Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223927.75 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » UltraBalaton 2015 - Prima jumatate (Partea V)

UltraBalaton 2015 - Prima jumatate (Partea V)

vlad tanase

Vecinii unguri au exploatat acest lac cum nu se poate mai bine, cel putin mie asa mi-au lasat impresia. Sate de vacanta, porturi, iahturi, veliere, statiuni zgomotoase, cluburi. Toate pe malurile celui mai mare lac din Europa Centrala, Balaton.

Imi las de cu seara recuzita pentru a doua zi si ma bag la somn. Un somn adanc cum rar mi se intampla sa am atunci cand dorm prin straini. Un somn adanc, curmat prematur la ora 03:00 dimineata de alarma ceasului. Trebuia sa mananc ceva si apoi sa adorm obligat/fortat la loc. Am ales ora 03:00 pentru a-i acorda corpului timpul necesar cu digestia astfel incat sa am ceva "baterii" pentru prima parte a cursei.

Ma trezesc si deschid ochii doar atat cat e necesar sa vad unde am pus bananele. Le mananc cu ochii aproape inchisi. Desfac si un baton energizant cu ovaz si ciocolata. Naspa gustul la ora asta. Arunc ambalajul si cojile pe un scaun si ma bag inapoi la somn, mai am doua ore bune.

In jurul orei 05:00 suntem iarasi in picioare.  Dragos  mediteaza, practica des "sportul" asta. Meditez si eu insa cu privire la locurile in care trebuie sa ma dau cu grasime. Asta e una din partile care imi displace total. Urasc vaselina asta, fancy numita body glide. Ma simt de parca ma pregatesc pentru o intalnirea cu cativa puscariasi... in fine...

Plecam spre start, adica iesim din hotel si traversam strada. Si ce mai topaim pe scarile de la intrarea in hotel... aceleasi scari la vazul carora este foarte posibil sa ne apuce plansul dupa cursa.

Cursa trebuie sa inceapa la 06:00. Inainte de start ne revedem cu totii pentru ceva poze si incurajari. Dragos,  Florin,  Aris,  Attila  si eu. Trebuie sa iasa ceva astazi.

Pe cand ma asezam in grup pentru a lua start-ul, privirea imi cade pe picioarele unui nene. Picioare care nu sunt invelite, adica nenea asta e descult. Pana sa realizez ca ce vad e adevarat, nenea asta imi spune in engleza ceva de genul: "Da, asa am sa alerg si sunt singur. E a doua oara cand vin aici, anul trecut am abandonat la km 130." Deci nenea asta alergase anul trecut descult o distanta mai mare decat alergasem eu avand masina de suport dupa mine si incaltat in niste incaltari mai gelate decat fusesem eu in liceu. Dragut.

PRIMA JUMATATE

Numaratoarea inversa incepe iar la plecare dam drumul fiecare cate unui balon alb umplut cu heliu, primit anterior. Asa este traditia aici, asa ca obey it! :) Petrecerea incepuse.

"Pleaca incet si apoi incetineste." spune o maxima pe care o ador, referitoare la abordarea unui ultra. Si asa fac, numai ca nici nu incepem bine, ca traseul descrie o urcare destul de brutala. Stiam de la  Andrei Nana  ca primii 30 km vor fi destul de delurosi, dar urcarea asta vine dupa nici 500 m! In jurul meu toata lumea alearga. Da. Eu merg. Cam penibil. Ma agat de o tanti si o intreb in engleza daca mi se pare mie sau eu sunt cel mai slab pregatit de la acest concurs. Razand imi spune sa am putina rabdare, pana la km 100. Inteleg ce insinueaza si nu-mi displace imaginea: eu plutind printre concurentii obositi, pe la km 100. Dar ma trezesc. Trebuie sa imi vad de treaba mea. Astazi, in cea mai lunga zi din an cum bine au numit-o organizatorii, voi duce lupta asta doar cu mine si cu limitele mele pe care cred ca le am si pe care singur mi le asez in cale.

Fac o scurta (sper eu) paranteza acum pentru ca merita mentionate split-urile mele pe cele 2 maratone + 1 semi-maraton alergate (adica prima jumatate a cursei, care este tratata in acest raport de cursa) pentru ca voi incerca sa le explic pe toate. Voi incerca sa determin si intervalul orar in care am parcurs fiecare maraton pentru a incerca sa leg cumva felul in care m-am simtit, de felul in care am alergat si de conditiile meteo. La fel voi proceda si cu cea de-a doua jumatate a cursei, pe care o voi trata in partea urmatoare a raportului. Pentru ca pana la urma, pentru a invata din greseli trebuie intai sa le determini, sa stii care-s alea si apoi sa mergi pe cifre. Dar cifrele sunt doar cifre pentru o astfel de cursa, nu omiteti asta. Astfel, split-urile mele (aproximative, determinate pe baza informatiilor organizatorilor; nu uitati - NO GPS!) au fost urmatoarele:

- primul maraton: timp - 4:24:21; pace mediu - 06:08 min/km; ora la care l-am terminat - 10:25:21;
- al doilea maraton: timp - 04:05; pace mediu total - 06:26 min/km; ora la care l-am terminat - 14:30;
- semi-maraton: timp - 3:27; pace mediu total - 06:47 min/km; ora la care l-am terminat - 17:57:32.

Alerg iar traseul imi place foarte tare. Alergam fie pe pista de biciclete care, apropo, cam inconjoara tot lacul asta de aproximativ 600 km patrati (ceea ce va doresc si dumneavoastra), fie pe drumuri asfaltate care traverseaza un soi de paduri. Sunt precum aleile din Herastrau, putin mai largi insa. N-am sa va plictisesc cu prea multe detalii de genul "acum am trecut printr-o padure, apoi pe langa lac, apoi am oprit la pipi...", am sa spun ca tot traseul a fost prin zone d-astea: paduri, pe langa lac, prin orasele si sate de vacanta, prin camp, dealuri pline cu vii si chiar printr-o crama (!?!). Mie unul mi-a placut maxim tot traseul, chiar si cel din care n-am inteles nimic, alergand noaptea. :)

Referitor la traseu, trebuie mentionate cateva aspecte organizatorice. In primul rand nu cred ca am avut mai mult de 30 km cumulati in care am alergat expusi, pe marginea strazii circulate de masini. La absolut fiecare trecere de pietoni pe care o aveam de traversat, exista cate un politist care oprea circulatia pentru noi. Si la absolut fiecare trecere la nivel cu o cale ferata, exista cate un voluntar care detinea un dispozitiv electronic pentru scanarea cipului care, apropo, a fost purtat la mana. Daca ti se intampla sa se puna bariera inaintea ta, nenea voluntarul iti scana cipul, apoi, dupa ce se ridica bariera si puteai pleca in siguranta si fara a trisa (zburand cativa km mai in fata, pe botul locomotivei), iti mai scana o data cipul urmand ca timpul petrecut asteptand ridicarea barierei sa-ti fie scazut la final din timpul total. Smart si de bun simt, pana la urma nu e vina ta ca trece trenul.

Am tot ce imi trebuie la mine si trebuie sa imi fac treaba. In opinia mea, o incercare importanta pentru tine, fie ca vorbim de un examen sau de un astfel de concurs, trebuie tratata cu seriozitate (nimic nou) dar si cu detasare. Pare ciudat dar gandeste-te la o petrecere pentru care nu ai haine: te documentezi, strangi bani, mergi la croitor si gata, ai tinuta. Dar nu te poti bucura de ea decat mergand la petrecere. La fel si aici: te-ai antrenat, ai investit (astea-s hainele de care vorbeam anterior) si acum trebuie sa arati ce poti in cursa (adica la petrecere).

Inca nu simt caldura. Ma simt bine si fac ce-mi place. Incepe un joc involuntar de-a soarecele si pisica, intre mine si Dragos. Rolurile se schimba adesea. Vorbim intre noi si ne incurajam.

Imi fac un ritual din a ma gandi la cei de-acasa, la cei care m-au ajutat si sustinut. La fiecare ora fixa, asta fac. Credeti ce vreti dar tot la ora fixa ma rog la Dumnezeu sa-mi dea putere si citesc ce scrie pe manecute. De fiecare data, simt un puseu de energie venit de departe, de-acasa... Desi momentan nu am nevoie de suport mental, stiu ca o sa am in curand.

Sunt foarte prezent la ceea ce fac si incerc pe cat posibil sa minimizez impactul asfaltului asupra organismului meu: pasi mici si desi, piciorul ridicat de la sol doar atat cat trebuie pentru a ma deplasa. Nu tu genunchi sus, nu tu calcaie la sezut. Nu, cursa asta este despre altceva. Trebuie sa mananc, sa ma hidratez, sa introduc sodiu in organism si sa alerg.

Sunt atat de concentrat si in acelasi timp prezent la peisaj, incat nici nu sesizez cand trec primii 42 km.

Nu stiu daca credeti posibil asa ceva, insa, pe la km 45 cred, m-am ratacit pentru vreo 600 m. Pur si simplu am luat-o pe alta strada. Norocul meu a fost ca mi-am dat seama de asta si m-am intors din drum. Gasesc drumul insa sunt tare nervos... Cum dracu' am reusit sa ma ratacesc intr-o cursa de sosea!?! Ma rog...

Sunt atat de nervos incat, cand ajung la punctul de alimentare care era si primul punct cu lucruri personale, in loc sa ma opresc pentru pastile, mancare, body glide, eu trec alergand prin el. Realizez tampenia facuta, de-abia dupa 2 km de la acel punct... Prima greseala. N-ar fi fost o problema daca, in continuare, nu as fi resimtit fizic (sau o fi fost doar placebo) efectul greselii anterioare.

Pentru ca e deja aproape de ora 11, iar soarele incepe sa arda... Imi intorc sapca cu cozorocul la spate, asta dupa ce in prealabil o umezisem bine la un alt punct de hidratare. Dar simt ca transpir tot mai tare. Simt asta pentru ca ma ustura un sfarc. Care-i legatura? La start, pentru a evita frecarea, imi lipisem leucoplast pe sfarcuri iar acum, din cauza transpiratiei, leucoplastul s-a dezlipit iar tricoul ud ma freaca atat de tare incat sfarcul meu stang (scarbos, stiu...) e atat de tare ca poti sa-ti pui haina in el. Imi zic insa ca trebuie sa ma disociez de acest disconfort asa ca incep sa analizez ce se intampla in jur. Asa vad doi tipi care alergau la un moment dat, cot la cot cu mine. De fapt unul alerga, celalalt era suport, pedala pe langa primul. Ma depaseau. Dupa ceva timp ii depaseam eu. Apoi iarasi ei, numai ca de data asta biciclistul alerga iar alergatorul pedala. Ma gandesc ca astia fura... E primul semn ca incep sa ma indobitocesc. De fapt asta era conceptul de stafeta la cursa asta: fiecare membru al echipei alerga cat voia/putea, iar asta faceau si baietii astia... Ma rog...

Parca simt lipsa pastilelor cu sodiu sau, repet, o fi doar placebo. Compensez insa asta, dar si lipsa mancarii proprii, cu ce mai gasesc prin punctele de alimentare. Eu m-am impacat de minune cu maslinele sarate, cascavalul si un soi de compot de caise. Un deliciu, ce sa mai...

Soarele nu conteneste sa ma bata in ceafa, a avut dreptate Atilla, iar mie imi vine sa ma pup singur pentru ca am renuntat la bentita. Body glide-ul dat inainte de start inca isi face treaba.

Traseul urca printr-o padure iar eu ma apropii de finele celui de-al doilea maraton. Zero dureri, doar usoare disconforturi din cauza frecarii. Ma rog...ma luase si-o durere surda de sold drept insa mi-a trecut. Poate simtiti nevoia sa sunati la spitalul de nebuni dar personal, cand am dureri, incerc sa vizualizez "dand pielea la o parte", felul in care zona care ma doare functioneaza in timpul efortului: cum muschiul in cauza se contracta pentru ca mai apoi sa elibereze energia, cum incheietura respectiva se flexeaza usor. La mine functioneaza.

Simt totusi cum soarele si caldura incep sa ma dezechilibreze din punct de vedere fizic. Dar sunt in grafic. Pana aici m-am tot uitat pe wrist band si apoi la ora, de fiecare data cand ajungeam la vreun punct de alimentare. Aveam putin sub 30 de minute "in banca", adica in ritmul asta, puteam sa stau o jumatate de ora, ca puteam termina in 28 de ore (planul A). Dar lucrurile aveau sa se schimbe, stiam asta. Singura intrebare era cand?

Aici, prin padurea asta, am in fata un concurent care alearga (culmea, nu? :P). Langa el, un nene alearga si el dar nu e din concurs, ma gandesc ca o fi sustinatorul sau. Ii da tipului sa bea apa, iar apoi imi ofera si mie (amintiti-va ca ratasem plicurile mele magice de 4:1 si trebuia sa ma bazez pe orice prindeam). Iau sticla de jumate pe jumate goala, insa nenea asta imi spune: "No, no!". Incerc sa imi dau seama ce vrea si realizez ca vrea sticla inapoi. Beau si ii dau sticla in care mai las cateva guri de apa. Dar nenea asta care avea sa se dovedeasca un inger pazitor pentru mine in cursa asta, vine langa mine si imi toarna restul de apa pe ceafa... Parca stie...

Pe la km 78 ajung la urmatorul punct unde mi-am lasat bagaj. Nu-l mai ratez pe-asta... Scotocesc in el cu nesat, pansez "cuierul" stang, iau mancarea. Caut disperat tubul cu body glide dar nu e... Nu e pentru ca in 5 saci, am pus 3 tuburi iar pe primul il ratasem la primul bagaj... Nu ma intrebati de ce am facut asa repartizarea, dar am facut-o prost... A doua greseala si efectele ei incep sa se resimta pentru ca iritatiile in anumite zone sensibile (si nu ma refer la sfarcuri :P) au inceput sa apara... Agonia incepea.

Am continuat sa alerg, sa ma alimentez/hidratez si sa imi respect ritualul la ora fixa. Dar km deja incepusera sa treaca tot mai greu, iar iritatiile astea imi faceau treaba tot mai nasoala...

Timpul realizat pe urmatorul semi-maraton (vezi split-ul mai sus) spune totul... Insa vreau sa va spun ceva: nenea ala de care am vorbit mai devreme aparea, nu ma intrebati cum, mereu in calea mea... Mereu cand deja simteam ca ard... Iar de data asta nu mai aparea cu apa, ci cu un sac plic cu gheata... Luam 2 cuburi pe care mi le puneam in sapca, alt cub avea rolul de a-mi racori lichidul din bidon, iar cu alte doua cuburi alergam in palme... Incredibil si inca o dovada in plus ca in viata asta, toate lucrurile se intampla cu un motiv...

Termin acest semi-maraton si odata cu el (aproximativ) prima jumatate a cursei... Lucrurile de-abia acum incepeau sa devina interesante... Era de-abia ora 18:00, iar eu alergam deja de vreo 12 ore... Tocmai ce imi depasisem prima limita: aceea a distantei parcurse in alergare.


Adauga comentariuNici un comentariu.




Afisare 21 din 248.
<< < 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 >
Pagina 7 din 12


Alte articole despre Povesti

Olympus Marathon 2011 Olympus Marathon 2011
Mare, munte, dureri musculare, prieteni, distractie, efort la limita, picioare luxate, basici in talpa, peisaje de vis, dinti sparti,... ...
Paso doble, MIB 2011 Paso doble, MIB 2011
Cu trei ani inainte eram blocat in trafic si nu stiam ce se intampla in Bucuresti. Si nu cred ca eram un model de calm. Acum eram aliniat... ...
Maratonul International Bucuresti 2011 Maratonul International Bucuresti 2011
I m findin it hard to believe We re in heaven . Cand a sunat ceasul, la 5.00, primul gand a fost sa-mi verific starea de sanatate.... ...
Gore Tex Transalpine Run 2011 Gore Tex Transalpine Run 2011
Cum am simtit eu Gore Tex Transalpine Run 2011 Team Romania-Silvia David si Andreea Dan-locul 17 feminin -51 ore si 27 minute Team... ...
Ultra Trail de Mont Blanc 2011 Povestea maratonului Ciucas 2011 Ciucas Trail Running 2011 Maratonul Pe aici nu se trece!, Marasesti, 2011 Sa alerg la Maraton sau raman intins pe canapea? Povestea primului ultra-maraton in sandalele Huaraches Triatlonul Reci 2011 Semimaratonul Sf. Gheorghe 2010 Ultramaratonul Gran Trail Valdigne 2011 Maratonul Rotorua Noua Zeelanda 2011 Maratonul Alaska Mayors Midnight Sun 2011 Maratonul Everest 2011 Maratonul Rotterdam 2011 Alergand odata cu anotimpurile Two Oceans Ultramarathon 2011 Dublu-interviu: Mihnea Donciu si Razvan Staicu Maratonul Santiago de Chile 2011

Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2019. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007