "luat-o pas cu pas" in ce priveste alergarile. Dar fara pic de organizare, pregatire, echipament etc.

In 2011 am alergat mai mult decat credeam ca poate alerga un om normal intr-un an; am incercat nenumarate distante si variante (stafeta, echipa, concurs pe munte, in parc, pe pista, 2 maratoane in 2 zile etc). Am avut si momente de epuizare si mici dureri (in timpul verii), dar mi-am revenit in toamna: antrenamente mai serioase / numeroase PB-uri / clasari tot mai bune / o dorinta nebuna de a alerga tot mai mult si inca multa energie ramasa. Intrebat intr-un interviu pentru "Men’s Health" ce planuri de viitor am, unul din raspunsuri   a fost: "ultramaratoane". Si NU doar pentru ca imi doream sa "incerc altceva", ci pentru ca ma simteam pregatit si in plus, imi parea   a fi urmatorul pas in drumul spre "depasirea limitelor".

Tot in aceasta toamna m-am simtit mai aproape si de actiunile caritabile. M-am bucurat ca am putut contribui material, dar si prin alergare la "cauzele umanitare". Fiind inca in Italia, dupa Maratonul de la Torino, am aflat cu bucurie (bucuria venea din cel putin 3 motive) despre initiativa colegului de club, Stanislav Georgiev (Stan) de a realiza o cursa de 70 de KM de la Ploiesti la Bucuresti, cu scopul de a strange fonduri pentru Fundatia Hospice - Casa Sperantei. Care ar fi acele motive de bucurie? Primul l-ati ghicit fara indoiala - aveam ocazia sa alerg primul ultramaraton (e drept, nu intr-o competitie; dar tocmai asta era partea cea buna). Al 2-lea: scopul acestei alergari era unul caritabil. Si al 3-lea motiv: virusul   alergarii e atat de puternic, incat fara sa mai alerg ceva intru intr-o stare asemanatoare depresiei.

Am primit toate informatiile necesare de la Victor Vlad. Am cerut sfaturi despre alimentatie de la Serban si mi-am pregatit "drapelul" (desi nu sarbatoream inca Ziua Natioanala").   Aveam sa "petrec "o zi de lucru" - prelungit chiar pe DN1.

Ajuns la locul de intalnire, am intalnit fete zambitoare (majoritatea necunoscute), care aveau sa arate la fel si la finalul zilei. Startul alergarii era programat la ora 7, la Ploiesti. Durata estimata de Stan:9-11h. "Pregatirea sufleteasca" pentru cei 70 de Km ne-a oferit-o (mie, dar si colegilor sai de stafeta: Victor Vlad si Fane Oprina) Dl. Adrian Iancu, cu povestile sale haioase si o incredibila pofta de viata si mai ales de alergat.

La Ploiesti, la una din sucursalele Unicredit, am fost imtampinati cu multa caldura de reprezentatii bancii. Am primit chiar si chip-uri, cativa norocosi au incapat si in tricourile Hospice si iata-ne in strada, unde baietii de la Hospice au improvizat un Start (Felicitari! Chiar nu ma asteptam!). La inceput am fost in jur de 10 oameni, insotiti de Gabi Solomon pe bicicleta. Alergarea prin oras (am plecat practic in sens invers, pentru a realiza distanta propusa) a fost una foarte placuta, iar povestile au inceput sa "curga". Trebuie sa remarc inca de la inceputul alergarii energia extraordinara a Dnei Tania (energie pe care ne-a transmis-o si noua).

Aventura adevarata avea sa inceapa odata cu intrarea pe Centura Ploiesti (de la Metro spre Barcanesti). Inghesuiti intre parapeti si camioanele ce vajaiau pe langa noi, alergam in sir indian. Aerul rece, zgomotul seselei si zorii zilei creau o atmosfera pe care nu o mai intalnisem pana atunci . Se crease chiar si un spirit de grup (care nu a tinut pentru toti, pana la final),   desi povestile ne grupau si ne regrupau pe rand, in grupuri de 2 alergatori. Mai mult, alaturi de noi erau inimosii baieti de la Hospice si ceilalti insotitori. Prima surpriza ne-au oferit-o undeva pe la km7-8 unde (pe langa apa si fructe) ne asteptau acolo cu cartoane pe care erau scrise numele celor care alergau:

Vremea tinea cu noi, iar pana sa ne dam seama deja bifasem 20 de Km. Eram deja pe tronsonul Ploiesti-Bucuresti. Ritmul era unul scazut (undeva sub 7min / Km), insa Stan incerca sa ne tempeteze si mai mult (undeva la 7:30/km). Aici aveau sa intervina ceea ce am numit mai devreme "pas cu pas". Incepeam sa realizam ce inseamna o alergare de 70 de Km, dar evident abia la final puteam sa aflam cu adevarat. Dar ca sa ajungem pana acolo, era musai sa ne pastram energia. Pauzele s-au dovedit a fi vitale; nu aveau rolul de a ne scoate efectiv din ritm asa cum ma asteptam; nu simteam mare nevoie de apa, in schimb am dat iama in mierea lui Adrian (Sa-ti Dea Dumnezeu Sanatate!)l in schimb,   muschii se blocau putin (mai cu seama de la frig).

Pe aceasta prima parte (si nu numai) am avut placerea sa ma intretin la vorba cu Fane Oprina. El isi propuse sa alerge ultima parte de Stafeta (dupa Victor si Adrian), dar a tinut sa fie alaturi de Stan si in prima parte. Pana la Km 35 m-am simtit foarte bine. De fapt nici nu am simtit ca am alergat. Dar alaturi de noi, 2 intre baieti se aflau la cea mai lunga distanta alergata in viata lor (tot respectul meu!). In contrast cu relaxarea mea, pofta de vorba a lui Fane sau buna-dispozitie a lui Adrian, Stan era foarte concentrat si incerca sa reziste acestei dure incercari.

Inainte de cursa, stabilisem sa   alergam in grup; dar pe parcurs am incercat sa fim mai mult de atat si anume sa-i oferim tot sprijul lui Stan. Dupa o perioada de "hai sa alerg in ritmul meu" (care nu parea chiar ritmul potrivit pentru o cursa de 70 de KM), mi-am revenit in fire (de fapt m-am temut sa nu cedez) am revenit la grup (care intre timp se subtiase). Am revenit la "pasi marunti" / la strategia "pas cu pas" sau mai bine zis, km cu km. Distanta maratonului am parcurs-o in cca 5h20. Eram inca bine, dar starea sufleteasca era alta. Nu mai eram relaxat, ci mai degraba emotionat. Si daca tot am amintit de emotie, am avut parte de   o noua supriza foarte placuta (din pacate nu mai stiu la ce Km) si anume intalnirea cu colegul Vio (Vasile Iordache), care mi-a oferit pe loc un masaj foarte bine venit.

Placerea de a alerga nu e intotdeauna suficienta pentru ultradistante, insa suportul celorlalti e salvator. Incurajarile si zambetele echipelor tehnice imi faceau foarte bine la moral (Le multumesc din suflet!). Cu toate ca nu erau intotdeauna de bine, chiar si claxoanele le resimteam ca si incurajari. Chiar daca o parte din cei de la inceput au mai facut pauza, la grup s-au alaturat alti temerari (Ex: colegul de club, Petrisor).

In mare parte din distanta am purtat tricoul Hospice, dar l-am imbracat si pe cel al RO CLUB MARATON. Iar pentru a colora putin peisajul, am alergat si cu steagul Romaniei (ca un fel de avantpremiera pentru Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc). Am reusit astfel sa-i smulg un zambet lui Stan si sa ofer cadre interesante pentru camera de filmat si pentru aparatele foto (Multumesc fetei care a facut poze cu camera mea!).

Dupa KM 50 deja ma simteam victorios. Alergasem deja cea mai lunga distanta din viata mea, dar bucuria adevarata era data de alergarea in grup (o mana de oameni ce-i drept), un grup care demonstra ca se poate face ceva deosebit, cu mare efort fizic, dar cu o si mai mare daruire sufleteasca.

Undeva inainte de Baneasa, am avut o noua supriza, un grup maricel (cca 15 persoane) de sustinatori ai lui Stan. Astfel, ultimii cca 8 KM (dupa calculele mele) au devenit mult mai usor de parcurs. L-am regasit si pe Gabi Solomon. El a stat tot timpul cu ultimul alergator (se pare ca in acel moment, eu eram ultimul). A avut si o serie de ghinioane (cauciucuri sparte) si ca sa fiu sigur ca are intraadevar o zi proastra, i-am prilejuit si o cazatura fulgeratoare pe trotuar (scuze Gabi).

Finalul a fost unul frumos: am fost aclamati ca niste adevarati eroi, am facut poze, iar Stan a avut puterea sa spuna cateva cuvinte. Printre altele a spus" Running is cheap". Iar eu completez spunand ca alergarea naste bucurii nepretuite.

Nu s-a mentionat la final, dar am avut bucuria personala, ca eu, Stan si Bogdan Ilie sa fim singurii alergatori (din cei cca 30) care au parcurs intreaga distanta (Felicitari Stan! Felicitari Bogdan!). Am apreciat mult faptul ca Dna Tania ne-a incurajat si   ne-a multumit (de mai multe ori pe parcursul celor 70 de Km) pentru sprijnul acordat lui Stan.

RUN For Intensity of Life a fost ocazia perfecta pentru implinirea unor dorinte, pentru "mici bucuri" al vietii, pentru a face ceva ce putini cred ca pot face. Dupa cei 70 de Km m-am simtit ca dupa o tura de parc. Adica deloc obosit (desi inante de cursa am dormit doar 3 ore). Incheiasem o zi speciala "de lucru". Speram sa imi revin la timp, pentru Maratonul Reintregirii. Am ramas suprins placut sa primesc atatea felicitari, dupa acest RUN. Le multumresc tuturor pentru sprijin.

Cred ca ar mai fi foarte multe de povestit. Poate ca cele mai frumoase amintiri si cele mai importante trairi raman in suflet. "Pas cu pas" am ajuns sa iau startul in primul meu UltraMaraton si tot "pas cu pas" l-am dus pana la capat.

Text si foto Florin Simion


Adauga comentariuUn comentariu.

Duminica, 25 Decembrie 2011 13:28Tania a spus :
Draga Florin,
foarte frumoasa povestea ta! citind imi amintesc toate momentele din cursa si cum m-am simtit eu. Multumesc inca o data ca am impartasit emotia impreuna. Chiar a fost o bucuria mare! Poate ca devina un Hospice Casa Sperance annual run :-)



Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007