Ro Club Maraton
Centru testare performanta sportiva Superfit
Home | Sitemap | Contact
Ultimele postari pe forum UK FR DE HU IT GR JP 223900.05 km alergati de noi      Concursuri Antrenament Nutritie Sanatate Alergatori Povesti Produse
Home Ro Club Maraton Competitii nationale Calendar AIMS Maratoane in lume FORUM Galerie media Contact

Sondaj de opinie

Care este ritmul cu care alergi un maraton? *
3-4 min/km
4-5 min/km
5-6 min/km
6-7 min/km
> 7 min/km


Nota : campurile cu * sunt obligatorii.


Arhiva sondaje de opinie




Sunteti aici :: Povesti » Ultrabug 2016 - Primul meu ultra

Ultrabug 2016 - Primul meu ultra

Peste cateva zile voi aniversa 2 anisori de cand alerg si sunt o mandra ULTRAMARATONISTA!

Am auzit de Ultrabug dupa o alergare in parcul IOR dupa Sunday Titan Run. Numai lucruri frumoase, despre peisaje superbe, oameni extraordinari si competitia in sine-.nu mi-a trebuit mult-.am cautat pe internet si am platit. Recunosc, asa actionez eu-..ma hotarasc si nu mai dau inapoi orice ar fi-.asa am alergat si primul semimaraton, primul maraton-..  

Planuri, pregatiri

Cu cateva luni inainte de competitive mi-am facut un plan de bataie-..m-am gandit asa: trebuie sa am doua alergari lungi una dupa alta si trebuie sa cresc nivelul de efort de la zi la zi. Mi-am facut abonament la sala si in loc de trei alergari pe saptamana am inceput sa alerg de cinci ori, crescand distanta. Nu m-am pregatit cu antrenor, nu am facut pante sau scari, nu am facut viteza-..doar alergare de placere si antrenament cu greutati. Vreau sa-mi depasesc limitele, dar nu-mi place sa sufar la "antrenamente", vreau sa fac miscare de placere, nu pentru a castiga ceva sau pentru a ajunge pe podium. Fac miscare sa fiu un exemplu copiilor mei, sa fiu sanatoasa, sa-mi   dovedesc mie ca daca imi doresc ceva, cu munca pot obtine-.

UltrabugAlergarea pe distante lungi este o dovada de curaj-.si incredere in sine. Ai incredere in tine ca poti parcurge distanta x, ca vei fi suficient de puternic fizic si, cand corpul tau doare si creierul urla sa te opresti, sa alergi mai departe cu inima-pentru ca asta ti-ai dorit si iti demonstrezi tie insusi ca poti.

Am pornit optimista catre frumoasa Bucovina impreuna cu familia mea, sa incep aventura vietii mele. Ploua asa de tare de nu vedeai  10 metri in fata, se anuntase un sfarsit de saptamana cu multe ploi si cod galben de inundatii. Nu ma speria ploaia, doar primul maraton tot in ploaie l-am alergat, nu sunt din zahar si nu ma topesc, dar oare cum o fi la munte? Ma asteptam sa fie foarte frig, echipament corespunzator aveam, deci merg inainte.

Ultramaratonul seamana cu nasterea-.nu stii cat va dura, cat de tare va durea, dar la sfarsit vei fi foarte fericita si mandra. Eram foarte mandra numai pentru simplul fapt ca am curajul sa incerc, in conditiile in care nu am facut nici un maraton montan pana acum. Prima zi trebuia sa parcurg 42 de km, a doua zi 50 de km si a treia zi 8 km. M-am gandit ca prima zi pot face, am alergat un maraton pe asfalt si pot face asta si pe munte, dar imi era frica de ziua a doua. Oare ma pot misca de febra ? Oare pot macar sa merg? Ca de vrut vreau, dar ma va asculta corpul?

Dimineata m-am aliniat la start cu rucsacelul care cantarea 5 kg pe spate-.aveam de toate : plasturi de marimi si marci diferite, antiinflamatoare, magneziu, 5 geluri, 2 batoane energizante, 1 baton proteinic, 2 l de High Hidrate de la Isostar, lanterna, manusi, pelerina de ploaie, baterie externa. Nu aveam fluier, am aflat ulterior cat de important este, mai ales daca este ceata si nu vezi semnele pe unde trebuie sa alergi. Ploua, aveam emotii si cand ma uitam la sotul meu cat era de ingrijorat si emotionat-..Atmosfera superba. Concurenti plini de energie, sustinatori emotionati, localnici plini de entuziasm.

Inainte de start Cosmin Navadaru se uita serios la mine si imi zice sa am grija de baieti, de Sorin Codrea si de Stelian Caprarus, chestie care m-a amuzat un pic. Ma bucuram ca stiu pe cineva si nu sunt singurica.

La start

UltrabugS-a dat startul, am alergat cateva sute de metri pe asfalt si a inceput distractia cu o urcare abrupta.

Peisajul pitoresc, superb-..nu exista cuvinte sa descrii ceea ce vezi cu ochii, fiind primii km nici nu te gandesti cat mai ai, ne-am bucurat de frumusetea peisajului si faceam poze-.eu cu Sorin si Stelian ramasesem in urma-nu mai era nimeni in urma noastra. Ajungand in varf am inceput cu alergare usoara-.dar nici asta nu era asa simplu. Pe camp se adunase apa si alergam efectiv prin apa, sa nu mai zic de porti si garduri. Am citit in regulament ca trebuie sa lasi portile asa cum le gasesti - daca le gasesti inchise le lasi inchise, daca le gasesti deschise le lasi deschise. In acest fel ne asiguram ca animalele oamenilor sa nu plece sau sa nu se poata intoarce acasa, la urma urmei alergam pe terenurile lor.

Am trecut pe langa grajduri cu semnul "U" de la Ultra, pe langa vacute, dealuri si poteci, case de lemn si capite de fan, am trecut pe langa copilarie cand alergam pe camp de flori sa adunam flori mamei. Mirosul de iarba proaspata, mirosul de fan sau de iarba, pana si grajdurile cu animale miroseau a copilarie uitata. Ma simteam libera, fericita si recunoscatoare ca pot si sunt acolo.

Cei care nu alearga ultramaratonul asta, nu aveti cum sa ajungeti in curtile oameniilor, sa vedeti cat sunt de amabili cand ne vad, sa vedeti frumusetile pe care le poate oferi traseul asta. Ar fi pacat sa vina lumea cu masini 4x4, ar distruge tot, ar distruge linistea, natura.  

UltrabugDar nu am alergat numai pe camp, am intrat in padure. Regula este simpla: dupa fiecare urcare urmeaza o coborare sau o urcare si mai abrupta. Cand am inceput sa coboram, ce credeti ca mai cobora din munti? Apa-ploua incontinuu si apa se duce tot jos-.se formasera parauri pe care nu le puteai sari pur si simplu. Primul pe care l-am vazut ne-a amuzat, am facut poze. Era rece, nu era foarte placuta senzatia cand incepeai sa alergi iar si iti flescaia apa in incaltari. Stiti care este faza cu incaltarile impermeabile? Nu intra apa in ele. Dar odata intrata, nu mai iese si asta nu mai era asa de amuzant.

Dupa cateva paraiase nici nu ne mai opream, alergam de aveam noroi si in ceafa. Eu una ma simteam ca un copil. Cand mama nu este in preajma si calcai in noroi pentru ca ea iti spunea ca nu ai voie.  

Intre timp l-am lasat pe Sorin in urma si cu Stelian am continuat aventura de 42 de km prin munti. Dorinta lui era de a termina in mai putin de 8 ore. Ideea imi suradea, asa ca devenise si tinta mea. Singura strategie pe care am avut-o era sa alergam la coborare si unde este plat, pentru ca la deal abia mergeam, dar sa mai si alergam. Unde era plat, el era mai rapid si statea dupa mine, la urcare invers si uite asa ne-am dat seama ca formam o echipa cu pregatire similara si ritmul pe care il aveam era unul confortabil pentru amandoi.

UltrabugPunctele de hidratare foarte bine echipate, apa, alune, chipsuri, jeleuri, mai multe feluri de biscuiti, apa cu electroliti, pepsi, ciocolata, banane-.. nu am mai alergat la munte, dar eu una am fost multumita, mai ales ca la primele doua punctele de hidratare l-am gasit si pe al meu sot. Multumesc!

Traseul foarte bine marcat, nu a existat un minut ca sa nu vezi vreun semn sau sa te indoiesti de drum-- foarte-foarte bine marcat.

Usor-usor am inceput sa depasim lumea, cand depaseam cate o persoana, consideam asta ca o victorie uriasa. Spaima lui Stelian era sa nu fim ultimii. Urcare - coborare - un pic de plat, iar urcare si uite asa. Cand la ultima coborare am vazut masina sotului meu si asfaltul ma bufnea plansul (asa sunt eu, mai plangacioasa). M-am emotionat, nu-mi venea sa cred ca terminam prima zi, desi pe ultimii km numaram fiecare metru. Am intrat la finish in 7:51 h. Misiune indelinita sub 8 ore!

Dupa un dus m-am dat cu crema pentru recuperare, am mancat si m-am culcat pe la ora 21 ca sa fiu odihnita a doua zi.

A doua zi, cu dureri

Dimineata ma durea cam tot, picioarele, dar si bratele, muschii trapezi, muchi care nici nu stiam ca exista, in schimb era soare, frumos afara. Cand ne-am aliniat la Start zici ca nu se intamplase nimic cu o zi inainte, vedeam numai oameni veseli topaid, plini de entuziasm. Am auzit ca desi alergam 50 km, va fi mai usor azi pentru ca toata lumea este deja obosita. Asa da, ne gandeam noi, si a si propus Stelian sa alergam in 7 ore. Super, ma gandeam, de ce nu, daca se poate? De data asta am avut o strategie. Nu exista 50 de km. Exista 8 km pana primul punct de hidratare. Cand am aflat ca primii 8 km avem pe asfalt nu am fost prea incantata, dar asta e acum. De la primii km simteam oboseala, cred ca Stelian putea alerga mai repede, dar a stat langa mine. Multumesc Stelian!

La primul punct de hidratare am intrebat cat mai avem pana urmatorul punct - 8 km. Super, deci mai avem 8 km de alergat. Sincer, mi-am setat mintea pe 8 km. Nu am stat sa numar km, asteptam sa ajungem la capatul celor 8 km.   Dupa cum era de asteptat, am urcat o perioada dupa care am inceput sa coboram-.dupa fiecare urcare vine o coborare si cum am vazut punctul de hidratare si masinuta noastra, sotul mandru ma astepta. Eram plini de energie dupa coborare, prinsesem si viteza. Bucurie mare, am terminat 16 km.

UltrabugDupa ce am parasit punctul de hidratare stiam ca urmatorul punct este la km 24, hai ca nu e mult, ne gandeam noi, inca un pic si ajungem la jumatate, dar entuziasmul nostru nu a durat mult cand am vazut ca urmeaza urcare. Calculul matematic era ca la jumatatea cursei sa avem 3 ore si jumatate ca sa ne incadram in 7 ore, dar oboseala si-a spus cuvantul si am pierdut foarte mult timp ajungand la "capatul tunelului" dupa  4 ore si un pic de la start.

Nu pot descrie sentimentul cand vezi lumina la km 24  iesirea  din padurea Haensel si Gretel (asa se numeste) si vezi  voluntarii veseli si serviabili. Ne intrebau: dar vreti Pepsi, avem si izo, aveti nevoie de banana, va dam o ciocolata. Acolo era momentul, cand m-as fi intins pe iarba la soare, dar nu de aia venisem, asa ca am mers mai departe. Cand am intrebat cum mai este traseul ne-au zis: deocamdata vine o coborare. Intr-adevar a venit o coborare superba, luasem viteza bucurosi ca jumatatea mai grea este gata. Am depasit cativa concurenti si ne-au zis ca urmeaza o urcare abrupta, o pista de schi. Sincer, noi nu stiam ce ne asteapta si cred ca mai bine, ca altfel ne demoraliza.

La un moment dat a inceput o urcare abrupta, era un fel de vale unde curgea paraul, plina de pietre. Urcand, am facut un calcul la cat era ceasul si ne-am dat seama ca nu o sa ne incadram nici in 8 ore. Ulterior, am citit ca urcarea se numeste "paraul vertical", nume care se potriveste perfect. Ajungand la punctul de hidratare eram la km 33, rupti de oboseala, un pic demoralizati, dar hotarati sa terminam in 8 ore si jumatate. Desi a urmat o portiune "alergabila", alergam 500 metri - mergeam rapid 500 metri.

Coborarea teoretic super, practic ma ardeau talpile de la pietrele foarte ascutite, ramasesem cu sensibilitate din ziua precedenta, si ma dureau cvadricepsii femurali de ma bufnea plansul. La km 40 ne revenise zambetul, faceam calcul ca mai avem un cros amarat, ca imediat terminam al doilea maraton. Nu pot accentua suficient de mult ce peisaje am vazut. Am avut impresia ca mi se ascutisera simturile. La un moment dat l-am intrebat pe Stelian daca simte si el mirosul de urzica sau delirez.  

UltrabugSpre suprinderea noastra am mai avut un punct de hidratare si la km 45. Fiecare punct de hidratare a insemnat pentru noi un finish. Am terminat distanta x si luam de la capat, mai am numai-.Este o chestie psihologica. Daca dupa primii 8 km faceam calculul ca mai am "numai" 42 de km, cred ca pierdeam entuziasmul. La ultimii 10 km eu tot repetam ca 10 km sunt prea lungi ca sa fie numai coborare, Stelian zicea ca nu mai are incredere, sigur ca mai vine o urcare.

Dupa ultimul punct de hidratare am mai avut de urcat, dupa care o coborare la fel de abrupta. Nu am mai avut energia ca  ziua precedenta, franam cum puteam ca era al naibii de dureros. Ajungand la asfalt la finish am vazut fetele mele cu sotul meu, Hiroko care fugea spre mine cu steagul Romaniei si voluntara cu bradutul meu cules prin padure pe care il lasasem in grija. Si uite asa terminasem cei 92 de km. Am zis ca ultimii 8 km ii fac si in patru labe, si cu spatele, si taras.

Ultima zi si un finish de neuitat  

UltrabugSi a venit ultima zi, ramasesera "numai" 8 km de alergat. Aveam dureri nebanuite, ma dureau picioarele, bratele, spatele, pana si ceafa ma durea. La hotel stateam la etajul 2 fara lift. A fost o aventura sa cobor scarile, mi-am propus sa alerg lejer, scopul principal fiind sa termin cu bine, sa nu ma accidentez.

Ultima zi eram la multi la start, erau si concurentii care alergau doar distanta de 8 km. Atmosfera superba, soare, cald. Oboseala se cunoastea pe fetele oamenilor. L-am auzit pe Robert Hajnal spunand ceva de genul ca il dor picioarele (el a castigat Ultrabug 2016) si m-am usurat. Deci nu sunt eu aia plangacioasa, ci toata lumea suferea cumva.

Ultima zi am inceput cu o urcare de 3-4 km care ne-a stors un pic, dar asta nu ne-a oprit. Plecasem doar cu telefonul dupa mine. Ca sa fac o paranteza: tehnica m-a dezamagit total. In prima zi centura cardiaca s-a oprit dupa 12 km, Strava a rezistat 33 km si ceasul Garmin doar 38 de km. La fel si a doua zi-.asa ca ultima zi nici nu am mai carat dupa mine "tehnologia". Telefonul era la mine-.nici nu stiu de ce.

UltrabugDeci dupa urcarea minunata prin padure a inceput a coborare la care, ignorand durerea, am inceput sa prindem viteza. Am coborat cred ca 1 km dupa care in usoara coborare urma drum de sat, dupa care asfalt. La punctul de hidratare am bagat repede un pahar de apa, era cam cald, simteam ca nu am aer. Am deviatie de sept, ma afecteaza praful, respir pe gura--.alerg ca un catelus si mi se usuca gura. Simteam ca Stelian poate alerga mai repede pe plat ca mine si am zis ca sa se duca inainte, dar el a ramas langa mine. Apreciez Stelian! Ai fost un coechipier grozav!

La un moment dat ni s-a alaturat si Cosmin Navadaru care, cand simteam ca nu mai am aer, ma incuraja : "inca putin", ‘’nu va mai depaseste nimeni’’---cand ma uitam in spate vedeam alti concurenti care trageau la fel de tare ca noi, la un moment dat am depasit cativa concurenti, desi simteam ca picioarele nu prea ma mai asculta, nu ne-am oprit. Cand am vazut finish-ul, Cosmin zice: Da-mi mana! Simteam cum ma tragea cu Stelian-.un finish superb! Un concurs superb. Nu a fost usor, dar uitandu-ma inapoi nu as schimba nimic.

Abia astept anul viitor! Am terminat pe locul 40 la general si locul 12 la fete. Obiectivul de a nu fi pe ultimul loc, indeplinit!

Foto: Diana Zota, Luiza Loloiu, Stelian Bodnari.  

Material realizat de Emese Stan.


Adauga comentariuUn comentariu.

Marti, 14 Iunie 2016 20:28Mirela Dumitrascu a spus :
Esti fff tare!! Sunt foarte mandra de tine!!! As vrea si eu sa pot sa am curajul tau!!! te pup!




Afisare 21 din 248.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 > >>
Pagina 1 din 12


Alte articole despre Povesti
Ice Power Sponser Lysi Isostar Travel House Nike Flanco Salomon Centrul de nutritie Superfit Seba Med

Compress SportNutricultNewsmanphoto-marathon.ro

Home | Ro Club Maraton | Competitii nationale | Maratoane in lume | Antrenament | Nutritie | Sanatate | Povesti | Termeni si conditii | Contact
Copyright Ro Club Maraton 2018. Toate drepturile rezervate. - Website realizat de PHP Coder  si Triumf ®
Fondator Serban Damian, 2007