Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » UltraBalaton 2015 - Strategia & Co. (Partea IV)

UltraBalaton 2015 - Strategia & Co. (Partea IV)

ultrabalaton

STRATEGIA

Matematica de clasa primara imi spunea ca va trebui sa alerg cu aproximativ 9:15 min./km pentru a reusi sa parcurg distanta in timpul regulamentar. Parea floare la ureche.

Stiam insa va nu voi putea avea o viteza constanta indiferent care ar fi fost aceea. Nevoile fiziologice plus alte opriri neprevazute te pot scoate din schema rapid. Asa ca, cu ajutorul unui Excel pus la dispozitie de organizatori, am pus la cale o strategie:

  • prima treime a traseului urma sa o alerg cu 6:50 min./km;
  • a doua treime cu 7:41 min./km;
  • ultima treime aveam sa o alerg cu 8:20 min./km.

Total: 28 de ore. Se observa foarte clar degradarea de pe hartie a starii mele fizice. :)

Intentionat am omis sa spun planul meu de atac pentru UltraBalaton:
  • Planul A: termina in 28 de ore;
  • Planul B: termina cu minimum de daune fizice;
  • Planul C: termina.

Planul A suna extrem de bine. Stiam ca pot duce un pace mai jos de 6:50 min./km pentru mai mult de 70 km, dar nu stiam ce o sa ma loveasca dupa 100 km, nu stiam cum o sa-mi reactioneze corpul.

Neputand utiliza GPS-ul ceasului, a trebuit sa ma gandesc la o solutie. Asa ca mi-am facut wrist band-uri. Intr-un Excel, pe doua coloane am trecut urmatoarele:
  • pe prima coloana am trecut distantele dintre punctele de alimentare (de ex.: 1). 5,5 km; 2). 6 km etc., precum in poza); aici am gresit-o putin, aveam sa imi dau seama in cursa - trebuia sa fi trecut si totalul cumulat al distantei dintre puncte, nu doar distanta dintre acestea;
  • pe a doua coloana am trecut ora exacta la care trebuia sa fiu in fiecare punct, daca alergam cu pace-ul specificat mai sus.


Era singura modalitate in care ma puteam verifica daca eram sau nu in graficul planificat. Am imprimat foaia, am decupat tabelul, l-am plastifiat cu scotch urmand a mi-l prinde la incheietura.

Aveam sa port doua manecute de racorire pe antebrate. Pe acestea mi-am imprimat cateva cuvinte pe care  Emilian Croitoru  mi le scrisese anterior pe blogul sau, intr-un articol motivator. Urma sa port doua tricouri: cel cu Padurea Copiilor si cel cu Slatina Running Team. Pe ambele, in partea din stanga jos, mi-am imprimat un ingeras, reprezentarea unei persoane importante din viata mea. Desenele erau orientate cu capul in jos astfel inca sa le pot privi cu usurinta. Au fost si alte persoane care m-au ajutat prin increderea si cuvintele lor. Unele din aceste cuvinte le-am luat fizic cu mine, altele mi-au fost in permanenta in gand. Am mai spus-o: nu conteaza ce te motiveaza atata timp cat acei factori motivatori te fac sa continui, sa mergi inainte. Chiar daca pari penibil pentru ca-ti imprimi pisica pe tricou, daca aceasta te face sa tragi inainte, fa-o!

Organizatorii ne-au pus la dispozitie 5 puncte in care ne puteam lasa lucruri personale. Acestea erau situate la km 43,1, 78,3, 121,6, 144,3 si 189,2. Prietenii de la Padurea Copiilor mi-au pus la dispozitie saci identici din material textil, de culoare roz pentru a putea fi identificati rapid. Tot ce urma sa pun in acesti saci trebuia atent calculat. In plus, intrucat prin declaratia pe propria raspundere ne asumam ca odata cu lasarea serii vom purta echipament reflectorizant si frontala, trebuia sa ma gandesc la ce ora se lasa seara si la care din aceste puncte ajung ultima data pe lumina pentru a-mi lua echipamentul de noapte. Altfel riscam descalificarea. Si nici nu voiam ca, din ratiuni de "siguranta", sa alerg cu vesta si frontala cateva ore pana la lasarea serii.

Stiam distantele la care ne puteam lasa bagajele personale, trebuia sa determin cand ajung la fiecare afland astfel timpul necesar alergarii intre 2 astfel de puncte. In functie de acest timp, urma sa pun in sacul 1 chestii care sa imi ajunga pana la sacul 2 si tot asa. Nici prea multe (ca sa nu stau sa scotocesc prin saci), nici prea putine. Timpul trebuia eficientizat la maximum, deci trebuia sa pierd cat mai putin timp cautand lucruri prin saci...si-asa urma sa pierd destul timp cu nevoile fiziologice (treaba mica :))) din cauza efectului diuretic al cofeinei...

Si-am inceput sa calculez... tot in Excel: cate geluri, cate plicuri de 4:1, cate pastile de sare (planul initial era sa iau 1 pastila/ora), cate smochine, in care saci sa imi pun ce pastile (remember ca vitamina B trebuie la 4 ore, celelalte la 6 ore) etc. Pastilele erau puse in pungute de plastic, la fel si migdalele/smochinele/glucoza. Asta pentru a putea insfaca punguta din sac si a continua alergarea in timp ce desertam pungutele in centura. Pastilele ramaneau in pungutele lor din cauza potentialului crescut de deteriorare in cazul in care le-as fi pus direct in centura. 3 tuburi cu body glide urmau sa fie pusi strategic in saci. Trebuia sa fi pus 4...inca o greseala...

Am stabilit cu ce urma sa incep in materie de echipament si nevoi de nutritie si cam asta a fost. Aaa, sa nu uit... Decisesem sa incep cu bentita si ochelarii de soare. Aceasta decizie neinspirata ma putea costa cursa daca o intamplare parca pusa cu mana, nu avea sa ma determine sa renunt la aceasta idee. O sa vedeti mai departe.

SI HAI "PA" TREN! :)

Avem bilete la cuseta. Noi eram 3, cuseta de 4 dar am platit si locul 4 doar ca sa fie liber. Ce sa mai, bossi... :)

In gara, agitatie multa.  Dragos Roua  inconjurat la propriu de colegii de la Scoala de Valori, cauza pe care o sustine,  Florin Ionita  cu sotia, eu pe-acolo, atarnache. :))  Mariana Roman  ne face o surpriza si vine sa ne ureze toate cele bune, ba ne aduce si ceva smochine, saru' mana! :) Mancam o inghetata de la Mc (doar putea fi ultima :))) si ne urcam in tren.

Caterinca este la ordinea zilei. Stabilim de comun acord ca Florin sa doarma sus, urmand ca la intoarcere sa tragem betisoare pentru a determina cine va dormi acolo. Asta pentru ca niciunul dintre noi nu va dori sa urce scara aia... :))

Schimbam trenuri, ne luam teapa de la un taximetrist, mancam niste pizze si ajungem intr-o gara. O gara precum cele din filmele western, in care boschetii sunt suflati de vant. O baraca, niste sine, niste vagoane si niste gramezi de pietris. Marfa aici in gara. Pana la urma bunghim niste autocare, ne urcam intr-unul si ajungem la Club Aliga.

Aici, in afara de centrul expozitional si de hotelul in care suntem cazati, e cam pustiu. Ma rog... Ne cazam si ne lovim de prima piedica majora in calea reusitei noastre la UltraBalaton: NO WI-FI. De ce asa intr-un hotel de 3 stele? Pentru ca noi venisem in extra-sezon, adica pe 30-31 mai, iar sezonul urma sa inceapa pe 1 iunie... Bad timing. :))

Ajunge si  Aris Necula. A venit cu Marius, cel care avea sa ii fie insotitor pe bicicleta tot traseul. Bun asa. Eu stau cu Dragos in camera 112 de la etajul 1, Florin cu Aris si Marius stau la parter, la camera 7. Camera 7 care e plina de furnici. Chiar radeam cu baietii gandindu-ne cum o sa ramana ei fara batoane in decursul noptii. :)))

Plecam spre centrul expozitional, cascam ochii, cascam si portofelele, prindem ceva wi-fi de miloaga, luam kit-urile, mancam niste paste. Nimic interesant pana aici.

Ma asez insa la o coada pentru a-mi lasa saculetii cu provizii pentru cursa. Aveam cei 5 saculeti in rucsacul din spate. Iau telefonul pentru a-l suna pe Dl  Francoise Gilles Pallaruelo, insa il zaresc la o aruncatura de bat. A terminat toate editiile UltraBalatonu-ului si de 13 ori consecutiv Spartathlon-ul si vrea sa il termine de 20 de ori consecutiv... N-ati ramas inca cu gura cascata? Ei bine, Dl. Gilles a venit aici dupa ce, cu o saptamana in urma, terminase o alta cursa de 200 km... Fiul sau,  Angel Pallaruelo  a terminat si el Spartathlon-ul de 2 ori, la 20 si 21 de ani... Vorbim aici de un sport in care media de varsta este de peste 35 de ani si unde participarea la astfel de evenimente este considerata nesabuita pentru asemenea varste din simplul motiv ca se considera ca organismul uman nu este indeajuns de "copt" pentru a face fata acestor eforturi colosale.

Intru in vorba cu oamenii astia, povestim, radem iar sotia Domnului Gilles imi ofera cutia de pastile cu sodiu pe careAndrei Nana  o rugase sa mi le aduca. Aflu de la Angel ca prognoza pentru ziua urmatoare in care avea sa aiba loc cursa, nu arata deloc imbucurator: 28 de grade la umbra. Dl. Gilles imi recomanda in consecinta 2 pastile cu sodiu/ora. Ma asez pe o banca si incep sa scotocesc in saci pentru a dubla numarul de pastile cu sodiu. O "intamplare" zic eu cheie pentru cursa pe care aveam sa o fac.

Las saculetii si ne asezam cuminti pe bancute pentru festivitatea de deschidere. Langa noi se aseaza  Csomortáni Attila, este prima data cand il vad. Ii scrisesem pe Facebook si inainte de concurs, fara succes insa. Acum a venit la noi sa ne cunoasca, sa povestim. Un om bland, gata oricand sa sara in ajutor, asa l-am perceput. Discutam strategii si planuri insa el ne spune o povata grea: daca ai venit aici cu planuri pentru nu stiu ce timp, cand tu esti pentru prima data intr-un astfel de efort, mai bine stateai acasa; gandeste-te la finis, ca vrei sa termini si fa tot ce poti pentru asta, atata tot. Si daca la finis nu vei mai putea sa alergi sprint-ul de final, atunci stii ca ai dat totul in cursa asta si de-abia atunci poti fi multumit de ce ai realizat.

Tot Attila ne spune ca tot traseul soarele ne va bate in ceafa, va fi undeva in spatele nostru. Pe loc schimb strategia si decid sa incep cu sapca de bumbac, nu cu bentita. Cand soarele va dogori, o voi intoarce cu cozorocul in spate si o voi apleca pentru a-mi proteja ceafa de razele fierbinti. O decizie care, cum spuneam, m-a ajutat intr-un mod definitoriu. Nimic nu e intamplator, credeti-ma...

Din festivitatea de deschidere n-am inteles mai nimic, era in ungureste. Crainicul ne-a strigat pe cei care venim pentru prima data sa ne incercam puterile in jurul Balaton-ului. Ne-am ridicat in picioare si toata lumea a inceput sa ne aplaude frenetic. Inca un boost de incredere si gata...

O ultima plimbare pe malul lacului Balaton. Imi amintesc ca atunci m-a trecut un fior la gandul cursei... Pentru ca de-abia atunci, cand nu vedeam celalalt mal al lacului, care se afla dincolo de linia orizontului, am realizat magnitudinea a ceea ce urma sa facem...

Petrecerea trebuia sa inceapa iar noi aveam nevoie de odihna.


Adauga comentariuNici un comentariu.




Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007