Ro Club Maraton
Maraton Cluj 2017
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 222213.32 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Triatlonul Reci 2011

Triatlonul Reci 2011

M-a trezit dimineata telefonul cu sunetul de avertizare a sosirii unui SMS. M-am gandit in somn, ca poate s-a dereglat alarma telefonului si suna diferit acum. Am luat telefonul si era chiar un SMS de la Adi (Adrian Dragomir), care era pe drum si ma intreba daca m-am trezit. Nu ma trezisem, pentru ca adevarata alarma urma sa sune peste 10 minute, la 6.30.

Ma aflam intr-o vila luxoasa, in Predeal, intr-un apartament foarte elegant si spatios si aveam in preajma famila (Anca, sotia si Stefan, pustiul nostru de 18 luni), bicicleta si echipamentul sumar de triatlon.
Am plecat in scurt timp, aratand, probabil ca un nebun, care pleaca cu noaptea-n cap dintr-o vila de 5 stele imbracat ciudat si cu bicicleta in carca, aruncand-o pe masina si demarand cu geamurile aburite. 

(1)649_DSC_0177_BMTyU.JPG
 
M-am oprit direct la Mc in Brasov, unde am savurat cafeaua pe care o suspectez ca a fost responsabila de crampele musculare de la alergare. Nu, nu va ganditi ca era “pe stomacul gol”: mancasem doua fripturi deja, pana in momentul respectiv!
La Reci urma sa aiba loc triatlonul “Cupa Haromszek” editia XX, iar eu participam la categoria 30-39 ani, distanta oarecum olimpica (1000-30-9). Anul acesta triatlonul avea sa fie in varianta off road.

Am plecat spre tranzitie, imediat dupa ce am enervat o unguroaica pentru ca-mi parcasem masina exact in locul in care ar fi dorit ea sa faca colaci kurtos. Am impacat-o mutandu-mi masina intr-un alt loc in care nu se faceau colaci.
Asa cum NU ma asteptam, in tranzitie nu am mai gasit un loc rezonabil dar m-a salvat Marius Rus care m-a indemnat sa ma asez, ca si el, langa un gard lateral: o alegere excelenta, deoarece am scapat astfel de orice aglomeratie (se cunoaste ca omul are experienta: este a doua oara cand ma ajuta inainte de un start cu o idee banala, dar foarte utila).
Plecarea catre start a venit un pic tarziu, iar eu simteam cum in fiecare secunda imi iese prin piele, sub neopren, o tona de transpiratie, care, altfel, ar fi contribuit la hidratarea corpului meu.
Cand am intrat in lac, broastele au tacut, intelegand probabil ca spectacolul statea sa inceapa. Radu (Radu Vadan) mi-a spus repede reperele de pe mal care m-ar ghida usor. L-am asultat si bine am facut.

 
(6)649_IMG_6229_resize_2C76S.JPGAm pornit: pumni, picioare, coate, genunchi, capete, corpuri umane intregi, balize, oameni linistiti veniti la strand. Cam acesta era decorul inotului nostru. Dupa primii 500, urmeaza linistea: m-am lipit de Marius Rus, care mergea lejer, fara neopren, in timp ce eu trageam ca fiara cu neoprenul meu cu tot.
Am fugit in T1. Ovidiu, cel cu cronomentrul, a urlat la mine: 24’45’’. Am zis in gand: “hai ca ti-a luat-o ceasul inainte, Ovidiule!”.
Nu m-am grabit in tranzitie, pentru ca ma luptam din greu cu lenea si bine am facut, pentru ca cei care s-au grabit, au fost rapusi de diverse capcane din tranzitie si s-au dat pe jos, uneori accidentandu-se. Capcanele mentionate erau, de fapt, niste bannere alunecoase, care fusesera puse din buna intentie, pentru a evita noroiala picioarelor ce urmau sa intre in papuci sau pantofi de alergare.

Am sarit pe bicla si am accelerat maxim pe un teren ce parea ca asfaltul de pe Magheru. Dupa 100m a urmat prima curba care semana cu o groapa plina cu nisip adus direct de pe plaja de la Mamaia. Instantaneu am pierdut tot: viteza, increderea, stapanirea de sine si echilibrul. Evident si instinctiv, am inceput sa urlu. Doua tipe care faceau fotografii acolo au inteles ca traiectoria mea trecea prin locul in care ele se odihneau asezate si au inceput sa urle la randul lor. Am trecut cu bine de locul respectiv, pe semne ca urletele tuturor actorilor acestei scene au ajutat la intamplarea minunii de a nu se intampla nimic rau. Pentru ca sunt o fire perseverenta, scena s-a repetat identic si la tura urmatoare, insa la a treia, deja fetele s-au mutat de cand m-au vazut apropiidu-ma de curba.
 
Au urmat 30k pe care i-am pedalat mai mult sau mai putin in forta, fara sa ma opresc la puncte de alimentare. La sfarsitul bicicletei aveam cea mai murdara bicla din concurs, pentru ca trecusem unica groapa cu noroi prin locul cel mai adanc, nimerind apoi direct intr-un morman de balega de vaca. In timpul cursei, am trecut cu 30km/h printr-o cireada de vaci care tocmai traversau drumul. Mi s-a parut si amuzant, dar mai degraba periculos, insa norocul a functionat.

Am aterizat in T2 direct pe partea dreapta, pentru ca SPD-ul de pe partea respectiva ar fi necesitat mai multa insistenta din partea mea pt a-mi elibera piciorul. Oamenii de acolo m-au privit ingrijorati, insa eu tipam de sub bicicleta: “sa nu faceti poze acum!”. Au inteles repede ca n-am nimic grav, cel putin dpdv fizic.

Imediat cum am inceput alergarea, am inteles ca sunt epuizat si ca o voi duce greu. Prima tura am alergat-o intr-un ritm aproape comun cu ceilalti (cam 5min/km), iar de la a doua am mai scazut ceva. Terenul era enervant de nisipos, eu nu aveam pantofi de trail, iar caldura era istovitoare. Brusc, a aparut, ca o Fata Morgana, o doamna cu o galeata ca m-a intrebat daca vreau “apa in cap”. N-am refuzat si am fost udat integral, pana la sosete. Asta a fost: am inceput sa depasesc oameni si asta am facut pana la final. M-au depasit numai trei elite la alergare, facandu-ma sa inteleg ca epuizarea nu era numai a mea, ci cam toti concurentii sufereau de asta.

Am sosit dupa 2 ore 34 min, la prima auditie nefiind multumit de timp, dar schimbandu-mi apoi relativ repede, in bine, parerea despre ceea ce facusem.
Am mai facut inca doua bai, una pentru racorire si una cu Radu pentru corectarea stilului meu de inot, pare-se interesante ambele, din moment ce broastele continuau sa fie amutite.
In afara de premierea merituosilor zilei, momente spectaculoase n-au mai fost, in afara de doborarea de catre vant a unui mare (foarte mare) panou cu sponsori peste podiumul de premiere (la acel moment nepopulat).
 
Asa putin pretentios cum sunt eu, apreciez ca a fost un concurs reusit, organizat cu simt de raspundere, Csuri chiar uimindu-ma cand, la un moment dat mi-a spus, din proprie initiatativa la a cata tura ma aflam (si avea dreptate!).

Text si foto: Marius Dragu


Adauga comentariuNici un comentariu.




Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2017. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007