Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Semimaratonul Tusnad 2009

Semimaratonul Tusnad 2009

Poveste de sustinere pentru incepatori

Motto: Esti o campioana!

Ca sa incep cu inceputul- citeam eu un articol intr-un cotidian online, despre Constantina Dita-Tomescu, antrenamente si iesirile romanesti la bere din padurile de la marginea orasului. Am avut mereu o atractie spre maraton, admiram profund oamenii care reuseau sa alerge un maraton, am vrut de mai multe ori sa incerc si eu, dar mi se parea ca e un sport in care amatorii nu au ce cauta, sigur e vorba de efort mare, alimentatie speciala, antrenamente lungi etc. Imi aluneca ochii si pe comentarii, si ajung la un comentariu postat de un domn "Dan", care spunea ca e membru al unui club de maratonisti amatori. Hm, deci exista asa ceva dau repede un search pe google si gasesc maraton.info.ro, studiez putin site-ul, si ma si inscriu, repede pana nu ma razgandesc- si cand sunt toate gata, imi anunt si sotul (Cristi) despre isprava facuta. Reactia lui - se prinde cu mainile de cap, si spune ceva de genul "daaaa, iar o sa fugi 100 metri si te intorci acasa" (aluzie la singura data dupa nasterea copilului cand am iesit seara sa alerg, m-a prins ploaia dupa vreo 300 m si m-am intors acasa-)

tusnad2009-2

Citesc forumul, jurnalele de antrenament ale colegilor de club, ma mobilizez si eu si incep sa alerg. Ies si la o alergare in IOR (cu ocazia asta am aflat si unde e acest parc, nu aveam idee), ies si in Herastrau la aniversarea clubului. Si - printr-un act insuficient rationat, ma inscriu si eu la semimaratonul de la Tusnad - cu toate ca eram insuficient antrenata chiar si pe plat, ce sa mai discutam de rampe si alte complicatii- dar m-am gandit ca intr-un fel sau altul termin si eu, o sa vad si zona, lacul Sf. Ana- Imi conving si sotul, imi iau si incaltaminte specifica, toate pregatite, moralul ridicat-

Antrenamente prea multe inainte n-am reusit sa fac, am fortat cu o saptamana inainte si am facut febra musculara, asa ca pana mi-a trecut febra s-a apropiat si ziua concursului.

Sambata dimineata - il luam si pe Victor cu masina si plecam in graba mare spre Baile Tusnad, pe DN1. Gresim drumul la iesirea din Brasov, dar nu era nimeni superstitios in masina, asa ca ne pastram optimismul

Ajungem in statiune, ne cazam noi (eu si sotul, putin mai jos de Moara), si cumva cu niste drumuri gresite, linii continue taiate si viraje interzise ignorate reusesc sa il las si pe Victor la pensiune. Incerc sa dorm 2 ore, nu reusesc, dar ma odihnesc cat de cat. Seara pornim spre cheese-cake party, care pana la urma a fost pasta-party Imi iau chipul, numarul si tricoul, n-am mai stat la paste pentru ca oricum nu mai aveam loc in sala si nici nu ne era foame- si pornim in recunoastere prin statiune. Vizitam centrul, parcul, lacul Ciucas, ne miram cat de mult soc se gaseste in zona (data viitoare mergem la cules de soc), facem cateva fotografii si pornim spre locul de cazare. Ne-am oprit sa mancam la moara, intr-o atmosfera absolut romantica (banuiesc ca faceau economie la curent, nu era decat un bec slab aprins, desi se intunecase deja).

tusnad2009-1

Ma bag in pat coplesita de emotii, nu vazusem traseul, si din auzite nu era propice incepatorilor insuficient antrenati, dar m-am gandit ca ma las in voia surprizei si ma va duce vointa cumva pana la capat M-am foit in pat pana spre ora 1, dupa care reuseam sa adorm in reprize, visam cate ceva legat de cursa (ba ca ma pierd pe traseu, ba ca nu reusesc sa termin etc), ma tot trezeam- la un moment dat ma uit la ceas - ora 5. Nu mai aveam somn deloc, m-am tot foit pana pe la 7, cand am reusit in sfarsit sa adorm adanc. Ora 8 - suna ceasul- ma ridic din pat, fac un dus lung, rontai niste biscuiti - nu imi era foame, i-am mancat fortat ca sa nu beau Gatorade pe stomacul gol, ca nu e o combinatie prea fericita pentru mine. Pregatesc sa iau cu mine un Gatorade, o punguta de caise uscate si un pachetel de biscuiti (pana la urma am constatat ca nu am in ce sa le duc si sunt destul de grele, si i le-am lasat lui Cristi). Ma echipez mandra cu tricoul clubului, il trezesc si pe Cristi, si la ora 9 pornim spre parc-

Ajunsa acolo ma cuprind emotiile si mai tare, incep sa apara si colegii de club, ma plasez si eu strategic printre ei ca sa fiu sigura ca nu ratez poza de grup de la start se da anuntul cu locatia toaletei, o caut vreo 10 minute, pana la urma dau de ea- trec pe langa o multime de oameni care isi fac incalzirea, si parca ma simt din ce in ce mai intimidata-

Aflam cum se va face transportul insotitorilor (cu o zi inainte ni se spusese ca pleaca autobuzele cu 20 de minute inainte de start, in ziua concursului ni se spune ca pleaca dupa start), il las pe Cristi pe margine, ma amestec in multimea aranjata la start- Alex incearca sa ma incadreze intr-un grup mai "lent" (dupa calculele mele apreciam ca ma voi incadra in 3h-3h30), se face numaratoarea inversa- 10,9-1- gata, zarurile sunt aruncate!

Pornesc si eu dupa grupul in care fusesem incadrata, dar era prea repede pentru mine- il aud pe Victor strigandu-ma din spate, asa ca incetinesc si ma hotarasc sa il astept, alerga impreuna cu Mihai intr-un ritm mai apropiat de cel al meu ma simt mai bine alergand alaturi de el, stiind ca e primul semimaraton si pentru el-

Si asa incet incet, pas cu pas, inaintam si noi, cei care inchidem plutonul. Intram in vorba si cu o domnisoara din Ungaria, care ma asigura ca ea va fi ultima o contrazic, radem putin, tragem concluzia ca ne e bine atata timp cat continuam sa povestim, si mergem mai departe (in final n-a ajuns ultima nici una din noi, dar ea a ajuns putin inaintea mea). Victor ne anunta distanta parcursa (as fi vrut sa ma tin dupa el macar pentru acest avantaj, eu nu aveam idee care era distanta pe care am parcurs-o). Ajungem in Bixad, incepe sa se separe si grupuletul nostru, Mihai o luase deja inainte, Victor o ia si el mai repede decat mine- ajungem la punctual de la 5 km, Victor pleaca mai repede, eu mai stau sa ma mai hidratez, pornesc si eu, vad Salvarea in spate - clar, sunt ultima, dar nu ma intereseaza asta prea mult Eram in ritm bunicel, sub 7 min/km.

Ajung si la primul schimb de stafeta, Salvarea opreste si acorda niste ingrijiri acolo, il salut pe Todi, care imi spune ca mai exista cel putin o persoana dupa mine - stafeta lui ma amuz, dar eram convinsa ca Todi ma va ajunge din urma cand va prelua stafeta si tot eu voi ramane ultima.

Incep sa am probleme - niste dureri mici de spate, complet neasteptate, la antrenamente nu ma duruse niciodata spatele (banuiesc ca s-a intamplat din cauza ca stateam putin aplecata la rampe). In plus, nu imi pusesem nimic pe cap, alergam in plin soare de ceva vreme, incepeau sa mi se infunde urechile, sa mi se umfle mainile, simteam ca mi-o ia tensiunea razna. Ma ajunge din urma Todi, alerg impreuna cu el 1-2 km, fortez putin ca sa ajung cat mai repede la umbra, eram convinsa ca dupa ce scap de soare imi revin. Ajungem la umbra, Todi mi-o ia inainte, eu raman la pas o vreme pana imi revin, mai fac teste de viteza in rampa, sa vad cat/cum rezist

Ajung si la punctul de la 10 km, ma uit la ceas - 1h25, eram multumita, eram in graficul pe care mi-l trasasem inainte de cursa. Eh, cam de aici au inceput problemele, durere tot mai mare de spate, incepe sa ma doara si soldul stang. Doamna de pe Salvare ma intreaba deja a 3-a oara daca nu cumva vreau sa ajung la finish mai comod, cu masina ii raspund ca vreau medalie si imi continui drumul. La o curba, pe marginea drumului, un tanar localnic cosea- se opreste, se uita la mine, la numarul de pe tricoul meu, si da din cap compatimitor: "Ooo, pana la lacu’ mai eeeesteeee-" eh, da, de incurajarea asta aveam nevoie :D

Ajung si la punctul de la 15 km, aveam 2h15, eram inca multumita. Dar- nu mai era apa. A fost primul prag psihologic care mi-a taiat din elan. Gasesc o jumatate de pahar de apa si o jumatate de pahar de Gatorade, le dau repede pe gat, spun si eu ca e bine totusi ca nu mai e nimeni in urma mea si dau sa plec. Eh, mare surpriza - doamna de pe Salvare imi spune ca in urma mea mai este un baiat, numarul 112, care e la fel de incet si de consecvent ca mine mda, pana in acel moment nu imi trecuse prin cap faptul ca stafeta lui Todi ar fi putut sa continue cursa, eu eram convinsa ca se oprise la 7 km. Il compatinesc pentru ca a ramas fara apa, dar asta era situatia- pornesc mai departe.

tusnad2009-3

Ajung la un nou punct de reimprospatare, sunt convinsa ca e la 20 km, intreb cat mai este - mi se spune 3 km. Calculez eu repede ca mai este 1 km pana la primul cronometru, beau niste apa, mananc 2 felii de banana, desi stomacul meu deja refuza orice continut- si plec hotarata mai departe, cu gandul sa fortez inca 1 km (nu mai tin minte la ce timp eram). Fortez exact pe panta maxima, si dupa ce trec de 1 km incep sa ma uit dupa cronometru, dar nu mai vine, si nu mai vine (de fapt fusesera 18 km, nu 20)- imi revine in minte visul ca ma pierd de traseu, si fac greseala sa intreb soferul de pe Salvare daca sunt pe drumul bun si cat mai este - raspunsul vine sec - 4 km. M-a lovit ca un zid de beton. A fost al doilea prag psihologic, de data asta inalt de tot. M-am asezat pe o margine si am ramas acolo. Spatele ma durea ingrozitor, soldul reuseam cat de cat sa il ignor, dar picioarele incepeau sa nu ma mai asculte dupa ce fortasem ultimul km. M-am intrebat daca as mai raspunde asa de sigur "NU" daca m-ar intreba din nou doamna de pe Salvare daca sa ma ia in masina- noroc ca nu m-a intrebat

Si pe cand stateam eu asa cuminte, vad undeva in spate, printre copaci, pe serpentine- baiatul cu numar 112 care era in spatele meu zic - gata, am stat destul, nu il las sa ma depaseasca, si pornesc mai departe. Cu viteza melcului schiop, pe unele portiuni alergam foarte aplecata, cu mainile la glezne, incercand sa imi intind spatele ca sa mai treaca durerea (imi veneau in minte cuvintele lui Christian Obreja, spuse in seara dinainte - "si in 4 labe si tot il termin" - pareau asa de reale in situatia mea ) - nu mai conta, vroiam doar sa ajung la finish inainte sa ma ajunga el Intr-un final vad undeva departe cronometrul, alerg din nou, ma uit la ceas - 3h25, aud sunetul facut de inregistrare, si pornesc in graba mai departe, stiind ca urmeaza coborarea. Ei, de aici au inceput problemele de inghesuiala si multime, la coborare nu mai stiam pe unde ma aflu, imi faceam loc cu coatele, incepusem sa ma indoiesc ca sunt pe drumul bun- am luat-o la pas si cautam din ochi un tricou galben de organizator care macar sa imi confirme ca nu m-am pierdut.

Si aici imi apare in fata domnul Ilie Rosu, care probabil citeste pe fata mea oboseala, dezamagire (aveam un timp foarte mare), nelamurire (de ce nu mai e marcat nici un traseu), sentimentul ca m-am pierdut- incepe sa aplaude, si imi striga: "Inca putin! Esti o campioana!" si ma aplauda mai multa lume din jur. Eh, dupa asta mi s-a schimbat complet moralul, am ramas cu aceste cuvinte in gand, si cu ele am alergat pana la sfarsitul cursei - cu o mica pauza la un tricou galben sa intreb pe unde mai era traseul.

Cristi deja renuntase sa ma mai astepte, urcase la microbuz exact cand trecusem eu de domnul pe care il intrebasem de traseu (domnul era chiar langa microbuz) m-a vazut din spate, si a fugit pe scurtatura la finish sa imi faca poza- poarta era dezumflata, dar organizatorii m-au vazut si au ridicat-o cu mana. Am trecut si eu linia de finish, am auzit chipul, desi mai mult aveam in gand cuvintele auzite cu cateva minute inainte Ii sar sotului in brate, fericita ca am terminat, imi dau lacrimile de oboseala-

Simt ca ma deranjeaza o doamna, nu intelegeam de vroia de la mine- ma felicita si imi pune medalia dupa gat. Ah, medalia! Ma straduisem atat de mult pentru ea si eram gata sa o uit nu ma mai interesa cum arata, nu mai eram capabila sa apreciez daca e mare, mica, usoara, grea, frumoasa- nu mai conta AVEAM MEDALIA! si vroiam sa stau pe un scaun, vroiam un masaj la spate- Cristi incearca sa ma convinga sa beau ceva- ma fortez cumva sa beau apa, refuz Gatorade-ul, simt ca organismul meu refuza orice dulce. Vroiam sa mananc ceva, dar daca se putea sa fie un aliment insipid pana la urma mananc marul din punga primita la finish.

Urcam in microbuz - celebrul microbuz de 28 de persoane Ajungem in parc, predau chipul, iau diploma- urmeaza premierea, mananc niste mici, o jumatate de kortos, beau in final si Gatorade-ul, ma relaxez, imi revine si pofta de mancare, cheful de plimbare, imi trece cat de cat durerea de spate. Beau si eu sampania cu colegii de club, sunt mandra de ei, si-au facut loc pe aproape toate podiumurile, si vizualizez ca si eu voi ajunge pe un astfel de podium si vor fi si ei mandri de mine

tusnad2009-4

Ca idee, inainte de cursa calculasem ca cel mai probabil o sa ajung la 21km in 3h01, dar uitasem sa iau in calcul opririle de la punctele de reimprospatare- considerand ca am stat cateva minute la fiecare, ma apropiu de cei 3:25 pe care i-am facut, deci m-am apreciat corect (btw, initiatorii grupului de 3h-3h30 au terminat in mai putin de 2h30, deci data viitoare nu ma mai incadrez nici macar la nivel teoretic in nici un grup, o sa alerg asa cum stiu eu mai bine si gata )

Urmeaza intoarcerea acasa, reusesc sa conduc fara probleme (aveam ceva emotii ca o sa am probleme la condus), pe drum Victor ma convinge sa ma inscriu si pentru semi-ul de la Sf. Gheorghe. Pana in Bucuresti eram deja hotarata, voi merge si acolo, ma voi descurca intr-un fel sau altul, sigur mai bine decat la Tusnad- in fond si la urma urmei- sunt o campioana!

text: Diana Gal


Adauga comentariuNici un comentariu.


Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007